"FRATELE CAZACU GHEORGHE IN SLUJBA LUI DUMNEZEU SI FIUL OMULUI:

A venit şi aici Crăciunul...

2011-12-25T15:42:00.006-05:00

Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

Rugaciune in vreme de necaz si nefericiri

2011-02-18T09:03:00.002-05:00

Doamne, norii negri ai nefericirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea. Desi sufar, dar stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si cred, ca avand ajutorul Tau voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corbia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai si ale Preacuratei Maicii Tale. AMIN

In Memoriam - Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania

2011-02-05T17:27:00.001-05:00

Mitropolitul Bartolomeu Anania - Despre cauza Suferinţei

2011-02-01T05:26:00.002-05:00

Părintele nostru, Mitropolitul Bartolomeu Anania a adormit ieri, 31 ianuarie 2011, la orele 19:25. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu Drepţii!

Pentru Familia: Santini Roberto & Marzia

2010-11-24T13:53:00.004-05:00

Pentru Familia : Santini Din Orasul Sermide Provincia Di Mantova multe binecuvantari ce se adreseaza domnului Sfant , Si le doresc cu ocazia zilelor ce vor fi multa sanatate , bucurie si liniste sufleteasca . Domnul sa fie cu voi cu toti in Veci Amin!

CREDINŢA ÎN ÎNVIERE ŞI ÎN VIAŢA VEŞNICĂ

2010-11-22T12:29:00.014-05:00

In articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «invierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare. Moartea este: încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.

Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).

Ceasul mortii nu ne este cunoscut. Si aceasta pentru ca să fim totdeauna pregătiti de moarte, sa fim în orice clipă împăcati cu semenii nostri si cu Dumnezeu; să priveghem, totdeauna gata fiind de călătorie spre patria cerească. «Luati aminte — ne grăieste Domnul — privegheati si vă rugati, că nu stiti când va fi acea vreme» (Marcu XIII, 33) ; să nu ne lenevim la gândul că moartea este departe, dar nici să nu ne ingrozim la gândul că ea este aproape. Dar nu este numai moarte, ci este si înviere. Dacă moartea este despărtirea sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a vietuit pe pământ. învierea se face prin atotputeirnicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarăsi vii, împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate nu vor mai fi întocmai cum sunt cele de pe pământ, ci vor fi duhovnicesti si nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după învierea Sa. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol Pavel:

«Asa este... învierea mortilor : se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este si trup duhovnicesc» (1 Cor. XV, 42—44). «Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune si acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune si acest (trup) muritor se va imbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris : Moartea a fost înghitită de biruintă» (1 Cor. XV, 53—54). Lucrul acesta este cu putintă la Dumnezeu.

Căci după cum El a putut să facă trupul omului din pământ, tot asa poate si pe cel risipit în pământ să-l adune, să-l înnoiască si să-l învieze. Si o sământă, ca să încoltească si să rodească, trebuie mai intâi să moară, să putrezească în pământ (1 Cor. XV, 35—45). Asa si omul credincios, ca să ajungă la viata cea vesnică, trebuie să treacă mai întâi prin moarte.

La sfârsitul veacurilor, toti cei care au murit vor învia. Iar aceia care în vremea învierii obstesti se vor găsi în această viată pământească, vor fi si ei schimbati într-o clipă, ca si cum ar fi trecut prin moarte, încât si trupurile lor vor deveni duhovnicesti si nemuritoare, ca ale celor înviati: «Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbita cea de apoi. Căci trâmbita va suna si mortii vor invia nestricăciosi, iar noi ne vom schimba", ne învată apostolul (lCor.XV,51—52). Dar pentru ce vor învia trupurile ? Pentru că omul a fost creat în dubla sa structură, materială si spirituală, trup si suflet, si în această dublă structură, să dea seama în fata judecătii; iar după aceea să fie asezate în rai la fericirea vesnica sau în iad la osânda vesnică, deoarece în viata pământească sufletul împreună cu trupul, deci omul întreg, a săvârsit si cele bune si cele rele, si cele spre mântuire ca si cele spre osândă.

Indată după despărtirea lui de trup, sufletul omului este supus Dreptei judecăti a lui Dumnezeu, în fata căreia trebuie să dea socoteală, de viata de pe pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte se numeste judecata particulară si ea se deosebeste de judecata cea de obste sau universală care se face tuturor oamenilor, odată, la sfârsitul lumii si după invierea cea de obste a trupurilor.

Realitatea judecătii particulare este subliniată de Mântuitorul prin pilda bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr (Luca XVI, 19—31) si prin răspunsul dat tâlharului pe cruce : «Astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca XXIII, 43), precum si de sfântul apostol Pavel când zice : «Rânduit este oamenilor odată să moară, iar după aceea judecata» (Evrei IX, 27) ; si prin locurile în care îsi exprimă dorinta de a muri pentru a petrece cu Domnul (2 Cor. V, 6—8; Fil. I, 21).

Judecata particulară, ca si cea de obste o face Mântuitorul : «Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judeoata a dat-o Fiului» (Ioan V, 22). Prin judecata particulară se cercetează starea generală în care iese omul din viata pământească si dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile necurate la chinuri. Fericirea la care sunt dusi cei găsiti vrednici se numeste «sânul lui Avraam» (Luca XVI, 22), sau «Rai» (Luca XXIII, 43), iar chinurile la care sunt supusi necredinciosii si păcătosii se numesc «iad» (Luca XVI, 22). Dar nici fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata obstească, judecata cea de apoi, când vor îi iarăsi unite cu truipurile.

Până la acea judecată, adică în vremea cât sufletele sunt fără trupuri, ele nu pot face nimic pentru a-si schimba starea în mai bine (Ioan IX, 4). Numai cei rămasi în viata aceasta pot să dobândească de la Dumnezeu usurarea osândei sufletelor celor morti. Si aceasta, prin rugăciune si milostenie intru pomenirea mortilor si mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta Liturghie.

Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepti este raiul, iar locul în care sunt rânduite sufletele celor nedrepti este iadul. Nu există un loc sau o stare intermediară între rai si iad, numit purgatoriu, cum învată Biserica Romano-Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a vorbit niciodată despre un asemenea loc. Dogmă specifică doctrinei catolice, purgatoriul este un loc de purificare morală, în care sufletele care nu sunt complet curate din cauză că n-au satisfacut pentru păcatele iertate, fie ca au murit cu păcate usoare, se purifică prin pedepsele pe oare le suferă aici si devin apte să intre in Cer dupa un anumit stagiu de suferinte.

De o imbunătătire a situatiei celor plecati de aici se poate vorbi, caci starea de fericire sau de osandă primită la judecata particulara este nedeplină pană la judecata obsteasca. Sfintii apostoli si Biserica au rânduit ca cei vii să facă rugăciuni milostenie pentru cei morti. «Căci în veacul de acum se poate face si lucra ceva, iar in cel viitor se leaga toate puterile de lucru ale sufletului si nu se poate face ceva bun spre ridicarea pacatelor» Asadar , «nu fara rost au randuit apostolii sa se aduca infricosatoarea Jertfa pentru pomenirea celor adorminti.

Stim ca mult le foloseste si multa binefacere le aduce celor morti. Cand credinciosii (obstea) si preotii stau cu mainile intinse in fata cu infricosatoarea Jertfa, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti? Dar aceasta numai pentru cei plecati in credinta.» (Sfantul Ioan Gura de Aur)

In legatură cu Judecata obstească sau universală este învatatura despre invierea mortilor si despre viata de veci. Cei care au facut cel bune aici pe pamânt asteaptă cu bucurie viata de veci, caci pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu în viata aceasta si îi păzesc poruncile, făcând binele, viata aceea va fi intru totul fericita. Fericirea le va fi nesfârsită si neinchipuit de mare. Caci «cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negraita fericire va consta mai ales in unirea in Duh cu Dumnezeu, in a-L vedea pe Dumnezeu fată către fată», în vietuirea slavita si vesnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfintii ingeri si cu toti sfintii Bisericii.

Această fericire a dreptilor se va deosebi însă după vrednicia pe care ei au câstigat-o prin faptele lor cele bune, cum lamurit ne invata sfantul apostol Pavel: «Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire».(1 Cor. XV 41) In scahimb viata de veci a celor răi va fi întu totul nefericita. Iadul e este ca o temnită, căci viata lor este lipsită de vederea fetei lui Dumnezeu, de lumina si fericirea împreunate cu aceasta vedere, o viată de nesfârsite chinuri. Sa cugetăm cu atentie si cu răgaz la cele arătate aici căci prin aceasta ne putem feri de păcate si ne putem depărta de patimi; putem pazi curatia sufletului si trupului nostru, ducand astfel o viata bineplăcută lui Dumnezeu si mult folositoare sememlor nostri. Pe urma unei asemenea vietuiri putem nadajdui în câstigarea mântuirii noastre.

Sfantul Munte Athos; Cantec Frumos.

2010-11-21T11:34:00.002-05:00

Duhul Sfant: Roata Credintei...

2010-11-20T03:38:00.006-05:00

Duhul Sfant: Roata Credintei...

Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau: -Spune-mi frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu , ce daruri incep sa lucreze in viata lui : credinta , cainta, frica de iad, nadejdea?

Credinciosul ia raspuns:
-Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarte, care-i spita care porneste mai intai?
-Pornesc toate deodata, raspunse prietenul.
-Vezi zise credinciosul asa e si cand e bataia vantului Duhului Sfant , sufletul nostru porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica lucrare, intocmai ca spitele rotii.

JERTFA pentru aproapele-implinire duhovniceasca si bucurie!

2010-11-09T06:25:00.000-05:00

„Copiii sunt o problemă”, mi-a spus o femeie ce le avea pe toate. Se îngreuia să aibă copii. Atunci când o mamă găndește așa, gândirea ei este nepotrivită, pentru că de obicei mamele au dragoste.

Pe o fată înainte de a face familie, se poate ca mama ei s-o deștepte la ora 10 dimineața. Dar din clipa în care va deveni mamă și va trebui să-și alăpteze copilul, să-l spele, să-l curețe, nu doarme nici noaptea, pentru că pornește motorul.

Atunci când omul are duh de jertfă, nu murmură, nu se îngreuiază, ci se bucură. Acea femeie, dacă ar fi spus:

,,Dumnezeul meu, cum să-Ți mulțumesc? Nu mi-ai dat numai copii, ci și multe alte bunuri… Câți oameni nu au nimic și eu am atâtea case, am avere de la tatăl meu, bărbatul meu are salariu mare, scot încă două salarii de la chirii și nu mă chiniesc! Cum să-ți mulțumesc, Dumnezeul meu? Nu am fost vrednică de lucrurile acestea”

Dacă ar fi gândit astfel, plictiseala ei ar fi plecat, fiind înlocuită cu slavoslovia. Și numai dacă ar fi mulțumit lui Dumnezeu ziua și noaptea, ar fi fost destul.

-Părinte, jertfa aduce bucurie?

-O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi, n-o gustă oamenii; de aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși, se îngreuiază să trăiască. Agerimea, râvna este puterea mișcătoare în om. Dacă nu există această putere, omul este chinuit.

Mai demult, la sate, mergeau noaptea să deschidă fără zgomot vreun drum, fără să-i vadă cineva, ca să fie iertați atunci când vor muri.

Acum rar mai întâlnești acest duh al jertfei.

Am văzut și acolo, în Sfântul Munte, la o procesiune pe monahi, cum treceau pe lângă niște rugi și-și agățau camilăfcile lor în ei. Dar nimeni nu-i rupea, ca să înlesnească și pe ceilalți. Toți se plecau, ca să nu se agațe. Făceau metanie la rugi? Cel puțin de era Rugul cel Sfânt, s-ar fi potrivit! Dar fiecare spune: ,,Lasă s-o rezolve celălalt și eu să-mi fac treaba mea”. Dar de ce să n-o faci tu, căci tu i-ai văzut primul? Așa fac mirenii care nu cred în Dumnezeu.

Ce să fac cu o astfel de viață? De o mie de ori e mai bine să mor.

Scopul este ca fiecare să se gândească la celălalt, la durerea celuilalt.

Lumea și-a pierdut controlul. A plecat mărimea de suflet, jertfa, de la oameni. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia acolo la Colibă…

Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar și prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână și cu celaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam nici nu mă sprijineam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși grămadă jos de durere. Și asta nu deoarece mai înainte îmi trecuse durerea, ca mă făcusem bine prin minune, ci îl înțelegeam pe celălalt și uitam de durerea mea.

Minunea se face atunci când participă cineva la durerea celuilalt.

Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele.

Trezire duhovnicească - Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos 2000

Adevarul despre masonerie ,evrei, sionism,marionetele lor si Noua Ordine Mondiala

2010-11-03T09:34:00.002-04:00

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

2010-10-31T08:42:00.004-04:00

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.

Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tau, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”. Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită. Ca închinându-ne eu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi muceniţe. Şi împreună cu ei să îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat,

Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

La cele vesnice Sarah Scazzi ,din Orasul Taranto ,localitatea Avetrana.

2010-10-25T07:33:00.017-04:00

A plecat dintre noi SARAH SCAZZI in varsta de 15 ani din orasul TARANTO localitatea AVETRANA . IT. un inger care a iubit pe toti cei din jur,si a trecut la cele vesnice .

Dumnezeu sa o odihneasca in Pace!

Pr. CAZACU GHEORGHE . (realitati stiintifice).

Romanian Orthodox Chant - Psalm 1,2,3 at Putna Monastery

2010-10-18T05:11:00.002-04:00

Despre anul 2012: Ştiinţă sau superstiţie

2010-09-15T11:26:00.004-04:00

21 decembrie 2012 – data finală de pe soficticatul calendar creat de civilizația Maya din America Centrală. Nenumărate cărți, site-uri și articole din ziare dezbat asupra sensului acestei date, entuziaștii fiind împărțiți în două tabere: cei ce prevăd apocalipsa, sfârșitul lumii – și cei ce cred într-o reînnoire și o renaștere a conștiinței. Punând paie pe foc, unii specialiști văd în numărul crescând de dezastre naturale din ultimii ani o dovadă a sfârșitului catastrofal din 2012. Cât anume din ce auzim este știință și cât este superstiție? În acest film documentar, experții și cercetătorii în domeniu spun exact ce anume înseamnă pentru ei această dată, de ce e importantă și la ce ar trebui să ne așteptăm. În documentar apar Graham Hancock, John Major Jenkins, Daniel Pinchbeck, Alberto Villoldo, Anthony Aveni, Robert Bauval, Jim Marrs, Walter Cruttenden, Lawrence E. Joseph, Alonso Mendez, Douglas Rushkoff, John Anthony West și Benito Vegas Duran.

Nasterea Maicii Domnului.

2010-09-08T13:34:00.003-04:00

Plansul Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Ce sa fac impotriva pacatelor mele?“. Batranul ii zice: "Cine vrea sa se izbaveasca de pacate, se izbaveste prin plans; cine vrea sa dobandeasca virtuti, le dobandeste prin plans. Plansul este calea pe care ne-au lasat-o mostenire Scriptura si Parintii, care au zis: «Plangeti!». Nu exista alta cale in afara de aceasta“.

Nasterea Maicii Domnului este prima sarbatoare din anul bisericesc care incepe pe 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8 septembrie. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor. Sfanta Scriptura nu ne ofera informatii despre Nasterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat in scrierile apocrife.

Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea, ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Maicii Domnului. Potrivit cercetatorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris in jurul anului 140.Rugaciunea de miercuri Doamne Atotputernice si Atotindurate! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut Om din Sfanta Fecioara in pestera si ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, ca sa ne rascumperi pe noi, pacatosii, de sub puterea diavolului.

Pentru aceasta, Te rog, indura-Te de mine, pacatosul! Primeste, Doamne, aceasta mica a mea rugaciune, si umilita a mea vointa, ca ma intristez pentru ca Te-am intristat, si ma amarasc pentru ca Te-am suparat fara de numar. La Tine, Prea Bunule Mantuitor, am toata speranta, si cred ca Tu, care din iubire de oameni ai primit sa fii vandut pentru noi, Te vei indura si de mine acum, ca sa ma mantuiesti de chinurile cele de veci, si sa ma invrednicesti Imparatiei Tale.

Nu Te departa de la mine Doamne, si ajuta-mi, ca in toate sa fac voia Ta, si sa nu Te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi in timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacatoasa sa-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc a auzi si eu din Gura Ta cea dulce: Iertate sa-ti fie pacatele... Amin.

Pr. Savatie - Despre judecata preotilor

2010-09-06T11:45:00.001-04:00

Sfantul Munte Athos!

2010-09-06T06:28:00.004-04:00

In Acest Munte Sfant Athos Exista Numai Manastiri Ortodoxe.

Pe Muntele Athos exista 20 de manastiri mari, care se mai numesc si manastiri imparatesti. Fiecare dintre acestea are drepturi egale si participa la administrarea statutui independent Athos. Pe langa ele, mai exista 12 schituri si aproximativ 700 de chilii ale calugarilor. In prezent, pe Muntele Athos traiesc aproximativ 2700 de calugari.

Iisus bate la usa ta...

2010-08-31T10:45:00.012-04:00

Daca Domnul Iisus ar bate la usa ta, te-ai uita pe vizor, si L-ai vedea…

*Ar trebui sa-ti schimbi hainele inainte de-ai deschide usa?

*Ar trebui sa ascunzi ziarele murdare pe care le citeai?

*Ar trebui sa ascunzi casetele cu muzica lumeasca pe care o asculti de obicei si sa scoti cartea de cantari?

*Ai putea sa-i deschizi usa si sa-L primesti imediat sau ar trebui sa te pregatesti mai intai?

*Ma-ntreb daca Salvatorul ar sta cu tine vreo 2 sau 3 zile, ai face ceea ce faci de obicei?

*Ai vorbi asa cum vorbesti de obicei?

* Viata ta s-ar desfasura in acelasi mod ca si acum?

* L-ai duce pe Domnul Iisus cu tine acolo unde te duci de obicei?sau, ti-ai schimba modul de viata pentru timpul cat El ar fi cu tine?

* Ti-ar face placere sa-Ti intalneasca prietenii tai cei mai apropiati?

* Nu cumva te-ai bucura daca ei ar sta la distanta de tine pentru timpul cat Domnul ti-ar fi oaspete?

* Te-ai bucura daca ti-ar spune ca vrea sa stea cu tine pentru totdeauna?

* Nu cumva ai rasufla usurat cand ti-ar spune ca pleaca?Ar fi interesant sa stii ce ai face daca Domnul Iisus ar veni, in mod fizic, sa petreaca o bucata de timp cu tine.

Cu Drag! Pr. Cazacu Gheorghe.

Prietenia este; Crucea si adevarul!

2010-08-30T11:58:00.004-04:00

-Prietenia este simţul reciprocităţii şi al apropierii între oameni, care au idei şi fapte asemănătoare. Ea se desăvîrşeşte în bună şi rea. Oamenii fără căpătîi, jefuitorii, hoţii, sînt prieteni între ei potrivit cu scopurile nelegiuite pe care le urmăresc.

Adevărata prietenie bună se face numai pe temeiul legii morale, a dreptăţii şi a sfinţeniei, care fac pe prieteni să fie sinceri, buni, drepţi şi gata de jertfă pentru idealul cerut de legile lui Dumnezeu.

†

"Prietenul credincios este acoperămînt tare şi cel ce l-a găsit a aflat o comoară. Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna şi nueste măsură bunătăţii lui.

El este leacul vieţii şi cei ce se tem de Domnul îşi vor ţine bine prieteşugul lor, căci ţin la aproapele ca la ei înşişi".†

Chilia in experienta parintilor pustiei.

2010-08-27T13:45:00.003-04:00

Biruinta! Fratelui Nostru Rosca Cornelius.

2010-08-26T08:36:00.003-04:00

La vreme de invatatura catre popor, Iisus Hristos Dumnezeu intrebat fiind cu gand ispititor de catre un fariseu, care este porunca cea mai mare din Lege, a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu tot sufletul tau, cu toata inima ta si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. lar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si Proorocii." (Matei 22,37-40)

"Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua! Bine este cuvantat Cel ce vine intru Numele Domnului" ! Binecuvantat sa fie fratele Nostru Rosca Cornelius ( Bucuresti ) (Romania)

"Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acesta este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine, va fi iubit de Tatal meu, si-l voi iubi si Eu si ma voi arata lui. (...) Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el, si vom face lacas la el. Cel ce nu Ma iubeste, nu pazeste cuvintele Mele." (Ioan 14-21, 23,24) .

Sa fiti Binecuvantat! frate: R. Cornelius In Domnul Amin!

Doamne Ajuta!

Cuvinte despre adevar si inselare.

2010-08-23T06:09:00.001-04:00

Inselarea presupune departarea de adevar, o falsa perceptie si intelegere a acestuia. Dar ce este adevarul? Este o teorie filozofica, este oglindirea realitatii, este ceva care sa ne apartina in mod personal si la discretia fiecaruia dintre noi?

Oricum, este o dilema in ceea ce priveste unde incepe si unde se sfarseste adevarul si, mai ales, cat este adevarul meu si cat este al tau sau al lui. Mantuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne elibereaza de toate aceste dileme, spunand despre Sine Insusi: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viatai. Asadar, Adevarul este o Persoana. Ce inseamna asta?

Inseamna ca Adevarul este o Persoana ce nu poate fi interpretata, inchipuita si nici confiscata de catre nimeni in nume propriu, pentru simplul motiv ca aceasta Persoana este ceea ce este, fiind deasupra tuturor lucrurilor si, deci, nu este in stapanirea noastra. Asadar, tot ceea ce nu este in atingere cu Persoana si cu invataturile Mantuitorului Hristos, se situeaza in afara Adevarului. Oricine refuza, ignora sau interpreteaza dupa bunul sau, mai bine zis, raul plac Biserica si invataturile sale se afla in inselare. De ce am adus in discutie Biserica?

Pentru ca Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, iar noi suntem madularele Sale. Om al Bisericii si, prin aceasta om, al lui Dumnezeu nu poate fi decat acela care respecta intru totul - nu numai ce si cand ii convine - randuielile, invataturile si canoanele Bisericii, ca fiind ale lui Dumnezeu Insusi. In afara Bisericii nu poate fi adevar si, prin urmare, nici mantuire.

Un criteriu de deosebire a adevarului de minciuna inselatoare poate fi si acesta: tot ceea ce a asimilat Biserica in decursul timpului in integralitatea ei - si aici ma refer doar la Biserica Ortodoxa - se afla in adevar, iar ceea ce Biserica nu a asimilat in integralitatea ei - vrajitoria, citirea in stele, ca unele ce determina viata omului, prezicerea viitorului, amestecarea intelesului de minune cu asa-zisele capacitati paranormale ale unor "alesii, si exemplele pot continua - este inselare, minciuna.

Tatal minciunii este diavolul (Ioan 8, 44), asadar sa fim cu luare aminte carui tata ne facem fii.

Cântare bizantină ORTODOXĂ. Ελλάδα ορθόδοξος

2010-08-21T12:16:00.002-04:00

Tinca Margareta de anii: 43/ la cele Vesnice!.

2010-08-21T05:34:00.009-04:00

Era bolnava Tinca Margareta, avea o boala care era greu de tratat avea : Cancer la gat cu care eu am ajutato aici in italia in legatura cu Doctorii , dar ea nu a mai stat pentru a fi tratata. a ales sa mearga spre casa in : ROMANIA apoi ea a plecat la locul vesnic dupa 5 luni de viata! Astazi 21 August la ora 15 :00 va fi inhumata la cimitirul din orasul Zarnesti! Judetul Brasov.

† Regrete eterne!

Dumnezeu sa-o Ierte AMIN!

Cele patru piersici - o povestioara

2010-08-14T10:15:00.003-04:00

Un Taran si a chemat fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandui sa-si vada de treburi. Seara, insa, cand s-a intors i-a chemat pe toti patru la el. L-a intrebat pe cel mare:

- Spune-mi ce ai facut cu piersica ta? - Ce sa fac, am mancat-o, tata, si iti multumesc caci a fost tare buna. Am luat apoi samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si cred ca acolo o sa creasca un piersic frumos. - Bine ai facut baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce ai facut cu piersica ta?

- Am mancat-o. A fost atat de buna si frageda. - Si apoi? Pai, am aruncat samburele si am mers la mama sa-i mai cer cateva, caci tare bune erau. -Fiule, zise atunci tatal cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom, ca "lacomia mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, zice celui de-al treilea fiu al sau?

