DE 3 ORI AM VENIT ...

DE 3 ORI AM VENIT, DE 3 ORI M-AI ALUNGAT.... Odată trăia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi tu odată la mine?Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a spus: „Mâine voi veni la tine!"Ce bucurie pe bietul om. A curăţat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări . În camera de oaspeţi a orânduit mulţime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci şi flori. Toate erau pregătite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineaţă, un băieţel, care tocmai trecea pe acolo, zăreşte prin ferestra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie şi spune:–Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai şi mie una?Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:–Ia şterge-o, împieliţatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu?Băieţelul înfricoşat pleacă fugind.Clopotul anunţă sfârşitul slujbei de dimineaţă.Creştinul îşi spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-l aşteptăm."Obosit s-a aşezat pe banca din faţa casei. Vine un cerşetor şi-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerşetorul.Trece şi amiaza şi Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru aşteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfăţişează un pelerin şi-l roagă:–Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta şi să-mi petrec noaptea aici...–Nici gând! E locul, pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu!S-a înnoptat. „Dumnezeu nu şi-a ţinut făgăduiala" îşi spune sărmanul om necăjit.A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineaţă, ducând prinoasele şi izbucneşte în lacrimi:–Doamne, n-ai venit la mine aşa cum ai făgăduit! De ce?–De trei ori am venit şi de trei ori m-ai alungat...

