30 apr. 2010

Gura nu vorbeşte fără inima noastră.

"Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui." (Rom. 10, 9)

  • E simplu, e uşor de ajuns la mântuire, după cum ne-o spune aici Sfântul Apostol Pavel. Trebuie doar să crezi şi să îţi susţii public credinţa. Numai că nu formal, nu declamativ, oricând şi oricum. Nu cu sentimentul autosuficienţei pe care o afişăm atunci când am încheiat un târg important şi ne simţim mulţumiţi de noi înşine. Nu. Ci cu sentimentul că întotdeauna mai trebuie să adăugăm ceva la temelia credinţei noastre, căci mântuirea înseamnă, de fapt, a trăi în Dumnezeu, a fi pururi cu gândul la El, ştiind şi simţind că ne este aproape, ceea ce adesea noi, oamenii, nu prea facem.

  • Sfântul Apostol Pavel nu face un apel de a ieşi pe stradă pentru a propovădui, însă, atunci când vom fi întrebaţi despre credinţa noastră, trebuie să dăm mărturie, aşa cum au mărturisit creştinii dintotdeauna, că Domn este Iisus Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, adică Dumnezeu venit în căutarea omului, mâna mângâietoare a Atotputernicului aplecată către mâna întinsă, cerând ajutor, a omului.

  • Noi ştim că este aşa, pentru că vedem cum lucrează El în viaţa noastră, pentru că ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui care ne dau putere. Pentru că Îl simţim aproape, pentru că inima noastră dă mărturie despre existenţa şi apropierea Lui de noi. Pentru că nu vorbeşte gura fără inima noastră, pentru că mărturisim, aşa cum ne-a învăţat Apostolul, "ceea ce ştim", şi ştim pentru că mintea şi inima vorbesc la unison şi nu se înşală, dovadă fiind dăinuirea istorică a credinţei noastre, atâţia oameni sfinţi care au crezut, la fel ca noi, Sfintele noastre Scripturi, din care ne hrănim, după cum spunea şi Fericitul Augustin: "Pentru a mă hrăni cu prisosinţă din adevărurile tale luminoase, intru cu multă bucurie în grădinile Sfintelor Tale Scripturi. Meditându-le cu tărie, le imprim în inima mea, hrănindu-mă cu ele din ce în ce mai mult".

_______________

23 apr. 2010

Sentimente de viata , Invitatie la Botez.

Va invitam sa fiti alaturi de noi cu un comentariu ,cei ce doresc! la nasterea intru Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin Sfanta Taina a Botezului a fetitei IONITA ,calauzita de parintii spirituali.
"Feelings of Life, Invitation to Baptism."

19 apr. 2010

15 apr. 2010

Cand Domnul vorbeste inimii .

