27 sept. 2009

Pacea este rodul despatimirii - Sfantul Teofan Zavoratul

Versetul o suta saizeci si cinci - Psalmul 118 "Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc"*

***

  • Proorocul începe sa arate prin ce si cum hraneste sufletul împlinirea adevarata a legii lui Dumnezeu. Pe primul loc pune pacea, si nu putina pace, ci din belsug - pace multa. Conditia acestui lucru o recunoaste a fi nu simpla împlinire a legii, ci împlinirea plina de dragoste: pace multa au cei ce iubesc legea. Fara aceasta iubire, legea este un jug împovarator, iar alaturi de dragoste este mana hranitoare. De aici vine pacea, adica starea de multumire pe toate planurile?Daca am început sa iubim legea, înseamna ca ea este în inima noastra. Iar daca ea este în inima, acolo nu mai exista patimi, caci fiecare porunca a legii, fiind iubita, alunga patima opusa ei, iar toate poruncile alunga toate patimile.

  • Astfel, în inima care iubeste legea nu mai exista loc pentru patimi. Iar daca în inima nu mai exista patimi, atunci nimic nu va mai tulbura nici pacea ei. Ea se va odihni în liniste sau în multa pace.Insa aceasta pace si aceasta liniste nu reprezinta o stare de nepasare, de trândavie, ci starea fericita a vietii traite în mod pasnic. Pacea este rodul despatimirii; iar despatimirea îl repune pe om în demnitatea lui fireasca si în relatia pe care a avut-o la început, cu toata faptura, însa Dumnezeu a hotarât la început ca, unindu-se cu toata faptura, omul din toate sa asimileze izvoare de puteri, fenomene si influente pline de viata.

  • Toate acestea i le înapoiaza legea pe care el a început sa o iubeasca. Si de la Dumnezeu, si din lumea îngereasca, si din lumea omeneasca, si de la natura vin catre el neîncetat influente binefacatoare si hranesc toata fiinta lui - si trupul, si sufletul, sii duhul si, hranind-o, o multumesc din toate punctele de vedere, si, multumind-o instaureaza pacea care, datorita acestei lucrari a influentelor binefacatoare, este o pace dulce si mult-hranitoare. Cu cât aste mai adânca pacea, cu atât înseamna ca este maii mare folosul valorii ei nutritive.Unii ca acestia nu se smintesc. Sminteala . Si la noi se spune: a provoca scandal, adica a face galagie. Astfel, proorocul, spunând ca cei ce iubesc legea nu se smintesc, ne da de înteles ca legea iubita de ei îi umple cu o pace atât de adânca încât nimic nu poate tulbura linistea lor interioara.

  • Chiar daca toata lumea s-ar napusti asupra lor, ei nu s-ar tulbura, caci au ceea ce este mai presus de toata lumea si de care nu îi poate lipsii nici o putere, chiar de ar fi mai mare decât lumea.Fericitul Teodoret scrie: “Cei însufletiti de iubirea dumnezeiasca si de pazirea poruncilor si care au dobândit pacea cu Dumnezeu, chiar de s-ar înarma împotriva lor toti oamenii, traiesc cu bucurie. Martorul acestui lucru este dumnezeiescul Pavel, care striga: în toate patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar nu deznadajduiti; prigoniti fiind, dar nu parasiti; doborâti, dar nu nimiciti (II Cor. 4, 8-9). Si Domnul, trimitându-i pe apostoli în toata lumea, ca pe niste oi în mijlocul lupilor (Matei 10,16), le-a spus: Pace va las voua, pacea Mea o dau voua (loan 14,27). din ” Calauza catre viata duhovniceasca - Talcuire la Psalmul 118″

25 sept. 2009

Când / cum primim Duhul Sfânt?

