istorioara

Batranul si ucenicul cel tacut Un tanar carturar a venit odata la un parinte zavorat si l-a rugat sa-l primeasca ca ucenic. Parintele cel zavorat i-a spus: - De voiesti sa te primesc ucenic, imparte averea ta saracilor ! Tanarul a facut intocmai dupa cuvantul batranului, apoi a venit din nou, cu rugamintea de a-l primi ca ucenic. - Oare, te vei putea pazi sa nu vorbesti ? - Fagaduiesc ! - a raspuns tanarul. Si acesta a fost singurul cuvant rostit de noul ucenic al batranului, vreme de cinci ani. Pentru ca se dusese vestea in zona si multi veneau in munte, sa il vada pe parinte si pe ucenicul sau, batranul l-a trimis pe ucenicul cel ce pazea tacerea la o manastire, drept incercare. Vroia sa vada, va vorbi sau va pazi in continuare tacerea? Insa ucenicul a pastrat fagaduiala de a tacea, precum spusese odinioara. Staretul acelei manastiri, vrand sa-l incerce pe tanar, l-a trimis sa duca un mesaj scris la o alta manastire, aflata peste un rau care tocmai se revarsase, crezand ca se va intoarce sa spuna: "Nu pot trece." Si a trimis staretul si un alt frate, in urma lui, sa vada cum si ce va face. Tanarul cel ce pazea tacerea a ajuns la rau, l-a vazut revarsat si s-a pus in genunchi, la rugaciune staruitoare. Indata, un crocodil s-a apropiat de mal si s-a oprit. Pasind pe spatele lui, animalul l-a trecut pana pe partea cealalta. Tot asa se petrecura lucrurile si la intoarcere. Dupa un timp, staretul ce il trimisese la drum a primit veste de la acea manastire, careia ii scrisese: - Chiar daca era mut, ingerul lui Dumnezeu era monahul acela !

CAMPANIA ATEILOR CONTRA BISERICII ORTODOXE...