  1. Cheama-Ma asa cum chemi Lumina care-ti poate lumina sufletul, asa cum chemi Focul ce-ti poate aprinde inima, asa cum chemi Taria ce-ti incordeaza energia. Cheama-ma mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sa imparta cu tine intreaga-ti viata, ca pe Mantuitorul care doreste sa-ti purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tau care nazuieste sa te asume chiar de pe acest pamant, asteptand sa te primeasca pe deplin in luma Vesniciei.
  2. Viata sa-ti fie nesfarsit dialog cu Mine. Se vorbeste mult de dialog la ora actuala. De ce sa nu dialoghezi cu Mine? Nu sunt oare prezent in inima, scrutandu-ti imboldurile inimii, atent la gandurile tale, ingrijindu-ma sa-ti orientez dorintele? Vorbeste-mi simplu, fara sa iei seama la constructia frazelor. Sunt mai atent la ceea ce vrei sa spui decat la cuvintele de care te slujesti.
  3. Cheama-ma in ajutor cu calm, cu blandete, cu iubire. Sa nu crezi ca sunt insensibil la afectiunea plina de gingasie. Da, Ma iubesti; dar dovedeste-mi-o mai mult.
  4. Da, vorbeste-Mi fara preget despre tot ce te framanta. Iti las o larga initiativa. Sa nu crezi ca ceea ce te priveste pe tine, ma poate lasa indiferent, de vreme ce esti parte din Mine. Esential pentru tine este sa nu ma uiti, sa-mi vorbesti cu toata dragostea si increderea de care esti acum in stare.
  5. Iti vorbesc in launtrul sufletului, in acel spatiu in care mintea ta se imbogateste prin comuniune cu a mea. Nu este nevoie sa intelegi limpede si de indata ceea ce-ti spun. Important este sa-ti lasi gandul sa se patruda cu al meu. Apoi vei putea talmaci si exprima.
  6. Cu cat vor fi mai numeroase, in pofida piedicilor, greutatilor sau ispitelor datorate slabiciunii, momentele cand Ma vei cauta si Ma vei gasi pentru a Ma asculta, cu atat mai mult Spiritual Meu te va insufleti si te va invata nu doar ce iti cer sa spui, dar si ce iti propun sa faci - incredintat ca ceea ce vei spune si vei face va fi plin de rod.
  7. Cuvantul Meu si lumina ce purcede din el confera adevarata dimensiune tuturor lucrurilor in sinteza iubirii mele nemarginite, in lumina vesniciei, dar fara sa stirbeasca valoare fiecarei fiinte si a fiecarui eveniment .

4 apr. 2010

Hristos a Inviat !

  • Vă felicităm cu Măreața Sărbătoare a Învierii Mântuitorului. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. (1 Petru 1:3-4)
  • Vă dorim multă fericire, sănătate și bucuria să trăiți din plin nașterea aceasta din nou și împreună cu cei dragi să aveți parte din plin de moștenirea păstrată în ceruri pentru creștinii adevărați. Hristos a înviat! Cu dragoste, Pr. Cazacu Gh.

3 apr. 2010

Paste Fericit Tuturor!

Fie ca Sfintele Pasti sa va lumineze sufletul si casa, sa va aduca numai bucurie si sanatate, iar Dumnezeu sa va aiba in paza!
PASTE FERICIT!

2 apr. 2010

Iisus Patimeste pentru pacatele noastre.

Sfânta si Marea zi de Vineri. Vinerea Neagra, ziua cea mai dureroasã din istoria crestinismului, ziua înfricosãtoarelor Patimi. Hristos este judecat si condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevarului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu ranile batjocoririi de cãtre ostasi, singur si parasit de toti, Hristos înfãtiseaza întregii lumi starea rãutãtii în care se aflã aceasta. Pironit pe cruce, Hristos asteaptã astazi cu bratele larg deschise pe tot omul atins în inima de durerea cumplita a pãcatelor sale, precum pe tâlharul care strigã din adâncul fiintei: “Pomeneste-mã, Doamne când vei veni întru Împãratia Ta” (Lc 23,42) si care primeste vestea cea minunatã a mântuirii: “Adevarat grãiesc tie, astãzi vei fi cu Mine în rai.” (Lc 23, 43).

Cerul se întuncecã, soarele îsi ascunde fata, neputând sa îndure cumplita suferintã, pamântul se cutremura pãtruns de fiorul înfricosãtelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfânta priveste coplesita de durere cãtre Fiul ei rãpus de rãutatea si toate pãcatele oamenilor care îl ocãrau pânãîn ultima clipa. Hristos smerindu-Se si iubind pânãîn clipa mortii, rosteste cutremuratoare rugaciune pentru cei ce-L vrajmasesc: “Pãrinte, iarta-le lor, cã nu stiu ce fac.” (Lc 23, 34) Astazi înceteazã orice jertfã pentru cã Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astazi nu se sãvârseste Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Toti credinciosii pãtrunsi de dragostea pentru Hristos si de suferinta Lui se strâng în jurul epitafului asezat pe masã în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului, si dau glas tânguirii îngropãrii, cântând laolalta Prohodul.

CAZACU GHEORGHE

In Slujba lui Dumnezeu Pentru o Vesnicie.