Apostolul Pavel, ne-a învăţat foarte clar că noi primim Duhul Sfânt în momentul în care credem în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. 1 Corinteni 12:13 declară: "Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." Romani 8:9 arată că dacă o persoană nu are Duhul Sfânt, el sau ea nu aparţine lui Hristos - "Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui." Efeseni 1:13-14 ne învaţă că Duhul Sfânt este sigiliul mântuirii pentru toţi cei care cred în Hristos: "Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui."
***
Aceste trei pasaje ,din Scriptură arată cât se poate de clar faptul că Duhul Sfânt trebuie să fi fost primit de fiecare creştin la momentul mântuirii. Apostolul Pavel nu ar fi spus că noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh şi că noi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh dacă nu am avea cu toţii, ca şi credincioşi, Duhul Sfânt. Romani 8:9 este chiar mai tranşant în acest sens. Dacă o persoană nu are Duhul Sfânt, ea nu aparţine lui Hristos. Prin urmare, existenţa Duhului Sfânt într-o persoană anume este un factor prin care se verifică dacă acea persoană se află în posesia lui Hristos. Mai mult, Duhul Sfânt nu poate fi “sigiliul mântuirii” (Efeseni 1:13-14) dacă El nu este primit la momentul mântuirii. Există multe pasaje în Scriptură care arată tot atât de clar faptul că mântuirea noastră este garantată din momentul în care Îl primim pe Hristos ca Mântuitor personal.
***
Această discuţie, este controversată pentru că lucrările Duhului Sfânt sunt adesea interpretate în mod confuz. Primirea Duhului Sfânt are loc în momentul mântuirii. Umplerea cu Duhul Sfânt este un proces care se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi de credinţă. În timp ce noi credem că botezul cu Duhul Sfânt are loc de asemenea în momentul mântuirii, anumiţi creştini nu sunt de aceeaşi convingere. Aceasta conduce uneori către confuzia că botezul cu Duhul Sfânt este un act care urmează mântuirii. În concluzie, cum primim Duhul Sfânt? Primim Duhul Sfânt prin credinţa în Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor personal (Ioan 3:5-16). Când primim Duhul Sfânt? Duhul Sfânt devine o prezenţă permanentă în viaţa noastră chiar începând cu momentul în care ne punem credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor.

23 sept. 2009

Cine nu este contra noastră, este pentru noi

  • Tema Liturgiei cuvântului de azi este o continuare a celei din duminica trecută despre felul în care trebuie să slujim în Împărăţia lui Dumnezeu conform învăţăturii lui Iisus. Toate cele trei lecturi combat spiritul de turmă. Poporul are o tendinţă bolnăvicioasă, izvorâtă din comoditate şi lene: vrea să fie condus. Din acest motiv Iahve se plângea lui Samuel, când poporul a voit un rege: Nu pe tine te-au dispreţuit, ci pe mine, ca să nu mai domnesc peste ei” (1Sam 8, 7). Pe Iisus îl vor rege. De ce?.. Ca să le dea pâinea miraculoasă pe gratis şi să se sature (cf. In 6, 26). Şi scriitorul Dostoievski pune în evidenţă acest lucru în scrierile sale. In realitate poporul este chemat să conducă, să aibă iniţiativă, să dea mărturie, să fie profetic, să apere valorile spirituale fiindcă lui i-a fost destinată Revelaţia. Pentru aceasta Moise doreşte ca toţi din popor să fie profeţi. Spiritul de turmă trezeşte dorinţa de dictatură.
  • Cuprinşi de acest spirit, Iozue se teme să nu scadă autoritatea lui Moise şi Ioan se teme să nu scadă autoritatea lui Iisus; iar în duminica trecută (a XXV-a) ucenicii se temeau să-l întrebe pe Iisus dacă nu cumva crucea şi moartea îi vor aduce pierderea oricărui prestigiu. Unii exegeţi susţin că atât Iosue Iozuie asupra lui Moise, cât şi Ioan şi ceilalţi ucenici asupra lui Isus au voit să deţină monopolul, să fie numai în folosul lor. Tocmai această dorinţă de a monopoliza duce la dictatură.