CAMPANIA ATEILOR CONTRA BISERICII ORTODOXE... Trăim, iubiţii mei, într-o epocă dificilă, în anii necredinţei. Necredinţa domină. Altădată nu îndrăznea vreun om să blasfemieze cele dumnezeieşti în public. Nimeni. Dacă vreodată cineva ar fi îndrăznit, mii de mâini se ridicau să-l lovească. Nu putea să reziste. Şi dacă vreodată apărea vreunul şi spunea că nu există Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului, că nu există iad şi rai, îi închideau poarta. Până şi femeia îl izgonea. Însă după cum astăzi oamenii se feresc de un bolnav cu o boală contagioasă, aşa se fereau odată de omul care era cuprins de cea mai rea boală, de ateism şi de necredinţă. În acei ani hulitorul şi ateul nu era tolerat. Acum însă, în ultimii ani, răul a înaintat. Nu doar aceştia care merg la şcoli şi la universităţi şi învaţă câteva lucruri şi apoi fac pe înţelepţii şi se întorc în sat şi stau la cafenea buluc cu ţigara în gură şi mănâncă sudoarea plugarului fără osteneală, nu doar aceştia spun că nu există Dumnezeu, ci până şi în munţi şi în văi, sătenii simpli, şi ciobani, şi copii mici, şi femei bătrâne, îi auzi spunând că nu există Dumnezeu. Sunt anii necredinţei şi ai ateismului. Şi nu numai că se leapădă de credinţă, dar unii în zilele noastre urăsc Biserica lui Hristos. Sunt asemenea cu câinele turbat. După cum câinele când turbează nu cunoaşte pe nimeni, ci îşi muşcă până şi stăpânul, aşa şi aceştia, câini turbaţi ai veacului nostru, urăsc de moarte Biserica. Dacă ar fi cu putinţă, ar dărâma bisericile şi i-ar sfâşia pe clerici şi pe purtătorii de rasă. N-am văzut oare acestea în zilele noastre, fie în Constantinopol, fie în Epirul de Nord din partea lui Emver Hotza, fie în Ciprul din partea lui Attila, fie în Serbia şi în Kossovo? Şi toate acestea sub privirile ipocritei comuniuni internaţionale, care pe de-o parte taie în numele drepturilor democratice, iar pe de altă parte ştie să-şi spele mâinile şi să să amnistieze crimele. Dar nu sunt doar ateii statelor străine, cei care au dărâmat bisericile şi au interzis să se boteze copiii şi au obligat pe creştini chiar să îşi schimbe numele. Sunt şi unii de-ai noştri aici, care urăsc Biserica şi vor să aplice şi în patria noastră astfel de regimuri ateiste. Şi dacă îi întrebi: De ce urâţi Biserica? Ce rău v-a făcut?, răspund că, chipurile Biserica s-a aliat cu sistemul, că preoţii şi episcopii îi susţin pe bogaţi, capitalul... Asta este o minciună. Nu ştiu ce se întâmplă în alte credinţe şi în alte religii, dar dacă vom cerceta credinţa noastră vom vedea că Cel care a întemeiat Biserica noastră, Domnul nostru Iisus Hristos, a trăit sărac în lume şi a mustrat iubirea de arginţi. Nimeni altul nu a mustrat îmbogăţirea, lăcomia, nedreptatea, precum a făcut-o Hristos. El este cel care a spus că două lucruri nu pot coexista: iubirea banului şi iubirea lui Dumnezeu, adică să iubeşti şi banii şi să iubeşti şi pe Dumnezeu (A se vedea Matei 6, 24). Aceste lucruri sunt incompatibile. După cum două picioare nu încap într-un papuc, tot aşa în aceeaşi inimă nu poţi să pui iubirea banului şi iubirea lui Dumnezeu. „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona"; „Nimeni nu poate să aibă doi domni; pentru că sau pe unul îl va urî şi pe altul îl va iubi, fie de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui" (Matei 6, 24). Acestea le-a spus clar Hristos. Vei spune poate următoarele: - Hristos, desigur, este bun. Eu cred în Hristos. Dar preoţii exploatează religia şi adună comori... Nu ştiu, repet, nu ştiu ce se întâmplă în altă parte în lume, dar aici, în patria noastră, preoţii sunt toţi săraci, sărăcuţi. Câţi preoţi are Elada? Aproximativ 8 000? Mergeţi pretutindeni şi cercetaţi: în Epir, în Macedonia, în Moreia, în insule; oriunde aţi merge, veţi vedea că preoţii nu provin din aristocraţie. S-au născut în case sărace, în familii smerite. Nicio casă bogată, niciun înalt demnitar, niciun armator fabulos de bogat nu-şi face copilul preot. Cercetaţi şi vă convingeţi. Dacă veţi găsi pe undeva vreun cleric că este fiu de judecător, de avocat sau de ofiţer superior sau de alt om mare, va fi o excepţie care nu distruge, ci întăreşte regula. Clerul nostru este „os din oasele şi carne din carnea" poporului. - Veţi spune: bine, preoţeii, dar episcopii? Nu ştiu ce fac ceilalţi episcopi, dar îngăduiţi-mi să îndrăznesc să spun ceva despre mitropolia mea, care mă cunoaşte de atâţia ani. Poate spune cineva că episcopul ei iubeşte banii? Dacă veţi căuta în buzunarele mele, nu veţi găsi bani. Din clipa în care am fost instalat am slujit nenumărate Liturghii în toate parohiile; de nicăieri nu am luat bani, nicio cafea n-am cerut. Gratuit slujesc şi învăţ. Am făcut sute de hirotonii; nu am luat nicio drahmă. Iar salariul meu îl dau pe tot. Când voi muri nu vor găsi nimic altceva decât o rasă şi câteva cărţi. Şi cu siguranţă nu sunt singurul. Aşadar, nu stau în picioare judecăţile împotriva Bisericii. Altul este motivul pentru care o urăsc. Biserica este ceea ce este frâul, care nu lasă calul să cadă în prăpastie, ceea ce este frâna care fereşte maşina de la accident. Însă, după cum calul turbat muşcă de frâu, aşa şi vrăjmaşii Bisericii, care vor să trăiască fără frâu, după chefurile lor, se aruncă asupra Bisericii cu ură. Dar chiar şi pentru aceştia care o urăsc, Biserica noastră se roagă. Noi nu îi urâm, îi iubim şi ne rugăm pentru ei şi Îl chemăm pe Dumnezeu şi pentru ei. Biserica nu urăşte pe nimeni, precum Hristos pe cruce, Care, în timp ce-L pironeau, se ruga pentru răstignitorii Săi. Dar, atenţie! Dacă Biserica nu urăşte pe nimeni, trebuie să spunem însă că cei care urăsc Biserica şi pe clerici, cei care hulesc pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, vrăjmaşii lui Hristos şi prigonitorii Bisericii nu vor avea un sfârşit bun. O spune Evanghelia de astăzi. Ce este astăzi? În Duminica după Naşterea Domnului amintim de un împărat rău-făcător, Irod. - Ce a făcut? A luat sabia şi a înjunghiat - câţi? Paisprezece mii (14.000) de prunci! După cum casapul înjunghie mieluşeii, aşa şi acesta a înjunghiat paisprezece mii de copilaşi. De ce? Spera că între copii ar fi şi Domnul nostru Iisus Hristos. Şi aceştia, ca nişte îngeraşi, s-au dus în cer şi cântă „Aliluia"! Însă cu Irod ce s-a întâmplat? Pe mine mă întrebaţi? Citiţi şi vedeţi ce spune istoria. S-a îmbolnăvit, a căzut de tot la pat, s-a umplut de răni din care curgea puroi, putrezea, mirosea urât şi se umplu de viermi; aşa a murit şi şi-a dat sufletul. Şi numai el? Există şi un alt exemplu: Iulian Apostatul. Acesta a trăit după 300 de ani. A prigonit Biserica, a vrut să readucă închinarea la idoli, să şteargă numele lui Hristos, să nu se mai audă de Hristos. Care a fost sfârşitul lui? S-a dus într-un război, iar în luptă, o săgeată l-a lovit în piept. Şi-a umplut atunci mâna cu sânge şi în clipa în care deja îşi dădea sufletul, l-a aruncat în aer şi a spus: „M-ai învins, Nazarinene!". M-ai învins, Hristoase! Nimeni nu poate să-L învingă pe Hristos. Oricine se împotriveşte - băgaţi de seamă! - oricine ar fi, mic sau mare, om sau sistem, oricine merge contra lui Hristos se va preface în cenuşă! Există Dumnezeu, există Hristos! *** Astupaţi-vă urechile, fraţii mei! Nu ascultaţi ce spune unul şi altul. Păstraţi-vă credinţa în Hristos, credinţa părinţilor noştri, adânc în sufletul vostru. Nici o forţă să nu poată să o dezrădăcineze. Acestea am avut să vă spun şi acestea să le credeţi. Să ascultaţi de Biserica noastră, iar când se va apropia sfârşitul vieţii noastre, acesta să nu fie ca sfârşitul lui Irod, care a fost pedepsit de Atotputernicul Dumnezeu, ci sfârşitul nostru să fie ca al tâlharului, care fiind pe cruce a spus: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!" (Luca 23, 42).