- Nu stiu. - Cum de nu stii, dar ce-ai facut cu ea? - Am vandut-o. M-am dus cu ea in piata, am dat-o cu zece bani. Uite-i. - Fiule, tu sigur o sa ajungi un mare negustor, dar sa ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata, mai ales nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat pe ultimul fiu al sau, cel mai mic dintre toti: - Dar tie ti-a placut piersica? - Nici eu nu stiu, tata. - Cum si tu ai vandut-o? - Nu tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care era bolnav si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet. Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat fiul pe genunchi si i-a spus: - Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum cei avea, vei fi un bun crestin, si asta e tot ce conteaza.

DOAMNE AJUTA!

Facere de Bine!

2010-08-13T10:17:00.005-04:00

Un frate l-a vazut pe Avva Nistheroos imbracat cu doua tunici si l-a intrebat: „Daca vine un sarac si-ti cere o haina, pe care i-o dai?". El a raspuns: "Pe cea mai buna". Fratele zice: "Si daca vine si altul sa-ti ceara, lui ce-i dai?". _______________________________________

Batranul zice: "Jumatate din cealalta”. Fratele zice: "Daca vine si al treilea sa-ti ceara, ce-i dai?". El zice: "Rup din ce-a ramas si-i dau jumatate, iar cu restul imi acopar soldurile”. _______________________________________ Celalalt zice: „Si daca cineva iti cere si bucata aceasta?”. Batranul zice: "I-o dau si ma ascund undeva, pana cand Dumnezeu imi trimite cu ce sa ma acopar, caci eu nu cer de la nimeni alta”.

Bunatatea naste bunatate

2010-08-12T11:14:00.002-04:00

Au venit hotii in pustie la un batran calugar, si i-au luat tot din chilie. Tot ce avea. Mai ramasase acolo un vas.

Calugarul s-a uitat prin chilie dupa ce au plecat hotii, a vazut vasul si a alergat dupa dansii: "Stati putin, ati uitat vasul acesta. Luati-l si pe acesta, fiindca eu tot n-am trebuinta de el.

Voi n-ati facut decat sa ma eliberati de lucrurile de care nu aveam nevoie". Hotii au fost atat de impresionati, incat i-au dat inapoi tot ceea ce luasera, si unii din ei s-au facut si ei calugari si s-au pocait pentru toate relele pe care le facusera pana atunci.

"Sfarsitul Lumii 2012 Un adevar al Pamantului"

2010-08-09T10:52:00.003-04:00

Schimbarea la fata a domnului Iisus Hristos

2010-08-06T06:47:00.001-04:00

2010 Cazul Decesului M.Manole Cautata de Anchetatori...

2010-08-03T12:37:00.011-04:00

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti, au extins ancheta privind †moartea cantaretei †Madalina Manole, incercand sa identifice persoana care comercializeaza online Furadan, de la care artista si l-a procurat, prin intermediul unei prietene.

Tanara care i-a adus Madalinei Manole sticla cu Furadan, care este si presedintele fan-clubului cantaretei, a declarat in fata anchetatorilor ca artista a sunat-o si a rugat-o sa ii cumpere o sticla de pesticid cu care ar fi vrut sa trateze niste plante, informeaza Realitatea TV citata de Ziare.com.

Ea a mai spus ca ar fi cumparat substanta de la o persoana care o oferea spre vanzare pe Internet si ca i-a inmanat-o cantaretei la inceputul acestei saptamani. Furadanul a fost procurat cu 300 de lei, cu o simpla cautare pe Google, dupa cum le-a povestit ea anchetatorilor.Au mai fost audiate mai multe persoane care administreaza siteuri de anunturi online, in incercarea de a depista persoana care ofera spre vanzare pesticidul.

Substanta este interzisa in Romania, dar si in celelalte state, inca din octombrie 2008, tocmai din cauza faptului ca este foarte toxica.Intre 3 si 15 ani de inchisoare este pedeapsa pe care o risca cel care comercializeaza substanta. Cel care a postat anuntul nu risca insa nimic. Administratorii de site-uri nu sunt monitorizati, astfel incat de cele mai multe ori posteaza anunturi de vanzare care promoveaza poduse ilegale.

Aplicati Sageata de maus pe cele trei nume Colorate de mai jos :

Remember Madalina Manole .

† Dumnezeu sa-te ierte! Dormi in Pace † _____________†_____________

Iubirea pentru Dumnezeu

2010-08-02T07:39:00.003-04:00

Multi dintre noi credem ca-L iubim pe Dumnezeu. De aceea mergem la biserica si ne inchinam cu smerenie, aprindem lumanari si speram ca lumina lor sa ne scoata din intunericul in care ne simtim ca-n cusca. Tinem posturi, avem adesea zeci de icoane agatate de pereti si cruci ascunse in san sau in buzunare, dar ne aducem aminte de ele doar atunci cand suntem raniti si cand nu mai avem paine. Cand suntem respinsi si cand lacrimile ne invadeaza dureros. Cum se face, insa, ca Dumnezeu nu mai apare cu atata putere in situatii banale?

Adica, atunci cand criticam cu duritate actiunile prietenilor sau ale partenerilor de viata si cand ne uitam chioras catre casa vecinului nostru. Cand dintr-o singura suflare azvarlim cu ura de moarte sabia catre cel ce ne spune un adevar. Cand avem succes in viata si cand obtinem ceea ce ne dorim! Atunci suntem obisnuiti sa zicem: “ Ah, este doar meritul meu!”. Dumnezeu iese din zaruri si, cand vine declinul in viata, ne intoarcem spasiti spre rugaciune si ne aducem aminte ca-L iubim, totusi pe Dumnezeu.

Ce este, de fapt, iubirea pentru D-zeu si cum Il putem noi iubi pe D-zeu? Vrea El iubirea aceasta pentru Sine? Este in cererea Sa de a fi iubit un orgoliu nemasurat? Oare de ce ne pedepseste D-zeu pentru neiubire? Dar, oare, ne pedepseste insusi Dumnezeu? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile care ne bantuie pe fiecare dintre noi si, adesea, pare ca nu avem raspunsuri pentru ele. Totusi, ele exista si sunt simple desfasurari ale intuitiei, ale comunicarii sufletesti pe care o avem cu D-zeu. Un mare psihanalist, Carl Gustave Jung, spunea: “Eu nu cred ca exista Dumnezeu. Eu sunt sigur ca exista.” De la siguranta aceasta pleaca iubirea noastra pentru Dumnezeu, credinta si insasi schimbarea fundamentala a vietii noastre. Noi nu putem iubi un barbat sau o femeie despre care nu stim ca exista. Numai dupa ce ne intalnim cu el sau cu ea simtim si traim cu infrigurare iubirea. Dar, inainte de a/o iubi, noi avem nevoie sa stim ca exista.

Dar, ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu?

Sa nu credeti ca El a ramas ascuns si abstract de dragul jocului, nici pentru a ne pune noua mintile pe bigudiuri. Nu, Dumnezeu n-a vrut sa ne tulbure prin absenta-I “corporala”, ci doar sa intelegem ca “a-L iubi pe el inseamna a-L gasi in fiecare fiinta ce ne este alaturi, a-L gasi in ierburi, in pietre, in aer, in soare, in fulger si in ploaie”. Deci, si in noi insine, si in tot ce ne inconjoara. A-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice (aceasta este porunca intai, nu-i asa?) este secretul primordial al existentei noastre. Prin aceasta, noi stim ca a ne atasa de un lucru anume nu inseamna a-l iubi. A spune: “Nu pot sa traiesc fara barbatul sau femeia aceasta, nu pot trai fara casa aceasta sau fara tara aceasta” inseamna a fi atasat de acel ceva care-ti rapeste dorinta de a trai in absenta lui. Or, cand nu-ti doresti sa mai traiesti fara acel ceva, fara acea fiinta, tu negi existenta lui Dumnezeu in toate celelalte fiinte si lucruri care te inconjoara si care sunt, in esenta lor, Dumnezeu. Iata de ce atasamentul nu este iubire si de ce atasamentul te face sa pierzi lucrul sau omul de care esti atasat.

Dumnezeu nu intervine personal in pierderea ta. El nu spune: “Acest om a gresit, trebuie sa-l pedepsesc”. Nu, Dumnezeu nu este gelos, cum ni-l prezenta Moise. Dumnezeu nu este razbunator. Iisus ne-a adus esenta lui Dumnezeu si a iubirii sale si, prin aceasta, El ne-a adus esenta “Legii lui Dumnezeu”. Universul este coordonat de aceste Legi, care se autodeclanseaza atunci cand le incalcam. In sufletele noastre legile sunt scrise, ca si informatia genetica. Greseala atrage pedeapsa. Si, chiar atunci cand nu gresim, dar credem ca am gresit, legea functioneaza ca si cum am fi gresit. De aceea a iubi inseamna, mai intai, a nu incalca legile inscrise in sufletele noastre. A gandi bine, a face bine, a simti frumos pentru noi si pentru cei din jur. De aceea exista oameni necredinciosi, care au noroc in viata. Ei respecta legea si, prin aceasta, Il iubesc pe Dumnezeu, fara a fi constienti de iubirea aceasta. Ei daruiesc din tot sufletul si, cand nu daruiesc, sunt siguri ca nu trebuie sa faca darul acela. Ei gandesc bine despre cei din jur si despre ei insisi. Ei dau incredere si primesc incredere. Ei dau speranta si primesc speranta. Gelozia, de exemplu, este modul in care noi incalcam legea, caci prin ea nu dam nici incredere, nici speranta. Gelozia este un exemplu de iubire orgolioasa si infipta in pamant cu toata puterea. De aceea ea are ca rezultat conflictele, supararile, tristetile, despartirile si suferinta.

A-L iubi pe Dumnezeu inseamna a da din tine tot ce-i mai bun, deopotriva altuia, cat si tie. Dumnezeu nu sta cocotat in Ceruri si asteapta cu ingamfare iubirea noastra pentru El. Dumnezeu canta cand noi il iubim pe celalalt. De aceea spune Iisus: “Cand il veti hrani pe cel sarman, pe mine ma veti hrani. Si cand il veti imbraca pe el, pe mine ma veti imbraca”. Aceasta este iubirea pentru Dumnezeu. Nimic abstract, nimic imposibil. Dumnezeu este aici, pretutindeni. Este in copil, in floare, in cantec, in fiinta iubita, in colegul de serviciu, in presedintele tarii si-n cersetorul de la coltul strazii. Oare au toti acestia ceva abstract, ceva de neinteles?

Nu. Neintelegerea se afla in noi insine.

In memoriam Madalina Manole.† Regrete eterne.

2010-07-30T07:54:00.011-04:00

Te iubim Madalina si vei Ramane in inimile noastre Mereu , ingerul Nostru.

Domnul Sfant sa-te odihneasca in Pace Amin!

Amintire de cei Binefacatori (Roberto Santini)

2010-07-29T08:11:00.010-04:00

IHS

Pacea Domnului , sa fie cu voi iubiti credinciosi.

2010-07-19T10:44:00.004-04:00

Pacea celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca !

SFARSIT SI LUI DUMNEZEU LAUDA!

Icoane Bizantine (Fecioara maria cu pruncul)

2010-07-06T11:07:00.008-04:00

Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii?

2010-07-01T14:27:00.010-04:00

INTREBAREA :

„Aş vrea să aflu mai multe despre sfârşitul lumii, cum ar fi acele lucruri care au legătură cu răpirea.” Răspunsul Meu :

Mulţumim pentru întrebare. În Biblie, acesta este un subiect foarte important. Multe dintre cărţile profetice ale Vechiului Testament vorbesc despre acest lucru (de la Isaia la Maleahi). În Noul Testament, cele mai importante pasaje care tratează acest subiect sunt: Matei 24:4-44, Marcu 13:5-33, Luca 17:20-37, Luca 21:8-36, 1 Tesaloniceni 4:14-5:3, 2 Tesaloniceni 1:6-2:12, 2 Petru 3:3-12 şi Apocalipsa.

____________________

Un rezumat al cuvintelor rostite de Iisus în Matei 24 arată că sfârşitul lumii va include următoarele aspecte:

Războaie şi veşti de războaie

O naţiune se va ridica împotriva altei naţiuni şi o împărăţie împotriva altei împărăţii

Foamete şi cutremure

Profeţi falşi, care vin în Numele lui Iisus

Mulţi oameni vor fi înşelaţi de profeţii falşi ,

Profeţii falşi vor face semne şi minuni

Adevăraţii creştini vor fi persecutaţi

Dragostea oamenilor pentru Dumnezeu va descreşte

Evanghelia va fi predicată în întreaga lume .... _________________________

„Urâciunea pustiirii” (un lider mondial, care se va da drept Dumnezeu) Mari nenorociri Modificări ale soarelui, lunii, stelelor Adevăraţii urmaşi ai lui Iisus vor fi adunaţi în jurul Lui Întoarcerea lui Iisus Iisus îi judecă pe oameni pe pământ .

Câteva texte de bază, care vorbesc despre „răpire”, acel eveniment când adevăraţii urmaşi ai lui Hristos vor fi ridicaţi pentru a se întâlni cu El în văzduh, sunt: Matei 24:31, Marcu 13:27, 1 Corinteni 15:51-52, 1 Tesaloniceni 4:16-17 şi 2 Tesaloniceni 2:1-4. De asemenea, ar trebui să vorbim şi despre felul în care vor arăta zilele din urmă. Iată ce ni se spune: "

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Sfărşitul lumii atârnă de întorcerea lui Iisus Hristos şi de judecata Sa asupra oamenilor. De aceea, a-L cunoaşte pe El este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegem despre sfârşitul lumii. Dacă vrei să afli mai multe despre acest lucru, citeşte articolul Cunoaşterea personală a Lui Dumnezeu sau începe-ţi investigaţia prin a citi cartea „Ioan” din Biblie.

Cateva Despre:Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril

2010-06-26T12:31:00.009-04:00

Sf. Arhanghel Mihail.

Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: “Domnul să te mustre!” ( Iuda 9 )
Capitolul 12 a cărţii Apocalipsa relatează prigonirile şi suferinţele la care va fi supus poporul Israel din partea diavolului, care este numit aici balaurul. Când balaurul s-a pornit să urmărească pe poporul Israel, arhanghelul Mihail a avut o mare implicare în războiul care s-a dat în ceruri.
Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. (Apocalipsa 12:7-8 ) Acestea au fost pasajele din Sfintele Scripturi care îl menţionează pe Arhanghelul Mihail şi care îl prezintă nemijlocit ca şi ocrotitor al poporului Israel. Aceasta a fost misiunea şi responsabilitatea lui înaintea lui Dumnezeu şi aşa a rămas să fie până la ultimele evenimente din istoria omenirii pe acest pământ. El este ocrotitorul poporului Israel. Dar care este atitudinea ta faţă de poporul Israel?

___________________

Sf. Arhanghel Gavril.

În Sfânta Scriptură există doar două menţionări pe nume ale îngerului Gavril şi ambele se găsesc în acelaşi capitol 1 al Evangheliei după Luca. Prima dată îl întâlnim atunci când a venit la preotul Zaharia să-i vestească naşterea lui Ioan Botezătorul. Pentru că Zaharia a avut îndoieli cu privire la mesajul primit prin Gavril, îngerul i-a spus:

Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor. (Evanghelia după Luca 1:19-20)

Tot îngerul Gavril a fost cel care a vestit Mariei naşterea lui Iisus Hristos. Şi aceasta a fost aşa. În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a întrat la ea, şi i-a zis: “Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: “Nu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” ( Evanghelia după Luca 1:26 – 33).

Doamne Ajuta!

Voronet Monastery - Suceava (Romania)

2010-06-25T07:30:00.002-04:00

Psaltirea In talcuirea Sfintilor Parinti

2010-06-22T13:30:00.003-04:00

« Toate poruncile Tale, zice, sunt adevărate, prin care porunceşti ca nimeni să nu nedreptăţească pe nimeni. Eu însă sunt nedreptăţit, pentru aceasta ajută-mi, dar mai vârtos ajută-mi şi izbândeşte legilor Tale, care se calcă de cei nedrepţi ». Această zicere este însă pentru nevăzuţii vrăjmaşi*.

*Zice, însă, Apollinarie: « Nu închipuire, nu simbol sunt poruncile Tale, cu nedreptate m-au gonit ». Se poate însă a se goni şi cu dreptate, şi cu nedreptate : cu dreptate se goneşte cel ce viază cu călcări de lege, iar cu nedreptate, dreptul şi iubitorul de adevăr, pentru adevăr facându-se vrăjmaş oamenilor. »

Doamne Ajuta!

Hrana pentru Suflet

2010-06-22T10:57:00.002-04:00

După cum trupul ajunge mai sănătos când respiră aer curat, tot astfel şi sufletul ajunge mai curat (mai înţelept) dacă este hrănit cu nişte gânduri sfinte. Sf. Ioan Gură de Aur. Despre citirea Sf. Cărţii.

Thales din Milet, ieşind odată din casă însoţit de o bătrână ca să observe stelele, căzu într-o groapă şi strigătele sale de ajutor făcură pe bătrână să-i spună: “Cum vrei să ştii ce-i în cer, Thales, dacă nu eşti în stare să vezi ce-i la picioarele tale?

Şi unui duşman, când vine în casă, trebuie să i se dea ospitalitatea obişnuită; copacul nu refuză umbra sa nici celui care vine să-l taie. (Hitopadeca) Cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă. (V. Hugo)

Omul rău este asemenea unui cărbune care dacă nu te arde totuşi te murdăreşte. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te; dacă vrei să fii fericit o viată, atunci: iartă!...

Nu prea sunt pentru o mare nevointa. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! O permanenta, o vibratie continua. Da! Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continua!!! Arhim. Arsenie Papacioc

Cateva Intrebari Adresate Fratiilor Voastre...

2010-06-18T06:53:00.003-04:00

Cateva Intrebari care le Adresez crestinilor nostri Ortodocsi!

Poate un crestin sa-si piarda mintuirea?

E Adevarat Ca Iisus ma poate Vindeca?

Care este Religia lui Dumnezeu Creatorul?

Daca pacatuiesc mai merg in cer?

Ce sa fac atunci cand simt ca dumnezeu este departe de viata mea?

Exista un pacat atat de mare incat dumnezeu sa nu-l poata ierta?

Lasati un comentariu la intrebarile de mai sus.

DOAMNE AJUTA!

O inima de mama auzi durerea mea.

2010-06-04T12:42:00.000-04:00

Oras Linistit Sermide.

2010-06-02T04:59:00.010-04:00

Familia Santini Roberto & Marzia Apoi locul lor de bastina.

Aici este o amintire extraorinara , din punct de vedere religios , poti gasi familii ce sunt din propiul pamint , (SERMIDE) un oras situat in provincia de MANTOVA regiunea Lombardia in care destinul vietii mele ma facut sa cunosc o sumedenie de persoane foarte credincioase ..

----------------

in care am cunoscut cu ajutorul lui Dumnezeu O familie in care ma ajutat foarte mult avind, in vedere din punct de vedere bisericesc a fost prezent si saritor in orice problema ce face parte de anumite necesitati , fiind materiale si chiar si spiritual.

Aceasta Familie este in slujba domnului sfant! cu care de cat timp exist in acest pamint nu am putut gasi acest gen de contact religios!

Doream Sa multumim Intregii Comunitati De Sermide si multumim pentru Colaborarea.

Draga: SANTINI ROBERTO & S. MARZIA Domnul Sa va Binecuvinteze!

Doamne Ajuta!

Cu Tine in Gand!

2010-06-01T15:09:00.004-04:00

Caci acest Fiul al Tau mort a fost si a inviat pierdut a fost si sa aflat.

Gura nu vorbeşte fără inima noastră.

2010-04-30T11:22:00.003-04:00

"Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui." (Rom. 10, 9)

E simplu, e uşor de ajuns la mântuire, după cum ne-o spune aici Sfântul Apostol Pavel. Trebuie doar să crezi şi să îţi susţii public credinţa. Numai că nu formal, nu declamativ, oricând şi oricum. Nu cu sentimentul autosuficienţei pe care o afişăm atunci când am încheiat un târg important şi ne simţim mulţumiţi de noi înşine. Nu. Ci cu sentimentul că întotdeauna mai trebuie să adăugăm ceva la temelia credinţei noastre, căci mântuirea înseamnă, de fapt, a trăi în Dumnezeu, a fi pururi cu gândul la El, ştiind şi simţind că ne este aproape, ceea ce adesea noi, oamenii, nu prea facem.

Sfântul Apostol Pavel nu face un apel de a ieşi pe stradă pentru a propovădui, însă, atunci când vom fi întrebaţi despre credinţa noastră, trebuie să dăm mărturie, aşa cum au mărturisit creştinii dintotdeauna, că Domn este Iisus Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, adică Dumnezeu venit în căutarea omului, mâna mângâietoare a Atotputernicului aplecată către mâna întinsă, cerând ajutor, a omului.

Noi ştim că este aşa, pentru că vedem cum lucrează El în viaţa noastră, pentru că ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui care ne dau putere. Pentru că Îl simţim aproape, pentru că inima noastră dă mărturie despre existenţa şi apropierea Lui de noi. Pentru că nu vorbeşte gura fără inima noastră, pentru că mărturisim, aşa cum ne-a învăţat Apostolul, "ceea ce ştim", şi ştim pentru că mintea şi inima vorbesc la unison şi nu se înşală, dovadă fiind dăinuirea istorică a credinţei noastre, atâţia oameni sfinţi care au crezut, la fel ca noi, Sfintele noastre Scripturi, din care ne hrănim, după cum spunea şi Fericitul Augustin: "Pentru a mă hrăni cu prisosinţă din adevărurile tale luminoase, intru cu multă bucurie în grădinile Sfintelor Tale Scripturi. Meditându-le cu tărie, le imprim în inima mea, hrănindu-mă cu ele din ce în ce mai mult".

_______________

Sentimente de viata , Invitatie la Botez.

2010-04-23T04:48:00.007-04:00

Va invitam sa fiti alaturi de noi cu un comentariu ,cei ce doresc! la nasterea intru Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin Sfanta Taina a Botezului a fetitei IONITA ,calauzita de parintii spirituali.

"Feelings of Life, Invitation to Baptism."

Nicula

2010-04-19T11:50:00.000-04:00

Cand Domnul vorbeste inimii .

2010-04-15T04:48:00.003-04:00

Cheama-Ma asa cum chemi Lumina care-ti poate lumina sufletul, asa cum chemi Focul ce-ti poate aprinde inima, asa cum chemi Taria ce-ti incordeaza energia. Cheama-ma mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sa imparta cu tine intreaga-ti viata, ca pe Mantuitorul care doreste sa-ti purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tau care nazuieste sa te asume chiar de pe acest pamant, asteptand sa te primeasca pe deplin in luma Vesniciei.
Viata sa-ti fie nesfarsit dialog cu Mine. Se vorbeste mult de dialog la ora actuala. De ce sa nu dialoghezi cu Mine? Nu sunt oare prezent in inima, scrutandu-ti imboldurile inimii, atent la gandurile tale, ingrijindu-ma sa-ti orientez dorintele? Vorbeste-mi simplu, fara sa iei seama la constructia frazelor. Sunt mai atent la ceea ce vrei sa spui decat la cuvintele de care te slujesti.
Cheama-ma in ajutor cu calm, cu blandete, cu iubire. Sa nu crezi ca sunt insensibil la afectiunea plina de gingasie. Da, Ma iubesti; dar dovedeste-mi-o mai mult.
Da, vorbeste-Mi fara preget despre tot ce te framanta. Iti las o larga initiativa. Sa nu crezi ca ceea ce te priveste pe tine, ma poate lasa indiferent, de vreme ce esti parte din Mine. Esential pentru tine este sa nu ma uiti, sa-mi vorbesti cu toata dragostea si increderea de care esti acum in stare.
Iti vorbesc in launtrul sufletului, in acel spatiu in care mintea ta se imbogateste prin comuniune cu a mea. Nu este nevoie sa intelegi limpede si de indata ceea ce-ti spun. Important este sa-ti lasi gandul sa se patruda cu al meu. Apoi vei putea talmaci si exprima.
Cu cat vor fi mai numeroase, in pofida piedicilor, greutatilor sau ispitelor datorate slabiciunii, momentele cand Ma vei cauta si Ma vei gasi pentru a Ma asculta, cu atat mai mult Spiritual Meu te va insufleti si te va invata nu doar ce iti cer sa spui, dar si ce iti propun sa faci - incredintat ca ceea ce vei spune si vei face va fi plin de rod.
Cuvantul Meu si lumina ce purcede din el confera adevarata dimensiune tuturor lucrurilor in sinteza iubirii mele nemarginite, in lumina vesniciei, dar fara sa stirbeasca valoare fiecarei fiinte si a fiecarui eveniment .

Hristos a Inviat! Bucuria intregului Pamint.

2010-04-10T12:31:00.001-04:00

Hristos a Inviat !