  • Moise îi ceruse lui Dumnezeu printr-o rugă stăruitoare ca el să ia în mână soarta poporului şi să-l conducă cu mână puternică (Num 11, 10-15). Nu numai că Dumnezeu refuză să se impună ca dictator, dar îi cere lui Moise ca chiar şi autoritatea sa să şi-o împartă cu bătrânii poporului. Convocaţi la cortul întâlnirii (Lec.I-a: Num.11, 25-29), bătrânii primesc o parte din spiritul lui Moise, sau mai bine, din spiritul lui Dumnezeu şi ei prorocesc. Numărul lor de 70 reprezintă întregul, tot poporul şi, ceea ce fac ei, trebuie să facă tot omul pe care ei îl reprezintă. Cuvântul a proroci, a profetiza, în contextul Scripturii, în acest caz, nu vrea să spună că ei sunt cei care transmit prin viu grai mesajul lui Dumnezeu, aşa cum se cunoaşte în profetismul clasic, ci în a demonstra prin propriul comportament că puterea spiritului lui Dumnezeu este şi acţionează în lume.

  • Bătrânii sunt profeţi în sensul că sunt martori ai lui Dumnezeu şi ai puterii spiritului său. Întreg poporul îi poate vedea şi trebuie să înţeleagă din comportamentul bătrânilor care trebuie să fie conduita unuia fiecăruia dintre ei. Carisma de a conduce nu-i un bun individual, ci un dar al lui Dumnezeu pentru popor. Aşa se face că Eldat şi Medad, care prorocesc în mijlocul poporului, dau mărturie prin comportamentul lor despre prezenţa lui Dumnezeu şi nicidecum nu trebuie opriţi, ci imitaţi; de aceea Moise, vorbind ca unul care are cu adevărat spiritul lui Dumnezeu, îşi arată dorinţa ca toţi să aibă darul spiritului, fiindcă atunci, lumea care acum este întuneric şi bolnavă, ar avea lumina şi forţa care ar face fără rost misiunea unui singur profet sau a oricărui alt mijlocitor, conducător. Această plinătate, la care Moise face aluzie, o găsim şi în alte locuri ale Scripturii şi sunt expresii pline de speranţă la profeţii Ieremia (31, 33) şi Ioel (3, 1 ş.u). În Noul Testament, după experienţa Rusaliilor, va fi văzută ca un semn al erei luminilor escatologice care deja a început, când Dumnezeu va fi totul în toţi (1Cor 15, 28). (cf.CBL p. 223-224).

  • Spre această plinătate ne îndrumă şi episodul evanghelic de azi (Mc 9, 37-42.44.46-47). Ioan se teme că Iisus îşi va pierde autoritatea dacă alţii, pe care el nu i-a ales să umble în rând cu ceilalţi ucenici, vor face semne şi minuni în numele lui. Ca Moise lui Iozua, tot aşa vrea să-i spună şi Iisus lui Ioan: Ce bine ar fi dacă toţi ar scoate şi ar alunga diavolii în numele meu, dacă toţi şi-ar pune puterile lor în slujba aproapelui. Cu adevărat s-ar realiza acel timp şi acel popor mesianic în care, după cum spune sf. Paul ,Hristos este totul în toţi (Col 3, 11), fiindcă s-ar realiza planul lui Dumnezeu care ne-a făcut cunoscută taina voinţei sale, cum hotărâse în sine mai înainte, spre întocmirea împlinirii vremilor, ca toate să le adune iarăşi în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ, ca să fim spre lauda măririi sale (Ef 1, 9-10. 12).

  • În continuare : Iisus ne dă câteva sfaturi spre a ne comporta profetic privind toate prin ochelarii lui Dumnezeu şi anume: unde vezi că a răsărit o floare, toarnă-i o găleată de apă, ca să-şi păstreze frumuseţea şi prospeţimea de care omenirea are atâta trebuinţă; acolo unde vezi că a răsărit un spin, pune cazmaua la rădăcina lui şi scoate-l, altfel va umple grădina şi va sufoca florile. Văzând şi aprobând lumina din alţii, se va face lumină în propria ta casă, fiindcă Dumnezeu ne vine prin aproapele, prin acele persoane pe care le vrea el şi noi nu ştim care sunt, ci trebuie să-l căutăm în tot omul şi mai ales în acei la care ne aşteptăm mai puţin. De aceea Isus ne sfătuieşte să fim toleranţi faţă de cei care sunt la marginea comunităţii, să trăim în caritate şi să-i apărăm pe cei mici de orice rău, de a sta mereu în gardă contra ispitelor şi falsei siguranţe de sine, ne chiamă spre a vedea, în acel care nu este dintre ai noştri, nu un duşman potenţial sau un concurent, ci un tovarăş de credinţă (cf. MAC p. 972).