SARACII... CRUCEA CRESTINILOR SI MILOSTENIA

SARACII...CRUCEA CRESTINILOR SI MILOSTENIA Parintele Paisie Agoritul/ fragmente Oamenii uita pe cei ce sufera - Parinte, ati spus ca pe cat te departezi de mangaierea omeneasca, pe atat o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea intelegi mai bine rugaciunea atunci cand esti flămând? - Da, pentru ca un flămând intelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l intelege. Am auzit ca undeva se arunca mancarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce manca. Traiesc saptamani in sere, in niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu intrebi ca sa afli? Sa arunci mancarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care il avem nu il dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc“. Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie“. Nu se gandesc la celalalt. Nu se pun in locul celuilalt, ca sa nu se mahneasca si sa-si piarda linistea lor. In felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gandeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atatia orfani care nu au un om care sa le mangaie capusorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei care o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera. Daca s-ar gandi putin, de pilda, la unii epiroti albanezi, care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani in inchisoare intr-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atat de infricosator, incat nici nu ne putem gandi la aceasta. Stiti ce insemna unu pe unu? Nici asezat, nici intins, nici in picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au cate o gaura mica. - Adica in morminte, Parinte! - In mormant cel putin esti intins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. In Africa am vazut cum mancau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem in rai… In 1958, cand am mers la Sfanta Manastire Stomiu, in Konita, era un protestant pe care il sustineau economic din America si care castigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marii lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia ii ajutau economic. Intr-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie.” Cand am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe cativa care aveau oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavarsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea insa o inima mare. Cand l-am vazut pentru prima oara mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarat sa adunam cativa bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa merga ei insisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. In felul acesta si de piatra sa fie inima lor se inmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. In putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai impingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, imi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai tarziu am aflat ca unul a devenit si cantaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au intors la Ortodoxie. Mai tarziu, cand au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai inainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici. - Parinte, unii cer usor atunci cand au nevoie, iar altii nu spun nimic. - Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a intamplat ceva si nu aveau bani nici de o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se ingrijea mult sa afle astfel de cazuri. Criteriul dragostei Atunci cand cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Cand nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi incerce dragostea, imi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-l dau pe cel stricat saracului, inseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata il voi da pe cel bun saracului. Intra in lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si il dau pe cel vechi. Dar cand dai pe cel vechi, inca mai traieste omul vechi in tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amandoua si nu dai nici unul, esti in stare de iad. - Parinte, cum iese cineva din starea aceasta? - Sa se gandeasca: “Daca ar fi fost Insusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. In felul acesta se poate intelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarare tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la inceput sa-i vina greu, dar daca se nevoieste in felul acesta, va ajunge in starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amandoua ca sa-L aiba inlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca iti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai, te va imbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si il ajuti, de ar fi fost Hristos, gandeste-te ce jertfa ai fi facut! In felul acesta dam examene. Omul credincios vede in aproapele persoana lui Hristos. Insusi Hristos spune: “Intrucat ati facut unui dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei, dar dragostea este aceeasi pentru toti. In inima Lui acelasi loc il are si un ministru si un sarac; un general si un soldat. - Parinte, oare de ce se intampla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urat fata de cel ce l-a ajutat? - Diavolul se duce si imboldeste pe celalalt, astfel incat sa se poarte urat cu noi, ca noi sa ne maniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul il brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Cand faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa infruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l castigati in intregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se manie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau il va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pana ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?”. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna <>, dar cel putin sa recunoasca”. Dar cand cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. In timp ce daca si-ar pune un gand bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, indreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Cand nu asteptam sa ni se dea inapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cantam? “In loc de mana, fiere“. Intotdeauna sa incercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata. Cel ce da primeste bucurie duhovniceasca In om exista doua bucurii. O bucurie atunci cand ia, si o bucurie atunci cand da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci cand da, cu bucuria ce-o simte atunci cand ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la inceput sa cerceteze daca se bucura cand da si nu cand ia; daca simte mahnire cand ii dau si bucurie cand da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci cand face vreun bine nu isi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut. Nu-si poate inchide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlati. Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt ii da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu isi mai aduca aminte. Dar daca acela ii da o iconita plastifiata, este miscat de acesta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostita, se gandeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovnicesca este corecta, cand uita cineva cele bune ce le face si isi adduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Cnd omul ajunge in starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si isi adduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos. Iar cand gandeste: “Tu mi-ai dat atata si eu ti-am dat atata”, aceasta este un lucru negustoresc. Eu caut sa dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreste: cutare mi-a dat cartile acelea si eu acum ii datorez atata, asa ca trebuie sa-i dau ca sa ma achit. Sau, daca celalalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Caci aceasta este o drepate omeneasca. Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda imi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar cand si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Cand si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la randul sa o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste? Sa va invatati sa va bucurati prin a da. Atunci cand se bucura cineva prin a da, este bine intocmit, este in legatura cu Hristos, are harul dumnezeiesc. Atunci cand se bucura prin a lua sau prin a se jertfi altii pentru el, bucuria aceasta are miros urat, asfixiaza. Astfel de oameni, care dau fara sa se gandeasca la ei insisi, ne vor judeca in Ziua ce Apoi. Ce bucurie simt acesti oameni! Pe unii ca acestia ii apara Hristos. Insa cei mai multi oameni se bucura cand iau si se lipsesc de bucuria dumnezeiasca si de aceea sunt chinuiti. Hristos este miscat atunci cand il iubim pe aproapele nostru mai mult decat pe noi insine si ne umple de desfatare dumnezeiasca. Vezi, El nu S-a limitat la “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti“, ci S-a jertfit pentru om. Iubitorul de argint aduna ca sa le afle altii - Parinte, am auzit de doi frati, dintre care cel mai mic era milostiv, iar cel mare nu. - Parintii sa-l invete si pe cel mare sa se indulceasca prin a da. Daca cel mare va cultiva aceasta virtute, va primi plata mai mare decat cel mic, care o are din fire, si va deveni mai bun. - Parinte, cum se poate izbavi cineva de stramtimea inimii, de greutatea ce o are in a da? - Ce, esti zgarcita? O sa te arunc afara! Si la ascultare, de pilda, cand esti la arhondaric, sa iei o binecuvantare generala, ca sa poti da. Nu vezi si Dumnezeu cu cata imbelsugare da tuturor binecuvantarile Sale? Daca cineva nu se obisnuieste sa dea, se invata zgarcit si dupa aceea ii vine greu sa dea. Iubitorul de argint este “pusculita”; aduna el, ca sa-i gaseasca altii. Si astfel pierde bucuria de a da si rasplata dumnezeiasca. Odata i-am spus unui bogat: “De ce aduni? N-ai obligatii. Ce-o sa faci cu ei?”. “Aici vor ramane cand voi muri”, imi raspunde. “Eu iti dau binecuvantare sa le iei pe toate sus!”, ii spun. “Aici vor ramane”, imi spune din nou. “Daca voi muri, lasa sa le ia altii”. “Ei, dar asa aici vor ramane”, ii spun. “Scopul este sa le dai cu propriile tale maini acum, cat traiesti”. Nu exista om mai nesocotit decat lacomul de bani, care aduna mereu si totdeauna traieste in lipsa si in cele de urma isi cumpara iadul cu economiile pe care le-a adunat. Este cu desavarsire pierdut, pentru ca nu da si se pierde cu lucruri materiale si pierde astfel si pe Hristos. De cel zgarcit isi bat joc toti. Este un mosier foarte bogat, care are ogoare la tara, iar in Atena multe cladiri, dar este foarte zgarcit. Odata a facut o oala de mancarica de fasole, dar numai zeama, ca sa manance lucratorii ce lucrau pe ogoarele lui. Mai demult lucrau sarmanii de dimineata, inainte de a rasari soarele si pana la apus. Asadar, la amiaza, cand s-au oprit putin, ca sa se odihneasca, stapanul a pus mancarea de fasole intr-o cratita si a chemat pe lucratori sa manance. S-au asezat sarmanii in jurul cratitei si au inceput sa manance. Cand luau cu lingura vreo boaba, cand numai zeama goala. Un lucrator era foarte glumet. Lasa lingura si se duce mai departe. Isi scoate cizmele si ciorapii si se apropie voind sa intre in cratita. “Ce faci?”, il intreaba ceilalti. “Ma gandeam sa intru inauntru, poate voi prinde vreo boaba de fasole!”. Atat de zgarcit era ticalosul acela. De aceea, de o mie de ori este mai bine sa-l stapaneasca pe om risipa, decat zgarcenia. - Zgarcenia este boala, Parinte? - Boala foarte mare! Daca il stapaneste pe om zgarcenia, boala mai mare nu exista. Economia este buna, dar sa ia aminte omul sa nu-l stapaneasca incet-incet diavolul cu zgarcenia. - Parinte, unii din pricina zgarceniei stau flamânzi. - Numai flamânzi? Era un negustor bogat care avea o pravalie mare si cu briceagul taia in trei chibriturile acelea late! O alta foarte bogata avea un fitil cu sulf; tinea carbuni aprinsi si cu acel fitil lua foc din carbuni ca sa aprinda soba, ca sa nu cheltuiasca vreun chibrit. Si avea case, terenuri, o avere mare. Nu spun ca sa fie cineva risipitor, dar, cel putin, acestuia daca ii vei cere ceva, repede iti va da. Iar daca este zgarcit, ii va parea rau sa-ti dea. Erau odata doua gospodine si discutau despre salate, despre oteturi si, asa discutand, una a spus: “Am un otet foarte bun”. Odata cealalta a avut nevoie, saraca, de putin otet si s-a dus la aceea sa-i ceara. “Asculta aici”, ii spune aceea, “daca-l dadeam, n-as fi mai avut otet de sapte ani!”. E bine sa faci economie si sa dai. Econom nu inseamna zgarcit. Tatal meu nu tinea bani. La Farasa nu exista hotel; casa noastra era ca un hotel. Oricine venea in sat, la primar mergea sa stea. La el manca, el ii spala picioarele si-i dadea ciorapi curati. Acum vad ca unele locuri de inchinare au magazii intregi cu candele dar nu spun: “Avem destule, nu ne mai dati altele”. Acestea nu le pot folosi, nici nu le pot vinde, dar nici nu le dau. Cand cineva incepe sa adune, se leaga si nu poate da. Iar daca incepe sa adune lucruri dar le si da, atunci inima lui se va aduna in Hristos fara sa-si dea seama cum. O vaduva sa nu aiba bani sa cumpere un cot de stofa ca sa-si imbrace copiii, si eu sa adun! Cum voi suporta aceasta? La Coliba nu am nici farfurii, nici cratite, ci niste tinichele. Prefer sa dau cinci sute de drahme unui student sa mearga de la o manastire la alta, decat sa iau ceva pentru mine. Daca nu aduni, ai binecuvantare de la Dumnezeu. Daca dai binecuvantare, iei binecuvantare. Binecuvantarea naste binecuvantare. Intentia cea buna este totul - Parinte, ce sa fac atunci cand cineva imi cere milostenie, dar nu am ce sa-i dau? - Cand vreau sa fac milostenie si nu am ce sa dau, atunci fac milostenie cu sange. Unul care are si da ajutor material, simte bucurie, in timp ce acela ce nu are ce da, sufera mereu si spune smerit: “N-am facut milostenie”. Intentia cea buna este totul. Un bogat are ce sa dea dar nu da. Un sarac vrea sa dea, dar nu da pentru ca nu are ce sa dea. Difera unul de altul. Bogatul, daca da, simte si o multumire. Pe sarac il doare, caci vrea sa faca milostenie, dar nu are ce sa dea, si sufera sufleteste; in timp ce de ar fi avut, ar fi dat si n-ar fi suferit. Intentia cea buna se vede din fapte. Daca cineva cere de la un sarac milostenie si saracul, desi este il lipsa, ii da, atunci saracul ce a dat va simti o bucurie duhovniceasca, indiferent daca acela se duce si bea rachiu cu ei, si Dumnezeu va lumina pe cineva sa-i trimita si lui ajutor material. Si stiti ce nedreptate se face uneori? Unul sa dea tot ce are ca sa ajute, iar altul sa le interpreteze in cugetul sau cum i se pare lui. - Parinte, la ce va referiti? - Sa presupunem ca unul, de pilda, are numai 5000 de drahme in buzunarul sau. Intalneste pe drum un cersetor, ii pune in mana aceluia si pleaca. Cersetorul vede ca sunt 5000 si se bucura. In clipa aceea trece pe acolo un bogat si, vazand ca acela a dat 5000, spune pentru sinesi: “Ca sa dea acesta 5000, cine stie cati are! Va fi vreun milionar!”