2010-04-04T05:41:00.004-04:00

Vă felicităm cu Măreața Sărbătoare a Învierii Mântuitorului. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. (1 Petru 1:3-4)
Vă dorim multă fericire, sănătate și bucuria să trăiți din plin nașterea aceasta din nou și împreună cu cei dragi să aveți parte din plin de moștenirea păstrată în ceruri pentru creștinii adevărați. Hristos a înviat! Cu dragoste, Pr. Cazacu Gh.

Paste Fericit Tuturor!

2010-04-03T05:46:00.002-04:00

Fie ca Sfintele Pasti sa va lumineze sufletul si casa, sa va aduca numai bucurie si sanatate, iar Dumnezeu sa va aiba in paza!

PASTE FERICIT!

Iisus Patimeste pentru pacatele noastre.

2010-04-02T13:28:00.003-04:00

Sfânta si Marea zi de Vineri. Vinerea Neagra, ziua cea mai dureroasã din istoria crestinismului, ziua înfricosãtoarelor Patimi. Hristos este judecat si condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevarului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu ranile batjocoririi de cãtre ostasi, singur si parasit de toti, Hristos înfãtiseaza întregii lumi starea rãutãtii în care se aflã aceasta. Pironit pe cruce, Hristos asteaptã astazi cu bratele larg deschise pe tot omul atins în inima de durerea cumplita a pãcatelor sale, precum pe tâlharul care strigã din adâncul fiintei: “Pomeneste-mã, Doamne când vei veni întru Împãratia Ta” (Lc 23,42) si care primeste vestea cea minunatã a mântuirii: “Adevarat grãiesc tie, astãzi vei fi cu Mine în rai.” (Lc 23, 43).

Cerul se întuncecã, soarele îsi ascunde fata, neputând sa îndure cumplita suferintã, pamântul se cutremura pãtruns de fiorul înfricosãtelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfânta priveste coplesita de durere cãtre Fiul ei rãpus de rãutatea si toate pãcatele oamenilor care îl ocãrau pânãîn ultima clipa. Hristos smerindu-Se si iubind pânãîn clipa mortii, rosteste cutremuratoare rugaciune pentru cei ce-L vrajmasesc: “Pãrinte, iarta-le lor, cã nu stiu ce fac.” (Lc 23, 34) Astazi înceteazã orice jertfã pentru cã Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astazi nu se sãvârseste Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Toti credinciosii pãtrunsi de dragostea pentru Hristos si de suferinta Lui se strâng în jurul epitafului asezat pe masã în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului, si dau glas tânguirii îngropãrii, cântând laolalta Prohodul.

A doua venire a lui Hristos. Cuviincioasă pregătire pentru ea.

2010-03-27T13:15:00.003-04:00

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem,
Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.
Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur.
Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji.
Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată.
Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire;
Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos,
Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim.
De aceea, îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, aşa precum şi faceţi.
Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc;
Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.
Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.
Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.
Duhul să nu-l stingeţi.
Proorociile să nu le dispreţuiţi.
Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine;
Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.
Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.
Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.
Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă.
Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin!

Fratele Vostru : Pr. Cazacu Gheorghe

2010-03-17T08:49:00.003-04:00

Rugaciunea Sfintei Cruci

2010-03-06T08:28:00.002-05:00

Rugaciunea Sfintei Cruci Sa Se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie : Bucura-te prea cinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care izgonesti pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe Tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmasul.

O ! Preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii in veci.Amin.

Orarul actistelor pentru luna martie 2010 şi pe toată perioada Postului Mare

2010-03-02T14:03:00.008-05:00

†

Fraţilor, ţin să vă aduc la cunoştinţă, că pe parcursul lunii Martie, dar şi pe toată perioada Postului Mare, vom citi regulat următoarele acatiste: Luni Acatistul Sfintelor Patimi a Domnului Nostru Iisus Hristos. MiercuriParaclisul Maicii Domnului. SâmbătaParaclisul Maicii Domnului, şi Acatistul pentru cei adormiţi.

†
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul "Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale."
†
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Doritorii de a fi pomeniţi la acatist, sunt rugaţi să lase un mesaj la adresa;
†
cazacu152001@yahoo.it Al frăţiilor voastre smerit (ne) rugător pr. Gheorghe Cazacu

____†____

Ce urmează să se întâmple în lume conform profeţiei biblice legată de sfârşitul lumii?

2010-03-01T10:16:00.006-05:00

Întrebare:

Ce urmează să se întâmple în lume conform profeţiei biblice legată de sfârşitul lumii?Răspuns: Biblia are foarte multe lucruri de spus în ceea ce priveşte sfârşitul lumii. Aproape fiecare capitol din Biblie conţine elemente profetice legate de sfârşitul lumii. Organizarea şi punerea cap la cap a tuturor acestor profeţii pot fi însă treburi dificile. Iată mai jos un rezumat foarte scurt asupra a ceea ce Biblia spune că se va întâmpla în vremea sfârşitului lumii:Hristos îi va lua de pe pământ pe toţi credincioşii care au experimentat naşterea din nou şi care formează astfel Biserica (sfinţii Noului Testament), eveniment care este cunoscut ca Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51).

Aceşti credincioşi vor fi fie răsplătiţi pentru faptele lor bune şi slujirea lor în ascultare de Dumnezeu atunci când se vor afla înaintea Scaunului de Judecată al lui Hristos, fie vor pierde aceste răsplăţi (nu însă şi viaţa veşnică) din cauza lipsei slujirii şi a ascultării (1 Corinteni 3:11-15; 2 Corinteni 5:10).Antihrist (fiara) va veni cu putere şi va semna o înţelegere/legământ de pace cu Israel pentru şapte ani (Daniel 9:27). Această perioadă de şapte ani este cunoscută ca perioada Necazului cel Mare. În timpul Necazului cel Mare, vor avea loc războaie teribile, vor fi foamete, epidemii şi dezastre naturale.

Dumnezeu Îşi va revărsa mânia Sa împotriva păcatului, răului şi ticăloşiilor. În timpul Necazului cel Mare vor apare cei patru călăreţi din Apocalipsa, precum şi cele şapte sigilii, trâmbiţa şi judecăţile potirelor.La aproape jumătate din perioada acestor 7 ani, antihrist va rupe legământul de pace cu Israel şi va întoarce război acestuia. Antihrist va săvârşi urâciunea pustiirii şi îşi va construi o imagine de sine căruia oamenii să i se închine în templu (Daniel 9:27; 2 Tesaloniceni 2:3-10).La finele celor 7 ani ai Necazului cel Mare, antihrist va lansa un atac final asupra Ierusalimului, culminând cu bătălia de la Armaghedon. Iisus Hristos se va întoarce, îl va învinge pe antihrist şi pe armatele sale şi îi va arunca în lacul de foc (Apocalipsa 19:11-21).

Hristos îl va ţine legat pe satan în abis timp de 1000 de ani, instaurând domnia Sa în împărăţia de 1000 de ani pe pământ (Apocalipsa 20:1-6).La finele celor 1000 de ani, satan va fi eliberat, învins din nou şi apoi aruncat în lacul de foc (Apocalipsa 20:7-10). După aceea, Hristos îi va judeca pe toţi necredincioşii (Apocalipsa 20:10-15) înaintea Marelui Tron Alb de Judecată, aruncându-i pe toţi în lacul de foc. Apoi Hristos va crea un Cer Nou şi un Pământ Nou – locuinţa veşnică a credincioşilor. Nu vor mai exista păcate, întristare sau moarte. De asemenea, Noul Ierusalim va fi coborât din cer (Apocalipsa capitolele 21-22).

(CUVINT DE INVATATURA PR. CAZACU GH.)

Viata Duhovniceasca

2010-02-16T10:50:00.006-05:00

Viata duhovniceasca se confunda in zilele noastre cu o moralitate neinspiranta si insipida. Nu! Moralitatea este numai un prim pas, un prim pas primitiv de intoarcere la viata duhovniceasca. Cand cititi Noul Testament vedeti de cate ori Apostolii vorbesc de „noua viata in Hristos." Este intr-adevar o viata in Duh.

Viata duhovniceasca este a trece de la viata noastra primitiva, biologica, pentru care nu am nici un cuvant de prihana - dar este doar asta, ca-i primitiva, si se termina cu mormantul. Viata in duh inseamna a patrunde in legile vietii dumnezeiesti (daca le putem numi legi), care viata nu cunoaste stricaciune, nici micsorare, nici suferinta.

De ce sufera omul? este un mers spre moarte, o pierdere a vietii. Deci viata duhovniceasca adevarata nu cunoaste pierdere. Si a intra, inainte de moartea noastra biologica, in aceste elemente ale vietii vecinice, este viata duhovniceasca. Sa luam . Uite, va dau un exemplu. De cate ori au venit la mine oameni zdrobiti de viata aceasta, cu incurcaturi inexplicabile, cu probleme de nerezolvat, si in neputinta mea, asa cum mi-a spus Parintele nostru Duhovnic, daca au venit la mine, i-am primit cum i-au primit si fratii mei din Manastire.

Si daca i-am ascultat, daca am avut cat de putina dragoste sa-i ascultam fara sa judecam, de multe ori asa de putina dragoste a lucrat asa o inviere in viata acestor oameni, ca uneori am ramas pur si simplu uimiti, trasniti, „de unde si pana unde"!

Mosii de iarna - 6 Feb 2010

2010-02-06T11:56:00.000-05:00

“Sfantul Agnet”- de la cuvantul grecesc Agnet, adica Miel, pentru ca ea inchipuie pe Mantuitorul, Care, prin asemanarea cu Mielul injunghiat de evrei la Pastele lor, a fost numit de catre Sfantul Ioan Botezatorul “Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii” (Ioan 1, 29). Astfel, sambata 6 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet - partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc. "Biserica nu da uitarii pe cei adormiti nici dupa inmormantarea lor. Purtarea ei de grija se intinde si dincolo de pragul mormantului, pomenind pururea pe cei adormiti, rugandu-se si mijlocind pentru odihna si pentru iertarea pacatelor lor in zilele indatinate din cursul anului bisericesc, cum sunt sambetele mortilor, Mosii de Iarna, Mosii de Vara, cat si in ierurgiile speciale alcatuite de Biserica pentru pomenirea mortilor. Dupa traditia Bisericii se face rugaciune pentru cei morti la urmatoarele termene: ziua a 3-a, ziua a 6-a, ziua a 9-a, ziua a 40-a, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni si la 12 luni, apoi in fiecare an pana la implinirea a 7 ani de la moarte. Biserica Ortodoxa a consacrat pentru pomenirea generala a mortilor o zi liturgica pe saptamana, si anume sambata. De aceea, in slujba Miezonopticii de sambata, din Ceaslov, figureaza cantari si rugaciuni speciale pentru morti". Noi suntem datori sa aparam, sa conservam si sa oferim viata lui Dumnezeu ca dar al Sau. Sufletele crestinilor pecetluite de prima inviere, care inseamna botezul, fac parte din Biserica nevazuta, iar cele trecute dincolo, prin moartea intai, fac parte din Biserica nevazuta, triumfatoare, daca au lucrat cat au fost in trup. Cei vii se pot ruga pentru cei plecati dincolo, adica pentru cei adormiti in Domnul, pentru ca asa ne indeamna Evanghelistul Ioan. Adevaratii crestini simt nevoia legaturii cu fratii lor prin rugaciune, prin pomeniri si prin slujbe speciale, si au obligatia fireasca sa-i pomeneasca pe cei adormiti. Pomenirile si rugaciunile pentru cei adormiti sunt mai ales o dovada a dragostei de aproapele, fiindca toti suntem pecetluiti in Hristos, iar harul face inceputul mantuirii. Grija pentru cei plecati se gaseste la toate popoarele. Orice civilizatie din trecutul omenirii si-a pomenit pe cei trecuti dincolo. Ramanand in spatiul crestin, Sf. Ioan Gura de Aur indeamna pe ascultatorii sai sa se roage pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos sa i se dezlege pacatele, iar daca este un drept sa castige un adaos de plata si rasplata". (arhimandrit Vartolomeu Androni ) Maine - se merge la Biserica cu coliva, colacei, vin, lumanari, - se dau de pomana ulcele si vase de lut umplute cu mancare piftie sau dulciuri.

sfintii zilei de 3 februarie

2010-02-03T02:58:00.000-05:00

Dreptul Simeon si Sfanta Prorocita Ana - 03 februarie

cum vede Dumnezeu relatia cu noi.

2010-02-02T10:34:00.000-05:00

Lasă-mă să te iubesc (un text extraordinar)

Iată câteva cuvinte care mie mi-au dat mare nădejde şi bucurie. Sper să vă placă. Sunt extraordinare cuvintele si mai ales felul cum vede Dumnezeu relatia cu noi.

“Nu imi spune nimic. Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau. Iti cunosc si stiu si lasitatea pacatelor si cu toate acestea iti spun: “Iubeste-ma asa cum esti tu! Da-mi inima ta!” Daca o sa astepti ca sa devii un inger ca sa mi te daruiesti intru iubire, atunci n-ai sa ma iubesti niciodata! Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in implinirea dragostei si in savarsirea sfinteniei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci Eu nu iti dau voie sa nu ma iubesti. Iubeste-ma asa cum esti tu, in orice moment si in orice situatie te-ai afla, in credinciosie sau tradare, in ravna sau in uscaciune. Tu iubeste-Ma asa cum esti.

Eu vreau sa ma poti iubi din putina si saraca ta inima. Daca astepti pana cand ai sa fii desavarsit ca sa ma poti iubi, atunci n-ai sa ma iubesti niciodata. N-as putea sa fac eu oare din fiecare fir de nisip un serafim, un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste?! Nu sunt eu Domnul Dumnezeu care a creat toate si pot totul?! Omule, ti-ai dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru mine? Atunci din ce motiv nu ma lasi sa te iubesc? Fiul meu, lasa-Ma sa te iubesc, eu iti vreau inima care este lacasul Meu.

Desigur, cu timpul am sa te schimb, insa chiar pana atunci iubeste-ma asa cum esti tu, fiindca eu te iubesc cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pentru mine sa se nasca din putina si saraca ta inima, din adancul neputintei si al murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat. Nu vreau o dragoste inzvorata si hranita din mandria virtutilor tale, ci dintr-o inima smerita pe care eu o pot curati oricand. N-am nevoie de virtutile tale, de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru Mine.

Nu virtutile tale le doresc. Daca ti le-as da, tu esti asa de slab si mandru, incat ele ar hrani amorul tau propriu si nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care nu ma cauti si stai departe de mine. Aproprie-te cu dragoste. Unui fier ruginit, flacarile, nu numai ca i-ar curata rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-ma si pacatele se vor arde si tu vei fi fericit. Iubeste-ma nu numai ca sa fii curat, caci asta ar fi din nou o mandrie pentru tine, ci pentru ca Eu vreau sa ma odihnesc in inima ta. Deci nu te mai ingriji de asta!

As putea sa fac prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasca, dar nu, tu ai sa fii sluga rea si nefolositoare si neputincioasa. Am sa-ti iau si putinul pe care tu te crezi ca-l ai. Eu te-am facut din iubire si pentru ca sa-ti dau iubirea fara ca tu sa-mi poti da ceva. Nu incerca sa-mi platesti iubirea prin nimic. Asta ma doare atat de mult de la tine. Iubeste-ma in dragostea duhului Meu si fara motive. Numai sta departe de mine. Iti lipeste nu sfintenia pe care eu ti-o pot da, ci o inima gata sa ma iubeasca oricand si pana la capat.

Astazi eu stau la usa inimii tale ca un cersetor. Eu, singurul, adevaratul Imparat si Domn. Eu bat si astept. Grabeste-te sa-mi deschizi prin smerenie. Nu-mi aduce motive intinaciunea si saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pe deplin si in adanc, ai muri de durere. Dar ceea ce m-ar durea pe Mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de Mine, de iubirea pe care o am pentru tine. Crede ca eu pot totul…si tu nu poti nimica fara mine. Doar pacatul esti in stare sa il faci fara ajutorul meu.

Sa nu te increzi in tine fara Mine caci astfel o sa fiu nevoit sa te las in cadere in masura in care tu te apreciezi. Nu te framanta ca nu ai virtuti, am sa-ti dau Eu sfintenia Mea. Deschide-ti inima prin pocainta si ma primeste in potirul sufletului tau prin trupul si sangele Meu pe care-n dar ti-l dau la Sfanta Liturghie. Atunci o sa te fac sa intelegi totul si sa ma iubesti mai mult decat iti poti inchipui.

Lasa sa curga sangele Meu in sangele tau si sa bata inima Mea in inima ta. Eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata Mea Maicuta. Lasa sa treaca totul prin inima ei curata incat sa poata mijloci pentru tine. Orice s-ar intampla nu astepta nici-decum ca sa devii sfant, ca pe urma sa ma iubesti. In acest fel tu nu mai iubi niciodata. Si acum dute acum. Eu sunt cu tine!”

istorioara

2010-02-02T10:11:00.001-05:00

Batranul si ucenicul cel tacut Un tanar carturar a venit odata la un parinte zavorat si l-a rugat sa-l primeasca ca ucenic. Parintele cel zavorat i-a spus: - De voiesti sa te primesc ucenic, imparte averea ta saracilor ! Tanarul a facut intocmai dupa cuvantul batranului, apoi a venit din nou, cu rugamintea de a-l primi ca ucenic. - Oare, te vei putea pazi sa nu vorbesti ? - Fagaduiesc ! - a raspuns tanarul. Si acesta a fost singurul cuvant rostit de noul ucenic al batranului, vreme de cinci ani. Pentru ca se dusese vestea in zona si multi veneau in munte, sa il vada pe parinte si pe ucenicul sau, batranul l-a trimis pe ucenicul cel ce pazea tacerea la o manastire, drept incercare. Vroia sa vada, va vorbi sau va pazi in continuare tacerea? Insa ucenicul a pastrat fagaduiala de a tacea, precum spusese odinioara. Staretul acelei manastiri, vrand sa-l incerce pe tanar, l-a trimis sa duca un mesaj scris la o alta manastire, aflata peste un rau care tocmai se revarsase, crezand ca se va intoarce sa spuna: "Nu pot trece." Si a trimis staretul si un alt frate, in urma lui, sa vada cum si ce va face. Tanarul cel ce pazea tacerea a ajuns la rau, l-a vazut revarsat si s-a pus in genunchi, la rugaciune staruitoare. Indata, un crocodil s-a apropiat de mal si s-a oprit. Pasind pe spatele lui, animalul l-a trecut pana pe partea cealalta. Tot asa se petrecura lucrurile si la intoarcere. Dupa un timp, staretul ce il trimisese la drum a primit veste de la acea manastire, careia ii scrisese: - Chiar daca era mut, ingerul lui Dumnezeu era monahul acela !

Papa a fost atacat în timpul slujbei de Crăciun

2010-01-14T21:30:00.000-05:00

Papa a fost atacat în timpul slujbei de Crăciun Din fericire, Suveranul Pontif nu a păţit nimic şi a putut continua slujba de Crăciun.

Preot Ilarion Argatu

2010-01-13T20:57:00.006-05:00

De ce ne iubeşte Dumnezeu atât de mult?

2010-01-09T08:29:00.002-05:00

Aceasta e una din cele mai dificile întrebări, dacă ne gândim la ea din perspectiva lui Dumnezeu. Iată-ne pe noi, făpturile Sale, create după chipul Său cu responsabilitatea de a oglindi şi reflecta gloria şi neprihănirea Sa înaintea întregii lumi. Am refuzat să-L ascultăm, de nenumărate ori, în toate locurile şi în toate felurile. În felul acesta, I-am prezentat caracterul într-un mod denaturat înaintea întregului univers. Biblia ne spune că însăşi natura suspină şi suferă durerile naşterii, aşteptând ziua răscumpărării omenirii, pentru că natura suferă din pricina nelegiuirilor noastre (Romani 8:22). Când ne gândim cât de neascultători şi de răzvrătiţi am fost împotriva lui Dumnezeu, ne întrebăm ce Îl determină să ne iubească atât de mult. În Romani 5:7, atunci când Pavel e uimit de dragostea pe care Hristos a manifestat-o în moartea Lui, el spune: "Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar gândiţi-vă că Cel ce e desăvârşit Şi-a dat viaţa pentru cei ce nu sunt desăvârşiţi şi s-a rugat pentru cei ce tocmai Îl ucideau." Acesta e felul de dragoste care transcende orice am putea experimenta în această lume. Cred că singura concluzie pe care o pot trage este că stă în natura lui Dumnezeu să fie iubitor. E parte a caracterului Său intern şi etern. Noul Testament ne spune că Dumnezeu e dragoste. Poate că e unul din cele mai greşit înţelese versete din Scriptură. Ne amintim cum cu câţiva ani în urmă era la modă să spui că "fericirea e un căţeluş dulce". Aveam aceste scurte definiţii despre ce înseamnă fericirea, şi acelaşi lucru se aplica în cazul dragostei - "Dragostea înseamnă să nu trebuiască niciodată să spui că-ţi pare rău", etc. - toţi fiind foarte interesaţi de ce implică întregul act al dragostei. Dar atunci când Biblia spune că Dumnezeu e dragoste, acea afirmaţie nu e ceea ce noi am numi o afirmaţie analitică, în care putem inversa subiectul şi predicatul, spunând că dragostea e Dumnezeu. Nu la asta se referă Biblia. Dimpotrivă, ceea ce ne spune aici forma de exprimare ebraică este că Dumnezeu e atât de iubitor iar dragostea Lui e atât de consistentă, de profundă, de adâncă, de transcendentă, o parte atât de integrală a caracterului Său, încât ca să o putem exprima în cel mai complet mod posibil noi spunem că El e dragoste. Putem spune simplu că Dumnezeu e standardul suprem al dragostei.

LA MULTI ANI 2010!!!!

2009-12-30T00:18:00.002-05:00

LA MULTI ANI 2010!!!!

2009-12-29T23:59:00.007-05:00

Bine ati venit pe blogul urarilor de Anul Nou!

Dupa sarbatoriea Nasterii Domnului:

ne bucuram ca un an se termina si speram ca noul an sa fie mai bun si mai prosperos pentru noi.

Acelasi lucru, va dorim si dumneavoastra tuturor, sa fiti mai prosperosi, mai sanatosi, sa fiti mai buni, mai prietenosi, mai credinciosi.