  • Pentru a fi mare în Împărăţia lui Dumnezeu din această lume, fiecare trebuie să se facă bucăţi mici şi să se ofere altora ca ferment, ca drojdie ascunsă în trei măsuri de făină spre a face să dospească toată frământătura (Mt 13, 33), ca întregul popor creştin să devină pâinea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, să poată conduce din intern, din inimă cu toată iubirea în felul Bisericii primare, în care toţi stăruiau în învăţătura apostolilor, în unirea frăţească, la frângerea pâinii şi la rugăciune, având toate în comun, luau hrana cu bucurie şi cu inimă nevinovată, lăudând pe Dumnezeu şi fiind bine văzuţi de tot poporul. Iar Domnul sporea zilnic obştea cu aceia care se mântuiau (Fap 2, 42-47). Iată cum trebuie să arate imaginea unui adevărat popor profetic!

  • În lectura a II-a (Iac 5, 1-6) sf. Iacob se ridică cu toată vehemenţa împotriva bogaţilor care favorizează spiritul de turmă, sentimentul că numai cei care au bani sunt capabili să conducă; toţi ceilalţi trebuie să stea sub ascultarea lor cu toată smerenia… În nici un caz cei bogaţi nu au dreptul să conducă datorită bogăţiilor lor şi să-i supună unei ascultări umilitoare pe cei săraci, fiindcă, pe de o parte, Dumnezeu este de partea celui sărac; pe de altă parte, bogăţiile în care se încred sunt fără valoare, precare, trecătoare: hainele sunt sortite moliilor iar aurul şi argintul ruginei… Bogaţii se bazează pe aceste bogăţii trecătoare, dar acestea nu pot să le dea siguranţa vieţii pe care ei o caută în ele, ba chiar mai rău: când vor ajunge să se convingă de faptul că s-au înşelat, vor fi cuprinşi de regrete şi remuşcări de conştiinţă atât de puternice încât se vor simţi ca în focul iadului. Alte motive, pentru care sf. Iacob îi consideră pe cei bogaţi drept nelegiuiţi şi excluşi din comunitate, (însă nu-i vorba de o clasă creştină bogată, ci de o stare generală), sunt: cei care le adună fac să crească sărăcia altora; cel bogat reţine plata săracului sau i-o micşorează şi păcătuieşte grav.

  • Ba mai mult: gravitatea păcatului său creşte, fiindcă: nu numai că nu are dreptul să-i reţină plata sau să i-o micşoreze, dar este dator să-i poarte de grijă, chiar dacă nu i-ar datora nimic, fiindcă Dumnezeu, stăpânul tuturor bogăţiilor, porunceşte să-l iubească cu fapta. Bogatul nu-i stăpân, ci administrator, iar administratorul trebuie să stea la dispoziţia stăpânului cu tot ce i-a încredinţat şi cu atât mai mult dacă bogăţia provine din nedreptăţi şi furturi. Nesimţirea bogaţilor îşi atinge culmea când, deşi Domnul este aproape ca să facă judecată dreaptă pentru săracii săi, ei se preocupă doar de plăcerile care le vin din partea bogăţiilor, fiindcă fericirea stoarsă din plăceri este mereu unită cu dispreţul faţă de legea care apără drepturile omului. Cu atât mai rău pentru un creştin bogat care nu ţine seama de aceste adevăruri (cf. CBL p. 1835-1836).

  • Care este datoria noastră? Fiindcă ne-am adunat ca să ascultăm cuvântul Domnului şi să luăm parte la frângerea Pâinii, să dobândim harul de a vesti moartea Domnului şi de a mărturisi Învierea Lui până când va veni, să ne recunoaştem datoria de a conduce la mântuire pe toţi cei din jurul nostru şi de a nu ne lăsa conduşi de cei bogaţi sau de bogăţiile lor, de plăcerile simţurilor şi de nici un fel de dorinţă de a-i domina pe alţii, de a ne ruga cu umilinţă în faţa Stăpânului întregului univers: Dumnezeule, care îţi dezvălui atotputernicia mai ales prin milă şi iertare, te rugăm, revarsă necontenit harul tău asupra noastră, pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduinţelor tale, să ajungem părtaşi de bunurile cereşti. Amin.