Povestea Mosului Nicolae

Sfantul Nicolae, adevaratul Mos Craciun

Cea mai influenta figura care sta la baza povestii lui Mos Craciun este Sfantul Nicolae. Acesta a fost o persoana reala si a trait in Asia Mica, Turcia de azi. Era cunoscut pentru bunatatea si generozitatea sa. Cea mai cunoscuta poveste despre Sfantul Nicolae este cea a fetelor sarace care nu aveau zestre pentru casatorie.

Pentru Biserica Catolica, un sfant este acea persoana

care a dus o viata atat de sfanta, incat si dupa moarte este capabil sa ofere ajutor celor aflati pe pamant. Sfantul Nicolae este unul dintre cele mai iubite personaje biblice, al treilea dupa Isus si Fecioara Maria.

Istoria moderna a lui Mos Craciun

Versiunea americana a lui Mos Craciun este bazata pe povestea daneza a lui Sinter Klaas (Sfantul Nicolae). Aceasta poveste a fost adusa in New York la inceputul secolului XVII. In 1773 numele lui Mos Craciun aparea in presa ca “St. A. Claus”. Cel care a raspandit povestea lui Sinter Klaas a fost scriitorul Washington Irving care l-a descris pe Mos Craciun si traditia sa de a veni cu cadouri in fiecare an in ajunul zilei de 6 decembrie. In 1823 insa, preotul Clement Clarke Moore a scris un poem pentru copiii sai. Povestea lui Moore a dat startul traditiei lui Mos Craciun. In poem, preotul a inclus detalii precum reni, rasul lui Mos Craciun, coboratul pe cos si agatarea sosetelor pe soba.