Iisus ne mantuieste

2009-12-20T17:27:00.000-05:00

HRISTOS NE MÂNTUIEŞTE!!!! DE CE? „...şi vei chema numele Lui Iisus" (Matei 1, 21) Iubiţii mei, cât de repede trece timpul! Peste puţin timp vom sărbători pentru încă o dată marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. De aceea, duminica aceasta se numeşte Duminica dinaintea Naşterii lui Hristos. *** Sfânta noastră Biserică a hotărât să se citească astăzi ca Evanghelie începutul sau primul capitol din prima Evanghelie, cea după Matei. Este un catalog al strămoşilor lui Hristos. - Dar a avut strămoşi Hristos?... Ca Dumnezeu fără început, nu a avut. Drept tată îl are pe Tatăl cel Ceresc. Dar odată ce s-a arătat pe pământ, ca om desăvârşit în afară de păcat, înseamnă că a purtat trup din curatele sângiuri ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi s-a născut într-un mod supranatural. Tată pământesc nu are, ci doar mamă. Mama Sa este Preasfânta (Panaghia) noastră. Iarăşi, părinţi ai Preasfintei sunt Ioachim şi Ana, iar părinţii lui Ioachim şi ai Anei sunt alţii şi aşa mai departe. În felul acesta se formează un mare lanţ de strămoşi. Primul inel al lanţului strămoşilor lui Hristos este o mare personalitate istorică, Avraam. Lui Avraam, după cum am auzit la Apostol, i s-a făcut o mare făgăduinţă şi anume că din urmaşii săi, din seminţia lui Iuda, se va naşte Izbăvitorul. Conform acestui catalog, de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri, de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri şi de la strămutarea în Babilon până la naşterea lui Hristos sunt iarăşi paisprezece neamuri (Matei 1, 17). Aproape cincizeci de nume, care nu ne impresionează. Sunt evreieşti şi ni se pare obositor să auzim „a născut...", „a născut...", „a născut...", până ce coboară scara strămoşilor să ajungă la Fecioara Maria, din care s-a născut Hristos. Însă aceste nume, pe care noi acum le ascultăm cu indiferenţă, în acele vremuri creau o mare impresie. Dintre ei unii erau generali, alţii erau conducători, alţii profeţi, alţii patriarhi, alţii împăraţi, alţii bogaţi, alţii înţelepţi precum Solomon, David şi alţii. Acum nu mai impresionează. Ce înseamnă asta? După cum aceste nume au fost uitate, aşa şi toate câte astăzi impresionează şi se aud şi se promovează, după 50-100 de ani cine îşi va mai aminti de ele? Undeva, pe vreo pagină a istoriei, cu litere mici, se va scrie că au trecut pe pământ. Se sting ca focurile de artificii şi ca licuricii. Concluzia? „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune" (Ecclesiast 1, 2). Zero bogăţiile, funcţiile, zero toate. Un singur lucru rămâne: împlinirea voii lui Dumnezeu. Dar dacă numele istoriei israelite şi universale şi ale vieţii contemporane se afundă în adâncul timpului, un singur nume rămânea pururea în actualitate, spre pizma demonilor - care? Este acela care a fost dat Dumnezeiescului Prunc. Îngerul, la porunca Domnului, a spus lui Iosif, ocrotitorului Preasfintei: „Şi vei chema numele Lui Iisus" (Matei 1, 21). Ce înseamnă numele „Iisus"? Nu este elin, este evreiesc şi tradus în elină înseamnă „mântuitor". Adică acel copil care se va naşte este Mântuitorul. Vă rog să fim atenţi la numele acesta, „cel mai presus de orice nume" (Filipeni 2, 9). De ce s-a numit Hristos „Mântuitor"? Trebuie să dăm o explicaţie. *** Aici pe pământ, unde trăim de când omul a fost izgonit din Rai, în orice parte, omul este biciuit de diversitatea nereuşitelor şi nenorocirilor, care sunt consecinţele vieţii lui păcătoase. Foamete, sete, lipsă de îmbrăcăminte şi de acoperiş, boli... Acestea sunt nenorocirile, relele, pe care încearcă să le şteargă. Dar există şi altele. Mai există relele naturale. Astfel de rele sunt cutremurul, seceta, inundaţia, incendiul, epidemiile, bolile incurabile precum cancerul şi în cele din urmă moartea. Toate acestea sunt rele groaznice. Dar nu v-am spus încă nimic. Există ceva mai grav - Dumnezeu să ne lumineze să înţelegem lucrul acesta. Singurul rău care constituie rădăcina a tot răul, a întregii noastre ticăloşii - şi, din nefericire, nu-i dăm importanţa care i se cuvine - în limba Sfintei Scripturi se numeşte păcat. De acolo provin toate relele; cauza este păcatul. Ne îngrozim când auzim de cancer, însă păcatul nu ne provoacă frică. Ne jucăm cu el, precum copiii se joacă de Anul Nou cu jucăriile ce le primesc în dar de Sfântul Vasile. Nu îl luăm în considerare deloc, şi cu toate acestea el biciuieşte umanitatea. Fie ca adulter, şi desfrânare, şi destrăbălare, fie ca îndrăcire a gâtlejului şi îndrăcire a pântecelui, fie ca gelozie şi invidie, fie ca mânie şi supărare şi înverşunare, fie ca răutate şi ură şi răzbunare şi crimă, păcatul, acesta este izvorul a toată ticăloşia. Dacă s-ar putea printr-o minune să se dezrădăcineze acesta, pământul s-ar transforma în rai. Cine ne va mântui? Şi dacă noi vom tăcea, până şi pietrele vor striga: Unul singur mântuieşte! Desigur, deschizând istoria, oricine va putea să numere vreo 155 de persoane, pe care popoarele, pentru mici servicii pe care aceştia le-au adus, îi numeşte „mântuitori" sau salvatori". Aceştia sunt salvatori mici. Salvatorul sau Mântuitorul (prin excelenţă) este Unul singur: Hristos. *** Dacă cineva îţi face un bine, îl ţii minte, îl consideri binefăcător. Faţă de medic, de pildă, care te-a vindecat, îţi exprimi recunoştinţa. Însă superior tuturor binefăcătorilor este Hristos, deoarece ne mântuieşte de cel mai mare rău, de păcat. Mântuieşte prin Biserica Sa. Este adevăratul Mântuitor - o simţim? Doar cine-şi simte păcătoşenia sa şi spune ca şi vameşul „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" (Luca 18, 13), sau precum fiul cel risipitor „Greşit-am la cer şi înaintea Ta" (Luca 15, 18), sau precum tâlharul, „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta" (Luca 23, 42), acela înţelege că Hristos este Mântuitorul. Şi sigur că nu este suficient doar să spui că este Mântuitorul oamenilor, în general. Trebuie să simţi că este şi Mântuitorul tău personal. Şi Dumnezeu te va învrednici să simţi acest lucru, dacă te vei pleca întru pocăinţă şi vei spune păcatele tale părintelui tău duhovnicesc, dacă te vei mărturisi. Atunci vei simţi că pleacă deasupra ta un munte şi vei simţi faţă de Hristos o adâncă recunoştinţă. Aceasta a simţit-o tâlharul pe cruce, aceasta au simţit-o apostolii, martirii, toţi sfinţii, ca de pildă, Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Când îl duceau la Roma ca să-l arunce la fiare, scria despre Hristos: „Iubirea mea se răstigneşte, adică Hristos este iubirea inimii mele". Mici iubiri mai mişcă astăzi neamul nostru trupesc; doar sexul. Nu-l condamn, Dumnezeu l-a sădit; dar nu ca să stingă toate celelalte iubiri. Neamul nostru, neamul sodomiţilor şi al gomorenilor, nu cunoaşte alte iubiri. Pe drept cuvânt a spus un filosof, că epoca noastră este fără iubire, crudă. Dacă nu-L iubeşti pe Hristos, n-ai înţeles nimic, degeaba ai venit pe pământ. Iubirile frumoase sunt iubirea faţă de ştiinţă, iubirea faţă de patrie, dar mai presus de toate este iubirea faţă de Hristos. În anii de demult, numele lui Hristos era cel mai dulce lucru. Bunica îl lua pe genunchii ei pe micul copilaş, îl învăţa să-şi facă semnul crucii, iar primul cuvânt pe care-l învăţau să zică era Hristos. Am văzut astfel de exemple. Acum, din nefericire, iubirea dumnezeiască nu numai că s-a stins, dar uneori se preface cu desăvârşire în ură satanică. Când eram predicator în Krevena şi cutreieram pe munţi înalţi, acolo pe unde treceam, aud deodată o înjurătură; pentru prima oară auzeam o astfel de înjurătură. Măi, măi! - zic: Ce este aici? Dracii locuiesc pe-aici? Deci m-am apropiat şi am privit: în spatele unui copac şedea un tată, avea pe genunchii săi un băieţel şi-l învăţa să-L înjure pe Hristos! Dumnezeul meu, încă nu s-au transformat stelele în fulgere ca să cadă în capetele noastre? Unde este iubirea faţă de Hristos? Însă chiar dacă Hristos este înjurat şi necinstit, numele Său va rămâne veşnic. După cum norii negri nu pot să şteargă soarele, aşa înjurăturile nu pot să şteargă numele lui Hristos. Va rămâne în veacul veacurilor, în ciuda demonilor. Doresc ca în ţara noastră să nu se audă nicio înjurătură, ci mici şi mari, bărbaţi şi femei, toţi fără excepţie să spunem: Binecuvântat este Dumnezeu şi preaslăvit este numele Lui; pe Care, copii ai elinilor lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.

DE 3 ORI AM VENIT ...

2009-12-15T23:20:00.001-05:00

DE 3 ORI AM VENIT, DE 3 ORI M-AI ALUNGAT.... Odată trăia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi tu odată la mine?Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a spus: „Mâine voi veni la tine!"Ce bucurie pe bietul om. A curăţat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări . În camera de oaspeţi a orânduit mulţime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci şi flori. Toate erau pregătite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineaţă, un băieţel, care tocmai trecea pe acolo, zăreşte prin ferestra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie şi spune:–Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai şi mie una?Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:–Ia şterge-o, împieliţatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu?Băieţelul înfricoşat pleacă fugind.Clopotul anunţă sfârşitul slujbei de dimineaţă.Creştinul îşi spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-l aşteptăm."Obosit s-a aşezat pe banca din faţa casei. Vine un cerşetor şi-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerşetorul.Trece şi amiaza şi Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru aşteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfăţişează un pelerin şi-l roagă:–Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta şi să-mi petrec noaptea aici...–Nici gând! E locul, pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu!S-a înnoptat. „Dumnezeu nu şi-a ţinut făgăduiala" îşi spune sărmanul om necăjit.A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineaţă, ducând prinoasele şi izbucneşte în lacrimi:–Doamne, n-ai venit la mine aşa cum ai făgăduit! De ce?–De trei ori am venit şi de trei ori m-ai alungat...

Acatistul Sfantului Gherman din Alaska - 13 decembrie

2009-12-14T01:56:00.002-05:00

Acatistul Sfantului Gherman De Dumnezeu purtator si facator de minuni din Alaska - (9 august, 13 decembrie) Sfantul Gherman (1756-1837) a fost un calugar crescut in duhul isihast al Sfantului Paisie de la Neamt, ce a ajuns misionar in insulele aleutine, fiind primul sfant ortodox ce a trait pe pamant american. La canonizarea sa a contribuit mai ales Parintele Serafim Rose si fratia sa, ce poarta acum chiar numele sfantului. Sfantul Gherman este cunoscut si prin numeroasele minuni si tamaduiri savarsite dupa adormirea sa. Sfintele sale moaste se afla in Alaska pe insula Kodiak, iar o particica la manastirea Ormilia din Grecia. Condacul I Minunatule facator de minuni si preaslavit Sfant al lui Hristos, de Dumnezeu purtatorule Parinte Gherman, stralucirea Alaskai si bucuria intregii Americi, tie iti aducem aceste cantari de lauda. Fiind cerescul ocrotitor al pamantului nostru si prea puternic mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, nu inceta sa te rogi pentru noi, fiii tai, care cu ravna strigam tie: Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Icos I Facatorul ingerilor mai dinainte te-a ales, parinte Gherman, sa fii propovaduitor al credintei Ortodoxe in Lumea Noua si intemeietor al monahismului in nordul indepartat, si te-a trimis pe tine precum l-a trimis pe Apostolul Pavel la pagani, pentru ca lumina Ortodoxiei sa straluceasca pana la capatul pamantului. Iar oamenii cei multumitori te lauda pe tine ca pe un ceresc ocrotitor cu aceste cantari: Bucura-te, Parintele nostru Gherman, urmasul Apostolilor; Bucura-te, cel care ai luminat pamantul american cu lumina adevaratei credinte; Bucura-te, cel ce ai dobandit stravechea dragoste de pustie; Bucura-te, cel ce ai fost salvat de la moarte de Maica Domnului; Bucura-te, cel ce ai fost crescut din copilarie in pustia Sarovului; Bucura-te, prea cinstita mladita a Valaamului; Bucura-te, ca ai fost luminat de lumina Taborului; Bucura-te, cel care ai luminat cu Hristos intunericul nordului; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 2 Fiind inflacarat cu dragoste arzatoare pentru Domnul si dorind sa-L slujesti numai pe El, ti-ai daruit tineretile lui Dumnezeu ca un dar ales si ti-ai indreptat pasii catre manastirile Sarovului si ale Valaamului, unde laolalta cu obstea monahilor ai cantat cu umilinta: "Iisuse Preadulce, mantuieste-ne pe noi pacatosii". Aliluia! Icosul 2 Din tineretile tale ai fost impodobit cu intelepciune duhovniceasca, sfinte al lui Dumnezeu, ca sa poti intelege frumusetea si dulceata Raiului; astfel cu prea inteleptul staret Nazarie, povatuitorul Sfantului Serafim de Sarov, ai cercetat intelepciunea lui Dumnezeu si caile Domnului. Pentru aceasta, Sfanta Biserica te lauda asa: Bucura-te, ca l-ai slujit pe staretul pustnic in pustia Sarovului; Bucura-te, ca precum o albina, ai adunat nectar duhovnicesc de la marele Teodor din Sanaxar; Bucura-te, cel ce cu prietenul tau Varlaam ai intarit pe fratii de la Valaam; intareste-ne acum si pe noi; Bucura-te, ca ai cercetat pe pustnicii din departari; acum cerceteaza-ne si pe noi; Bucura-te, ca tu insuti ai devenit pustnic la "Campia lui Gherman"; Bucura-te, ca prin sfintenia ta ai fost asemenea ocrotitorului tau Gherman, intemeietorul Valaamului; Bucura-te, ca ai fost cinstit de fratii de la Valaam pentru blandetea si trezvia ta; Bucura-te, ca acum esti slavit de intreaga Biserica; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 3 Puterea Celui Preainalt a luminat pe de Dumnezeu inteleptitul ierarh al Bisericii Ruse, Gabriel, sa trimita propovaduitori ai credintei Ortodoxe pe pamantul american, iar tu, Sfinte Parinte Gherman, ai primit aceasta apostoleasca lucrare. Pentru aceea, toti oamenii cei luminati cu lumina lui Hristos prin ostenelile tale si cu pilda vietii tale canta Domnului: Aliluia! Icosul 3 Iubind ostenelile vietii monahale, tu ai aratat, Sfinte Parinte Gherman, si mare ravna apostoleasca in propovaduirea lui Hristos cel rastignit celor ce stateau in intunericul paganei necunostinte. Amintindu-ne durerile si ostenelile tale, cu dragoste iti inaltam cantare asa: Bucura-te, cel ce ai aratat ascultare fara de cartire Staretului tau; Bucura-te, cel ce ai calatorit pana la capatul pamantului, in lunga ta calatorie de filocalica propovaduire; Bucura-te, cel a carui dragoste pentru pamantul parintesc nu s-a micsorat; Bucura-te, cel ce ai ajuns sa ai dragoste arzatoare pentru noua ta tara; Bucura-te, intaiul traitor al ascezei contemplative in America; Bucura-te, oglindire a sfintilor monahi de la Ladoga din sfanta Rusie; Bucura-te, cel ce ai adus "Tebaida ruseasca a Nordului" in America; Bucura-te, cel ce ai sadit un inceput de sfintenie, ca o comoara pretioasa, in Lumea Noua; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 4 Nici furtuna inselatoarelor valuri ale oceanului, nici involburarile marilor rauri, nici padurile intunecate n-au putut sa stinga simtamintele tale, o, Sfinte Gherman, pentru bunavointa Staretului Nazarie fata de tine, si ai strigat cu recunostinta: "Imi inchipui cu ochii mintii iubita manastire a Valaamului si pururea o vad peste marele ocean". Aliluia! Icosul 4 Auzim bucuria ta apostolica, Sfinte Parinte Gherman: "Am fost rapit in duh: gasindu-ma intre vreme buna si vreme rea, intre bucurie si intristare, intre indestulare si lipsa, saturare si infometare, caldura si frig, dar in toate necazurile aflu ceva ce ma bucura cand aud de ravna cu care fratii propovaduiesc cuvantul lui Dumnezeu, si trec de la bucurie la vederea duhovniceasca", si strigam catre tine unele ca acestea: Bucura-te, propovaduitorule al lui Dumnezeu; insufla-ne si noua ravna ta; Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu; daruieste bucurie inimilor noastre; Bucura-te, mijlocitorule pentru toti cei deznadajduiti; Bucura-te, preadulce mangaietor al sufletelor tulburate; Bucura-te, cel ce dai tamaduiri prin smerenia ta; Bucura-te, aspru invatator al tuturor celor ce se indeparteaza de la Ortodoxie; Bucura-te, cel care ne indrumi prin dragostea ta catre calea cea dreapta; Bucura-te, cel care prin blandetea ta, dai aripi sufletelor noastre sa vada cele ceresti; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 5 Cu rugaciunea ta cea dumnezeieste curgatoare ai facut bine mirositoare padurile din insula Pinului, si ai stralucit ca o stea calugareasca, sfinte, numind aceasta insula Noul Valaam, dupa cum Vechiul Valaam fusese numit Noul Athos, ca sa luminezi astfel intregul pamant american cu lumina iubirii tale; iar calugarii si toti oamenii din toate colturile lui sa strige cu dragoste catre Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Vazand smerenia ta, parinte al nostru Gherman, toti s-au minunat cum ai refuzat marea slujba a preotiei, urmand pe Sfantul Antonie de la Pecerska, intemeietorul monahismului din Rusia, precum si el a urmat pe Sfantul Antonie cel Mare, parintele monahismului. Astfel, in adanca ta smerenie, intemeietorule al monahismului in vestul indepartat, tu ai dorit, dupa randuiala Athosului, sa fii un simplu calugar, zicand: "Crestinul este un luptator, care se lupta sa treaca printre ostile nevazutilor vrajmasi catre cereasca sa casa". Pentru aceasta noi iti cantam tie: Bucura-te, ca prin smerenie ai ajuns la cereasca locuinta; Bucura-te, ca in soborul sfintilor cuviosi ai devenit primul staret din America; Bucura-te, ca esti mare calauzitor al ostilor calugaresti in razboiul nevazut; Bucura-te, ca ai numit locul ostenelilor tale ascetice Noul Valaam; Bucura-te, ca ai daruit moastele tale manastirii proorocite de tine; Bucura-te, caci cu mare ravna ai pastrat taina calugariei; Bucura-te, cald aparator al fratilor adunati de tine; Bucura-te, ca ne-ai imbracat intr-o noua dorire si dragoste pentru veacul ce va sa vina; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 6 Pustia nordului slaveste ostenelile si minunile tale si te lauda ca pe o noua mladita a viei Bisericii din Rusia ce a inmugurit pe pamantul american. Cu rugaciunile tale ai inmiresmat mlastinile si padurile din Alaska, urmand pe ascetii cei din vechime, si in linistea noptii strigai catre Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Lumina Evangheliei a luminat in invataturile tale: "Crestinul trebuie sa traiasca intru nadejde si bucurie, si sa nu ia aminte la deznadejdea care-l copleseste. Pentru aceasta e nevoie de scutul credintei". Primind acestea de la tine, cu bucurie strigam: Bucura-te, cel ce ai dat tuturor un scut de credinta vie si inteleapta; Bucura-te, cel ce ai alungat intunericul paganatatii din noi; Bucura-te, cel ce ai imprastiat mandria si deznadejdea prin dumnezeiasca vedere; Bucura-te, ca ii ocrotesti pe toti cei neputinciosi, ca un adevarat parinte, pana in ziua de astazi; Bucura-te, ca precum un duhovnicesc dascal ne chemi catre rai; Bucura-te, ca numindu-te "umil" ne-ai invatat smerenia; Bucura-te, cel ce ne-ai ranit inimile cu bucurie; Bucura-te, cel ce ne-ai acoperit cu nadejdea ca si cu un curcubeu; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 7 Dorind sa lumineze un pamant pagan cu lumina cunoasterii Sale, Domnul a randuit sa semene cu putere semintele credintei Ortodoxe si ti-a poruncit, sfinte parinte, sa aperi si sa-i inveti pe toti adevarata credinta. Si ca un pastor neinfricat ne strigi: "Nu te teme turma mica; eu sunt cel ce bate clopotele Pascale! Hristos a Inviat!". Aliluia! Icos 7 Minunat ai staruit in rugaciune intru cele inalte, Cuvioase Parinte, dar nu i-ai uitat nici pe cei ce traiau jos pe pamant. Ai avut mai ales mare grija de orfanii fara adapost, zidind pentru ei un adapost si o scoala, unde i-ai invatat legea Domnului. De aceea, pentru ostenelile tale primeste de la noi laudele acestea: Bucura-te, aparatorul saracilor si al celor fara de tata; Bucura-te, ca ai construit o casa orfanilor si i-ai invatat frica Domnului; Bucura-te, ca dupa ce ai cultivat pamantul cu mare osteneala, ai adus rod insutit; Bucura-te, hranitorul orfanilor cu hrana cereasca si cu hrana pamanteasca; Bucura-te, ca ai dat tuturor sa bea din apa cea vie a Evangheliei; Bucura-te, ca inmultind un mic peste ai multumit pe multi; Bucura-te, om al tacerii, ce nu esti din lumea aceasta; Bucura-te, ca i-ai invatat pe toti sa se roage neincetat si sa iubeasca pe Dumnezeu cu toata inima lor; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 8 O, preaslavita minune! Domnul, Iubitorul de oameni, dorind sa descopere in tine, Sfinte, un izvor de mangaiere pentru poporul Sau, ti-a daruit darurile inainte-vederii si al tamaduirii. Iar tu, prin faptele si cuvintele tale pe multi ai adus la dragostea de Dumnezeu; pentru aceea, luminati de razele ostenelilor tale, oamenii au strigat catre Domnul: Aliluia! Icosul 8 Ales al lui Dumnezeu ai fost, sfinte, iar oamenii cei nou luminati cu lumina credintei crestine, au alergat catre tine in toate nevoile si necazurile lor. Iar tu, ca un parinte iubitor de fii, ai mijlocit pentru toti in rugaciune, daruind tamaduiri si mangaind pe toti cei ce alergau la tine pentru ajutor; pentru aceea fiii tai duhovnicesti te slavesc asa: Bucura-te, liman linistit pentru sufletele zdruncinate de furtuni; Bucura-te, doctorul nostru cel plin de har si grabnic ajutator; Bucura-te, ca precum Sfantul Nil, prima biserica din insula Pinului ai inchinat-o Intampinarii Domnului; Bucura-te, ca aprinzand tu lumanari pentru acest praznic, Domnul a dat ajutor miraculos in timpul unei ciume; Bucura-te, cel ce-i aperi pe cei pribegi de dusmanii vazuti si de cei nevazuti; Bucura-te, ca in vremea furtunilor duhovnicesti ai fost la fel de rabdator precum "Stanca Monahului"; Bucura-te, ca te-ai numit pe tine "doctor" pentru noul tau popor; Bucura-te, iubitorule Avva care ai vazut viitorul ca si cum ar fi prezentul; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 9 Impreuna vorbitor cu cetele ingeresti ai fost, fericite parinte Gherman, si tu insuti ai dat marturie despre cum ingerii erau cu tine in salbaticie, sfintind apele la praznicul Botezului Domnului, si cum cu bucurie ai cantat cu ei. Auzind acestea, cei nascuti pamantenii s-au minunat, strigand impreuna: Aliluia! Icosul 9 Marii ritori nu pot numara minunile pe care le-ai aratat poporului, cand ai linistit valurile marii si un foc din padure, prin rugaciunile tale. Iar cand a fost o mare revarsare de ape, prin rugaciunile tale ai oprit marea la icoana Maicii Domnului, spunand: "Apa nu va trece de acest loc". Pentru aceasta te laudam asa: Bucura-te, ca in chip minunat linistesti apele; Bucura-te, preaslavit izbavitor de focul din padure; Bucura-te, cel care l-ai ascultat pe Sfantul Inochentie cand te-a strigat de pe mare; Bucura-te, cel ce ai chemat in mod tainic pe sfantul noul mucenic Tihon Patriarhul in America; Bucura-te, carmaci al celor ce plutesc pe mare; Bucura-te, cel ce ce ai imblanzit ursi salbatici cu blandetea ta; Bucura-te, cel ce ai schimbat mania oamenilor rai cu blandetea ta; Bucura-te, cel ce ai trimis din ceruri o mireasma minunata celor ce te-au chemat; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 10 Slavim mantuitoarea si cinstita ta adormire, caci ai stiut dinainte ziua si ceasul fericitei tale inaltari de pe pamant la cer. Preaslavita a fost si ingroparea ta, caci, dupa patruzeci de zile de mare involburata, proorocia ta despre aceasta s-a implinit. Ucenicul tau Gherasim, simtind o mireasma minunata si vazand Lumina cea necreata ce te inconjura in ceasul adormirii, a cantat Domnului: Aliluia! Icosul 10 Zid nesurpat esti prin viata ta, parinte, pentru obstile de calugari; iar la adormirea ta ai aratat o preaslavita minune: trupul tau a stat in biserica fara sa se strice, pentru multe zile. Oamenii, vazand la adormirea ta un stalp de foc inaltandu-se la cer, au strigat tie acestea: Bucura-te, ca ne-ai incredintat prin cinstitul tau sfarsit de sfintenia ta; Bucura-te, ca inaltandu-te la cer calea ti-a fost aratata printr-un stalp de foc; Bucura-te, ca ne-ai lasat mostenire sfintele tale moaste; Bucura-te, ca la racla moastelor tale schiopii se tamaduiesc si aud glasul tau din mormant; Bucura-te, ca vindeci neputintele cu pamant de la mormantul tau; Bucura-te, ca ne-ai dat un izvor de apa sfanta si tamaduitoare; Bucura-te, ca ai venit la Staretul Gherasim chemandu-l sa traiasca pe insula Pinului; Bucura-te, ca te afli in linistea insulei Pinului ca unul ce esti viu in chip tainic; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 11 Cantari neancetate ai inaltat catre Sfanta Treime in pustia din mijlocul naturii salbatice, Parinte Sfinte, si ai vegheat in duh asupra obstii de sfinti placuti ai lui Dumnezeu semanati si ocrotiti de tine pe pamantul american, cantand cu cetele ingeresti: Aliluia! Icosul 11 Luminator ai fost, imprastiind lumina catre viitorii monahi, impreuna sfinti ostasi cu tine in indepartata America, ce mai inainte erau straini de adevarata Ortodoxie, sfinte Parintele nostru Gherman, aparandu-ne de atacuri si mjlocind pentru noi, ziceai: "Nu suntem zguduiti numai de valurile marii, ci noi suferim si calatorim prin mijlocul acestei lumi amagitoare si involburate, facandu-ne drum spre casa noastra cea cereasca"; pentru aceasta strigam tie: Bucura-te, credincios impreuna-luptator cu Ioasaf, primul ierarh al rusilor din America; Bucura-te, cel ce ai fost martor al ravnei pana la moarte al lui Iuvenalie; Bucura-te, ca l-ai cinstit pe Petru Aleutul ca fiind un Nou Mucenic; Bucura-te, cel ce l-ai invatat pe ucenicul tau Serghie sa fie vorbitor cu ingerii; Bucura-te, cel ce mai inainte ai vazut arhieria Sfantului Inochentie, ierarhul intaistatator al Rusiei; Bucura-te, cel ce printr-o cale tainica l-ai chemat pe monahul Gherasim sa reinoiasca Noul Valaam; Bucura-te, ca l-ai pazit pe preotul Adrian de inchisoare in Rusia; Bucura-te, cel ce i-ai insuflat Sfantului Ioan sa lucreze la canonizarea ta; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 12 Vazand harul si marea ta indrazneala inaintea lui Dumnezeu, ne rugam tie, sfinte Parinte: roaga fierbinte pe Domnul sa pazeasca Sfanta Sa Biserica de duhul acestei lumi care surpa prin necredinta sufletele fiilor ei, intunecand bucuria vietii daruita de Dumnezeu pentru intemeierea cetatii lui Dumnezeu, pentru ca ei sa se inalte de pe pamant la cer, cantand: Aliluia! Icosul 12 Cantand proslavirea ta, te fericim Sfinte, ca unul ce esti preaputernic si stai inaintea Scarii Dumnezeiescului Urcus de pe pamant la cer. Ca unul ce ai dobandit Duhul cel Sfant si ai luminat pamantul nostru, auzi-ne pe noi cei ce de jos, ce-ti strigam tie acestea: Bucura-te, ca ai dobandit rugaciunea curata prin caldura inimii; Bucura-te, ca ai fost invaluit de sfanta lumina; Bucura-te, ca ai varsat multe lacrimi din inima; Bucura-te, ca ai dobandit tacerea si linistea cugetului; Bucura-te, ca ti-ai curatit mintea pentru contemplarea tainelor ceresti; Bucura-te, sfanta si straina luminare; Bucura-te, inima luminata de Duhul Sfant; Bucura-te, ca ai gustat desavarsirea si ne chemi si pe noi spre ea; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 13 O, preaslavite Sfant al lui Dumnezeu, Sfinte si de Dumnezeu purtatorule Parinte Gherman, primeste aceasta mica rugaciune a noastra facuta intru cinstirea ta. Stand inaintea tronului Atotputernicului Dumnezeu, roaga-te neincetat pentru noi, smeritii tai fii, ce am auzit glasul tau, strigand catre noi: "De azi inainte, din acest ceas, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si sa implinim sfanta Sa voie". Aliluia! Rugaciune Catre Sfantul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Gherman din Alaska O preaminunate placut al lui Dumnezeu, parintele nostru Gherman! Tu bine ai lucrat pe meleaguri cu natura neprielnica si slujind lui Dumnezeu ai fost credincios in putine lucruri, dupa cuvantul Domnului care spune: Peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune. Si acum ai fost pus ocrotitor ceresc, precum un inger pazitor, peste indepartatele pamanturi apusene ale Alaskai si Americii, si esti ocrotitorul tuturor crestinilor ortodocsi din pamanturile nou luminate de credinta Ortodoxa. Roaga-te cu osardie pentru obstea monahilor, pentru toti crestinii ortodocsi si pentru toti cei ce sufera si sunt osteniti in valea desertaciunii lumesti. Pastreaza Biserica luptatoare de pe pamant intru puritatea Ortodoxiei, si apara pe toti oamenii cei binevoitori de puterile intunecate ale vrajmasului. Umple inimile noastre cu setea pentru dreapta credinta si pentru evlavie, cu duh de pace si dragoste si cu blandetea si smerenia Domnului Iisus Hristos. Daruieste mangaiere celor necajiti si cereasca hrana celor ce flamanzesc dupa dreptatea cea duhovniceasca. Dobandind cererea noastra, fie sa primim raspuns bun la ziua Infricosatoarei Judecati si cu toti sfintii sa cantam de Viata-Datatoarei Treimi, Tatalui celui necuprins, Adevaratului si Unuia Nascut Fiului Sau si Sfantului Duh, Mangaietorul, in vecii vecilor. Amin. Nota: Acest acatist a fost scris in anul 1951 de Parintele Stefan Liasevski (+1986), un prieten apropiat al Arhimandritului Gherasim (+1969) din Insula Spruce, pazitorul manastirii Sfantului Gherman, Noul Valaam din Laguna Monahului. El a marturisit Parintelui Stefan ca Sfantul Gherman nu i-a aparut doar in vis, atunci cand l-a chemat sa traiasca pe Insula Spruce, ci a venit la el chiar in plina lumina a zilei si i-a spus in timp ce clopotele rasunau de-a lungul insulei: "Nu te teme. Eu trag clopotele pascale. Hristos a Inviat!" Acest fapt nu a fost publicat in timpul vietii Parintelui Gherasim ci doar dupa adormirea sa, de catre Parintele Stefan. Despre Sfantul Gherman se pot citi in limba romana: "Sfantul Herman din Alaska - Comori ale spiritualitatii sale", Ed. Bunavestire; "Sfantul Gherman, Apostol in Alaska", Ed. Egumenita; Ierom. Alexander Golitzin, "Marturia vie a Sfantului Munte", Ed. IBMBOR, 2006. Traducere de Victor Popescu-Sandu