***

Cuvintare : Pr. Cazacu Gheorghe

19 sept. 2009

Icoane Ortodoxe

Rugaciunea domnului Iisus Hristos , In Gradina Ghetsimanilor

Sf. Apostol, intaiul mucenic si arhidiacon Stefan

17 sept. 2009

Fapte nu vorbe

"Nu orisicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri."

***
(Matei 7:21)"Cred ca nu exista nimic mai minunat, mai profund, mai plin de intelegere, mai rational, mai uman si mai perfect decat Mantuitorul; imi spun adesea, cu o dragoste geloasa ca nu mai exista nimeni asemenea Lui, dar nici n-ar putea sa existe", scria F. Dostoevski pe cand se afla in inchisoare.
***
Viata Sa fara pacat era o continua mustrare pentru carturari si farisei, motiv pentru care L-au respins si nu L-au acceptat ca fiind Mesia. Ei credeau ca faptele lor le asigurau intrarea in Imparatia cerurilor.Sa nu ne amagim, crezand ca daca mergem la biserica, ajutam pe saraci sau chiar vorbim altora despre Dumnezeu ne vor recomanda pentru cer.O inscriptie de pe catedrala din Lübech, Germania suna astfel:
****
  • Nu Ma numi Bunatate, daca nu te increzi in Mine.
  • Nu Ma numi Stapan, daca nu-Mi slujesti.
  • Nu Ma numi Tata, daca nu Ma asculti.
  • Nu Ma numi Lumina, daca nu Ma vezi.
  • Nu Ma numi Cale, daca nu Ma urmezi.
  • Nu Ma numi Intelepciune, daca nu-Mi asculti sfatul.
  • Nu Ma numi Frumusete, daca nu Ma iubesti.
  • Nu Ma numi Bogat, daca nu vrei sa te ajut.
  • Nu Ma numi Vesnic, daca nu Ma cauti.
  • Daca te condamni tu insuti, nu da vina pe Mine."

***

Scump Iisus, pune in noi gandul care era in Tine si fereste-ne de ipocrizie. Zideste in noi o inima curata si faptele noastre sa Te onoreze. Doamne Ajuta!

***

15 sept. 2009

Maica Domnului

Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine!Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre... miluieste-ne pe noi!
PREASFANTA FECIOARA MARIa
Slavit Sa Fie Domnul!
In Veci Amin!
*

12 sept. 2009

Orarul Acatistelor, luna Septembrie 2009

Fraţilor, ţin să vă aduc la cunoştinţă, că pe parcursul lunii Septembrie, vom citi regulat următoarele acatiste :
Luni
Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei
Miercuri
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Joi
Acatistul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Sambata
Acatistul Sfântului Duh

"Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen : Ce să fac cu aceste tulburări care nu-mi dau pace? Bătrânul îi zice :
Pentru fiecare necaz să plangem în faţa bunatăţii lui Dumnezeu, până când se va Milostivi de noi."Doritorii de a fi pomeniţi la acatist,si rugaciuni domnului sfant pentru a va ajuta , in cele nevoite sufletelor dumneavoastre. Sunt rugaţi să lase mesaje in comentarii sa precizati : Numele De botez.
Al frăţiilor voastre smerit (ne) rugător Pr. Gheorghe Cazacu
Doamne Ajuta!

