Batranul si ucenicul cel tacut
Un tanar carturar a venit odata la un parinte zavorat si l-a rugat sa-l primeasca ca ucenic.
Parintele cel zavorat i-a spus:
- De voiesti sa te primesc ucenic, imparte averea ta saracilor !
Tanarul a facut intocmai dupa cuvantul batranului, apoi a venit din nou, cu rugamintea de a-l primi ca ucenic.
- Oare, te vei putea pazi sa nu vorbesti ?
- Fagaduiesc ! - a raspuns tanarul.
Si acesta a fost singurul cuvant rostit de noul ucenic al batranului, vreme de cinci ani.
Pentru ca se dusese vestea in zona si multi veneau in munte, sa il vada pe parinte si pe ucenicul sau, batranul l-a trimis pe ucenicul cel ce pazea tacerea la o manastire, drept incercare. Vroia sa vada, va vorbi sau va pazi in continuare tacerea?
Insa ucenicul a pastrat fagaduiala de a tacea, precum spusese odinioara.
Staretul acelei manastiri, vrand sa-l incerce pe tanar, l-a trimis sa duca un mesaj scris la o alta manastire, aflata peste un rau care tocmai se revarsase, crezand ca se va intoarce sa spuna: "Nu pot trece." Si a trimis staretul si un alt frate, in urma lui, sa vada cum si ce va face.
Tanarul cel ce pazea tacerea a ajuns la rau, l-a vazut revarsat si s-a pus in genunchi, la rugaciune staruitoare. Indata, un crocodil s-a apropiat de mal si s-a oprit. Pasind pe spatele lui, animalul l-a trecut pana pe partea cealalta. Tot asa se petrecura lucrurile si la intoarcere.
Dupa un timp, staretul ce il trimisese la drum a primit veste de la acea manastire, careia ii scrisese:
- Chiar daca era mut, ingerul lui Dumnezeu era monahul acela !
2 feb. 2010
istorioara
Batranul si ucenicul cel tacut
Un tanar carturar a venit odata la un parinte zavorat si l-a rugat sa-l primeasca ca ucenic.
Parintele cel zavorat i-a spus:
- De voiesti sa te primesc ucenic, imparte averea ta saracilor !
Tanarul a facut intocmai dupa cuvantul batranului, apoi a venit din nou, cu rugamintea de a-l primi ca ucenic.
- Oare, te vei putea pazi sa nu vorbesti ?
- Fagaduiesc ! - a raspuns tanarul.
Si acesta a fost singurul cuvant rostit de noul ucenic al batranului, vreme de cinci ani.
Pentru ca se dusese vestea in zona si multi veneau in munte, sa il vada pe parinte si pe ucenicul sau, batranul l-a trimis pe ucenicul cel ce pazea tacerea la o manastire, drept incercare. Vroia sa vada, va vorbi sau va pazi in continuare tacerea?
Insa ucenicul a pastrat fagaduiala de a tacea, precum spusese odinioara.
Staretul acelei manastiri, vrand sa-l incerce pe tanar, l-a trimis sa duca un mesaj scris la o alta manastire, aflata peste un rau care tocmai se revarsase, crezand ca se va intoarce sa spuna: "Nu pot trece." Si a trimis staretul si un alt frate, in urma lui, sa vada cum si ce va face.
Tanarul cel ce pazea tacerea a ajuns la rau, l-a vazut revarsat si s-a pus in genunchi, la rugaciune staruitoare. Indata, un crocodil s-a apropiat de mal si s-a oprit. Pasind pe spatele lui, animalul l-a trecut pana pe partea cealalta. Tot asa se petrecura lucrurile si la intoarcere.