In 1860, ilustratorul Thomas Nast a creat celebra imagine a lui Mos Craciun: un batran vesel si gras, cu barba alba si cu un costum rosu cu alb. Nast a mai adaugat si alte detalii pentru mosul cel darnic: atelierul de jucarii de la Polul Nord si lista copiilor buni si rai. Crestinarea Craciunului La inceput Craciunul nu se sarbatorea si era chiar descurajata aceasta incercare in unele comunitati. La inceputul secolului XVII cei care sarbatoreau Craciunul primeau o amenda de 5 silingi. Chiar si preotii spuneau ca sarbatorirea Craciunului era un afront adus lui Dumnezeu. Acest lucru pare surprinzator, insa acum cateva mii de ani, Craciunul era o sarbatoare pagana, care celebra solstitiul de iarna. Crestinarea sarbatorii de Craciun a inceput in anul 336 i.en. cand Papa Iulis I a ales ziua de 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Isus. Altfel de poveste a lui Mos Craciun Legenda spune ca Fecioara Maria, cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Acesta a refuzat-o si a trimis-o in schimb la fratele sau mai mic si mai bogat, la Mos Craciun. Maica Domnului ajunge la casa lui Mos Craciun si o gaseste acasa pe sotia acestuia, pe Craciuneasa careia ii cere adapost. Craciuneasa nu a stat mult pe ganduri, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, nu o primeste in casa si o trimite sa nasca in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-l nasca pe Pruncul Isus. Mos Craciun afla insa despre fapta sotiei si ii taie mainile. Dar Maica Domnului face o minune si ii lipeste Craciunesei mainile la loc. Dupa ce a vazut minunea Fecioarei Maria si dupa ce a aflat ca in grajdul sau s-a nascut Isus, Mos Craciun se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu. Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci si de atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului, Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si ne pune sub brad cadourile mult asteptate. Mos Craciun cel popular Companiile americane au popularizat imaginea lui Mos Craciun si numeroase versiuni ale acestui personaj au fost publicate in ultimii cincizeci de ani. Mos Craciun a inceput sa apara si in reclame. In 1930, cel mai faimos ren, Rudolf, si-a facut aparitia. De-a lungul timpului numeroase cantece, povesti si fime au fost realizare pe baza povestii lui Mos Craciun, a renilor si a spiridusilor. Nume ale lui Mos Craciun in lume: Anglia - Kris Kringle sau Father ChristmasBelgia - De Kerstman Italia - Babbo Natale;Germania - Weihnachtsmann sau Sankt NikolausSuedia – Jultomten sau Christmas BrownieHawaii - KanakalokaChile - Viejo PascuerroFranta - Pere NoelJaponia - Hoteiosho sau Santa KurohsuRusia - Ded Moroz

Păstraţi Biserica lui Dumnezeu!