11 sept. 2009

Sf. şi Fericita Xenia din Petersburg

Xenia Grigorievna s-a nǎscut pe la 1730 într-o familie bunǎ, probabil din mica boierime. S-a mǎritat pe la vârsta de douǎzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat câţiva ani de cǎsnicie laolaltǎ, trǎind îndestulaţi şi fericiţi, având o viaţǎ lipsitǎ de griji în oraşul – capitalǎ al Rusiei, Sankt Petersburg.
___________
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânǎr şi deplin sǎnǎtos, a murit pe neaşteptate. Întreaga ei lume s-a prǎbuşit. Nu numai cǎ fusese lipsitǎ aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el sǎ fi murit fǎrǎ a se cǎi de pǎcatele lui. Cǎci tânǎra pereche fusese mai curând lumeaţǎ, neîngrijindu-se în chip deosebit de sfintele taine ale Mǎrturisirii şi Împǎrtǎşaniei. Spre uimirea prietenilor şi a rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat sǎracilor, iar casa a lǎsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova. _________________
Rudele au hotǎrât cǎ, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cǎrora fusese lǎsatǎ, spre a cerceta dacǎ Xenia era în stare sǎ dispunǎ de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagǎ la minte, având tot dreptul sǎ facǎ ce voia cu averea ei.
____________
Apoi Viaţa ei spune : „Dându-şi seama cǎ nu poate fi adevǎratǎ fericire pe pǎmânt, şi cǎ averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobândirii adevǎratei fericiri în Dumnezeu, scǎpând de acele piedici, Xenia a dispǎrut dintr-o datǎ din Petersburg vreme de opt ani. Se spune cǎ în aceşti ani a trǎit la o sihǎstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învǎţând despre rugǎciune şi viaţa duhovniceascǎ de la un stareţ.” _____________________
Apoi s-a întors la Petersburg, spre a-şi începe lungul pelerinaj spre împǎrǎţia cerurilor, umblând pe strǎzile din partea sǎracǎ a oraşului, cartierul Storona, şi dormind pe câmp, sub cerul liber. Se îmbrǎca într-una din vechile uniforme ale soţului ei, şi de atunci înainte şi-a luat numele lui, Andrei Teodorovici, refuzând sǎ mai rǎspundǎ la numele de Xenia. „Era ca şi cum, prin adânca dǎruire faţǎ de soţul ei, ar fi nǎdǎjduit sǎ ia cumva asupra ei povara pǎcatelor lui nepocǎite, şi a nefericitei sale morţi fǎrǎ Sfintele Taine” Astfel, în acea vreme, ea a fost chematǎ la neobişnuitul rol de nebunǎ întru Hristos – una dintre cele mai grele nevoinţe duhovniceşti, destinatǎ doar celor înaintaţi duhovniceşte şi care au o chemare aparte.
______________________
A trǎit astfel treizeci şi şapte de ani. Viaţa ei spune: „Fericita era oricând gata sǎ ajute pe orişicine în orice chip cu putinţǎ. În timpul zilei rǎtǎcea pe strǎzi, chipul ei rǎsfrângând, prin strǎlucirea caldǎ şi prietenoasǎ, duhul sǎu lǎuntric de blândeţe, smerenie şi bunǎtate. Noaptea, în orice anotimp, se ducea pe câmp şi începea a vorbi cu Însuşi Dumnezeu”. ________
Cinstindu-i deplina dǎruire cǎtre El, Dumnezeu i-a dat darul înainte – vederii, cu care ajuta pe mulţi dintre locuitorii din Storona. Şi era cu adevǎrat o minune felul cum a supravieţuit atâtea ierni, trǎind în acest chip sub cerul liber. Îi plǎcea în chip deosebit Cimitirul Smolensk, lucru ce se vede din urmǎtoarea întâmplare. „Cândva, în 1794, spre sfârşitul lungii vieţi a Xeniei, se zidea o nouǎ bisericǎ în Cimitirul Smolensk. Lucrǎtorii au început a observa cǎ în timpul nopţii cineva cǎra grǎmezi de cǎrǎmidǎ în vârful clǎdirii, acolo unde era nevoie de ele. Lucrǎtorii au fost uimiţi de aceasta şi au hotǎrât sǎ afle cine putea fi acest neobosit muncitor. Punând un om de veghe, au putut afla cǎ era roaba lui Dumnezeu, Xenia”. _________
În sfârşit, aceastǎ deosebitǎ pelerinǎ a lui Dumnezeu pe pǎmânt a plecat spre sǎlaşul ceresc prin anul 1800. Smerenia şi neabǎtuta credincioşie faţǎ de soţul ei se vǎd în înscrisul de pe piatra mormântului sǎu din cimitirul Smolensk: „În Numele Tatǎlui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aici zace trupul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia capelmaistrului imperial Col. Andrei
Teodorovici Petrov. Vǎduvǎ la vârsta de 26 de ani, pelerinǎ 45 de ani, ea a trǎit cu totul 71 de ani. Era cunoscutǎ sub numele de Andrei Teodorovici. Oricine m-a cunoscut, sǎ se roage pentru sufletul meu, ca şi al sǎu sǎ se mântuiascǎ. Amin” Fericita Xenia nu înceteazǎ sǎ-i ajute pe cei ce îi cer rugǎciunea. Nenumǎrate minuni au fost puse pe seama mijlocirii sale înaintea scaunului lui Dumnezeu.
_____