Parintele Cleopa ne vorbeste despre cele 14 conditii canonice pt mersul la biserica

2009-12-13T03:55:00.003-05:00

Parintele Cleopa ne vorbeste despre cele 14 conditii canonice pt mersul la biserica "Ne vorbeste Parintele Cleopa"-vol.7 1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. 2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta.. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu. 3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba. 4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar. 5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne. 6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur. 7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos. 8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie. 9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat. 10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie. Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire. Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie. Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie. 11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa. 12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa. De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ". Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti. Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie. Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa ! 13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate. 14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci. Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36). Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !" Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori. Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

SARACII... CRUCEA CRESTINILOR SI MILOSTENIA

2009-12-12T21:26:00.003-05:00

SARACII...CRUCEA CRESTINILOR SI MILOSTENIA Parintele Paisie Agoritul/ fragmente Oamenii uita pe cei ce sufera - Parinte, ati spus ca pe cat te departezi de mangaierea omeneasca, pe atat o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea intelegi mai bine rugaciunea atunci cand esti flămând? - Da, pentru ca un flămând intelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l intelege. Am auzit ca undeva se arunca mancarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce manca. Traiesc saptamani in sere, in niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu intrebi ca sa afli? Sa arunci mancarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care il avem nu il dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc“. Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie“. Nu se gandesc la celalalt. Nu se pun in locul celuilalt, ca sa nu se mahneasca si sa-si piarda linistea lor. In felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gandeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atatia orfani care nu au un om care sa le mangaie capusorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei care o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera. Daca s-ar gandi putin, de pilda, la unii epiroti albanezi, care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani in inchisoare intr-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atat de infricosator, incat nici nu ne putem gandi la aceasta. Stiti ce insemna unu pe unu? Nici asezat, nici intins, nici in picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au cate o gaura mica. - Adica in morminte, Parinte! - In mormant cel putin esti intins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. In Africa am vazut cum mancau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem in rai… In 1958, cand am mers la Sfanta Manastire Stomiu, in Konita, era un protestant pe care il sustineau economic din America si care castigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marii lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia ii ajutau economic. Intr-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie.” Cand am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe cativa care aveau oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavarsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea insa o inima mare. Cand l-am vazut pentru prima oara mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarat sa adunam cativa bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa merga ei insisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. In felul acesta si de piatra sa fie inima lor se inmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. In putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai impingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, imi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai tarziu am aflat ca unul a devenit si cantaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au intors la Ortodoxie. Mai tarziu, cand au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai inainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici. - Parinte, unii cer usor atunci cand au nevoie, iar altii nu spun nimic. - Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a intamplat ceva si nu aveau bani nici de o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se ingrijea mult sa afle astfel de cazuri. Criteriul dragostei Atunci cand cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Cand nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi incerce dragostea, imi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-l dau pe cel stricat saracului, inseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata il voi da pe cel bun saracului. Intra in lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si il dau pe cel vechi. Dar cand dai pe cel vechi, inca mai traieste omul vechi in tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amandoua si nu dai nici unul, esti in stare de iad. - Parinte, cum iese cineva din starea aceasta? - Sa se gandeasca: “Daca ar fi fost Insusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. In felul acesta se poate intelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarare tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la inceput sa-i vina greu, dar daca se nevoieste in felul acesta, va ajunge in starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amandoua ca sa-L aiba inlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca iti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai, te va imbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si il ajuti, de ar fi fost Hristos, gandeste-te ce jertfa ai fi facut! In felul acesta dam examene. Omul credincios vede in aproapele persoana lui Hristos. Insusi Hristos spune: “Intrucat ati facut unui dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei, dar dragostea este aceeasi pentru toti. In inima Lui acelasi loc il are si un ministru si un sarac; un general si un soldat. - Parinte, oare de ce se intampla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urat fata de cel ce l-a ajutat? - Diavolul se duce si imboldeste pe celalalt, astfel incat sa se poarte urat cu noi, ca noi sa ne maniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul il brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Cand faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa infruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l castigati in intregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se manie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau il va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pana ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?”. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna <>, dar cel putin sa recunoasca”. Dar cand cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. In timp ce daca si-ar pune un gand bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, indreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Cand nu asteptam sa ni se dea inapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cantam? “In loc de mana, fiere“. Intotdeauna sa incercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata. Cel ce da primeste bucurie duhovniceasca In om exista doua bucurii. O bucurie atunci cand ia, si o bucurie atunci cand da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci cand da, cu bucuria ce-o simte atunci cand ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la inceput sa cerceteze daca se bucura cand da si nu cand ia; daca simte mahnire cand ii dau si bucurie cand da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci cand face vreun bine nu isi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut. Nu-si poate inchide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlati. Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt ii da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu isi mai aduca aminte. Dar daca acela ii da o iconita plastifiata, este miscat de acesta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostita, se gandeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovnicesca este corecta, cand uita cineva cele bune ce le face si isi adduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Cnd omul ajunge in starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si isi adduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos. Iar cand gandeste: “Tu mi-ai dat atata si eu ti-am dat atata”, aceasta este un lucru negustoresc. Eu caut sa dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreste: cutare mi-a dat cartile acelea si eu acum ii datorez atata, asa ca trebuie sa-i dau ca sa ma achit. Sau, daca celalalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Caci aceasta este o drepate omeneasca. Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda imi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar cand si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Cand si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la randul sa o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste? Sa va invatati sa va bucurati prin a da. Atunci cand se bucura cineva prin a da, este bine intocmit, este in legatura cu Hristos, are harul dumnezeiesc. Atunci cand se bucura prin a lua sau prin a se jertfi altii pentru el, bucuria aceasta are miros urat, asfixiaza. Astfel de oameni, care dau fara sa se gandeasca la ei insisi, ne vor judeca in Ziua ce Apoi. Ce bucurie simt acesti oameni! Pe unii ca acestia ii apara Hristos. Insa cei mai multi oameni se bucura cand iau si se lipsesc de bucuria dumnezeiasca si de aceea sunt chinuiti. Hristos este miscat atunci cand il iubim pe aproapele nostru mai mult decat pe noi insine si ne umple de desfatare dumnezeiasca. Vezi, El nu S-a limitat la “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti“, ci S-a jertfit pentru om. Iubitorul de argint aduna ca sa le afle altii - Parinte, am auzit de doi frati, dintre care cel mai mic era milostiv, iar cel mare nu. - Parintii sa-l invete si pe cel mare sa se indulceasca prin a da. Daca cel mare va cultiva aceasta virtute, va primi plata mai mare decat cel mic, care o are din fire, si va deveni mai bun. - Parinte, cum se poate izbavi cineva de stramtimea inimii, de greutatea ce o are in a da? - Ce, esti zgarcita? O sa te arunc afara! Si la ascultare, de pilda, cand esti la arhondaric, sa iei o binecuvantare generala, ca sa poti da. Nu vezi si Dumnezeu cu cata imbelsugare da tuturor binecuvantarile Sale? Daca cineva nu se obisnuieste sa dea, se invata zgarcit si dupa aceea ii vine greu sa dea. Iubitorul de argint este “pusculita”; aduna el, ca sa-i gaseasca altii. Si astfel pierde bucuria de a da si rasplata dumnezeiasca. Odata i-am spus unui bogat: “De ce aduni? N-ai obligatii. Ce-o sa faci cu ei?”. “Aici vor ramane cand voi muri”, imi raspunde. “Eu iti dau binecuvantare sa le iei pe toate sus!”, ii spun. “Aici vor ramane”, imi spune din nou. “Daca voi muri, lasa sa le ia altii”. “Ei, dar asa aici vor ramane”, ii spun. “Scopul este sa le dai cu propriile tale maini acum, cat traiesti”. Nu exista om mai nesocotit decat lacomul de bani, care aduna mereu si totdeauna traieste in lipsa si in cele de urma isi cumpara iadul cu economiile pe care le-a adunat. Este cu desavarsire pierdut, pentru ca nu da si se pierde cu lucruri materiale si pierde astfel si pe Hristos. De cel zgarcit isi bat joc toti. Este un mosier foarte bogat, care are ogoare la tara, iar in Atena multe cladiri, dar este foarte zgarcit. Odata a facut o oala de mancarica de fasole, dar numai zeama, ca sa manance lucratorii ce lucrau pe ogoarele lui. Mai demult lucrau sarmanii de dimineata, inainte de a rasari soarele si pana la apus. Asadar, la amiaza, cand s-au oprit putin, ca sa se odihneasca, stapanul a pus mancarea de fasole intr-o cratita si a chemat pe lucratori sa manance. S-au asezat sarmanii in jurul cratitei si au inceput sa manance. Cand luau cu lingura vreo boaba, cand numai zeama goala. Un lucrator era foarte glumet. Lasa lingura si se duce mai departe. Isi scoate cizmele si ciorapii si se apropie voind sa intre in cratita. “Ce faci?”, il intreaba ceilalti. “Ma gandeam sa intru inauntru, poate voi prinde vreo boaba de fasole!”. Atat de zgarcit era ticalosul acela. De aceea, de o mie de ori este mai bine sa-l stapaneasca pe om risipa, decat zgarcenia. - Zgarcenia este boala, Parinte? - Boala foarte mare! Daca il stapaneste pe om zgarcenia, boala mai mare nu exista. Economia este buna, dar sa ia aminte omul sa nu-l stapaneasca incet-incet diavolul cu zgarcenia. - Parinte, unii din pricina zgarceniei stau flamânzi. - Numai flamânzi? Era un negustor bogat care avea o pravalie mare si cu briceagul taia in trei chibriturile acelea late! O alta foarte bogata avea un fitil cu sulf; tinea carbuni aprinsi si cu acel fitil lua foc din carbuni ca sa aprinda soba, ca sa nu cheltuiasca vreun chibrit. Si avea case, terenuri, o avere mare. Nu spun ca sa fie cineva risipitor, dar, cel putin, acestuia daca ii vei cere ceva, repede iti va da. Iar daca este zgarcit, ii va parea rau sa-ti dea. Erau odata doua gospodine si discutau despre salate, despre oteturi si, asa discutand, una a spus: “Am un otet foarte bun”. Odata cealalta a avut nevoie, saraca, de putin otet si s-a dus la aceea sa-i ceara. “Asculta aici”, ii spune aceea, “daca-l dadeam, n-as fi mai avut otet de sapte ani!”. E bine sa faci economie si sa dai. Econom nu inseamna zgarcit. Tatal meu nu tinea bani. La Farasa nu exista hotel; casa noastra era ca un hotel. Oricine venea in sat, la primar mergea sa stea. La el manca, el ii spala picioarele si-i dadea ciorapi curati. Acum vad ca unele locuri de inchinare au magazii intregi cu candele dar nu spun: “Avem destule, nu ne mai dati altele”. Acestea nu le pot folosi, nici nu le pot vinde, dar nici nu le dau. Cand cineva incepe sa adune, se leaga si nu poate da. Iar daca incepe sa adune lucruri dar le si da, atunci inima lui se va aduna in Hristos fara sa-si dea seama cum. O vaduva sa nu aiba bani sa cumpere un cot de stofa ca sa-si imbrace copiii, si eu sa adun! Cum voi suporta aceasta? La Coliba nu am nici farfurii, nici cratite, ci niste tinichele. Prefer sa dau cinci sute de drahme unui student sa mearga de la o manastire la alta, decat sa iau ceva pentru mine. Daca nu aduni, ai binecuvantare de la Dumnezeu. Daca dai binecuvantare, iei binecuvantare. Binecuvantarea naste binecuvantare. Intentia cea buna este totul - Parinte, ce sa fac atunci cand cineva imi cere milostenie, dar nu am ce sa-i dau? - Cand vreau sa fac milostenie si nu am ce sa dau, atunci fac milostenie cu sange. Unul care are si da ajutor material, simte bucurie, in timp ce acela ce nu are ce da, sufera mereu si spune smerit: “N-am facut milostenie”. Intentia cea buna este totul. Un bogat are ce sa dea dar nu da. Un sarac vrea sa dea, dar nu da pentru ca nu are ce sa dea. Difera unul de altul. Bogatul, daca da, simte si o multumire. Pe sarac il doare, caci vrea sa faca milostenie, dar nu are ce sa dea, si sufera sufleteste; in timp ce de ar fi avut, ar fi dat si n-ar fi suferit. Intentia cea buna se vede din fapte. Daca cineva cere de la un sarac milostenie si saracul, desi este il lipsa, ii da, atunci saracul ce a dat va simti o bucurie duhovniceasca, indiferent daca acela se duce si bea rachiu cu ei, si Dumnezeu va lumina pe cineva sa-i trimita si lui ajutor material. Si stiti ce nedreptate se face uneori? Unul sa dea tot ce are ca sa ajute, iar altul sa le interpreteze in cugetul sau cum i se pare lui. - Parinte, la ce va referiti? - Sa presupunem ca unul, de pilda, are numai 5000 de drahme in buzunarul sau. Intalneste pe drum un cersetor, ii pune in mana aceluia si pleaca. Cersetorul vede ca sunt 5000 si se bucura. In clipa aceea trece pe acolo un bogat si, vazand ca acela a dat 5000, spune pentru sinesi: “Ca sa dea acesta 5000, cine stie cati are! Va fi vreun milionar!”. Atunci el ii da cersetorului doar 5000 de drahme si isi odihneste gandul ca si-a facut datoria. In timp ce sarmanul acela a avut numai acei 5000 si, de indata ce l-a vazut pe cersetor, inima i-a tresaltat si i-a dat. Daca si bogatul ar fi lucrat putin duhovniceste, ar fi avut si el un gand bun si ar fi zis: “Ia te uita, acela a dat tot ce a avut”. Sau ar fi spus: “A avut zece mii si a dat cinci mii”. Dar cum sa aduca gandul cel bun, daca n-a lucrat duhovniceste! Ci spune: “Ca sa arunce asa banii, inseamna ca-i intoarce cu lopata”. Unii oameni, desi dau cinci sute sau o mie de drahme unui sarac, fac bazar evreiesc pentru cinci sau zece drahme cu lucratorul sarac ce lucreaza la ei. Nu pot pricepe: bine, dai cinci sute si o mie de drahme celui pe care nu il stii si pe acesta, pe care il ai langa tine si te ajuta, il lasi sa flamanzeasca? Ai datoria ca mai intai pe acesta sa-l iubesti si sa-l ajuti. Dar se vede ca acesti oameni fac milostenie ca sa fie laudati. Sau pe altul il trag chiar si la judecata pentru o mie de drahme, deoarece incep de la o logica lumeasca, chipurile ca sa nu-i considere prosti. O femeie credincioasa mi-a povestit o intamplare. Odata ea a vrut sa cumpere o cantitate de lemne de la o batrana, care a facut trei ore ca sa le aduca din padure in sat. De data aceea a facut jumatate de ora mai mult, adica trei si jumatate, pentru ca a inconjurat cazarma, ca sa n-o prinda padurarul. “Cat fac?”, o intreaba acea femeie? “Cincisprezece drahme”, raspunde batrana. “Nu, este mult”, ii spune. “Eu le iau cu unsprezece”. “I-am cerut atata”, mi-a spus acea femeie, “pentru ca pe noi, oamenii duhovnicesti, sa nu ne ia de prosti…”. I-am tras dupa aceea un perdaf. Batrana avea doua animale si a pierdut doua zile ca sa castige 22 de drahme. In loc sa-i fi dat mai mult, i-a mai si oprit din cat se cuvenea. Milostenia ajuta mult pe cei raposati Bogatia aduce mare paguba omului atunci cand nu se imparte saracilor pentru sufletul nostru si pentru sufletele mortilor nostri. Milostenia catre cei indurerati, vaduve, orfani, etc. ajuta foarte mult si pentru odihna celor adormiti. Pentru ca atunci cand cineva da milostenie pentru un raposat, ceilalti spun: “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Daca se intampla ca cineva sa fie bolnav, sa nu poata lucra si sa aiba datorii si in aceasta imprejurare grea il ajuti si ii spui: “Ia-i pe acestia pentru sufletul cutaruia”, va spune si acela “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Adica aceia fac o rugaciune din inima si aceasta este ceea ce ajuta foarte mult pe cei raposati. - Atunci cand unei oarecare femei ii moare barbatul nespovedit si neimpartasit sau ii moare copilul, ce altceva mai poate face ca sa le ajute sufleteste? - Pe cat poate sa se faca mai buna. Asta, fireste, o va ajuta si pe ea, dar il va ajuta si pe barbatul ei, pentru ca, dupa ce s-au casatorit, are parte si cel care a murit din tot ce face ea. Acesta este lucrul cel mai important dintre toate, sa se faca mai buna. Altfel, se poate sa faca si vreo fapta buna, dar sa ramana cu tipicul ei. Si iti spune: “Mi-am facut datoria mea. Ce altceva vrei sa mai fac?”, si ramane neindreptata sau se face si mai rea. Milostenie “in ascuns” - Parinte, unii considera fariseism a merge la biserica si a trece cu vederea dragostea si jertfa. - Ei, dar de unde stiu ei aceasta? Sunt siguri de lucrul acesta? - Asa judeca ei. - Dar ce-a spus Hristos? “Sa judecati”? Unul se poate sa nu dea unui tigan, deoarece are in vedere un bolnav care are mare nevoie si il ajuta pe acela. Se va afla vreun trecator sa-i dea ceva tiganului, in timp ce bolnavului nu-i va da nimeni. Cum trag concluzii fara sa stie? Fariseism este atunci cand cineva face fapta buna la aratare, ca sa fie laudat. Imi aduc aminte ca in 1957 eram intr-o manastire cu viata de sine, unde dadeau pentru fiecare ascultare o binecuvantare, potrivit cu cat de grea era. Deoarece atunci in manastiri era lipsa de oameni, unii parinti care aveau putere isi luau mai multe ascultari si luau si mai multe binecuvantari, dar le dadeau milostenie. Era acolo un monah caruia ii spuneau “sfoara” pentru ca toti spuneau ca acesta nu da nimic. Dar cand a murit monahul acela, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Marie Mare, din Satul Vechi, din Satul Nou si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile. Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme, dar si banii aveau valoare. Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau. Ale aceluia nu se vedeau deloc pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in felul acesta. Astfel toti ii spuneau: “Sfoare, sfoara”, si i-a ramas numele “sfoara”, adica strans ca sfoara. Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. “M-a mantuit!”, spunea unul; “M-a mantuit!”, spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Au ramas uimiti Parintii. De aceea spun: de unde stii tu ce face celalalt? - Parinte, atunci cand cineva face milostenie, dar simte un gol, ce este de vina? - Sa ia aminte, ca nu cumva sa fie miscat de slava desarta. Caci atunci cand are scop curat, simte bucurie. Stii ce au facut odata intr-un oras? Mi-a spus-o un avocat cunoscut, credincios. Se apropia Nasterea Domnului si unii crestini au spus sa se adune diferite lucruri, sa le faca pachete si sa le imparta in piata la saraci – era atunci dupa ocupatia germana cand oamenii erau saraci. Avocatul le spune: “Deoarece stiu care sunt cei saraci, mai bine sa le dau pe ascuns”. “Nu”, ii spun aceia, “sa ii impartim in piata spre slava lui Dumnezeu, ca sa se vada ca ne interesam de ei”. “Dar nu este bine”, le spune din nou acela. “Unde ati gasit scris ca milostenia sa se faca asa?”. Dar aceia tineau pe a lor “spre slava lui Dumnezeu…”. In nici un chip nu i-a putut convinge. Daca a vazut asa, i-a lasat. Au adunat asadar pachetele in piata mare a orasului si chiar au instiintat ca acolo se vor imparti pachete. Au aflat toti si s-au napustit niste oameni ca niste gorile, care le-au rapit pe toate. Si astfel au luat pachetele cei ce erau barbari si nu aveau nevoie, iar sarmanii saraci au ramas cu mainile goale. Cand cei responsabili au inceput sa se impotriveasca, au primit si cate una buna “spre… slava lui Dumnezeu”. Vezi cum lucreaza legile duhovnicesti! Unul lumesc este indreptatit sa se mandreasca si sa-si faca reclama, dar la oamenii duhovnicesti cum sa se justifice aceasta? - Parinte, exista oameni care nu cred, dar sunt compatimitori si fac fapte bune. - Cand un om lumesc da cu scop curat si nu din slava desarta, atunci Dumnezeu nu-l va lasa, ci candva ii va vorbi in inima. Un cunoscut de-al meu ce traia in Elvetia mi-a povestit odata urmatoarea intamplare: o doamna bogata atee era atat de compatimitoare, incat ajunsese sa-si imparta toata averea sa la saraci si scapatati, in cele din urma ramanand foarte saraca. Atunci toti cei ajutati de ea s-au ingrijit sa o aduca in cel mai bun azil. Dar cu toate ca a facut atatea fapte bune a ramas atee. Mergeau si ii vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvantul. Spune ca Hristos nu a fost altceva decat un om bun, un lucrator social si alte teorii de felul acesta. Poate ca si crestinii pe care i-a cunoscut sa n-o fi putut ajuta asa fel ca sa fie miscata de viata lor. “Fa rugaciune pentru sufletul acesta”, mi-a spus prietenul meu. In tot cazul a facut multa rugaciune si acela pentru intoarcerea ei. Dupa o vreme mi-a spus prietenul meu: “Intr-o zi cand am mers sa o cercetez in azil, am aflat-o in intregime schimbata. <>, striga”. I s-a intamplat ceva care a schimbat-o. A cerut dupa aceea sa fie botezata. Facand aceasta, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui - Parinte, atunci cand cineva nu are nevoie, dar se preface ca are, trebuie sa-l ajutam? - Hristos a spus: “Sa dam celui ce ne cere fara sa cercetam”. Desi nu are nevoie acesta ce-ti cere, tot trebuie sa-i dai. Sa te bucuri ca-i dai. Dumnezeu “trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti”, noi de ce sa nu ajutam pe aproapele nostru? Oare noi suntem vrednici de toate darurile lui Dumnezeu? Dumnezeu “nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre ne-a rasplatit noua”. Un oarecare sarac iti cere ajutor? Chiar daca te indoiesti pentru starea lui, tot trebuie sa-l ajuti cu discernamant, ca sa nu te supere gandul. Ai vazut ce spune Avva Isaac: “Si calaret sa-ti ceara, da-i”. Nu stii in ce situatie este. Tu sa crezi ce iti spune celalalt si sa dai potrivit cu ceea ce-ti cere. Daca, de pilda, avem numai o mie de drahme si ii dam unui sarac si ne nelinistim ca nu avem sa-i dam mai mult, atunci afara de binecuvantarea (de banii pe care ii dam), il bagam in constiinta sa pe Hristos si nelinistea cea buna. Aceasta fapta a nostra il va rascoli, pentru ca mintea lui mereu se va invarti in jurul milostivului aceluia care i-a dat impreuna cu mia de drahme si inima sa cea indurerata si va fi nevoit sa-i intoarca inapoi, in chip ascuns, banii de care s-a lipsit sau chiar mai multi. Mie mi s-a intamplat un fapt asemanator. Odata, aflandu-ma in Salocin, m-a oprit o femeie – parea a fi tiganca – si mi-a cerut bani pentru copiii ei, pentru ca barbatul ei era bolnav. Aveam numai 500 de drahme si i-am dat. “Iarta-ma”, i-am spus, “dar nu am mai mult sa-ti dau. Daca vrei, ia-mi adresa si scrie-mi cum merge barbatul tau si voi incerca sa-ti trimit din Sfantul Munte mai mult”. Dupa putin timp am primit o scrisoare cu 500 de drahme, in care scria: “Iti multumesc pentru bunatatea ta. Iti trimit banii pe care mi i-ai dat”. Atunci cand cineva da milostenie cu durere, cersetorul este ars de dragoste, de Hristos si incepe si el sa imparta, iar nu sa adune. Si de s-ar intampla sa fie chiar si foarte impietrit cel ce cere si sa adune, nu se va bucura de cele adunate si Hristos va iconomisi ca banii sa-si afle locul lor, iar aceluia sa-i ramana numai osteneala si chinul pentru colecta (ca s-o numim asa) pe care a facut-o pentru altii. - Parinte, cat trebuie sa dea cineva? - Sa dea atat cat sa nu-l mustre constiinta sa. Este nevoie de discernamant. Sa nu dea o suta de drahme si apoi sa se mahneasca pentru ca n-a dat cincizeci. Este nevoie de multa luare aminte atunci cand cineva are dragoste cu mult entuziasm. Este bine ca atunsi sa franeze putin dragostea si entuziasmul sau, ca sa nu-i para rau ca a dat mult unui nenorocit, ramanand cu mainile goale, cand trebuia sa dea mai putin. Incet-incet va dobandi experienta si va da potrivit cu ravna ce o are. -Parinte, cand cineva cere lucruri fara soccoteala, sa-i dam? - Aici este nevoie de discernamant si iarasi discernamant. Atunci cand unul iti cere lucruri fie si ca sa se faleasca cu ele, da-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: Ce fel de apostol esti? Taie-ti iubirea de argint”, ci i-a dat si punga. Dar daca unul iti cere, de pilda, o cutie de marmelada si o ai, si tu stii ca acela are un vas plin, in timp ce altul nu are deloc si are nevoie, atunci spune celui ce are si mai cere: “Frate, daca vrei, da si tu putin cutaruia din ceea ce ai”. Daca nu exista nimeni care sa aiba nevoie, da-i fara sa spui nimic. Poate ca prin darea aceea, daca mai exista o coarda sensibila in el, va fi miscat sufleteste si se va indrepta. In cazurile acestea se intampla ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: “Atunci cand vrajmasul tau iti face rau si tu ii faci bine, gramadesti carbuni aprinsi pe capul lui“. Asta nu inseamna ca il arzi, ci ca atunci cand ii faci bine, incepe sa lucreze in el dragostea, care este Hristos, si intra in actiune harul dumnezeiesc. Dupa aceea omul se schimba, deoarece il mustra constiinta, adica se arde de constiinta lui. Nu este bine sa faci binele ca sa se mustre celalalt si sa se cuminteasca, pentru ca astfel slabeste binele, ci sa-l faci cu dragoste. Atunci cand il compromiti cu binele, se schimba in sensul cel bun si se indreapta. Era un betiv in Konita care avea si familie si-i dadeam cate ceva. Au aflat unii ca-l ajutam pe acel sarman, chiar din spusele lui, si mi-au spus: “Nu-i da, ca ii bea”. Acela imi spunea “Da-mi pentru copii”, iar eu cand ii dadeam ii spuneam: Ia asta pentru copiii tai”. Stiam ca-i bea, dar stiam ca acest cuvant il va ajuta putin. Va merge sa bea, dar se va gandi putin si la copiii lui. Daca nu i-as fi dat si-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat banii ce-i castiga aceea – se ducea sarmana sa lucreze la straini – si i-ar fi baut, iar copiii s-ar fi chinuit si mai mult. Atunci cand ii spuneam “ia pentru copiii tai”, isi aducea aminte puin si de copiii lui. Ai inteles? Ma durea de el si asta a fost un lucru foarte sensibil, care lucra inauntrul lui. Multi au fost ajutati astfel. Unii, deoarece ii mustra dupa aceea constiinta, trimiteau banii inapoi. Noi cu logica noastra nu Il lasam pe Hristos sa lucreze. Invatati Evanghelia in chip corect, daca vreti sa va faceti oameni “evanghelici”, iar nu protestanti! Doamne ajuta..

