„Copiii sunt o problemă”, mi-a spus o femeie ce le avea pe toate. Se îngreuia să aibă copii. Atunci când o mamă găndește așa, gândirea ei este nepotrivită, pentru că de obicei mamele au dragoste.
Pe o fată înainte de a face familie, se poate ca mama ei s-o deștepte la ora 10 dimineața. Dar din clipa în care va deveni mamă și va trebui să-și alăpteze copilul, să-l spele, să-l curețe, nu doarme nici noaptea, pentru că pornește motorul.
Atunci când omul are duh de jertfă, nu murmură, nu se îngreuiază, ci se bucură. Acea femeie, dacă ar fi spus:
,,Dumnezeul meu, cum să-Ți mulțumesc? Nu mi-ai dat numai copii, ci și multe alte bunuri… Câți oameni nu au nimic și eu am atâtea case, am avere de la tatăl meu, bărbatul meu are salariu mare, scot încă două salarii de la chirii și nu mă chiniesc! Cum să-ți mulțumesc, Dumnezeul meu? Nu am fost vrednică de lucrurile acestea”
Dacă ar fi gândit astfel, plictiseala ei ar fi plecat, fiind înlocuită cu slavoslovia. Și numai dacă ar fi mulțumit lui Dumnezeu ziua și noaptea, ar fi fost destul.
-Părinte, jertfa aduce bucurie?
-O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi, n-o gustă oamenii; de aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși, se îngreuiază să trăiască. Agerimea, râvna este puterea mișcătoare în om. Dacă nu există această putere, omul este chinuit.
Mai demult, la sate, mergeau noaptea să deschidă fără zgomot vreun drum, fără să-i vadă cineva, ca să fie iertați atunci când vor muri.
Acum rar mai întâlnești acest duh al jertfei.
Am văzut și acolo, în Sfântul Munte, la o procesiune pe monahi, cum treceau pe lângă niște rugi și-și agățau camilăfcile lor în ei. Dar nimeni nu-i rupea, ca să înlesnească și pe ceilalți. Toți se plecau, ca să nu se agațe. Făceau metanie la rugi? Cel puțin de era Rugul cel Sfânt, s-ar fi potrivit! Dar fiecare spune: ,,Lasă s-o rezolve celălalt și eu să-mi fac treaba mea”. Dar de ce să n-o faci tu, căci tu i-ai văzut primul? Așa fac mirenii care nu cred în Dumnezeu.
Ce să fac cu o astfel de viață? De o mie de ori e mai bine să mor.
Scopul este ca fiecare să se gândească la celălalt, la durerea celuilalt.
Lumea și-a pierdut controlul. A plecat mărimea de suflet, jertfa, de la oameni. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia acolo la Colibă…
Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar și prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână și cu celaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam nici nu mă sprijineam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși grămadă jos de durere. Și asta nu deoarece mai înainte îmi trecuse durerea, ca mă făcusem bine prin minune, ci îl înțelegeam pe celălalt și uitam de durerea mea.
Minunea se face atunci când participă cineva la durerea celuilalt.
Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele.
Trezire duhovnicească - Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos 2000