. Atunci el ii da cersetorului doar 5000 de drahme si isi odihneste gandul ca si-a facut datoria. In timp ce sarmanul acela a avut numai acei 5000 si, de indata ce l-a vazut pe cersetor, inima i-a tresaltat si i-a dat. Daca si bogatul ar fi lucrat putin duhovniceste, ar fi avut si el un gand bun si ar fi zis: “Ia te uita, acela a dat tot ce a avut”. Sau ar fi spus: “A avut zece mii si a dat cinci mii”. Dar cum sa aduca gandul cel bun, daca n-a lucrat duhovniceste! Ci spune: “Ca sa arunce asa banii, inseamna ca-i intoarce cu lopata”. Unii oameni, desi dau cinci sute sau o mie de drahme unui sarac, fac bazar evreiesc pentru cinci sau zece drahme cu lucratorul sarac ce lucreaza la ei. Nu pot pricepe: bine, dai cinci sute si o mie de drahme celui pe care nu il stii si pe acesta, pe care il ai langa tine si te ajuta, il lasi sa flamanzeasca? Ai datoria ca mai intai pe acesta sa-l iubesti si sa-l ajuti. Dar se vede ca acesti oameni fac milostenie ca sa fie laudati. Sau pe altul il trag chiar si la judecata pentru o mie de drahme, deoarece incep de la o logica lumeasca, chipurile ca sa nu-i considere prosti. O femeie credincioasa mi-a povestit o intamplare. Odata ea a vrut sa cumpere o cantitate de lemne de la o batrana, care a facut trei ore ca sa le aduca din padure in sat. De data aceea a facut jumatate de ora mai mult, adica trei si jumatate, pentru ca a inconjurat cazarma, ca sa n-o prinda padurarul. “Cat fac?”, o intreaba acea femeie? “Cincisprezece drahme”, raspunde batrana. “Nu, este mult”, ii spune. “Eu le iau cu unsprezece”. “I-am cerut atata”, mi-a spus acea femeie, “pentru ca pe noi, oamenii duhovnicesti, sa nu ne ia de prosti…”. I-am tras dupa aceea un perdaf. Batrana avea doua animale si a pierdut doua zile ca sa castige 22 de drahme. In loc sa-i fi dat mai mult, i-a mai si oprit din cat se cuvenea. Milostenia ajuta mult pe cei raposati Bogatia aduce mare paguba omului atunci cand nu se imparte saracilor pentru sufletul nostru si pentru sufletele mortilor nostri. Milostenia catre cei indurerati, vaduve, orfani, etc. ajuta foarte mult si pentru odihna celor adormiti. Pentru ca atunci cand cineva da milostenie pentru un raposat, ceilalti spun: “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Daca se intampla ca cineva sa fie bolnav, sa nu poata lucra si sa aiba datorii si in aceasta imprejurare grea il ajuti si ii spui: “Ia-i pe acestia pentru sufletul cutaruia”, va spune si acela “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Adica aceia fac o rugaciune din inima si aceasta este ceea ce ajuta foarte mult pe cei raposati. - Atunci cand unei oarecare femei ii moare barbatul nespovedit si neimpartasit sau ii moare copilul, ce altceva mai poate face ca sa le ajute sufleteste? - Pe cat poate sa se faca mai buna. Asta, fireste, o va ajuta si pe ea, dar il va ajuta si pe barbatul ei, pentru ca, dupa ce s-au casatorit, are parte si cel care a murit din tot ce face ea. Acesta este lucrul cel mai important dintre toate, sa se faca mai buna. Altfel, se poate sa faca si vreo fapta buna, dar sa ramana cu tipicul ei. Si iti spune: “Mi-am facut datoria mea. Ce altceva vrei sa mai fac?”, si ramane neindreptata sau se face si mai rea. Milostenie “in ascuns” - Parinte, unii considera fariseism a merge la biserica si a trece cu vederea dragostea si jertfa. - Ei, dar de unde stiu ei aceasta? Sunt siguri de lucrul acesta? - Asa judeca ei. - Dar ce-a spus Hristos? “Sa judecati”? Unul se poate sa nu dea unui tigan, deoarece are in vedere un bolnav care are mare nevoie si il ajuta pe acela. Se va afla vreun trecator sa-i dea ceva tiganului, in timp ce bolnavului nu-i va da nimeni. Cum trag concluzii fara sa stie? Fariseism este atunci cand cineva face fapta buna la aratare, ca sa fie laudat. Imi aduc aminte ca in 1957 eram intr-o manastire cu viata de sine, unde dadeau pentru fiecare ascultare o binecuvantare, potrivit cu cat de grea era. Deoarece atunci in manastiri era lipsa de oameni, unii parinti care aveau putere isi luau mai multe ascultari si luau si mai multe binecuvantari, dar le dadeau milostenie. Era acolo un monah caruia ii spuneau “sfoara” pentru ca toti spuneau ca acesta nu da nimic. Dar cand a murit monahul acela, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Marie Mare, din Satul Vechi, din Satul Nou si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile. Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme, dar si banii aveau valoare. Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau. Ale aceluia nu se vedeau deloc pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in felul acesta. Astfel toti ii spuneau: “Sfoare, sfoara”, si i-a ramas numele “sfoara”, adica strans ca sfoara. Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. “M-a mantuit!”, spunea unul; “M-a mantuit!”, spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Au ramas uimiti Parintii. De aceea spun: de unde stii tu ce face celalalt? - Parinte, atunci cand cineva face milostenie, dar simte un gol, ce este de vina? - Sa ia aminte, ca nu cumva sa fie miscat de slava desarta. Caci atunci cand are scop curat, simte bucurie. Stii ce au facut odata intr-un oras? Mi-a spus-o un avocat cunoscut, credincios. Se apropia Nasterea Domnului si unii crestini au spus sa se adune diferite lucruri, sa le faca pachete si sa le imparta in piata la saraci – era atunci dupa ocupatia germana cand oamenii erau saraci. Avocatul le spune: “Deoarece stiu care sunt cei saraci, mai bine sa le dau pe ascuns”. “Nu”, ii spun aceia, “sa ii impartim in piata spre slava lui Dumnezeu, ca sa se vada ca ne interesam de ei”. “Dar nu este bine”, le spune din nou acela. “Unde ati gasit scris ca milostenia sa se faca asa?”. Dar aceia tineau pe a lor “spre slava lui Dumnezeu…”. In nici un chip nu i-a putut convinge. Daca a vazut asa, i-a lasat. Au adunat asadar pachetele in piata mare a orasului si chiar au instiintat ca acolo se vor imparti pachete. Au aflat toti si s-au napustit niste oameni ca niste gorile, care le-au rapit pe toate. Si astfel au luat pachetele cei ce erau barbari si nu aveau nevoie, iar sarmanii saraci au ramas cu mainile goale. Cand cei responsabili au inceput sa se impotriveasca, au primit si cate una buna “spre… slava lui Dumnezeu”. Vezi cum lucreaza legile duhovnicesti! Unul lumesc este indreptatit sa se mandreasca si sa-si faca reclama, dar la oamenii duhovnicesti cum sa se justifice aceasta? - Parinte, exista oameni care nu cred, dar sunt compatimitori si fac fapte bune. - Cand un om lumesc da cu scop curat si nu din slava desarta, atunci Dumnezeu nu-l va lasa, ci candva ii va vorbi in inima. Un cunoscut de-al meu ce traia in Elvetia mi-a povestit odata urmatoarea intamplare: o doamna bogata atee era atat de compatimitoare, incat ajunsese sa-si imparta toata averea sa la saraci si scapatati, in cele din urma ramanand foarte saraca. Atunci toti cei ajutati de ea s-au ingrijit sa o aduca in cel mai bun azil. Dar cu toate ca a facut atatea fapte bune a ramas atee. Mergeau si ii vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvantul. Spune ca Hristos nu a fost altceva decat un om bun, un lucrator social si alte teorii de felul acesta. Poate ca si crestinii pe care i-a cunoscut sa n-o fi putut ajuta asa fel ca sa fie miscata de viata lor. “Fa rugaciune pentru sufletul acesta”, mi-a spus prietenul meu. In tot cazul a facut multa rugaciune si acela pentru intoarcerea ei. Dupa o vreme mi-a spus prietenul meu: “Intr-o zi cand am mers sa o cercetez in azil, am aflat-o in intregime schimbata. <>, striga”. I s-a intamplat ceva care a schimbat-o. A cerut dupa aceea sa fie botezata. Facand aceasta, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui - Parinte, atunci cand cineva nu are nevoie, dar se preface ca are, trebuie sa-l ajutam? - Hristos a spus: “Sa dam celui ce ne cere fara sa cercetam”. Desi nu are nevoie acesta ce-ti cere, tot trebuie sa-i dai. Sa te bucuri ca-i dai. Dumnezeu “trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti”, noi de ce sa nu ajutam pe aproapele nostru? Oare noi suntem vrednici de toate darurile lui Dumnezeu? Dumnezeu “nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre ne-a rasplatit noua”. Un oarecare sarac iti cere ajutor? Chiar daca te indoiesti pentru starea lui, tot trebuie sa-l ajuti cu discernamant, ca sa nu te supere gandul. Ai vazut ce spune Avva Isaac: “Si calaret sa-ti ceara, da-i”. Nu stii in ce situatie este. Tu sa crezi ce iti spune celalalt si sa dai potrivit cu ceea ce-ti cere. Daca, de pilda, avem numai o mie de drahme si ii dam unui sarac si ne nelinistim ca nu avem sa-i dam mai mult, atunci afara de binecuvantarea (de banii pe care ii dam), il bagam in constiinta sa pe Hristos si nelinistea cea buna. Aceasta fapta a nostra il va rascoli, pentru ca mintea lui mereu se va invarti in jurul milostivului aceluia care i-a dat impreuna cu mia de drahme si inima sa cea indurerata si va fi nevoit sa-i intoarca inapoi, in chip ascuns, banii de care s-a lipsit sau chiar mai multi. Mie mi s-a intamplat un fapt asemanator. Odata, aflandu-ma in Salocin, m-a oprit o femeie – parea a fi tiganca – si mi-a cerut bani pentru copiii ei, pentru ca barbatul ei era bolnav. Aveam numai 500 de drahme si i-am dat. “Iarta-ma”, i-am spus, “dar nu am mai mult sa-ti dau. Daca vrei, ia-mi adresa si scrie-mi cum merge barbatul tau si voi incerca sa-ti trimit din Sfantul Munte mai mult”. Dupa putin timp am primit o scrisoare cu 500 de drahme, in care scria: “Iti multumesc pentru bunatatea ta. Iti trimit banii pe care mi i-ai dat”. Atunci cand cineva da milostenie cu durere, cersetorul este ars de dragoste, de Hristos si incepe si el sa imparta, iar nu sa adune. Si de s-ar intampla sa fie chiar si foarte impietrit cel ce cere si sa adune, nu se va bucura de cele adunate si Hristos va iconomisi ca banii sa-si afle locul lor, iar aceluia sa-i ramana numai osteneala si chinul pentru colecta (ca s-o numim asa) pe care a facut-o pentru altii. - Parinte, cat trebuie sa dea cineva? - Sa dea atat cat sa nu-l mustre constiinta sa. Este nevoie de discernamant. Sa nu dea o suta de drahme si apoi sa se mahneasca pentru ca n-a dat cincizeci. Este nevoie de multa luare aminte atunci cand cineva are dragoste cu mult entuziasm. Este bine ca atunsi sa franeze putin dragostea si entuziasmul sau, ca sa nu-i para rau ca a dat mult unui nenorocit, ramanand cu mainile goale, cand trebuia sa dea mai putin. Incet-incet va dobandi experienta si va da potrivit cu ravna ce o are. -Parinte, cand cineva cere lucruri fara soccoteala, sa-i dam? - Aici este nevoie de discernamant si iarasi discernamant. Atunci cand unul iti cere lucruri fie si ca sa se faleasca cu ele, da-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: Ce fel de apostol esti? Taie-ti iubirea de argint”, ci i-a dat si punga. Dar daca unul iti cere, de pilda, o cutie de marmelada si o ai, si tu stii ca acela are un vas plin, in timp ce altul nu are deloc si are nevoie, atunci spune celui ce are si mai cere: “Frate, daca vrei, da si tu putin cutaruia din ceea ce ai”. Daca nu exista nimeni care sa aiba nevoie, da-i fara sa spui nimic. Poate ca prin darea aceea, daca mai exista o coarda sensibila in el, va fi miscat sufleteste si se va indrepta. In cazurile acestea se intampla ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: “Atunci cand vrajmasul tau iti face rau si tu ii faci bine, gramadesti carbuni aprinsi pe capul lui“. Asta nu inseamna ca il arzi, ci ca atunci cand ii faci bine, incepe sa lucreze in el dragostea, care este Hristos, si intra in actiune harul dumnezeiesc. Dupa aceea omul se schimba, deoarece il mustra constiinta, adica se arde de constiinta lui. Nu este bine sa faci binele ca sa se mustre celalalt si sa se cuminteasca, pentru ca astfel slabeste binele, ci sa-l faci cu dragoste. Atunci cand il compromiti cu binele, se schimba in sensul cel bun si se indreapta. Era un betiv in Konita care avea si familie si-i dadeam cate ceva. Au aflat unii ca-l ajutam pe acel sarman, chiar din spusele lui, si mi-au spus: “Nu-i da, ca ii bea”. Acela imi spunea “Da-mi pentru copii”, iar eu cand ii dadeam ii spuneam: Ia asta pentru copiii tai”. Stiam ca-i bea, dar stiam ca acest cuvant il va ajuta putin. Va merge sa bea, dar se va gandi putin si la copiii lui. Daca nu i-as fi dat si-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat banii ce-i castiga aceea – se ducea sarmana sa lucreze la straini – si i-ar fi baut, iar copiii s-ar fi chinuit si mai mult. Atunci cand ii spuneam “ia pentru copiii tai”, isi aducea aminte puin si de copiii lui. Ai inteles? Ma durea de el si asta a fost un lucru foarte sensibil, care lucra inauntrul lui. Multi au fost ajutati astfel. Unii, deoarece ii mustra dupa aceea constiinta, trimiteau banii inapoi. Noi cu logica noastra nu Il lasam pe Hristos sa lucreze. Invatati Evanghelia in chip corect, daca vreti sa va faceti oameni “evanghelici”, iar nu protestanti! Doamne ajuta..

