Protatul, Muntele Athos

Careia manastire grecească numită Protatul, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ctitorul ei dintru început, a fost Impăratul Constantin cel Mare (324-337). In 361 , pe vremea patriarhului ariean Eudoxiu a fost arsa. A fost zidită însă de către împărati Bizantini. La început a fost un schit, mai târziu avându-se în vedere locul unde se afla, cu sfatul întregului Sf. Munte s-a hotărât a se socoti catedrala orasului Careia. Chiliile sunt locuintele ieromonahilor slujitori ai administratiei centrale a Sf. Munte. In tinda bisericii se văd mormintele călugărilor martiri, care au mărturisit credinta dreaptă, contra unirii cu Roma. Deasupra mormântului ard necontenit 4 candele mari. Biserica a fost pictată de maestrul Emanuel Panselin si se întretine de către celelalte manastiri mari ale Athosului, ca si catedrală centrală. In vechime i-a fost închinată M-rea Cotroceni din Bucuresti si Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Biblioteca Careei este veche si foarte bogată. Aici se află arhiva antichitătii si actele secrete ale M-rei pe care călugării le păstrează cu mare grije nearătându-le la nimeni. In timpul războiului mondial (1914-918), englezii au silit pe călugări să le arate aceste acte, pe care le-au fotografiat si apoi le-au înapoiat. Aici se găseste si primul tipic al Sf. Munte (targos). Are si 42 manuscrise grecesti pe pergament din sec. XII-XlV-lea si multe altele. Aici se afla mormintele sfintilor martiri ucisi de Ioan Vecos in 1204 caci s-au opus latinizarii Sfantului Munte. Icoana “Axion Estin” - este legata de minunea – icoana se afla la Chilia Adormirii Maicii Domnului langa schitul Sf. Andrei, in anul 980. Un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea: “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.” Atunci apare Arhanghelul Gavriil in chipul unui calugar si ii spune sa se roage asa “Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu , cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru” la care sa adauge “Ceea ce esti mai cinstita…”, dar ucenicul nu a retinut exact cantarea , atunci ingerul a scris cu degetul pe o lespede de piatra aceasta cantare . Aceasta piatra se pastreaza si in zilele noastre. In Lunea luminata se face litanie in Careia cu aceasta icoana, iar pe 24 octombrie la Tesalonic. Schitul Sfantului Andrei In 1830 doi sihastri rusi Visarion si Varsanufie au construit o chilie; in 1874 s-a ridicat o biserica mare cu 3 altare, 19 paraclise si 30 de clopote. Sfinte moaste: aici se gaseste capul Sfantului Apostol Andrei, particele de la Sf. Alex Nevski, Sf. Maria Magdalena.