Biserica Sfântul Silvestru

2009-12-12T13:01:00.006-05:00

Avva Galeriu sau Icoana din suflet

Gabriel Licăroiu – profesor de religieÎnfăţişarea Părintelui Galeriu era aceea a unui preot ortodox tradiţional. Vocea puternică, dicţia clară, expunere fără greş. Impresiona plăcut orice suflet care venea să asculte sau să ceară sfat si binecuvântare. Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a încununat, se adăuga şi harul, pentru care făcea un efort duhovnicesc susţinut. Citea foarte mult în toate domeniile, ştiinţă , literatură, filozofie ,dar mai ales patristică. A venit la dînsul un student, şi s-a plîns că nu mai poate învăţa.

Avva i-a spus: ”Am optzeci de ani si vreau sa învăţ chimie”. Duminica venea in sfintul Altar, cu un braţ de cărţi, cizelind ideile cu un foc molipsitor.Credinţa lui Avva Galeriu în caracterul integrator al teologiei , îl facea să cerceteze asiduu domenii fascinante ca fizica quantică, matematica. Concluziile, ajungeau în cel mai scurt timp în predică, în articole sau conferiţe, pentru care era atât de solicitat. Sub ochii noştrii, sfidând aceste vremuri de apostazie, la biserica Sfântul Silvestru se petrece ceva esential: e acolo un preot minunat, Constantin Galeriu, ale cărui predici nimeni n-ar trebui să le ignore.
Nu este numai un mare teolog şi un propovăduitor de exceptie al dumnezeieştii Scripturi, ci – o spun cu toată răspunderea – un neasemuit rugător.” Întreaga viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu, şi mângâierii sufletelor necăjite i-a adus supranumele de Avva. Casa îi era deschisă oricui, viaţa cu totul transparentă. Asceza pe cât de dură, pe atât de discretă. Era cu adevărat un preot cu viaţă îmbunătăţită. Un trăitor. Spunea ”Nimic nu îi lipseşte ortodoxiei, decât să fie trăita". Slujirea Sfintei Liturghii o făcea din tot sufletul. Duminică dimineaţa Biserica Sfântul Silvestru era plină de credincioşi. Intra în sfânta biserică prin uşa care duce direct în sfântul Altar şi fără să-l vedem simţeam o înviorare, o briza duhovniceasca care trecea prin sufletele noastre şi un murmur ,’ A venit Parintele’, ii trada prezenta.
O bucurie sfântă se revărsa peste popor în timpul slujbei, încăt nu simţeai cum trece timpul.Slujirea lui Dumnezeu la o asemenea înălţime duhovnicească nu era uşoară. Ispitele loveau iute, năprasnic, dar faptul că le primea fără cârtire aducea din partea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preacuratei Sale Maici bucurie duhovnicească şi har peste har. Acest lucru îl simţeam cu toţii şi mărturisesc că acesta era motivul pentru care atâta popor, nu se mai deslipea de dânsul, nici la ore târzii .„Dumnezeu n-a cautat la putinatatea noastra si ni l-a daruit la vreme de cumpana,ca sa strabatem agatati de sutana lui de lumina, prin bezna de iad a comunismului"(R. Codrescu, in Ziua, 21 nov. 1998).Când apărea pe solee în faţa uşilor împărăteşti, pentru binecuvântare se făcea o linişte cerească. Rugăciunile pe care le rostea erau vii.
Toată suflarea din biserică aştepta predica. Preoţii se împărtăşeau cu Trupul şi Săngele Domnului, apoi preotul de rând, venea pe solee la predică. Avva Galeriu vorbea domol la început. Cu cât înainta în Adevăr cuvintele deveneau incandescente, frazele adevărate raze luminoase, care ridicau sufletele la simţirea lui Dumnezeu. „Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu”(P. Tutea, cit. in Ziua, 21 nov. 1998). Toate sufletele din biserica erau transportate. Călătoream la începuturile creaţiei, înţelegeam dragostea lui Dumnezeu, pentru întreaga făptură şi se trezea în sufletele noastre dorul după Cel căruia Îi spunem atât de des Tată.
Vreme de o oră ne purta pe aripile harului. Îmi amintesc că a fost invitat de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, să slujească şi să predice la catedrala patriarhală. Era de Praznicul Adormirea Maicii Domnului, înainte de ’89. După predica Prea Fericirea Sa l-a îmbrăţişat şi i-a zis:”Cu adevărat eşti dăruit de Maica Domnului.”Predica lui Avva avea o structură dogmatică, strălucit împletită cu elemente – cum obişnuia să spună – din viul vieţii. Nu înţelegeam în profunzime predica dar o bucurie nespusă ne cuprindea şi un dor după o viaţă cat mai curată. Am încercat să notez câteva idei din timpul unei predici a lui Avva Galeriu, dar în final am observat că tot ceea ce am notat era o măzgălitură.
Modul de a predica era cu totul descurajant, pentru cei ce doreau să noteze, dar mângâietor pentru cei care aveau cu ce să înregistreze. Am înţeles cu această ocazie, complicata conexiune a ideilor aduse în lumină, după o structură cu totul aparte.”Retorica circulară este un mod de a organiza, de a structura un discurs, în cazul nostru o predica. Pentru a-i permite ascultătorului să asimileze mai bine discursul, oratorul nu ezita să facă bucle înapoi, iar uneori să revină asupra a ceea ce a spus cu mult înainte pentru a reîmprospata acele cuvinte în mintea ascultătorilor. Predica Părintelui Galeriu, în ansamblul ei, se încadrează în acest tip de retorică.”
(I. Toader, Metode noi in practica omilectica, p. 118).Avva Galeriu era un erudit, dar universul de cunoştinţe teoretice, era cuprins într-o mare de trăire duhovnicească, care ajungea la incandescenţă imediat ce se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Domnului urmând apoi să predice.“ Parintele Galeriu este un predicator de exceptie, recunoscut ca atare nu numai de enoriasi, intre care se numara si intelectuali de marca ai Bucurestiului, ci si studentii care l-au avut profesor. Un predicator harismatic.”
(V. Gordon, in Vestitorul Ortodoxiei, 1 dec. 1998, p5)Pentru noutatea ideilor pe care le expunea în focul predicii, îl suspectam că a ajuns la izvorul duhovnicesc al acestora. Când se termina predica şi venea în Sfântul Altar, îl aşteptam cu un prosop, pentru că, de era vară sau iarnă, atâta foc dumnezeiesc punea în predică, încât fruntea, îi era încărcată de borboane grele de sudoare. Adesea spunea: “Până mintea nu ia foc nu poate gândi la Dumnezeu, până ochiul nu ia foc nu-L poate vedea pe Dumnezeu, până limba nu ia foc nu poate vorbi despre Dumnezeu.”
Într-adevăr predica lui Avva Galeriu era foc arzător, lumină, bucurie duhovnicească, revărsate peste sufletele credincioşilor, care umpleau Biserica Sfântului Silvestru.

CAMPANIA ATEILOR CONTRA BISERICII ORTODOXE...

2009-12-12T12:57:00.002-05:00

CAMPANIA ATEILOR CONTRA BISERICII ORTODOXE... Trăim, iubiţii mei, într-o epocă dificilă, în anii necredinţei. Necredinţa domină. Altădată nu îndrăznea vreun om să blasfemieze cele dumnezeieşti în public. Nimeni. Dacă vreodată cineva ar fi îndrăznit, mii de mâini se ridicau să-l lovească. Nu putea să reziste. Şi dacă vreodată apărea vreunul şi spunea că nu există Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului, că nu există iad şi rai, îi închideau poarta. Până şi femeia îl izgonea. Însă după cum astăzi oamenii se feresc de un bolnav cu o boală contagioasă, aşa se fereau odată de omul care era cuprins de cea mai rea boală, de ateism şi de necredinţă. În acei ani hulitorul şi ateul nu era tolerat. Acum însă, în ultimii ani, răul a înaintat. Nu doar aceştia care merg la şcoli şi la universităţi şi învaţă câteva lucruri şi apoi fac pe înţelepţii şi se întorc în sat şi stau la cafenea buluc cu ţigara în gură şi mănâncă sudoarea plugarului fără osteneală, nu doar aceştia spun că nu există Dumnezeu, ci până şi în munţi şi în văi, sătenii simpli, şi ciobani, şi copii mici, şi femei bătrâne, îi auzi spunând că nu există Dumnezeu. Sunt anii necredinţei şi ai ateismului. Şi nu numai că se leapădă de credinţă, dar unii în zilele noastre urăsc Biserica lui Hristos. Sunt asemenea cu câinele turbat. După cum câinele când turbează nu cunoaşte pe nimeni, ci îşi muşcă până şi stăpânul, aşa şi aceştia, câini turbaţi ai veacului nostru, urăsc de moarte Biserica. Dacă ar fi cu putinţă, ar dărâma bisericile şi i-ar sfâşia pe clerici şi pe purtătorii de rasă. N-am văzut oare acestea în zilele noastre, fie în Constantinopol, fie în Epirul de Nord din partea lui Emver Hotza, fie în Ciprul din partea lui Attila, fie în Serbia şi în Kossovo? Şi toate acestea sub privirile ipocritei comuniuni internaţionale, care pe de-o parte taie în numele drepturilor democratice, iar pe de altă parte ştie să-şi spele mâinile şi să să amnistieze crimele. Dar nu sunt doar ateii statelor străine, cei care au dărâmat bisericile şi au interzis să se boteze copiii şi au obligat pe creştini chiar să îşi schimbe numele. Sunt şi unii de-ai noştri aici, care urăsc Biserica şi vor să aplice şi în patria noastră astfel de regimuri ateiste. Şi dacă îi întrebi: De ce urâţi Biserica? Ce rău v-a făcut?, răspund că, chipurile Biserica s-a aliat cu sistemul, că preoţii şi episcopii îi susţin pe bogaţi, capitalul... Asta este o minciună. Nu ştiu ce se întâmplă în alte credinţe şi în alte religii, dar dacă vom cerceta credinţa noastră vom vedea că Cel care a întemeiat Biserica noastră, Domnul nostru Iisus Hristos, a trăit sărac în lume şi a mustrat iubirea de arginţi. Nimeni altul nu a mustrat îmbogăţirea, lăcomia, nedreptatea, precum a făcut-o Hristos. El este cel care a spus că două lucruri nu pot coexista: iubirea banului şi iubirea lui Dumnezeu, adică să iubeşti şi banii şi să iubeşti şi pe Dumnezeu (A se vedea Matei 6, 24). Aceste lucruri sunt incompatibile. După cum două picioare nu încap într-un papuc, tot aşa în aceeaşi inimă nu poţi să pui iubirea banului şi iubirea lui Dumnezeu. „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona"; „Nimeni nu poate să aibă doi domni; pentru că sau pe unul îl va urî şi pe altul îl va iubi, fie de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui" (Matei 6, 24). Acestea le-a spus clar Hristos. Vei spune poate următoarele: - Hristos, desigur, este bun. Eu cred în Hristos. Dar preoţii exploatează religia şi adună comori... Nu ştiu, repet, nu ştiu ce se întâmplă în altă parte în lume, dar aici, în patria noastră, preoţii sunt toţi săraci, sărăcuţi. Câţi preoţi are Elada? Aproximativ 8 000? Mergeţi pretutindeni şi cercetaţi: în Epir, în Macedonia, în Moreia, în insule; oriunde aţi merge, veţi vedea că preoţii nu provin din aristocraţie. S-au născut în case sărace, în familii smerite. Nicio casă bogată, niciun înalt demnitar, niciun armator fabulos de bogat nu-şi face copilul preot. Cercetaţi şi vă convingeţi. Dacă veţi găsi pe undeva vreun cleric că este fiu de judecător, de avocat sau de ofiţer superior sau de alt om mare, va fi o excepţie care nu distruge, ci întăreşte regula. Clerul nostru este „os din oasele şi carne din carnea" poporului. - Veţi spune: bine, preoţeii, dar episcopii? Nu ştiu ce fac ceilalţi episcopi, dar îngăduiţi-mi să îndrăznesc să spun ceva despre mitropolia mea, care mă cunoaşte de atâţia ani. Poate spune cineva că episcopul ei iubeşte banii? Dacă veţi căuta în buzunarele mele, nu veţi găsi bani. Din clipa în care am fost instalat am slujit nenumărate Liturghii în toate parohiile; de nicăieri nu am luat bani, nicio cafea n-am cerut. Gratuit slujesc şi învăţ. Am făcut sute de hirotonii; nu am luat nicio drahmă. Iar salariul meu îl dau pe tot. Când voi muri nu vor găsi nimic altceva decât o rasă şi câteva cărţi. Şi cu siguranţă nu sunt singurul. Aşadar, nu stau în picioare judecăţile împotriva Bisericii. Altul este motivul pentru care o urăsc. Biserica este ceea ce este frâul, care nu lasă calul să cadă în prăpastie, ceea ce este frâna care fereşte maşina de la accident. Însă, după cum calul turbat muşcă de frâu, aşa şi vrăjmaşii Bisericii, care vor să trăiască fără frâu, după chefurile lor, se aruncă asupra Bisericii cu ură. Dar chiar şi pentru aceştia care o urăsc, Biserica noastră se roagă. Noi nu îi urâm, îi iubim şi ne rugăm pentru ei şi Îl chemăm pe Dumnezeu şi pentru ei. Biserica nu urăşte pe nimeni, precum Hristos pe cruce, Care, în timp ce-L pironeau, se ruga pentru răstignitorii Săi. Dar, atenţie! Dacă Biserica nu urăşte pe nimeni, trebuie să spunem însă că cei care urăsc Biserica şi pe clerici, cei care hulesc pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, vrăjmaşii lui Hristos şi prigonitorii Bisericii nu vor avea un sfârşit bun. O spune Evanghelia de astăzi. Ce este astăzi? În Duminica după Naşterea Domnului amintim de un împărat rău-făcător, Irod. - Ce a făcut? A luat sabia şi a înjunghiat - câţi? Paisprezece mii (14.000) de prunci! După cum casapul înjunghie mieluşeii, aşa şi acesta a înjunghiat paisprezece mii de copilaşi. De ce? Spera că între copii ar fi şi Domnul nostru Iisus Hristos. Şi aceştia, ca nişte îngeraşi, s-au dus în cer şi cântă „Aliluia"! Însă cu Irod ce s-a întâmplat? Pe mine mă întrebaţi? Citiţi şi vedeţi ce spune istoria. S-a îmbolnăvit, a căzut de tot la pat, s-a umplut de răni din care curgea puroi, putrezea, mirosea urât şi se umplu de viermi; aşa a murit şi şi-a dat sufletul. Şi numai el? Există şi un alt exemplu: Iulian Apostatul. Acesta a trăit după 300 de ani. A prigonit Biserica, a vrut să readucă închinarea la idoli, să şteargă numele lui Hristos, să nu se mai audă de Hristos. Care a fost sfârşitul lui? S-a dus într-un război, iar în luptă, o săgeată l-a lovit în piept. Şi-a umplut atunci mâna cu sânge şi în clipa în care deja îşi dădea sufletul, l-a aruncat în aer şi a spus: „M-ai învins, Nazarinene!". M-ai învins, Hristoase! Nimeni nu poate să-L învingă pe Hristos. Oricine se împotriveşte - băgaţi de seamă! - oricine ar fi, mic sau mare, om sau sistem, oricine merge contra lui Hristos se va preface în cenuşă! Există Dumnezeu, există Hristos! *** Astupaţi-vă urechile, fraţii mei! Nu ascultaţi ce spune unul şi altul. Păstraţi-vă credinţa în Hristos, credinţa părinţilor noştri, adânc în sufletul vostru. Nici o forţă să nu poată să o dezrădăcineze. Acestea am avut să vă spun şi acestea să le credeţi. Să ascultaţi de Biserica noastră, iar când se va apropia sfârşitul vieţii noastre, acesta să nu fie ca sfârşitul lui Irod, care a fost pedepsit de Atotputernicul Dumnezeu, ci sfârşitul nostru să fie ca al tâlharului, care fiind pe cruce a spus: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!" (Luca 23, 42).