Hrăneşte-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu în fiecare zi

Matei 4:4 Drept răspuns, †Iisus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”Biblia ne spune că Dumnezeu a suflat peste om şi el a devenit fiinţă vie (Geneza2:7). De asemenea ne spune că Scriptura este insuflată Dumnezeu (2Timotei3:16). Aceasta înseamnă că atunci când citeşti Biblia sau asculţi Cuvântul Lui Dumnezeu predicat, te hrăneşti cu suflarea Lui Dumnezeu care îţi dă viaţă.

De aceea se poate ca tu să mergi la biserică obosit, fără vlagă, dar când pleci de acolo, să te simţi împrospătat şi revigorat. Cuvântul Lui Dumnezeu a suflat viaţă în trupul tău. Am văzut de asemenea mulţi membri ai bisericii devenind mai sănătoşi, mai puternici, ba chiar arătând mai tineri din cauză că au petrecut mai mult timp în Cuvântul Lui †Dumnezeu.

Nu e de mirare că în Proverbe 4:22 ne spune despre cuvintele Lui Dumnezeu „Căci ele Sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor”. Deci, dacă vezi că vremea sau simptomele îţi atacă trupul, dublează doctoria Lui Dumnezeu. Simplu, hrăneşte-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu, mai mult, şi vei descoperi viaţă şi sănătate curgând prin trupul tău din nou.

Iisus a spus că omul nu se hrăneşte numai cu pâine ci şi cu fiecare Cuvânt ieşit din gura Lui Dumnezeu. Dacă este important să mâncăm mâncare în fiecare zi, cu cât mai important este să ne hrănim cu Cuvântul Lui †Dumnezeu! †Iisus ne spune că avem nevoie de Cuvântul Lui Dumnezeu chiar mai mult decât de pâinea cea de toate zilele.

El e Cel care ne-a creat deci ştie mai bine care sunt nevoile zilnice ale trupului nostru.Aşa că, orice ai face, aminteşte-ţi să te hrăneşti zilnic din Cuvântul Lui Dumnezeu. Citeşte-ţi† Biblia în confortul casei tale sau la birou, în timpul pauzei. Ascultă predici când mergi cu maşina la serviciu sau în timp ce faci treburile casnice.

Dacă preferi ceva mai vizual, priveşte DVD-uri cu predici ale Cuvântului. Alege orice formă preferi dar adună Cuvântul în tine!Prietene, nu poţi trăi dacă încetezi să respiri. În acelaşi mod, nu poţi trăi fără Cuvânt, căci el este însăşi suflarea Lui Dumnezeu care îţi dă viaţă şi sănătate!

†

Doamne Ajuta!