9 sept. 2009

Dar de ce, fratilor, trebuie sa ne bucuram noi pururea în Hristos?

Noi trebuie sa ne bucuram întru El pentru ca El ne-a aratat realitatea celei mai mari si mai frumoase nadejdi a omenirii.
++++
El ni L-a aratat noua pe Cel Unul, Atotputernic, Atotîntelept si Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a daruit noua cinstea si privilegiul de a ne numi fii ai Lui.
El ne-a aratat noua viata cea nepieritoare si vesnica: viata de mii de ori mai buna si neînchipuit mai buna decît aceasta viata a noastra de pe pamînt.
**********
El ne-a aratat noua împaratia cea duhovniceasca, împaratia îngerilor si a dreptilor, împaratia a tot binele, a luminii adevarului si dreptatii. ****
El ne-a aratat noua si ne-a descoperit care trebuie sa fie scopul vietii noastre pe pamînt, sensul tuturor eforturilor si luptelor noastre întru aceasta viata trecatoare.
*****
El ne-a descoperit noua oceanul iubirii si fericirii celei ceresti, fata de care toate suferintele, chinurile si ispitele pe care le suferim în aceasta viata sînt ca niste stropi de apa murdara, care nu pot nicicum sa întineze oceanul.
****
O, fratilor, mic este pretul pe care Domnul ni-l cere în schimbul acestei bucurii, în care se scalda îngerii si în care înoata dreptii!
****
Nu ni se cere decît sa împlinim cu gîndul, cuvîntul si fapta putinele si scurtele Lui porunci! O Stapîne Doamne Iisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vietii, Cela Ce esti bucuria si slava noastra, lauda si multumirea noastra!
Pune Degetul Tau pe gurile noastre si nu lasa nici un strop de ispita a tristetii sa ne murdareasca si sa ne otraveasca pre noi, Caci Tie se cuvine toata slava si multumita în veci, Amin.
****
Doamne Ajuta!

7 sept. 2009

Despre Speranta si Incurajare......

Se zice ca speranta moare intotdeauna ultima... Oricat ne-am dori la un moment dat sa renuntam la speranta... sa o lasam uitarii, traind cu iluzia ca "ar fi mai bine daca...", continuam sa speram. Speranta e poate unicul sentiment care, odata ce se instaleaza in sufletul unei fiinte, capata imortalitate...
Cand ne punem toata credinta in ceva pe cineva, speram... speram ca am facut alegerea corecta, speram ca nu vom fi tradati... Cand iubim ceva pe cineva, speram... speram ca iubirea ne va fi permisa, speram ca vom primi inapoi tot iubire... Cand ne indragostim de cineva, speram... Speram ca nu va dura o clipa, speram ca nu e doar o iluzie...
Cand visam la ceva, speram... Speram ca visul va deveni realitate intr-o zi...
Cand viata ne doboara, speram ca ne vom ridica... Cand viata ne ridica, speram ca nu se va opri aici... Orice facem, speram... Cine crede ca speranta se poate stinge in noi... vreodata... se inseala... Poate se stinge un strop de speranta, insa altul ii va lua locul...In concluzie, se pare ca speranta e legata strans de noi, de natura noastra... face parte din noi... si drept urmare, va muri odata cu noi...Oricat de greu ar fi, nu uitati sa sperati la o clipa de fericire... la un strop de fericire..
Doamne Ajuta!

CAZACU GHEORGHE

In Slujba lui Dumnezeu Pentru o Vesnicie.