A apărut cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”

2009-12-11T17:37:00.008-05:00

†

DETALII DESPRE CARTEA RESPECTIVA

http://www.mihailmaster.wordpres.com/

"Persoanlităţi Basarabene în Slujba lui Dumnezeu şi a Neamului”

Cartea poate fi găsită la reprezentaţii A.S.C.O.R Chişinău şi Frăţia Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Bisericuţa de lemn) din Chişinău.

Telefoane de contact: oo37/068559904; 079600416; 069335009 Sursa: http://www.personalitatibasarabene.info/

_______†_______

Hrăneşte-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu în fiecare zi

2009-12-09T15:02:00.008-05:00

Matei 4:4 Drept răspuns, †Iisus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”Biblia ne spune că Dumnezeu a suflat peste om şi el a devenit fiinţă vie (Geneza2:7). De asemenea ne spune că Scriptura este insuflată Dumnezeu (2Timotei3:16). Aceasta înseamnă că atunci când citeşti Biblia sau asculţi Cuvântul Lui Dumnezeu predicat, te hrăneşti cu suflarea Lui Dumnezeu care îţi dă viaţă.

De aceea se poate ca tu să mergi la biserică obosit, fără vlagă, dar când pleci de acolo, să te simţi împrospătat şi revigorat. Cuvântul Lui Dumnezeu a suflat viaţă în trupul tău. Am văzut de asemenea mulţi membri ai bisericii devenind mai sănătoşi, mai puternici, ba chiar arătând mai tineri din cauză că au petrecut mai mult timp în Cuvântul Lui †Dumnezeu.

Nu e de mirare că în Proverbe 4:22 ne spune despre cuvintele Lui Dumnezeu „Căci ele Sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor”. Deci, dacă vezi că vremea sau simptomele îţi atacă trupul, dublează doctoria Lui Dumnezeu. Simplu, hrăneşte-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu, mai mult, şi vei descoperi viaţă şi sănătate curgând prin trupul tău din nou.

Iisus a spus că omul nu se hrăneşte numai cu pâine ci şi cu fiecare Cuvânt ieşit din gura Lui Dumnezeu. Dacă este important să mâncăm mâncare în fiecare zi, cu cât mai important este să ne hrănim cu Cuvântul Lui †Dumnezeu! †Iisus ne spune că avem nevoie de Cuvântul Lui Dumnezeu chiar mai mult decât de pâinea cea de toate zilele.

El e Cel care ne-a creat deci ştie mai bine care sunt nevoile zilnice ale trupului nostru.Aşa că, orice ai face, aminteşte-ţi să te hrăneşti zilnic din Cuvântul Lui Dumnezeu. Citeşte-ţi† Biblia în confortul casei tale sau la birou, în timpul pauzei. Ascultă predici când mergi cu maşina la serviciu sau în timp ce faci treburile casnice.

Dacă preferi ceva mai vizual, priveşte DVD-uri cu predici ale Cuvântului. Alege orice formă preferi dar adună Cuvântul în tine!Prietene, nu poţi trăi dacă încetezi să respiri. În acelaşi mod, nu poţi trăi fără Cuvânt, căci el este însăşi suflarea Lui Dumnezeu care îţi dă viaţă şi sănătate!

†

Doamne Ajuta!

Luna Cadourilor! Afara ninge...Sintem in luna in care daruim, iertam...

2009-12-08T02:52:00.004-05:00

Afara ninge neincetat.... si mintea noastra si sufletul nostru si inima noastra este in acea fervoare de a darui, de a ierta, de a face pace chiar si cu dusmanii nostri...este acel spirit de Craciun...

Moaşte ale celor patru Sf. Mucenici: Zotic,Atal, Camasie, şi Filip (Zotikos,Atallos,Kamasis ke Filipos) de la Niculiţel

2009-12-07T18:58:00.002-05:00

În anul 2001, luna Iunie 3- 4, a avut loc o procesiune cu sf. Moaşte ale celor patru Sf. Mucenici: Zotic,Atal, Camasie, şi Filip (Zotikos,Atallos,Kamasis ke Filipos) de la Niculiţel, din Jud.Tulcea, de către un sobor de preoţi şi arhierei în frunte cu I.P.S.Teodosie al Tomisului, la cetatea Noviodunum, unde au fost martirizaţi cei partu mucenici, apoi sf. Moaşte au poposit timp de o noapte şi o zi în martiriconul unde au fost descoperite în 1971.În acea noapte de 3- 4 iunie, s-a făcut priveghere de toată noaptea, citindu-se din psaltire,la care au fost rânduiţi fraţi de la Mănăstirea Dervent şi Mănăstirea Cocoşu, în faţa intrării în martiricon, unde se aflau sf. Moaşte. La ora 2 dimineaţa,doi dintre fraţi având şi un aparat fotografic, s-au gândit să aibă o sf. Amintire şi au făcut o fotografie cu fratele Gelu cetind la psaltire. Când s-a developat filmul, spre marea lor uimire, în fotografie, pe lângă fratele Gelu care citea, a apărut un puternic fascicol de lumină, care coboară de sus până la intrarea în martiricon, unde se frânge şi intră la sf. Moaşte dinlăuntru. Fără îndoială, această lumină Dumnezeiască este lumina sfinţeniei Sf. Duh, de care s-au învrednicit Sf. Mucenici prin jertfa lor, nevăzută de ochii omeneşti dar care s-a lăsat să fie prinsă de aparatul fotografic, ca o binecuvântare cerească peste cei ce făceau cu evlavie şi cinste prăznuire Sfinţilor Mucenici. Această însemnare a fost trimisă de către Pr. Arhim. Petroniu Tănase, Stareţul Schitului Prodromu din Muntele Athos

Povestea Mosului Nicolae

2009-12-06T15:58:00.008-05:00

Sfantul Nicolae, adevaratul Mos Craciun

Cea mai influenta figura care sta la baza povestii lui Mos Craciun este Sfantul Nicolae. Acesta a fost o persoana reala si a trait in Asia Mica, Turcia de azi. Era cunoscut pentru bunatatea si generozitatea sa. Cea mai cunoscuta poveste despre Sfantul Nicolae este cea a fetelor sarace care nu aveau zestre pentru casatorie.

Pentru Biserica Catolica, un sfant este acea persoana

care a dus o viata atat de sfanta, incat si dupa moarte este capabil sa ofere ajutor celor aflati pe pamant. Sfantul Nicolae este unul dintre cele mai iubite personaje biblice, al treilea dupa Isus si Fecioara Maria.

Istoria moderna a lui Mos Craciun

Versiunea americana a lui Mos Craciun este bazata pe povestea daneza a lui Sinter Klaas (Sfantul Nicolae). Aceasta poveste a fost adusa in New York la inceputul secolului XVII. In 1773 numele lui Mos Craciun aparea in presa ca “St. A. Claus”. Cel care a raspandit povestea lui Sinter Klaas a fost scriitorul Washington Irving care l-a descris pe Mos Craciun si traditia sa de a veni cu cadouri in fiecare an in ajunul zilei de 6 decembrie. In 1823 insa, preotul Clement Clarke Moore a scris un poem pentru copiii sai. Povestea lui Moore a dat startul traditiei lui Mos Craciun. In poem, preotul a inclus detalii precum reni, rasul lui Mos Craciun, coboratul pe cos si agatarea sosetelor pe soba.

In 1860, ilustratorul Thomas Nast a creat celebra imagine a lui Mos Craciun: un batran vesel si gras, cu barba alba si cu un costum rosu cu alb. Nast a mai adaugat si alte detalii pentru mosul cel darnic: atelierul de jucarii de la Polul Nord si lista copiilor buni si rai. Crestinarea Craciunului La inceput Craciunul nu se sarbatorea si era chiar descurajata aceasta incercare in unele comunitati. La inceputul secolului XVII cei care sarbatoreau Craciunul primeau o amenda de 5 silingi. Chiar si preotii spuneau ca sarbatorirea Craciunului era un afront adus lui Dumnezeu. Acest lucru pare surprinzator, insa acum cateva mii de ani, Craciunul era o sarbatoare pagana, care celebra solstitiul de iarna. Crestinarea sarbatorii de Craciun a inceput in anul 336 i.en. cand Papa Iulis I a ales ziua de 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Isus. Altfel de poveste a lui Mos Craciun Legenda spune ca Fecioara Maria, cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Acesta a refuzat-o si a trimis-o in schimb la fratele sau mai mic si mai bogat, la Mos Craciun. Maica Domnului ajunge la casa lui Mos Craciun si o gaseste acasa pe sotia acestuia, pe Craciuneasa careia ii cere adapost. Craciuneasa nu a stat mult pe ganduri, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, nu o primeste in casa si o trimite sa nasca in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-l nasca pe Pruncul Isus. Mos Craciun afla insa despre fapta sotiei si ii taie mainile. Dar Maica Domnului face o minune si ii lipeste Craciunesei mainile la loc. Dupa ce a vazut minunea Fecioarei Maria si dupa ce a aflat ca in grajdul sau s-a nascut Isus, Mos Craciun se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu. Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci si de atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului, Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si ne pune sub brad cadourile mult asteptate. Mos Craciun cel popular Companiile americane au popularizat imaginea lui Mos Craciun si numeroase versiuni ale acestui personaj au fost publicate in ultimii cincizeci de ani. Mos Craciun a inceput sa apara si in reclame. In 1930, cel mai faimos ren, Rudolf, si-a facut aparitia. De-a lungul timpului numeroase cantece, povesti si fime au fost realizare pe baza povestii lui Mos Craciun, a renilor si a spiridusilor. Nume ale lui Mos Craciun in lume: Anglia - Kris Kringle sau Father ChristmasBelgia - De Kerstman Italia - Babbo Natale;Germania - Weihnachtsmann sau Sankt NikolausSuedia – Jultomten sau Christmas BrownieHawaii - KanakalokaChile - Viejo PascuerroFranta - Pere NoelJaponia - Hoteiosho sau Santa KurohsuRusia - Ded Moroz

Sfantul Nicolae - 6 decembrie

2009-12-03T22:49:00.008-05:00

Sfântul Ierarh Nicolae

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie.

Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii. Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi.

Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii. Moastele Sfantului Nicolae

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii greceşti de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creştin pînă la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni. Toate acestea s-au făcut însă cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre cu care mîniem foarte mult pe Domnul şi întărîtăm pînă la amărăciune îndelunga Lui răbdare, precum zice pentru cei păcătoşi în psalmi: Amărît-au pe Cel Preaînalt... Pentru că, Dumnezeu prea mult Se mîhneşte de fărădelegile poporului ce vieţuieşte fără de pocăinţă; atunci nu cruţă nici pe sfinţii Săi, nici ascultă rugăciunile plăcuţilor Săi; pentru că a zis oarecînd către Sfîntul Prooroc Ieremia: "De va sta Moise şi Samuil înaintea feţei Mele, rugîndu-se pentru poporul cel ce Mă urăşte, sufletul meu nu este către poporul acesta. Surpat-am pe dînşii de la faţa Mea, la moarte, la sabie, la foamete şi la robie". Cu o dreaptă mînie ca aceasta a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe părţi greceşti de la răsărit, între care a fost şi Lichia, cu cetatea ce se numeşte Mira; prin aceasta a voit Domnul, să se aducă cinstitele moaşte ale Sfîntului Nicolae, plăcutului Său, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numeşte Bari, şi care este în Italia. Astfel, moaştele unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfînt suflet petrece întru cetele cereşti cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pămînt cu cinstire sub obroc. Şi ca izvorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie lipsit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca şi Apusul, să nu se lipsească de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu. Aducerea acestor sfinte moaşte s-a făcut într-acest fel: "Unui preot care locuia în cetatea Bari, om drept, cinstit şi cucernic, i s-a arătat înainte Sfîntul Nicolae, zicîndu-i: "Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducîndu-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducîndu-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu". Preotul, sculîndu-se după vedenia aceasta, a mers în biserică şi a spus clerului bisericii şi la tot poporul arătarea +Sfîntului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicînd: "Astăzi a preamărit Domnul mila Sa, spre poporul Său şi spre cetatea noastră". Deci, degrabă au rînduit trei corăbii şi au ales nişte oameni vestiţi şi temători de Dumnezeu, dîndu-le lor din sfinţita rînduială cîteva feţe cinstite, ca să meargă pentru aducerea sfintelor moaşte ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călătoriei lor, au gîndit, ca nu în loc de cîştigarea cea dorită a moaştelor celor făcătoare de minuni, să li se întîmple lor ceva împotrivă. Deci, luînd asemănare neguţătorească, ca şi cum ar face ei o neguţătorie şi ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor cu grîu şi au plecat, făcîndu-se că merg la neguţătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întîi la Antichia unde, vînzîndu-şi grîul după obiceiul neguţătoresc, au cumpărat alte lucruri. ______________________________________________________________________

Apoi, auzind de la alţi negustori veneţieni, care veniseră mai înainte din alte părţi, cum că şi ei au de gînd să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moaştele Sfîntului Nicolae, varenii s-au sîrguit, ca să-i întreacă pe dînşii. Deci, mai degrabă călătorind şi mai iute înotînd, fiindcă Dumnezeu purtase de grijă spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei şi au stat la malul cetăţii Mirelor şi, întrebînd cu dinadinsul de biserica sfîntului şi despre moaştele lui, şi-au luat armele, temîndu-se ca nu cumva să-i oprească pe dînşii cineva, şi au mers la biserică. Acolo, aflînd patru monahi, i-au întrebat pe dînşii: "Unde se află moaştele +Sfîntului Nicolae, că voim - ziceau dînşii - să ne închinăm lor". Iar monahii le-au arătat lor mormîntul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pămînt, moaştele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos. Deci, varenii, dînd la o parte pardoseala bisericii şi săpînd pămîntul, au găsit racla sfîntului; iar cînd au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorîse din cinstitele lui moaşte. Apoi, mirul l-au turnat în vasele lor, iar moaştele sfîntului, luîndu-le cu bucurie pe braţele lor preoţii, le-au dus la corăbiile lor şi le-au pus cu cinste într-una din ele. Luînd ei sfintele moaşte, s-au dus cu dînşii şi doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lîngă biserică. Cu o bună neguţătorie ca aceasta şi cu cîştigul cel fără de preţ, varenii, depărtîndu-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună şi fericită călătorie, au ajuns degrabă în cetatea lor într-o Duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei. Poporul cel din Bari, înştiinţîndu-se de venirea la dînşii a cinstitelor moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Nicolae, îndată a ieşit întru întîmpinarea sfintelor moaşte împreună cu episcopii, cu preoţii, cu monahii şi cu tot clerul bisericesc, bărbaţi, femei şi copii, şi mulţimea a tot poporul, de la mic pînă la mare, cu făclii şi cu tămîie, cîntînd şi lăudînd pe Dumnezeu şi săvîrşind cîntări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luînd cu bucurie şi cu cinste acea nepreţuită şi duhovnicească vistierie, au pus-o în biserica Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, care era lîngă mare. Şi se făceau multe minuni la moaştele cele tămăduitoare. Pentru că şchiopii şi orbii, surzii şi îndrăciţii, cum şi cei cuprinşi de tot felul de boli, primeau tămăduiri, atingîndu-se de moaştele sfîntului. Luni de dimineaţă erau patruzeci şi şapte de bărbaţi şi de femei tămăduiţi; marţi, douăzeci şi două; miercuri, douăzeci şi nouă; joi dimineaţa a tămăduit pe un om surd, care fusese cinci ani într-acea neputinţă. După aceasta,+ Sfîntul Nicolae, arhiereul lui Hristos, arătîndu-se în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: "Am venit cu bunăvoia lui Dumnezeu în această cetate, într-o Duminică, în ceasul al noulea din zi şi, într-acelaşi ceas, am dat din darul Dumnezeului, tămăduire la unsprezece oameni". Această arătare a sfîntului, monahul acela a spus-o la toţi, spre mărirea plăcutului său. După aceea, în toate zilele, sfintele lui moaşte n-au încetat a da cu minune tămăduire şi se dau pînă acum, celor ce aleargă la dînsul cu credinţă. Deci, cetăţenii Varului, văzînd darul cel făcător de minuni al moaştelor Sfîntului părinte Nicolae, curgînd dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare şi frumoasă şi au înfrumuseţat-o cu tot felul de podoabe scumpe. După aceasta, au ferecat o raclă de argint cu pietre de mult preţ şi au aurit-o peste tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaşte de la Mira Lichiei la Var, adunînd clerici din cetăţile şi ţările cele dimprejur ale arhiepiscopiei şi episcopiei, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaşte ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica Botezătorului, în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în aceeaşi zi în care mai înainte le aduseseră în Var, de la Mira Lichiei şi le-au pus cu racla cea de argint în altar. Iar racla cea veche pe care o aduseseră de la Mira Lichiei, au pus-o în biserică, avînd în ea oarecare sfinte moaşte, pentru închinăciunea celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a aşezat, praznicul aducerii cinstitelor moaşte ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, să se prăznuiască în toţi anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amîndouă aduceri; adică pe cea din Mira la Var şi pe cea din biserica Mergătorului Înainte, în biserica cea nouă pe care varenii au zidit-o din piatră, în numele Sfîntului Nicolae. Nu numai într-acea cetate a Apusului, ci şi în cetăţile şi laturile Rusiei, în aceeaşi vreme s-a luat obiceiul de a se prăznui această aducere, cu bună credinţă şi cu bună cucernicie din dragostea cea către Sfîntul Nicolae, făcătorul de minuni; deoarece şi Rusia cea din nou luminată atunci, s-a învrednicit de multe minuni ale Sfîntului Nicolae. După ce au trecut cîţiva ani, după buna voire a Sfîntului Nicolae - precum s-a arătat în vedenia unui oarecare monah -, i-a poruncit şi a pus sub Sfîntă Masă în altar, cinstitele lui moaşte, care izvorăsc totdeauna mir; precum se vede şi acum acolo, că se dă spre tămăduirea tuturor bolilor şi întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit întru sfîntul Său, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Notă: În prolog, după istoria scrisă despre aducerea cinstitelor moaşte ale arhiereului Nicolae, se adaugă şi o sfătuire către dreptcredincioşi, pe care mai pe scurt, o pomenim şi noi, aici, în acest fel: Să nu te minunezi, iubite cititor, că a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfinţilor din părţile Răsăritului la Apus, fiindcă năvăleau multe răutăţi de la păgînii agareni asupra dreptei credinţe; precum asemenea să nu te minunezi, că a adus moaştele Sfîntului Nicolae de la Mira Lichiei la Var. Aceasta s-a făcut, nu pentru cea mai multă dreaptă credinţă a apusenilor, nici pentru credinţa cea rea a răsăritenilor, pentru că răsăritenii, cu darul lui Dumnezeu, petreceau fără de prihană întru buna credinţă a părinţilor lor; iar apusenii este arătat că de la începutul anului 809, de la naşterea lui Hristos, au scornit un lucru nou în mărturisirea credinţei despre purcederea Sfîntului Duh. Deci, Dumnezeu a trimis trupurile sfinţilor Săi de la Răsărit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care, sfătuiau cu facerile de minuni, pe cei de acolo, să se întoarcă iarăşi la mărturisirea credinţei celei dintîi, împreună cu răsăritenii. Pentru că minunile nu se fac pentru cei dreptcredincioşi, nici la unii ca aceştia se trimit ucenicii lui Hristos la propovăduire, ci prin mijlocul celor blînzi, care merg ca oile prin mijlocul potrivnicilor lor.

Postul Craciunului

2009-12-03T22:08:00.002-05:00

Va dorim un post binecuvantat tuturor postitorilor si nevoitorilor in fata Domnului!

Psaltirea in lectura IPS Teofan al Moldovei si Bucovinei

2009-12-03T22:03:00.008-05:00

Psaltirea in lectura IPS Teofan al Moldovei si Bucovinei http://arhiva-ortodoxa.info/autoindex2/index.php?dir=2.audio/Psaltire%20IPS%20Teofan/

Patericul - Despre smerenie

2009-12-03T21:58:00.003-05:00

Patericul - Despre smerenie "S-a intrebat avva Longhin: care fapta buna este mai mare decat toate celelalte? Si a zis: socotesc ca precum mandria este mai mare decat poate patimile, incat a putut sa surpe pe unii si din cer, asa si smerita cugetare este mai mare decat toate faptele bune, pentru ca poate sa scoata pe om din adancuri, macar de ar fi pacatos ca un drac. Pentru aceea si Domnul mai inainte de toti fericeste pe cei saraci cu duhul." (Patericul egiptean, pag. 136, Pentru avva Longhin)

Patericul - Despre Rabdarea in boli

2009-12-03T21:57:00.003-05:00

"Un batran adesea patimea si se imbolnavea. Si s-a intamplat intr-un an sa nu se imbolnaveasca si s-a intristat cumplit si plangea, zicand: m-a parasit Dumnezeu si nu m-a cercetat. "

Protatul, Muntele Athos

2009-11-30T02:46:00.001-05:00

Careia manastire grecească numită Protatul, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ctitorul ei dintru început, a fost Impăratul Constantin cel Mare (324-337). In 361 , pe vremea patriarhului ariean Eudoxiu a fost arsa. A fost zidită însă de către împărati Bizantini. La început a fost un schit, mai târziu avându-se în vedere locul unde se afla, cu sfatul întregului Sf. Munte s-a hotărât a se socoti catedrala orasului Careia. Chiliile sunt locuintele ieromonahilor slujitori ai administratiei centrale a Sf. Munte. In tinda bisericii se văd mormintele călugărilor martiri, care au mărturisit credinta dreaptă, contra unirii cu Roma. Deasupra mormântului ard necontenit 4 candele mari. Biserica a fost pictată de maestrul Emanuel Panselin si se întretine de către celelalte manastiri mari ale Athosului, ca si catedrală centrală. In vechime i-a fost închinată M-rea Cotroceni din Bucuresti si Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Biblioteca Careei este veche si foarte bogată. Aici se află arhiva antichitătii si actele secrete ale M-rei pe care călugării le păstrează cu mare grije nearătându-le la nimeni. In timpul războiului mondial (1914-918), englezii au silit pe călugări să le arate aceste acte, pe care le-au fotografiat si apoi le-au înapoiat. Aici se găseste si primul tipic al Sf. Munte (targos). Are si 42 manuscrise grecesti pe pergament din sec. XII-XlV-lea si multe altele. Aici se afla mormintele sfintilor martiri ucisi de Ioan Vecos in 1204 caci s-au opus latinizarii Sfantului Munte. Icoana “Axion Estin” - este legata de minunea – icoana se afla la Chilia Adormirii Maicii Domnului langa schitul Sf. Andrei, in anul 980. Un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea: “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.” Atunci apare Arhanghelul Gavriil in chipul unui calugar si ii spune sa se roage asa “Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu , cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru” la care sa adauge “Ceea ce esti mai cinstita…”, dar ucenicul nu a retinut exact cantarea , atunci ingerul a scris cu degetul pe o lespede de piatra aceasta cantare . Aceasta piatra se pastreaza si in zilele noastre. In Lunea luminata se face litanie in Careia cu aceasta icoana, iar pe 24 octombrie la Tesalonic. Schitul Sfantului Andrei In 1830 doi sihastri rusi Visarion si Varsanufie au construit o chilie; in 1874 s-a ridicat o biserica mare cu 3 altare, 19 paraclise si 30 de clopote. Sfinte moaste: aici se gaseste capul Sfantului Apostol Andrei, particele de la Sf. Alex Nevski, Sf. Maria Magdalena.

Păstraţi Biserica lui Dumnezeu!