CRUCEA ... intre ..EVLAVIE si BATJOCORIRE

CRUCEA ... intre ..EVLAVIE si BATJOCORIRE Într-o predică rostită în duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Părintele Ilie Cleopa spunea acestea: „Sfânta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfânta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pământului vor plânge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgâne când vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care, după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrânii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului? Ce vor zice atunci sectanţii care defaimă Sfânta Cruce, când vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toţi cei ce se numesc creştini, dar înjură şi hulesc Crucea lui Hristos? Vai şi amar celor orbi, răi şi necredincioşi că atunci fiecare va vedea ce a făcut în viaţă, dar va fi prea târziu şi nu va fi vreme de pocăinţă”. Am citat in extenso, fiindcă întrebările formulate de bătrânul duhovnic rămân valabile pentru noi toţi până la a doua venire a Mântuitorului, momentul judecăţii, al dezvelirii tuturor feţelor omeneşti de toate acele ascunse. Sintetic, toate aceste întrebări converg într-una singură: ce vom spune fiecare la arătarea Sfintei Cruci până la marginile orizontului? Dar ce zicem? Oare nu ni se arată Sfânta Cruce în fiecare an în Vinerea Răstignirii, la jumătatea Postului Mare, la 14 septembrie de ziua Înălţării Sfintei Cruci, la 7 mai (semnul Sfintei Cruci la Ierusalim), la 1 august (scoaterea Sfintei Cruci), în fiecare zi de miercuri şi de vineri când o cinstim? Oare nu vedem zilnic Sfânta Cruce pe toate turlele bisericilor ortodoxe, la toate mormintele creştinilor, în troiţele de la răscruci de drumuri, pe catapetesme, pe straiele preoţilor, pe Sfânta Scriptură? Oare nu ne întâlnim continuu cu Sfânta Cruce în necazuri, în boli, în ispite? Oare nu ne însoţeşte ea, fără istov, ca o prezenţă ocrotitoare în cele trei degete ale mâinii drepte adunate în semnul Răstignirii Mântuitorului, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sântului Duh, peste feţele noastre, oră după oră, clipă după clipă? Sfântul Siluan Athonitul l-a povăţuit odată pe un negustor care călătorea în acelaşi compartiment de tren cu dânsul: „Când vrei să faci un lucru şi nu ştii dacă e bun sau rău, însemnează-te întâi cu Sfânta Cruce şi-ţi vei da seama imediat care e rău şi nu îl vei mai făptui!” E firesc să fie aşa, deoarece spune şi rugăciunea: „Doamne, armă asupra diavolului, crucea Ta o ai dat nouă” sau: „Biruinţă asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. E Crucea Lui Hristos, ispăşirea păcatelor lumii, dar şi dăruirea iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu. Dar nu vreau să teoretizez, au făcut-o alţii de mii de ori mai bine decât mine. Întrebarea care mă cutreieră în Postul Paştelui este de ce contemporanii noştri, miliarde de oameni, resping, batjocoresc, urăsc Crucea? De ce sute de milioane de aşa zişi creştini repudiază Crucea la fel cu păgânii? De ce alţii, mai creştini decât papa, i-au inversat semnul, l-au stâlcit din firescul lui? De ce atâţia ortodocşi au uitat pur şi simplu Crucea dar îşi amintesc brusc de ea când o înjură, stropşind-o cu veninul din inimile lor? Sfântul Apostol Pavel ne luminează: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor 1, 18). Oare aceia chiar vor să piară? Au ei scopul acesta în cugetele lor? Apostolul neamurilor îi evocă „plângând”pe aceştia, fiindcă sfârşitul lor „este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti!” (Filip. 3, 19). Rătăciţi de drumul crucii, să ne cutremurăm până în străfundul inimilor, în fiecare picătură de sânge! Călcând postul din Rai, protopărinţii şi-au agonisit păcatul, moartea şi amestecul dureros al binelui cu răul, confuzia care s-a îndesit prin lucrătura diavolului şi prin co-participarea noastră la aceasta. Crucea de pe Golgota, cu Hristos înspinat, batjocorit şi pironit pe ea, este borna de hotar între bine şi rău. Este sabia care spintecă amestecul, operând separarea binelui de rău. Aceeaşi Cruce a lui Iisus, hiperbolizată cât cerul, va veni la sfârşitul timpurilor şi va pecetlui în veşnicie această despărţitură, binele la locul lui pentru totdeauna, răul nevindecat la locul lui, fără întoarcere. Nu va mai exista amestecare. Dar de două mii de ani încoace, deşi s-au limpezit sensurile, s-a turnat temelie discernământului duhovnicesc, s-au lămurit direcţiile din capul unghiului (răscruce pentru alegere deliberată!), amestecarea persistă şi chiar se adânceşte prin libera voire a fiecărui om din fiecare generaţie. Unii primesc crucea spre vindecarea de răutate, alţii se războiesc împotriva ei spre pieire. Problema acum se pune altfel, nimeni nu mai poate spune că nu ştie, că nu a cunoscut semnificaţia crucii. Nu te războieşti cu ceva ce nu ştii! Ştii! Ştim! Toţi ştiu! I-am văzut, la televizor, pe păgânii din China instruindu-şi soldaţii pentru parada care va deschide olimpiada de la vară. Le-au confecţionat câte o cruce perfectă din lemn simplu şi le-au montat-o pe vestoane, în spate, antrenându-i pentru defilare cu ea, ca să-şi formeze ţinuta dreaptă. Mergeau în formaţie purtând crucile pe spate, parcă erau un cimitir animat. Obiecte cu o semnificaţie exclusiv trupească, pentru o poziţie cât mai ţanţoşă! Crucea aceasta nu-l are pe Hristos, e dinaintea Răstignirii şi a Învierii, pusă la dos, în spiritul olimpic păgân. „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34), strigă Iisus spânzurat pe lemnul de pe Golgota. Dar păgânii chinezi nu-L aud! În India, sunt dărâmate bisericile, crucile sunt arse şi creştinii ucişi. „Iartă-le lor”, dar nu are cine să-L audă. În Kosovo, crucile sunt smulse de pe biserici şi de oriunde şi călcate în picioare, apoi aruncate în foc. Iartă-le şi slujitorilor semilunii, semiluna, obiect pe care dacă îl aşezi orizontal, cu coarnele în sus, ai în faţă simbolul stăpânului acestor oameni. În Serbia, cu puţini ani în urmă, bombele lansate din avioanele americanilor – care resping crucea, deci şi pe Dumnezeu! – distrugeau vârtos, printre altele, şi biserici ortodoxe, şi cruci, şi icoane. Nici aceştia nu ştiu ce fac! Am văzut, tot într-o emisiune tv., două vrăjitoare ţigănci fluturând o cruce de argint, pentru a-şi sprijini minciuna că lucrează cu…har divin. Lucrau cu duhul satanei şi huleau crucea. Nici acestea nu ştiau ce fac!? Hristos sângerează şi pentru ele! Sub semnul crucii de pe bisericile vechi olandeze, belgiene, engleze, germane, elveţiene, jos, în spaţiile foste ecleziale, sunt restaurante cu lăutari, cofetării, pizzerii, frizerii, saloane de masaj, expoziţii avangardiste, săli de concerte. Vocea celui care strigă în pustie este un ecou repetat obsesiv: „Iartă-le lor că nu ştiu ce fac!” Păgânii, apostaţii, ereticii, vrăjitorii, animiştii, masonii, eşuaţii în oceanul hedonist contemporan şi toţi duşmanii crucii refuză ostentativ Răstignirea, Învierea, pe Dumnezeul Cel în Trei Persoane închinat, viaţa veşnică şi toate cele care se adaugă aici. Dar, oare, unii ortodocşi, chiar preoţi fiind, de ce necinstesc Sfânta Cruce? Cu ea sfinţesc agheasma, fântâna, casa, pomii, viile, troiţele, bisericile, tot lucrul şi toată făptura care pot primi sfinţire. Şi totuşi, am văzut, într-un oraş mai răsărit de la noi, crucea încrustată în mozaic, în faţa catapetesmei din biserică, astfel încât o călcau în picioare absolut toţi închinătorii la icoane. În altă biserică, pe un covor mare, aşezat tot în faţa catapetesmei, crucea fusese ţesută într-o culoare vie pentru a fi mai vârtos călcată de către creştini. Nici aceştia nu ştiu ce fac? Nici parohul nu a auzit de canonul 73 al Sinodului Trulan, de cauzează necinstirea Crucii de către mii de oameni? Dar ortodocşii care necinstesc semnul Crucii, închipuind un fel de mâzgălitură pe piepturile lor? Despre aceştia Părintele Cleopa zicea, în mod glumeţ, că „zdrăngăne la cobză, în loc de cruce, râde diavolul de ei”. Strigă Hristos în zadar şi pentru ortodocşi? Nu de mult, a fost postat pe Internet un documentar cu imagini bine selectate, dintre care două ne-au şocat: 1. pe turla cea mai înaltă a unei mari biserici din Kiev, cu hramul „Sfântul Nicolae”, crucea, confecţionată din metal, avea pe verticala ei steaua lui David, forjată măiestrit, operă de artă, ca să nu fie vreun dubiu (ulterior, acea biserică a ars până în temelii!); 2. catedrala patriarhală, cea nouă, construită în centrul Moscovei, dispune de un policandru monumental, care are forma clară a stelei lui David. Aşadar, pe crucea bisericii din Kiev nu mai era Hristos, ci semnul sinagogii, insinuat şi la Moscova. Ce să înţelegem din aceste trufaşe apariţii ale simbolurilor 666 pe cruce, înlocuindu-l pe Fiul lui Dumnezeu, negându-i Răstignirea şi Învierea? Că lumina nu mai vine din Învierea lui Hristos cel Răstignit, ci din policandrul cu şase colţuri? O boală cumplită cutreieră şi Ortodoxia, între simptomele ei vădite fiind şi atitudinea nesimţită faţă de Sfânta Cruce. Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune într-un loc: „Să nu amestecaţi cu nici un chip binele cu răul, nici Crucea cu ce nu este cruce, nici cinstea cu necinstea, nici pe Hristos cu Antihrist. […] De vrei să nu te faci urâciune înaintea Domnului, a îngerilor Domnului şi a sfinţilor tăi moşi şi strămoşi, nu te întovărăşi cu răul şi nu te înfrăţi cu slugile răului” (Prin fereastra temniţei, Predania, Bucureşti, 2007, p. 137). Astăzi, aproape toţi oamenii refuză sau urăsc Crucea lui Iisus şi la propriu, şi pe aceea spirituală şi asta nu pentru că nu o cunosc şi nu o înţeleg, ci preferă contrariul Crucii. Este Crucea jertfă şi ispăşire de păcate? Nouă nu ne trebuie, preferăm dulceaţa păcatelor, deliciile senzaţiilor plăcute, oferite trupului. Este Crucea iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu? Nu o vrem, ne hrănim cu individualismul şi egoismul propriu, atât de mult, încât s-au înspinat cărările dintre vecini, nu mai există comuniune, ci auto-iubire şi auto-îndumnezeire. Adică, pustiu sufletesc! Este Crucea armă împotriva diavolului şi a-tot-răul? Nu ne interesează, pentru că slujim cu râvnă lui Satan şi credem că răul e bine şi întunericul – lumină. Este Crucea cheia Raiului? Ce să facem cu ea? Raiul e aici, pe pământ, de aceea dăm buzna toţi după bani, averi, măriri, petreceri, maşini etc., etc. Este Hristos, cel de pe Cruce, binele suprem, Mântuitorul, salvatorul nostru? Nu avem nevoie de El, Îl omorâm încă odată. „Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine. […] Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Sophia, Buc., 2002, p. 56). Prigonirea Crucii de către duşmanii ei dar şi de către prefăcuţii prieteni e un semn că se pregăteşte venirea Crucii celei mari cât cerul! Şi-n vremea acestei pregătiri viclene şi amare, uşor ne este nouă să izbim cu piciorul în ţepuşă?