Manastirea Xeropotamu, Muntele Athos

Manastirea Xeropotamu este situata la jumatatea drumului dintre Dafne si Kareia, fiind inchinata Sfintilor 40 de Mucenici. A fost ctitorita de imparatii Constantin al VI-lea (913-959) si Roman I Lecapenul (920-944). Traditia spune ca intemeietor al manastirii a fost Sfantul Pavel Xeropotamiteanul, care a fost fiu de imparat. Denumirea de Xeropotamu a luat-o de la locul din apropiere, unde s-a nevoit Sfantul Pavel si care se numeste “Xeropotamul”, adica “paraul sec”. Se spune in viata Sfantului Pavel ca, atunci cand a venit la manastire si a cerut sa fie facut calugar, staretul i-a spus: “Cand iti va sta pieptul in barba, atunci te voi face calugar”, caci Sfantul Pavel era span. Atunci sfantul, luand un pieptane, l-a infipt in pielea obrazului, zicand staretului: “Iata ca imi sta peptanul in barba!”. Vazand staretul dragostea lui pentru Dumnezeu si cunoscand cu duhul ca va fi mare, l-a primit si l-a calugarit. In aceasta manastire, s-a intamplat o uimitoare minune atunci cand au venit cruciatii trimisi de papa de la Roma si au cerut calugarilor sa slujeasca cu preotii catolici si sa-l pomeneasca pe papa la slujbe. O parte din preotii manastirii, fiind mai fricosi si uitand de mucenicii care au rabdat chinuri pentru Hristos, au acceptat sa slujeasca cu catolicii. In momentul in care slujeau Liturghia intr-un paraclis al manastirii, s-a surpat bolta Sfantului Altar si, cazand peste ei i-a ucis, atat pe catolici, cat si pe ortodocsi. Pana in momentul de fata, paraclisul nu a mai fost reparat, fiind lasat in ruina, drept marturie pentru minunea care s-a facut. In fiecare an, la praznuirea Sfintilor 40 de Mucenici (hramul manastirii), in timpul Sfintei Liturghii cresteau in jurul Sfantului Altar 40 de ciuperci, care se luau si se imparteau credinciosilor ca binecuvantare. Din anul cand s-a slujit cu catolicii, ciupercile nu au mai rasarit niciodata. Voievozii si boierii romani, care au contribuit la refacerea si intretinerea manastirii au fost: Neagoe Basarab, Vlad Vintila, Alexandru Coconul, vamesul Paun, postelnicul Ioan, negustorul brasovean Radu. Cu sprijinul lui Alexandru Lapusneanu si a doamnei Ruxandra a fost renovata si pictata biserica mare. Pe usile sculptate, se vad stemele Moldovei si Tarii Romanesti. In momentul de fata, manastirea are 40 de calugari, iar pe teritoriul manastirii se nevoiesc in jur de 20 de calugari printre care, la o chilie, si un calugar roman. Manastirea are si o bibliotecă bogată cu cărti si manuscrise grecesti: 19 manuscrise pe pergament cuprinzând diferite materii din sec. X-XIV, 239 manuscrise cuprinzând probleme bisericesti din sec, XVI-XVIII si altele. Manastirea are cea mai mare bucata din lemnul Sfintei Cruci, cu urmele unui piron cu care a fost rastignit Mantuitorul nostru Iisus Hristos, o cruce din lemn împodobită cu pietre scumpe rosii, dăruită de Constantin Duca domnul Tării Românesti, bucăti din fasa si scutecele Domnului. Dintre multele sfinte moaste care se afla aici, amintim de cele de la Sfintii 40 de Mucenici, Sfintii Mercurie, Teodor Tiron si Teodor Stratilat, un deget al Sf. Vasile cel Mare, capul Sf. Axentie, o bucată din moastele Sf. Salomeia, parte din darurile care le-au adus magii la nasterea Domnului, o bucată mare de sânge de la Sf. 40 mucenici si altele. de Monah Pimen Vlad

Istoricul Muntelui Athos

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km, aria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui. Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă. In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice.De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp. O legendă spune, că vreme îndelungată a petrecut aici si Junona. Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului. Lumea dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgâne. După poemele lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei, faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si astăzi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Păgânii care locuiau Sf. Munte, după o veche traditiune bisericească au primit crestinismul din vremile cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale. Se stie că, după înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: Mergând învătati toate neamurile… si propovăduiti evanghelia la toată zidirea”, Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire. In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne. Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel. După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului. Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul – si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru. Vântul însă fiind împotrivă, – după dnmnezeiasca rânduială de sus – se pomeneste după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi. Când s-a apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării. Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Născătoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si căzând i s-au închinat, zicând; O prea sfântă stăpână, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput? Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toată zidirea? ” Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătându-i să creadă si să se boteze în numele Lui. Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate. Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor. După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru. Sf. Lazăr, după multă asteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazăr cum a fost rânduită să meargă la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevărată. Sf. Lazăr s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se bănuieste însă că ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însotise pe Sf. Fecioară în călătoria Sa spre Athos. Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu. Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma de sihăstrii si de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. Către sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu. De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile. In a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmată de altii, asa că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea profundă a muntelui. Vasile Macedon, împăratul bizantului (867-886) ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul. Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri. Ca organizator al Sf. Munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea mânăstire Lavra, pe la anul 963. Pentru viata sa, plină de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor. Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe. Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sf. Munte. 0 chestie care merită să fie cercetată este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către sotul său. Primită în port de către monahii a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte”. Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol. De atunci si până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos. Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază aici mânănstirea lor Sf. Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărti Slavonesti, pomenite încă pe la 1143. In curând se înfiintează si mânăstirea Sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească si un frumos schit românesc: Prodromul. In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând si mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe. De atunci si până azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelentă al monahismului ortodox.