Dupa un timp, staretul ce il trimisese la drum a primit veste de la acea manastire, careia ii scrisese:
- Chiar daca era mut, ingerul lui Dumnezeu era monahul acela !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Cea mai grea faptă bună
1 februarie 2010
L-au întrebat pre Avva Aghaton fraţii, zicând: "Care faptă bună, părinte, are mai multă osteneală?" Zis-a lor: "Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală mai mare decât rugăciunea către Dumnezeu. Căci întotdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte şi vrăjmaşul să-l oprească pe el, fiindcă el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihnă. Iar rugăciunea, până la răsuflarea cea de pe urmă, are trebuinţă de nevoinţă" (Pateric, Avva Aghaton).
Precum este mai mare vederea decât toate simţurile, aşa şi rugăciunea este mai mare decât toate faptele bune (Pateric).
Un farmacist fu trezit într-o noapte de un băiat, care-i ceru o doctorie pentru mama sa grav bolnavă. Farmacistul în graba dădu băiatului, din greşeală, o sticlă de otravă. După plecarea băiatului observă cu groază greşeala comisă. Alergă în stradă, strigă în gura mare după băiat, dar acesta dispăruse. O nelinişte nespusă cuprinse pe bietul om. Atunci, împins de o forţă irezistibilă, el, care se ruga mai rar, se aruncă în genunchi şi rugă pe Dumnezeu să-l scape de nenorocirea asta. Abia îşi termină rugăciunea şi la uşă se auziră lovituri puternice. Deschizând uşa, intră băiatul de mai înainte, care îi spuse plângând că, fugind spre casă, a căzut şi a spart sticla cu doctoria. Farmacistul plânse de bucurie, spre nedumerirea copilului, îi dădu acum doctoria cerută şi deveni un creştin rugător şi foarte ataşat de biserică.
Zgomotul arginţilor
Un tată bătrân, care agonisise în viaţă destul de multă avere, ce s-a gândit? S-o împartă copiilor săi cât mai trăieşte, contând bineînţeles pe dragostea lor de fii, că vor avea grijă de el până la moarte. Aceştia i-au promis. După ce s-au văzut însă în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au luat pe bătrân, l-au închis în cea mai întunecată, în cea mai proastă, în cea mai mirositoare cameră, dându-i din când în când doar câte un blid de mâncare.
Ce s-a gândit atunci bătrânelul? Şi-a confecţionat o ladă, pe care a băgat-o sub pat. S-a dus la un vechi prieten căruia i-a spus cu durere cum îl tratează copiii după ce le-a dat totul, şi l-a rugat: "Împrumută-mi un sac cu monede de argint şi mâine ţi-l aduc înapoi". Acela i-a împrumutat banii. Bătrânul a venit acasă şi a început să-şi numere argintii cu mare zgomot, aşa încât fiii, aflaţi în aceeaşi casă, să audă. Au privit prin gaura cheii şi au văzut că bătrânul are foarte mulţi bani. L-au văzut şi cum i-a pus în lada respectivă, cum a încuiat-o şi cum a pus-o sub pat.
Din ziua aceea, sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune. Şi-au adus aminte că bătrânul era tatăl lor şi au început să se poarte cu el cu cea mai mare grijă.
Acum, în afară de ceea ce primiseră, mai sperau să primească şi banii de argint şi pentru aceasta trebuiau să intre în graţiile bătrânului. De fapt, bătrânul a doua zi a dus banii înapoi prietenului său. Peste câteva luni s-a împrumutat din nou pentru o zi, şi iar a făcut zgomot cu ei. Copiii au devenit şi mai atenţi cu el. Într-o zi bătrânul tată a murit, după ce s-a bucurat de toată atenţia copiilor în ultimii ani ai vieţii.
S-au hotărât să amâne deschiderea lăzii cu comoara până după înmormântare, când vor rămâne singuri şi vor fi toţi de faţă. L-au îngropat cu bucurie după care, venind acasă, au căutat cheile, le-au găsit şi au descuiat lada. În lada n-au găsit, însă, decât un baston de care era legată o hârtie pe care scria: "Cu un baston ca acesta să fie bătut părintele care îşi va da averea fiilor înainte de vreme .........