CUM TREBUIE SĂ NE DEPĂRTĂM DE RĂU ŞI SĂ FACEM BINELE

CUM TREBUIE SĂ NE DEPĂRTĂM DE RĂU ŞI SĂ FACEM BINELE • Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea (Psalmul 33:13) • ****

• Aceste cuvinte arată efortul pe care trebuie să-l facem aici pe pământ şi în pământ, adică pe acest pământ material şi în acest trup fizic. Şi care efort trebuie să-l facem? Mai întâi, să ocolim răul şi al doilea, să facem binele. ***
• Dar care este răul ce trebuie ocolit, şi care binele ce trebuie făcut, conştiinţa noastră nu ne poate spune complet şi exact deoarece este întunecată de păcat; învăţătura lui Hristos în schimb ne spune limpede, complet şi exact ce este bine şi ce este rău. **
• Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cere ca sufletele noastre să fie îndreptate pururea spre bine tot aşa cum sfintele altare stau pururea spre răsărit. Ne cere să lepădăm răul înapoia noastră, să-l dăm pradă uitării, în umbra şi întunericul trecutului; astfel încât în fiecare clipă şi în fiecare zi să putem să ne întindem mereu cu sufletul şi cu trupul numai spre bine, să dorim numai binele, să vorbim doar despre bine, să facem doar binele. ***
• Mântuitorul nostru Iisus Hristos vrea doar ziditori, şi nicidecum dărâmători. Căci oricine zideşte binele, prin chiar aceasta distruge răul. Iar cel ce nu-l distruge asfel repede uită cum se face binele şi se preface într-un rău-făcător. Sfântului Apostol Pavel, în Epistola către Romani, ne îndeamnă : Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. (12:9). ***
• Urâm răul dar nu pe omul care comite răul, căci acesta este bolnav. Dacă putem, vindecăm bolnavul, nu-l omorâm cu ura noastră. Să lucrăm binele şi să promovăm binele, căci binele este de la Dumnezeu, iar Dumnezeu este comoara a tot binele. Să ne rugăm toţi Bunului Dumnezeu să ne înveţe pe noi să ne întoarcem de la rău şi să facem binele pentru dragostea Slavei Sale şi a mântuirii noastre. Amin.
• Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.
• În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
• Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
• Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
• Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
• Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
• Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite.

Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.

Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Amin

Imparatia Dragostei

De aşi grăi în limbile omeneşti şi îngereşti, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aşi avea proorocie şi de aşi şti toate tainele şi toată ştiinţa, şi de aşi avea toată credinţa, cat să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sănt. Şi de aşi împărţi toată avuţia mea, şi de aşi da trupul meu să-l arză, şi dragoste nu am, nici un folos nu-mi este.

***

Dragostea îndelung rabdă, se milostiveşte; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nici odinioară nu cade.

• Datoria fără Dragoste îl face pre om arţăgos.
• Responsabilitatea fără Dragoste îl face pre om obraznic.
• Dreptatea fără Dragoste îl face pre om aspru.
• Adevărul fără Dragoste îl face pre om criticant.
• Educaţia fără Dragoste îl face pre om cu două feţe.
• Mintea fără Dragoste îl face pre om viclean.
• Amabilitatea fără Dragoste îl face pre om făţarnic.
• Respectarea oarbă a ordinii îl face pre om cicălitor.
• Priceperea fără Dragoste îl face pre om îndărătnic.
• Puterea fără Dragoste îl face pre om asupritor.
• Onoarea fără Dragoste îl face pre om trufaş.
• Bogăţia fără Dragoste îl face pre om lacom.
• Credinţa fără Dragoste îl face pre om fanatic.

***

Să nu pretinzi dragoste dela aproapele tău, deoarece cel ce o pretinde se tulbură dacă nu o află; ci mai bine singur arată-i dragoste aproapelui şi te vei linişti, şi întru acest fel şi pre aproapele tău îl vei aduce la dragoste.

Communism in Romania Nicolae Ceausescu

Îmbunătăţeşte-ţi imunitatea sau: UN ALTFEL DE “VACCIN” ANTIGRIPAL

Pe perioada unei epidemii virale mai ales, este important ca dieta sa ne fie variata si echilibrata. Lipsa de vitamine si microelemente are un impact negativ asupra organismului–il epuizeaza si il face mai vulnerabil.

***

Acidul ascorbic (vitamina C), citric si alti acizi organici, vitamina E, zincul, seleniul, cuprul, magneziul, iodul si fierul sunt necesare protectiei impotriva virusilor. Aceste elemente combinate fortifica sistemul imunitar.

***

Dar nu faceti exces de zel! Organismul poate fi coplesit daca ii administram aceste substante in exces. Este de recomandat de asemenea sa inlocuim dulciurile si zaharul cu miere si fructe uscate–sunt mai sanatoase si nu contin grasimi in exces.

***

• 1 Apa cu lamiie

***

In timpul unei epidemii de gripa e bine sa va incepeti ziua bind un pahar de apa cu lamiie. Apa sa fie la temperatura camerei si sa stoarceti in pahar un segment de lamiie. Puteti adauga si un pic de miere. In timpul zilei beti atit de multa apa incit sa consumati toata lamiia. In acest fel va faceti plinul de acid ascorbic si citric.In afara de asta, acidul citric are un efect benefic asupra sistemului circulator, a vaselor de singe. Necesarul de acid ascorbic (vitamina C) este de 70 mg. Dar in timpul unei epidemii de gripa este de recomandat sa cresteti aceasta cantitate la 500 mg pe zi.

***

• 2 Cereale

***

Aveti nevoie de seleniu pentru a creste rezistenta corpului la infectii. Cerealele sunt o sursa buna de seleniu. Usturoiul contine si el mult seleniu.

***

• 3. Citricele si kiwi

***

In timpul zilei ar fi bine ca pe linga cocktailul de lamiie sa consumati o portie de citrice. 2 fructe de kiwi contin necesarul zilnic de vitamina C. Daca aveti alergie la citrice inlocuiti-le cu mere–si acestea contin acizii necesari pentru a va proteja de virusi. Alternativa: mere sau otet de vin.

***

• 4. Nuci

***

Nucile contin vitamina E, zinc, cupru, magneziu–toate sunt esentiale mentinerii imunitatii organismului la cote optime. Ratia zilnica de nuci: 50 grame. Vitamina E se gaseste de asemenea in ulei vegetal: de floarea soarelui sau porumb.

***

• 5. Pestele

***

Pestele si fructele de mare sunt bogate in iod care imbunatateste imunitatea. Acizii grasi tip Omega 3 din peste imbunatatesc circulatia sangvina.

***

• 6. Carnea

***

Nivelul redus de fier afecteaza negativ capacitatea organismului de a se apara de infectii. Acest lucru e important mai ales pentru femei si mai ales in timpul menstruatiei cind corpul pierde o cantitate semnificativa de fier.Cel mai usor de asimilat tip de fier se afla in carnea de porc, vita si mai ales in ficat. Vegetarienii pot apela la spirulina (o alga, se gaseste in farmaciile naturiste sub diferite forme, n.tr.).

***

• 7. Usturoiul si ceapa

***

Aceste legume contin compusi volatili cu efect antibacterian. Atenti, trebuie utilizate crude deoarece prin gatire isi pierd din proprietatile curative.Este indicat sa se faca inhalatii sau sa se consume usturoiul si ceapa crude.

• 8. Echinacea si gingsengul

***

Ceai de Echinacea, tinctura de Echinacea (in farmaciile naturiste se gaseste si sub forma de pastile n.tr) sau de gingseng ajuta substantial organismul in lupta cu infectiile si alte probleme. Sunt utile mai ales in sezonul rece cind temperatura joasa si lumina diminuata sunt percepute de corp ca si factori de stress ceea ce duce la slabirea capacitatilor de aparare. E insa mai bine sa discutam cu medicul inainte sa luam aceste intaritoare.

***

• 9. Varza si cartofi

***

Sunt surse aditionale de vitamina C. Varza murata sau gogonele sunt de asemenea surse de acizi organici.

Avortul, o traumă pentru întreaga viaţă

Fătul, chiar şi până în luna a treia, nu este numai un ghem de celule, este o viaţă începută în timpul concepţiei.

***

După opt săptămâni, copilul are deja toate organele formate, simţurile dezvoltate şi ca atare percepe durerea, iar avortul devine o crimă. Îi bate inima, dar apoi se opreşte când va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie. Deşi este o crudă realitate, nu sensibilizează pe nimeni. Este o crimă legală, ce are repercusiuni la nivel fizic şi mai ales psihic pentru cea care trece prin această traumă. Despre consecinţele psihologice ale avortului ne vorbeşte doamna psiholog Călugăru Monica.

***

Tema De responsabilitate:

***

Deşi în prezent metodele contraceptive sunt intens mediatizate, femeile încă mai recurg la chiuretaj. „La nivel instinctual, oamenii funcţionează pe două principii, ce se îmbină în orice activitate: pulsiunea de viaţă ce te ajută să mergi mai departe, să-ţi doreşti să trăieşti, şi pulsiunea de moarte, cea care te ajută să ocoleşti cărările întortocheate şi să preîntâmpini pericolele apărute în atingerea obiectivului”, ne spune doamna psiholog. Teama de responsabilitate atrage aspecte negative, ducând la soluţia extremă: avortul.