2009-11-30T02:44:00.000-05:00

Sfantul Munte Athos catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si Patriarhul Daniel: Păstraţi Biserica lui Dumnezeu! Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a trimis la data de 03.07.2008, către Prea Fericitul Patriarh Daniel şi către toţi ierarhii care fac parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un document oficial spre a fi luat în discuţie în cadrul întrunirii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de marţi, 8 iulie 2008. Textul exprimă poziţia oficială a Sfântului Munte privind împărtăşirea mitropolitului Banatului cu episcopi eterodocşi, greco-catolici şi catolici, pe 25 mai 2008 şi co-liturghisirea episcopului Oradiei cu un episcop greco-catolic la slujba Aghiasmei celei mari de anul acesta. Conform informaţiilor primite, este pentru prima dată când comunitatea athonită adresează o astfel de scrisoare Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Faptul certifică excepţionala importanţă şi gravitate a evenimentelor pentru viaţa Ortodoxiei româneşti. Gasiti mai jos scrisoarea in traducere si original: Nr. înreg. F. 2/7/1541 Careia, 20-06/3-07-2008 Sfînta Chinotită a Sfântului Munte Athos Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preşedintele Sfântului Sinod al Ierarhiei Sfintei Biserici a României şi tuturor membrilor cinstitei Ierarhii la Bucureşti Prea Fericirea Voastră, Cu adîncă tristeţe, noi, totalitatea monahilor care ne nevoim în Sfântul Munte, am fost informaţi despre cu totul neaşteptata comuniune sacramentală (intercomuniune) din data de 25 mai 2008 a Prea Sfinţitului Nicolae, Arhiepiscop de Timişoara şi Mitropolit al Banatului, cu episcopul uniat şi cu nunţiul papei, act săvîrşit prin împărtăşirea celui dintîi din «pîinea» şi din «potirul» ereticilor acelora. Unui ortodox îi este imposibil să treacă pe lîngă acest eveniment fără să simtă amărăciune şi serioasă îngrijorare. Cei care au o vie conştiinţă de sine ortodoxă şi un ascuţit simţămînt ortodox văd cum este încălcată în gradul cel mai înalt credinţa noastră, a ortodocşilor, în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească. Actul neaşteptat al Prea Sfinţitului Mitropolit mai sus pomenit răstoarnă din temelii Eclesiologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii. De vreme ce cuvintele înscrise în Epistola către Efeseni constituie predanie apostolică: «Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez» (Efeseni 4, 3-5), iar această moştenire este păzită în mod neclintit de douăzeci de veacuri în Biserica noastră Ortodoxă cu preţul multor osteneli, cu sudoare şi sînge, cum poate sta nepăsătoare conştiinţa ortodocşilor cînd este desfiinţată temelia mîntuirii şi pusă în pericol nădejdea cea în Hristos? Întîistătătorii ortodocşi, precum şi însăşi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu au accentuat în multe rînduri faptul că potirul comun nu poate constitui un mijloc de realizare a unirii. Convingerea comună a ortodocşilor este aceea că deplina unitate dogmatică în Credinţa Ortodoxă este condiţia absolut necesară pentru oricare unitate bisericească viitoare a eterodocşilor creştini care s-au separat de Biserica Ortodoxă. Aşa cum a scris şi vrednicul de pomenire părinte Dumitru Stăniloae: «Pentru Biserica Ortodoxă intercomuniunea care separă comuniunea euharistică de unitatea de credinţă şi de unicitatea Bisericii este de neconceput. Mai corect spus, aceasta este un pericol de dizolvare a Bisericii, a unităţii de credinţă şi de încetare a Euharistiei» (Pentru un Ecumenism Ortodox, ed. Athos, Pireu, 1976). Intercomuniunea sacramentală săvîrşită cîndva în trecut în mod neteologic şi nejustificat de către unii în diaspora ortodoxă a fost condamnată în repetate rînduri de către Biserica Ortodoxă. Pe lîngă aceasta, am luat cunoştinţă şi de sminteala răspîndită în poporul român credincios şi de protestul energic al cuvioşilor monahi atît din România, cît şi de la Sfîntul Munte. Cunoaştem, de asemenea, şi faptul că diverşi factori din afara Bisericii exercită presiuni de nesuportat în vederea justificării actului Prea Sfinţitului Nicolae. Cu toate acestea, nici o acţiune deliberată venită din partea acestora nu poate acoperi, în conştiinţele episcopilor ortodocşi, datoria lor episcopală ce decurge din cuvîntul Apostolului: «Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfînt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu însuşi sîngele Său» (Fapte 20, 28). De altfel, opoziţia dusă pînă la vărsarea de sînge mucenicesc a poporului ortodox al României faţă de uniatizarea lui forţată din secolul al XVIII-lea, opoziţie consemnată de scriitori români şi străini, este dovada cea mai bună a faptului că poporul vostru credincios iubeşte Ortodoxia şi nu doreşte uniri false cu papistaşi şi uniaţi. Uniaţii, oricît ar fi de apreciaţi ca oameni pentru suferinţele la care au fost supuşi, alături de ortodocşi şi de alţi creştini, de către regimurile atee, nu pot participa la împărtăşirea potirului nostru şi nici noi la împărtăşirea potirului lor, deoarece împărtăşirea din aceeaşi Pîine şi din acelaşi Potir este pentru noi o chestiunea eclesiologică, iar nu una sociologică; este rodul deplinei unităţi dogmatice, cultice şi administrative în Credinţa Ortodoxă, iar nu un mijloc de promovare a unor unificări lumeşti; înseamnă comuniune cu Hristos şi în Hristos şi nu se referă la formele trecătoare ale unei societăţi doar omeneşti. În afară de acest eveniment, dorim să ne exprimăm îngrijorarea şi pentru săvîrşirea anul acesta, la praznicul Arătării Domnului, a Sfinţirii Apei de către Prea Sfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în comun cu episcopul uniat al locului. Ne întrebăm dacă nu cumva toate acestea se fac pentru a se cultiva aşa-zisul ecumenism popular, pentru ca popoarele să se obişnuiască cu ideea unităţii în ciuda diferenţelor dogmatice şi pentru a se promova o unitate a Bisericii Ortodoxe cu creştinii eterodocşi fără rezolvarea acestor diferenţe. Prea Fericirea Voastră, Considerăm că pentru aceste acţiuni anticanonice extreme sîntem împreună răspunzători înaintea Domnului şi aceia dintre noi care tăcem sau consimţim cu făptuitorii. De aceea, cu profund respect vă rugăm să vă aplecaţi asupra acestor chestiuni cu cuvenita sensibilitate faţă de Sfintele Canoane şi să înlăturaţi sminteala de la mijloc, pentru ca să se slăvească prea sfînt Numele Domnului, pentru a fi alinat poporul ortodox credincios din România şi de pretutindeni şi pentru ca sfintele Biserici ale lui Dumnezeu să se bucure de buna rînduială şi de pacea cea plăcută lui Dumnezeu. Referitor la cele de mai sus, dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că noi nu putem primi în comuniune bisericească pe episcopul care va stabili comuniune sacramentală cu uniaţi, papistaşi, monofiziţi, protestanţi sau alţi eretici fără ca în prealabil aceştia să se întoarcă la Credinţa Apostolică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Avem speranţa că, cu dragoste părintească, veţi acţiona cum se cuvine în acord cu cele stabilite de Sfintele Canoane. Pentru toate acestea, cerînd ca nişte fii binecuvîntările patriarhale ale Prea Fericirii Voastre celei de Dumnezeu cinstitoare, vă sărutăm Cinstita Dreaptă şi vă asigurăm de respectul nostru fără margini. Toţi reprezentanţii şi întîistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfîntului Munte Athos adunaţi în sinaxă.

Manastirea Xeropotamu, Muntele Athos

2009-11-30T02:43:00.000-05:00

Manastirea Xeropotamu este situata la jumatatea drumului dintre Dafne si Kareia, fiind inchinata Sfintilor 40 de Mucenici. A fost ctitorita de imparatii Constantin al VI-lea (913-959) si Roman I Lecapenul (920-944). Traditia spune ca intemeietor al manastirii a fost Sfantul Pavel Xeropotamiteanul, care a fost fiu de imparat. Denumirea de Xeropotamu a luat-o de la locul din apropiere, unde s-a nevoit Sfantul Pavel si care se numeste “Xeropotamul”, adica “paraul sec”. Se spune in viata Sfantului Pavel ca, atunci cand a venit la manastire si a cerut sa fie facut calugar, staretul i-a spus: “Cand iti va sta pieptul in barba, atunci te voi face calugar”, caci Sfantul Pavel era span. Atunci sfantul, luand un pieptane, l-a infipt in pielea obrazului, zicand staretului: “Iata ca imi sta peptanul in barba!”. Vazand staretul dragostea lui pentru Dumnezeu si cunoscand cu duhul ca va fi mare, l-a primit si l-a calugarit. In aceasta manastire, s-a intamplat o uimitoare minune atunci cand au venit cruciatii trimisi de papa de la Roma si au cerut calugarilor sa slujeasca cu preotii catolici si sa-l pomeneasca pe papa la slujbe. O parte din preotii manastirii, fiind mai fricosi si uitand de mucenicii care au rabdat chinuri pentru Hristos, au acceptat sa slujeasca cu catolicii. In momentul in care slujeau Liturghia intr-un paraclis al manastirii, s-a surpat bolta Sfantului Altar si, cazand peste ei i-a ucis, atat pe catolici, cat si pe ortodocsi. Pana in momentul de fata, paraclisul nu a mai fost reparat, fiind lasat in ruina, drept marturie pentru minunea care s-a facut. In fiecare an, la praznuirea Sfintilor 40 de Mucenici (hramul manastirii), in timpul Sfintei Liturghii cresteau in jurul Sfantului Altar 40 de ciuperci, care se luau si se imparteau credinciosilor ca binecuvantare. Din anul cand s-a slujit cu catolicii, ciupercile nu au mai rasarit niciodata. Voievozii si boierii romani, care au contribuit la refacerea si intretinerea manastirii au fost: Neagoe Basarab, Vlad Vintila, Alexandru Coconul, vamesul Paun, postelnicul Ioan, negustorul brasovean Radu. Cu sprijinul lui Alexandru Lapusneanu si a doamnei Ruxandra a fost renovata si pictata biserica mare. Pe usile sculptate, se vad stemele Moldovei si Tarii Romanesti. In momentul de fata, manastirea are 40 de calugari, iar pe teritoriul manastirii se nevoiesc in jur de 20 de calugari printre care, la o chilie, si un calugar roman. Manastirea are si o bibliotecă bogată cu cărti si manuscrise grecesti: 19 manuscrise pe pergament cuprinzând diferite materii din sec. X-XIV, 239 manuscrise cuprinzând probleme bisericesti din sec, XVI-XVIII si altele. Manastirea are cea mai mare bucata din lemnul Sfintei Cruci, cu urmele unui piron cu care a fost rastignit Mantuitorul nostru Iisus Hristos, o cruce din lemn împodobită cu pietre scumpe rosii, dăruită de Constantin Duca domnul Tării Românesti, bucăti din fasa si scutecele Domnului. Dintre multele sfinte moaste care se afla aici, amintim de cele de la Sfintii 40 de Mucenici, Sfintii Mercurie, Teodor Tiron si Teodor Stratilat, un deget al Sf. Vasile cel Mare, capul Sf. Axentie, o bucată din moastele Sf. Salomeia, parte din darurile care le-au adus magii la nasterea Domnului, o bucată mare de sânge de la Sf. 40 mucenici si altele. de Monah Pimen Vlad

Istoricul Muntelui Athos

2009-11-30T02:38:00.003-05:00

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km, aria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui. Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă. In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice.De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp. O legendă spune, că vreme îndelungată a petrecut aici si Junona. Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului. Lumea dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgâne. După poemele lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei, faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si astăzi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Păgânii care locuiau Sf. Munte, după o veche traditiune bisericească au primit crestinismul din vremile cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale. Se stie că, după înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: Mergând învătati toate neamurile… si propovăduiti evanghelia la toată zidirea”, Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire. In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne. Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel. După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului. Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul – si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru. Vântul însă fiind împotrivă, – după dnmnezeiasca rânduială de sus – se pomeneste după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi. Când s-a apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării. Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Născătoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si căzând i s-au închinat, zicând; O prea sfântă stăpână, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput? Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toată zidirea? ” Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătându-i să creadă si să se boteze în numele Lui. Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate. Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor. După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru. Sf. Lazăr, după multă asteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazăr cum a fost rânduită să meargă la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevărată. Sf. Lazăr s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se bănuieste însă că ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însotise pe Sf. Fecioară în călătoria Sa spre Athos. Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu. Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma de sihăstrii si de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. Către sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu. De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile. In a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmată de altii, asa că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea profundă a muntelui. Vasile Macedon, împăratul bizantului (867-886) ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul. Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri. Ca organizator al Sf. Munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea mânăstire Lavra, pe la anul 963. Pentru viata sa, plină de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor. Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe. Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sf. Munte. 0 chestie care merită să fie cercetată este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către sotul său. Primită în port de către monahii a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte”. Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol. De atunci si până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos. Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază aici mânănstirea lor Sf. Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărti Slavonesti, pomenite încă pe la 1143. In curând se înfiintează si mânăstirea Sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească si un frumos schit românesc: Prodromul. In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând si mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe. De atunci si până azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelentă al monahismului ortodox.

CRUCEA ... intre ..EVLAVIE si BATJOCORIRE

2009-11-24T16:44:00.003-05:00

CRUCEA ... intre ..EVLAVIE si BATJOCORIRE Într-o predică rostită în duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Părintele Ilie Cleopa spunea acestea: „Sfânta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfânta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pământului vor plânge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgâne când vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care, după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrânii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului? Ce vor zice atunci sectanţii care defaimă Sfânta Cruce, când vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toţi cei ce se numesc creştini, dar înjură şi hulesc Crucea lui Hristos? Vai şi amar celor orbi, răi şi necredincioşi că atunci fiecare va vedea ce a făcut în viaţă, dar va fi prea târziu şi nu va fi vreme de pocăinţă”. Am citat in extenso, fiindcă întrebările formulate de bătrânul duhovnic rămân valabile pentru noi toţi până la a doua venire a Mântuitorului, momentul judecăţii, al dezvelirii tuturor feţelor omeneşti de toate acele ascunse. Sintetic, toate aceste întrebări converg într-una singură: ce vom spune fiecare la arătarea Sfintei Cruci până la marginile orizontului? Dar ce zicem? Oare nu ni se arată Sfânta Cruce în fiecare an în Vinerea Răstignirii, la jumătatea Postului Mare, la 14 septembrie de ziua Înălţării Sfintei Cruci, la 7 mai (semnul Sfintei Cruci la Ierusalim), la 1 august (scoaterea Sfintei Cruci), în fiecare zi de miercuri şi de vineri când o cinstim? Oare nu vedem zilnic Sfânta Cruce pe toate turlele bisericilor ortodoxe, la toate mormintele creştinilor, în troiţele de la răscruci de drumuri, pe catapetesme, pe straiele preoţilor, pe Sfânta Scriptură? Oare nu ne întâlnim continuu cu Sfânta Cruce în necazuri, în boli, în ispite? Oare nu ne însoţeşte ea, fără istov, ca o prezenţă ocrotitoare în cele trei degete ale mâinii drepte adunate în semnul Răstignirii Mântuitorului, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sântului Duh, peste feţele noastre, oră după oră, clipă după clipă? Sfântul Siluan Athonitul l-a povăţuit odată pe un negustor care călătorea în acelaşi compartiment de tren cu dânsul: „Când vrei să faci un lucru şi nu ştii dacă e bun sau rău, însemnează-te întâi cu Sfânta Cruce şi-ţi vei da seama imediat care e rău şi nu îl vei mai făptui!” E firesc să fie aşa, deoarece spune şi rugăciunea: „Doamne, armă asupra diavolului, crucea Ta o ai dat nouă” sau: „Biruinţă asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. E Crucea Lui Hristos, ispăşirea păcatelor lumii, dar şi dăruirea iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu. Dar nu vreau să teoretizez, au făcut-o alţii de mii de ori mai bine decât mine. Întrebarea care mă cutreieră în Postul Paştelui este de ce contemporanii noştri, miliarde de oameni, resping, batjocoresc, urăsc Crucea? De ce sute de milioane de aşa zişi creştini repudiază Crucea la fel cu păgânii? De ce alţii, mai creştini decât papa, i-au inversat semnul, l-au stâlcit din firescul lui? De ce atâţia ortodocşi au uitat pur şi simplu Crucea dar îşi amintesc brusc de ea când o înjură, stropşind-o cu veninul din inimile lor? Sfântul Apostol Pavel ne luminează: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor 1, 18). Oare aceia chiar vor să piară? Au ei scopul acesta în cugetele lor? Apostolul neamurilor îi evocă „plângând”pe aceştia, fiindcă sfârşitul lor „este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti!” (Filip. 3, 19). Rătăciţi de drumul crucii, să ne cutremurăm până în străfundul inimilor, în fiecare picătură de sânge! Călcând postul din Rai, protopărinţii şi-au agonisit păcatul, moartea şi amestecul dureros al binelui cu răul, confuzia care s-a îndesit prin lucrătura diavolului şi prin co-participarea noastră la aceasta. Crucea de pe Golgota, cu Hristos înspinat, batjocorit şi pironit pe ea, este borna de hotar între bine şi rău. Este sabia care spintecă amestecul, operând separarea binelui de rău. Aceeaşi Cruce a lui Iisus, hiperbolizată cât cerul, va veni la sfârşitul timpurilor şi va pecetlui în veşnicie această despărţitură, binele la locul lui pentru totdeauna, răul nevindecat la locul lui, fără întoarcere. Nu va mai exista amestecare. Dar de două mii de ani încoace, deşi s-au limpezit sensurile, s-a turnat temelie discernământului duhovnicesc, s-au lămurit direcţiile din capul unghiului (răscruce pentru alegere deliberată!), amestecarea persistă şi chiar se adânceşte prin libera voire a fiecărui om din fiecare generaţie. Unii primesc crucea spre vindecarea de răutate, alţii se războiesc împotriva ei spre pieire. Problema acum se pune altfel, nimeni nu mai poate spune că nu ştie, că nu a cunoscut semnificaţia crucii. Nu te războieşti cu ceva ce nu ştii! Ştii! Ştim! Toţi ştiu! I-am văzut, la televizor, pe păgânii din China instruindu-şi soldaţii pentru parada care va deschide olimpiada de la vară. Le-au confecţionat câte o cruce perfectă din lemn simplu şi le-au montat-o pe vestoane, în spate, antrenându-i pentru defilare cu ea, ca să-şi formeze ţinuta dreaptă. Mergeau în formaţie purtând crucile pe spate, parcă erau un cimitir animat. Obiecte cu o semnificaţie exclusiv trupească, pentru o poziţie cât mai ţanţoşă! Crucea aceasta nu-l are pe Hristos, e dinaintea Răstignirii şi a Învierii, pusă la dos, în spiritul olimpic păgân. „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34), strigă Iisus spânzurat pe lemnul de pe Golgota. Dar păgânii chinezi nu-L aud! În India, sunt dărâmate bisericile, crucile sunt arse şi creştinii ucişi. „Iartă-le lor”, dar nu are cine să-L audă. În Kosovo, crucile sunt smulse de pe biserici şi de oriunde şi călcate în picioare, apoi aruncate în foc. Iartă-le şi slujitorilor semilunii, semiluna, obiect pe care dacă îl aşezi orizontal, cu coarnele în sus, ai în faţă simbolul stăpânului acestor oameni. În Serbia, cu puţini ani în urmă, bombele lansate din avioanele americanilor – care resping crucea, deci şi pe Dumnezeu! – distrugeau vârtos, printre altele, şi biserici ortodoxe, şi cruci, şi icoane. Nici aceştia nu ştiu ce fac! Am văzut, tot într-o emisiune tv., două vrăjitoare ţigănci fluturând o cruce de argint, pentru a-şi sprijini minciuna că lucrează cu…har divin. Lucrau cu duhul satanei şi huleau crucea. Nici acestea nu ştiau ce fac!? Hristos sângerează şi pentru ele! Sub semnul crucii de pe bisericile vechi olandeze, belgiene, engleze, germane, elveţiene, jos, în spaţiile foste ecleziale, sunt restaurante cu lăutari, cofetării, pizzerii, frizerii, saloane de masaj, expoziţii avangardiste, săli de concerte. Vocea celui care strigă în pustie este un ecou repetat obsesiv: „Iartă-le lor că nu ştiu ce fac!” Păgânii, apostaţii, ereticii, vrăjitorii, animiştii, masonii, eşuaţii în oceanul hedonist contemporan şi toţi duşmanii crucii refuză ostentativ Răstignirea, Învierea, pe Dumnezeul Cel în Trei Persoane închinat, viaţa veşnică şi toate cele care se adaugă aici. Dar, oare, unii ortodocşi, chiar preoţi fiind, de ce necinstesc Sfânta Cruce? Cu ea sfinţesc agheasma, fântâna, casa, pomii, viile, troiţele, bisericile, tot lucrul şi toată făptura care pot primi sfinţire. Şi totuşi, am văzut, într-un oraş mai răsărit de la noi, crucea încrustată în mozaic, în faţa catapetesmei din biserică, astfel încât o călcau în picioare absolut toţi închinătorii la icoane. În altă biserică, pe un covor mare, aşezat tot în faţa catapetesmei, crucea fusese ţesută într-o culoare vie pentru a fi mai vârtos călcată de către creştini. Nici aceştia nu ştiu ce fac? Nici parohul nu a auzit de canonul 73 al Sinodului Trulan, de cauzează necinstirea Crucii de către mii de oameni? Dar ortodocşii care necinstesc semnul Crucii, închipuind un fel de mâzgălitură pe piepturile lor? Despre aceştia Părintele Cleopa zicea, în mod glumeţ, că „zdrăngăne la cobză, în loc de cruce, râde diavolul de ei”. Strigă Hristos în zadar şi pentru ortodocşi? Nu de mult, a fost postat pe Internet un documentar cu imagini bine selectate, dintre care două ne-au şocat: 1. pe turla cea mai înaltă a unei mari biserici din Kiev, cu hramul „Sfântul Nicolae”, crucea, confecţionată din metal, avea pe verticala ei steaua lui David, forjată măiestrit, operă de artă, ca să nu fie vreun dubiu (ulterior, acea biserică a ars până în temelii!); 2. catedrala patriarhală, cea nouă, construită în centrul Moscovei, dispune de un policandru monumental, care are forma clară a stelei lui David. Aşadar, pe crucea bisericii din Kiev nu mai era Hristos, ci semnul sinagogii, insinuat şi la Moscova. Ce să înţelegem din aceste trufaşe apariţii ale simbolurilor 666 pe cruce, înlocuindu-l pe Fiul lui Dumnezeu, negându-i Răstignirea şi Învierea? Că lumina nu mai vine din Învierea lui Hristos cel Răstignit, ci din policandrul cu şase colţuri? O boală cumplită cutreieră şi Ortodoxia, între simptomele ei vădite fiind şi atitudinea nesimţită faţă de Sfânta Cruce. Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune într-un loc: „Să nu amestecaţi cu nici un chip binele cu răul, nici Crucea cu ce nu este cruce, nici cinstea cu necinstea, nici pe Hristos cu Antihrist. […] De vrei să nu te faci urâciune înaintea Domnului, a îngerilor Domnului şi a sfinţilor tăi moşi şi strămoşi, nu te întovărăşi cu răul şi nu te înfrăţi cu slugile răului” (Prin fereastra temniţei, Predania, Bucureşti, 2007, p. 137). Astăzi, aproape toţi oamenii refuză sau urăsc Crucea lui Iisus şi la propriu, şi pe aceea spirituală şi asta nu pentru că nu o cunosc şi nu o înţeleg, ci preferă contrariul Crucii. Este Crucea jertfă şi ispăşire de păcate? Nouă nu ne trebuie, preferăm dulceaţa păcatelor, deliciile senzaţiilor plăcute, oferite trupului. Este Crucea iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu? Nu o vrem, ne hrănim cu individualismul şi egoismul propriu, atât de mult, încât s-au înspinat cărările dintre vecini, nu mai există comuniune, ci auto-iubire şi auto-îndumnezeire. Adică, pustiu sufletesc! Este Crucea armă împotriva diavolului şi a-tot-răul? Nu ne interesează, pentru că slujim cu râvnă lui Satan şi credem că răul e bine şi întunericul – lumină. Este Crucea cheia Raiului? Ce să facem cu ea? Raiul e aici, pe pământ, de aceea dăm buzna toţi după bani, averi, măriri, petreceri, maşini etc., etc. Este Hristos, cel de pe Cruce, binele suprem, Mântuitorul, salvatorul nostru? Nu avem nevoie de El, Îl omorâm încă odată. „Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine. […] Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Sophia, Buc., 2002, p. 56). Prigonirea Crucii de către duşmanii ei dar şi de către prefăcuţii prieteni e un semn că se pregăteşte venirea Crucii celei mari cât cerul! Şi-n vremea acestei pregătiri viclene şi amare, uşor ne este nouă să izbim cu piciorul în ţepuşă?

Celine Dion - Happy Christmas (War Is Over)- Colinda Canadiana

2009-11-23T23:51:00.001-05:00

Celine Dion - Happy Christmas (War Is Over)

Cristian Pomohaci - Jos Sub Crucea Rasturnata

2009-11-23T23:29:00.003-05:00