Zgomotul arginţilor
Un tată bătrân, care agonisise în viaţă destul de multă avere, ce s-a gândit? S-o împartă copiilor săi cât mai trăieşte, contând bineînţeles pe dragostea lor de fii, că vor avea grijă de el până la moarte. Aceştia i-au promis. După ce s-au văzut însă în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au luat pe bătrân, l-au închis în cea mai întunecată, în cea mai proastă, în cea mai mirositoare cameră, dându-i din când în când doar câte un blid de mâncare.
Ce s-a gândit atunci bătrânelul? Şi-a confecţionat o ladă, pe care a băgat-o sub pat. S-a dus la un vechi prieten căruia i-a spus cu durere cum îl tratează copiii după ce le-a dat totul, şi l-a rugat: "Împrumută-mi un sac cu monede de argint şi mâine ţi-l aduc înapoi". Acela i-a împrumutat banii. Bătrânul a venit acasă şi a început să-şi numere argintii cu mare zgomot, aşa încât fiii, aflaţi în aceeaşi casă, să audă. Au privit prin gaura cheii şi au văzut că bătrânul are foarte mulţi bani. L-au văzut şi cum i-a pus în lada respectivă, cum a încuiat-o şi cum a pus-o sub pat.
Din ziua aceea, sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune. Şi-au adus aminte că bătrânul era tatăl lor şi au început să se poarte cu el cu cea mai mare grijă.
Acum, în afară de ceea ce primiseră, mai sperau să primească şi banii de argint şi pentru aceasta trebuiau să intre în graţiile bătrânului. De fapt, bătrânul a doua zi a dus banii înapoi prietenului său. Peste câteva luni s-a împrumutat din nou pentru o zi, şi iar a făcut zgomot cu ei. Copiii au devenit şi mai atenţi cu el. Într-o zi bătrânul tată a murit, după ce s-a bucurat de toată atenţia copiilor în ultimii ani ai vieţii.
S-au hotărât să amâne deschiderea lăzii cu comoara până după înmormântare, când vor rămâne singuri şi vor fi toţi de faţă. L-au îngropat cu bucurie după care, venind acasă, au căutat cheile, le-au găsit şi au descuiat lada. În lada n-au găsit, însă, decât un baston de care era legată o hârtie pe care scria: "Cu un baston ca acesta să fie bătut părintele care îşi va da averea fiilor înainte de vreme .........
Viata duhovniceasca
Viata duhovniceasca se confunda in zilele noastre cu o moralitate neinspiranta si insipida. Nu! Moralitatea este numai un prim pas, un prim pas primitiv de intoarcere la viata duhovniceasca. Cand cititi Noul Testament vedeti de cate ori Apostolii vorbesc de „noua viata in Hristos." Este intr-adevar o viata in Duh. Viata duhovniceasca este a trece de la viata noastra primitiva, biologica, pentru care nu am nici un cuvant de prihana - dar este doar asta, ca-i primitiva, si se termina cu mormantul. Viata in duh inseamna a patrunde in legile vietii dumnezeiesti (daca le putem numi legi), care viata nu cunoaste stricaciune, nici micsorare, nici suferinta.
De ce sufera omul? este un mers spre moarte, o pierdere a vietii. Deci viata duhovniceasca adevarata nu cunoaste pierdere. Si a intra, inainte de moartea noastra biologica, in aceste elemente ale vietii vecinice, este viata duhovniceasca. Sa luam . Uite, va dau un exemplu. De cate ori au venit la mine oameni zdrobiti de viata aceasta, cu incurcaturi inexplicabile, cu probleme de nerezolvat, si in neputinta mea, asa cum mi-a spus Parintele nostru Duhovnic, daca au venit la mine, i-am primit cum i-au primit si fratii mei din Manastire. Si daca i-am ascultat, daca am avut cat de putina dragoste sa-i ascultam fara sa judecam, de multe ori asa de putina dragoste a lucrat asa o inviere in viata acestor oameni, ca uneori am ramas pur si simplu uimiti, trasniti, „de unde si pana unde"!
Trimiteți un comentariu