***

O decizie deloc înţeleaptă şi raţională, în special pentru adolescenţi. Despre acest subiect, doamna doctor ne mai spune: „Tinerii nu iau decizia în mod responsabil, matur. O dată cu sarcina apare teama, iar decizia avortuluiaparţine în mare parte persoanelor din jur şi în mică parte a lor. Mama care acţionează impulsiv prin decizia de a avorta are ulterior sentimente de culpabilitate foarte mari în relaţionarea cu partenerul, cu ceilalţi copii şi cu ea însăşi.”

***

Nimic mai adevărat, dar acest lucru îl ştiu numai acele femei care au trecut prin această traumă. În înţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în pântecele maicii sale. Acesta îi este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc de apărare în faţa oricărei primejdii. „Femeia este născută cu această maternitate, iar în momentul în care fuge de aceste lucruri, fuge de propria sexualitate.

***

Ulterior avortului se declanşează reacţia psihică: femeia în cauză nu se iartă pentru ceea ce a făcut, în ciuda argumentelor conştiente («sunt prea tânără pentru a fi mamă» sau «nu am situaţia materială necesară»), ce nu îi sunt suficiente pentru împăcarea cu situaţia. Indirect renunţă la o parte din ea. Primul avort rămâne un reper într-o decizie ulterioară”, ne mărturiseşte psihologul. Dumnezeu este singurul în măsură să decidă când şi cui trebuie să dea sau să ia viaţa. Nu este oare o adevărată tragedie ca pruncul să-şi găsească mormântul tocmai în pântecele mamei?

***

http://fratelesuferintei1.wordpress.com/

Fapte nu vorbe

"Nu orisicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri."

***

(Matei 7:21)"Cred ca nu exista nimic mai minunat, mai profund, mai plin de intelegere, mai rational, mai uman si mai perfect decat Mantuitorul; imi spun adesea, cu o dragoste geloasa ca nu mai exista nimeni asemenea Lui, dar nici n-ar putea sa existe", scria F. Dostoevski pe cand se afla in inchisoare.

***

Viata Sa fara pacat era o continua mustrare pentru carturari si farisei, motiv pentru care L-au respins si nu L-au acceptat ca fiind Mesia. Ei credeau ca faptele lor le asigurau intrarea in Imparatia cerurilor.Sa nu ne amagim, crezand ca daca mergem la biserica, ajutam pe saraci sau chiar vorbim altora despre Dumnezeu ne vor recomanda pentru cer.O inscriptie de pe catedrala din Lübech, Germania suna astfel:

****

• Nu Ma numi Bunatate, daca nu te increzi in Mine.
• Nu Ma numi Stapan, daca nu-Mi slujesti.
• Nu Ma numi Tata, daca nu Ma asculti.
• Nu Ma numi Lumina, daca nu Ma vezi.
• Nu Ma numi Cale, daca nu Ma urmezi.
• Nu Ma numi Intelepciune, daca nu-Mi asculti sfatul.
• Nu Ma numi Frumusete, daca nu Ma iubesti.
• Nu Ma numi Bogat, daca nu vrei sa te ajut.
• Nu Ma numi Vesnic, daca nu Ma cauti.
• Daca te condamni tu insuti, nu da vina pe Mine."

***

Scump Iisus, pune in noi gandul care era in Tine si fereste-ne de ipocrizie. Zideste in noi o inima curata si faptele noastre sa Te onoreze. Doamne Ajuta!

***

Maica Domnului

Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine!Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre... miluieste-ne pe noi!

PREASFANTA FECIOARA MARIa

Slavit Sa Fie Domnul!

In Veci Amin!

*

Orarul Acatistelor, luna Septembrie 2009

Fraţilor, ţin să vă aduc la cunoştinţă, că pe parcursul lunii Septembrie, vom citi regulat următoarele acatiste :

Luni

Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei

Miercuri

Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos

Joi

Acatistul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Sambata

Acatistul Sfântului Duh

"Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen : Ce să fac cu aceste tulburări care nu-mi dau pace? Bătrânul îi zice :

Pentru fiecare necaz să plangem în faţa bunatăţii lui Dumnezeu, până când se va Milostivi de noi."Doritorii de a fi pomeniţi la acatist,si rugaciuni domnului sfant pentru a va ajuta , in cele nevoite sufletelor dumneavoastre. Sunt rugaţi să lase mesaje in comentarii sa precizati : Numele De botez.

Al frăţiilor voastre smerit (ne) rugător Pr. Gheorghe Cazacu

Doamne Ajuta!

Despre Speranta si Incurajare......

Se zice ca speranta moare intotdeauna ultima... Oricat ne-am dori la un moment dat sa renuntam la speranta... sa o lasam uitarii, traind cu iluzia ca "ar fi mai bine daca...", continuam sa speram. Speranta e poate unicul sentiment care, odata ce se instaleaza in sufletul unei fiinte, capata imortalitate...

Cand ne punem toata credinta in ceva pe cineva, speram... speram ca am facut alegerea corecta, speram ca nu vom fi tradati... Cand iubim ceva pe cineva, speram... speram ca iubirea ne va fi permisa, speram ca vom primi inapoi tot iubire... Cand ne indragostim de cineva, speram... Speram ca nu va dura o clipa, speram ca nu e doar o iluzie...

Cand visam la ceva, speram... Speram ca visul va deveni realitate intr-o zi...

Cand viata ne doboara, speram ca ne vom ridica... Cand viata ne ridica, speram ca nu se va opri aici... Orice facem, speram... Cine crede ca speranta se poate stinge in noi... vreodata... se inseala... Poate se stinge un strop de speranta, insa altul ii va lua locul...In concluzie, se pare ca speranta e legata strans de noi, de natura noastra... face parte din noi... si drept urmare, va muri odata cu noi...Oricat de greu ar fi, nu uitati sa sperati la o clipa de fericire... la un strop de fericire..

Doamne Ajuta!

IUBESTE-MA ASA CUM ESTI TU

DIOCHEATUL SI DISCANTECUL

O, uşoară durere de cap duce brusc la concluzia: “cred că m-a deochiat careva” şi imediat după aceasta la gândul că: “trebuie să mă descânte cineva“. Iar descântecul de multe ori conţine rugăciunea “Tatăl nostru” zisă ca formulă magică, apoi semnul crucii, şi de multe ori unele bolboroseli care nu se aud, iar câteodată şi frecarea mâinii drepte în zona venelor. Descântecul se vrea a fi un fel de vrăjitorie, o formulă magică care dezleagă deochiul, un mod rapid de a alunga “chipurile” duhul rău care-ţi dă dureri de cap. Cu descântecele şi deochiul se ocupă ţigăncile vrăjitoare, cu scopul vădit de a mai face câte un ban. Pentru a convinge mai uşor pe cei slabi în credinţă, şi pentru a le arăta că descântecele nu sunt păcat, ţigăncile folosesc în ritual lor o cruce, icoane, şi fel de fel de obiecte bisericeşti, amestecând răul cu binele, asociind vrăjitoria unui scop nobil. Sfântul Apostol Pavel întâlnind un vrăjitor pe nume Elimas, în Salamina, care încerca să stea în calea propovăduirii Evangheliei lui Dumnezeu, a privit ţintă la el şi a zis: “O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului.” Sfinţii Părinţii îi osândesc pe vrăjitori ca ”fii ai diavolului”, ca unelte ai celui rău, care strâmbă realitatea, o infăţişând-o aşa cum vor ei pentru a câştiga bani, dar mai ales pentru a-i îndepărta de Dumnezeu. În Biserica lui Dumnezeu totul e lumină, totul e bunătate, totul e plin de sfinţenie, peste tot se simte prezenţa Duhului Sfânt, nimic nu e ascunsc, obscur, întunecat, nu există formule magice ci doar relaţii personale între Dumnezeu şi oameni. Sfintele taine fac minuni în viaţa unui om, dacă acel om crede în Dumnezeu, dacă i se roagă Lui, dacă-i pare rău de păcatele sale, dacă vrea să se-ndrepte, nu fac minuni în mod magic, ca o vrăjitorie indiferent de starea lui sufletească. Nimic nu poate fi “aplicat” sufletului omului fără voia lui, fără participarea lui conştientă. Descântecul, deochiul şi toate vrăjitoriile se încadrează în categoria păcatelor de moarte alături de ucidere, desfrânare, erezii şi altele. Sfântul Vasile cel Mare spune că vrăjitorii ar trebui osândiţi (condamnaţi la pocăinţă) ca ucigaşii de oameni (Canonul 65) iar cei care merg la vrăjitori se osândesc la fel tot ca ucigaşii (Canonul 72), adica fiind opriţi de la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului 6 ani. Canonul 65 al Sfântului Vasile cel mare (din colecţia de Canoane ale Bisericii Ortodoxe) “Cel ce mărturiseşte că a făcut vrăjitorie sau fermecătorie i se va da timpul de penitenţă ca pentru ucigaş, împărţindu-se aşa cum s-a vădit pe sine în fiecare păcat.” Canonul 72 al Sfântului Vasile cel mare (din colecţia de Canoane ale Bisericii Ortodoxe) “Cel ce se dă pe sine vrăjitorilor sau unora ca aceştia acela încă se va canonisi cu timpul de penitenţă al ucigaşilor.” Canonul 83 al Sfântului Vasile cel mare (din colecţia de Canoane ale Bisericii Ortodoxe) “Cei cărora li se vrăjeşte ori urmează obiceiurile păgâneşti sau în casele lor bagă pe oarecare spre aflarea vrăjilor, şi spre curăţire să cadă sub canonul de şase ani: un an tânguindu-se, un an ascultând, trei ani prosternându-se şi un an stând împreună cu credincioşii, aşa se vor primi.” Descântecele nevinovate făcute acasă de părinţi copiilor sau invers, sunt mari păcate, şi arată că nu credem în Dumnezeu precum ar trebui ci doar formal. Dacă mă simt rău sau am nevoie de ajutor pot să zic oricând şi orinde aş fi: ”Doamne ajută-mă să mă fac bine!” şi sunt sigur că Dumnezeu mă aude şi nu mă lasă. Nu trebuie să zic decât Doamne ajută-mă! şi imediat îmi sare în ajutor ca un Tată. Maicuţa Domnului e mereu aproape de noi şi abia aşteaptă să ne ajute. Mii de sfinţi ai Bisericii stau în cer gata gata să ne sară-n ajutor, trebuie doar să-l cerem, trebuie doar să deschidem uşa sufletului…

SFANTUL MARELE MUCENIC GHEORGHE

"PATIMIREA SFÂNTULUI SLÃVITULUI MARELUI MUCENIC GHEORGHE,PURTÃTORUL DE BIRUINTÃ" Sarbatoare la fratii nostri , ortodocsi pe Stil Vechi, la multi ani tuturor. +Sfantul Gheorghe a trãit pe vremea împãratului roman Diocletian, împãrat pãgân, care a prigonit pe crestini. Originar din Capadocia, Sfântul Gheorghe erau fiu de pãrinti crestini vestiti, din tinerete învãtând buna credintã. A plecat în Palestina.Anul 303: Decretul de prigonire a crestinilor (împãratul Diocletian, la îndemnul ginerelui sãu Galeriu). Gheorghe se prezintã în fata împãratului si îi spune cã este crestin. Împãrãteasa Alexandra a trecut la crestinism, fiind condamnatã la moarte, prin tãierea capului, împreunã cu , Marele Mucenic Sfantul Gheorghe.

"CREDINTA SPERANTA DRAGOSTE"

Dragostea este cea prin care Tatal divin Ceresc, Mama divina Natura si Fiul divin al Omului devin Una, pentru ca spiritul Fiului Omului a fost creat de spiritul Tatalui Ceresc, iar trupul sau a fost creat din trupul Mamei a Naturii. De aceea, fiecare trebuie sa deveniti desavârsiti, asa cum desavârsite sunt spiritul Tatalui Ceresc si trupul Mamei Naturii. Si sa iubiti pe Tatal divin Ceresc, asa cum si El iubeste spiritul vostru si tot asa sa iubiti pe Mama voastra divina Natura, dupa cum si Ea va iubeste trupul vostru. Si la fel este bine sa iubiti pe fratii vostri adevarati, asa cum si Tatal vostru Ceresc si Mama voastra Natura îi iubesc. Caci numai atunci, Tatal divin Ceresc va va da spiritul Sau sfânt si Mama divina Natura va va da trupul Ei sfânt. Atunci, Fiii ai Oamenilor vor da o nesfârsita dragoste unul altuia, ca frati adevarati, dragostea pe care ei de fapt au primit-o de la Tatal divin Ceresc si de la Mama lor divina; si abia atunci ei toti vor deveni mângâietori unul pentru celalalt. Si atunci, va dispare de pe pamânt tot raul si toata suferinta si va fi multa dragoste, fericire si bucurie pe pamânt. Pamântul va fi atunci ca cerurile, si împaratia lui Dumnezeu abia atunci va veni. Atunci, va veni Fiul divin al Omului în toata slava Sa, pentru a mosteni împaratia lui Dumnezeu. Si Fiii Oamenilor îsi vor împarti mostenirea lor divina, care este împaratia lui Dumnezeu. Pentru ca Fiii Oamenilor sa ajunga sa traiasca în Tatal divin Ceresc si în Mama divina Natura, iar Tatal divin Ceresc si Mama divina Natura sa ajunga sa traiasca în ei. Si odata cu împaratia lui Dumnezeu, va veni sfârsitul timpurilor, pentru ca dragostea nesfârsita a Tatalui divin Ceresc da tuturor viata vesnica în împaratia lui Dumnezeu, pentru ca dragostea Sa este vesnica. Dragostea este mai puternica decât moartea.Chiar daca as cunoaste limbile oamenilor si ale îngerilor, daca nu as avea dragoste, glasul Meu ar suna ca o tingire goala de alama. Chiar daca as spune ce va veni si as cunoaste toate secretele si toata întelepciunea, si chiar daca as avea credinta puternica precum furtuna care ridica muntii din locul lor, dar nu as avea dragoste, Eu nu as fi nimic. Si chiar daca as da toate bunurile Mele pentru a-i hrani pe saraci si as da tot focul pe care l-am primit de la Tatal Meu, dar nu as avea dragoste, nu as fi de folos în nici un fel. Dragostea este rabdatoare. Dragostea nu este invidioasa, nu lucreaza rau, nu cunoaste mândrie, nu este aspra si nici egoista; este înceata la mânie si nu nascoceste nici o rautate; ea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de dreptate. Dragostea apara totul, dragostea crede totul, dragostea spera totul, dragostea suporta totul si niciodata nu se epuizeaza; doar limbile vor înceta si cunoasterea va dispare. Pentru ca avem adevarul în parte si avem dreptate în parte si gresim în parte. Dar când deplinatatea perfectiunii va veni, tot ceea ce este partial va deveni Totul. Când omul era copil, el vorbea ca un copil, întelegea ca un copil, gândea ca un copil; dar când a devenit om, el a dat deoparte toate lucrurile copilaresti. Acum vedem prin ceata si prin afirmatii întunecoase. Acum cunoastem partial, dar când vom fi venit în fata lui Dumnezeu nu vom mai cunoaste în parte, ci exact asa cum am fost învatati de El. Si acum, ramân acestea trei: credinta, speranta si dragoste, dar cea mai mare dintre acestea este dragostea. Acum va vorbesc în limba vie a Dumnezeului viu, prin spiritul sfânt al Tatalui nostru divin Ceresc. Înca nu este nici unul printre voi, care sa poata întelege pe deplin tot ceea ce spun. Cel care va prezinta scripturile va vorbeste în limba moarta a unor oameni morti, prin trupul sau supus bolilor si mortii. De aceea poate fi el înteles de toti oamenii, pentru ca toti oamenii sunt supusi bolii si toti sunt în moarte. Nici unul nu vede lumina eterna a vietii. Omul orb îi conduce pe cei orbi pe cararea întunecata a pacatelor, bolilor si suferintelor, si în cele din urma toti cad în prapastia cumplita a mortii. Sunt trimis la voi de catre Tatal divin, ca sa pot face lumina vietii sa straluceasca înaintea voastra. Lumina se cunoaste pe sine si cunoaste întunericul, dar întunericul se cunoaste numai pe sine si nu cunoaste niciodata lumina. Mai am înca multe lucruri sa va spun, dar nu le puteti purta înca, pentru ca ochii vostri sunt obisnuiti mai mult cu întunericul, iar lumina deplina a Tatalui divin Ceresc v-ar orbi. De aceea, voi nu puteti sa întelegeti deocamdata ceea ce va spun în legatura cu Tatal divin Ceresc, care M-a trimis la voi. Urmati, mai întâi, sa întelegeti si sa respectati doar legile Mamei divine a Naturii, despre care v-am vorbit, iar când îngerii Ei v-au curatat pe deplin si v-au reînnoit trupurile întarindu-va ochii, veti fi cu adevarat în stare sa suportati lumina Tatalui Ceresc, care este de o mie de ori mai stralucitoare decât stralucirea a o mie de sori. Caci cum credeti ca v-ati putea uita la lumina orbitoare a Tatalui divin Ceresc, când voi nu puteti sa suportati nici macar stralucirea soarelui arzator-Credeti-Ma, soarele este întocmai ca flacara unei sarmane lumânari pe lânga soarele adevarului Tatalui divin Ceresc. Aveti, deci, totdeauna încredere, speranta si dragoste. Domnul sa va binecuvanteze Fratii, in Domnul. DOAMNE AJUTA.