Sfantul Munte Athos catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si Patriarhul Daniel: Păstraţi Biserica lui Dumnezeu! Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a trimis la data de 03.07.2008, către Prea Fericitul Patriarh Daniel şi către toţi ierarhii care fac parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un document oficial spre a fi luat în discuţie în cadrul întrunirii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de marţi, 8 iulie 2008. Textul exprimă poziţia oficială a Sfântului Munte privind împărtăşirea mitropolitului Banatului cu episcopi eterodocşi, greco-catolici şi catolici, pe 25 mai 2008 şi co-liturghisirea episcopului Oradiei cu un episcop greco-catolic la slujba Aghiasmei celei mari de anul acesta. Conform informaţiilor primite, este pentru prima dată când comunitatea athonită adresează o astfel de scrisoare Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Faptul certifică excepţionala importanţă şi gravitate a evenimentelor pentru viaţa Ortodoxiei româneşti. Gasiti mai jos scrisoarea in traducere si original: Nr. înreg. F. 2/7/1541 Careia, 20-06/3-07-2008 Sfînta Chinotită a Sfântului Munte Athos Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preşedintele Sfântului Sinod al Ierarhiei Sfintei Biserici a României şi tuturor membrilor cinstitei Ierarhii la Bucureşti Prea Fericirea Voastră, Cu adîncă tristeţe, noi, totalitatea monahilor care ne nevoim în Sfântul Munte, am fost informaţi despre cu totul neaşteptata comuniune sacramentală (intercomuniune) din data de 25 mai 2008 a Prea Sfinţitului Nicolae, Arhiepiscop de Timişoara şi Mitropolit al Banatului, cu episcopul uniat şi cu nunţiul papei, act săvîrşit prin împărtăşirea celui dintîi din «pîinea» şi din «potirul» ereticilor acelora. Unui ortodox îi este imposibil să treacă pe lîngă acest eveniment fără să simtă amărăciune şi serioasă îngrijorare. Cei care au o vie conştiinţă de sine ortodoxă şi un ascuţit simţămînt ortodox văd cum este încălcată în gradul cel mai înalt credinţa noastră, a ortodocşilor, în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească. Actul neaşteptat al Prea Sfinţitului Mitropolit mai sus pomenit răstoarnă din temelii Eclesiologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii. De vreme ce cuvintele înscrise în Epistola către Efeseni constituie predanie apostolică: «Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez» (Efeseni 4, 3-5), iar această moştenire este păzită în mod neclintit de douăzeci de veacuri în Biserica noastră Ortodoxă cu preţul multor osteneli, cu sudoare şi sînge, cum poate sta nepăsătoare conştiinţa ortodocşilor cînd este desfiinţată temelia mîntuirii şi pusă în pericol nădejdea cea în Hristos? Întîistătătorii ortodocşi, precum şi însăşi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu au accentuat în multe rînduri faptul că potirul comun nu poate constitui un mijloc de realizare a unirii. Convingerea comună a ortodocşilor este aceea că deplina unitate dogmatică în Credinţa Ortodoxă este condiţia absolut necesară pentru oricare unitate bisericească viitoare a eterodocşilor creştini care s-au separat de Biserica Ortodoxă. Aşa cum a scris şi vrednicul de pomenire părinte Dumitru Stăniloae: «Pentru Biserica Ortodoxă intercomuniunea care separă comuniunea euharistică de unitatea de credinţă şi de unicitatea Bisericii este de neconceput. Mai corect spus, aceasta este un pericol de dizolvare a Bisericii, a unităţii de credinţă şi de încetare a Euharistiei» (Pentru un Ecumenism Ortodox, ed. Athos, Pireu, 1976). Intercomuniunea sacramentală săvîrşită cîndva în trecut în mod neteologic şi nejustificat de către unii în diaspora ortodoxă a fost condamnată în repetate rînduri de către Biserica Ortodoxă. Pe lîngă aceasta, am luat cunoştinţă şi de sminteala răspîndită în poporul român credincios şi de protestul energic al cuvioşilor monahi atît din România, cît şi de la Sfîntul Munte. Cunoaştem, de asemenea, şi faptul că diverşi factori din afara Bisericii exercită presiuni de nesuportat în vederea justificării actului Prea Sfinţitului Nicolae. Cu toate acestea, nici o acţiune deliberată venită din partea acestora nu poate acoperi, în conştiinţele episcopilor ortodocşi, datoria lor episcopală ce decurge din cuvîntul Apostolului: «Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfînt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu însuşi sîngele Său» (Fapte 20, 28). De altfel, opoziţia dusă pînă la vărsarea de sînge mucenicesc a poporului ortodox al României faţă de uniatizarea lui forţată din secolul al XVIII-lea, opoziţie consemnată de scriitori români şi străini, este dovada cea mai bună a faptului că poporul vostru credincios iubeşte Ortodoxia şi nu doreşte uniri false cu papistaşi şi uniaţi. Uniaţii, oricît ar fi de apreciaţi ca oameni pentru suferinţele la care au fost supuşi, alături de ortodocşi şi de alţi creştini, de către regimurile atee, nu pot participa la împărtăşirea potirului nostru şi nici noi la împărtăşirea potirului lor, deoarece împărtăşirea din aceeaşi Pîine şi din acelaşi Potir este pentru noi o chestiunea eclesiologică, iar nu una sociologică; este rodul deplinei unităţi dogmatice, cultice şi administrative în Credinţa Ortodoxă, iar nu un mijloc de promovare a unor unificări lumeşti; înseamnă comuniune cu Hristos şi în Hristos şi nu se referă la formele trecătoare ale unei societăţi doar omeneşti. În afară de acest eveniment, dorim să ne exprimăm îngrijorarea şi pentru săvîrşirea anul acesta, la praznicul Arătării Domnului, a Sfinţirii Apei de către Prea Sfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în comun cu episcopul uniat al locului. Ne întrebăm dacă nu cumva toate acestea se fac pentru a se cultiva aşa-zisul ecumenism popular, pentru ca popoarele să se obişnuiască cu ideea unităţii în ciuda diferenţelor dogmatice şi pentru a se promova o unitate a Bisericii Ortodoxe cu creştinii eterodocşi fără rezolvarea acestor diferenţe. Prea Fericirea Voastră, Considerăm că pentru aceste acţiuni anticanonice extreme sîntem împreună răspunzători înaintea Domnului şi aceia dintre noi care tăcem sau consimţim cu făptuitorii. De aceea, cu profund respect vă rugăm să vă aplecaţi asupra acestor chestiuni cu cuvenita sensibilitate faţă de Sfintele Canoane şi să înlăturaţi sminteala de la mijloc, pentru ca să se slăvească prea sfînt Numele Domnului, pentru a fi alinat poporul ortodox credincios din România şi de pretutindeni şi pentru ca sfintele Biserici ale lui Dumnezeu să se bucure de buna rînduială şi de pacea cea plăcută lui Dumnezeu. Referitor la cele de mai sus, dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că noi nu putem primi în comuniune bisericească pe episcopul care va stabili comuniune sacramentală cu uniaţi, papistaşi, monofiziţi, protestanţi sau alţi eretici fără ca în prealabil aceştia să se întoarcă la Credinţa Apostolică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Avem speranţa că, cu dragoste părintească, veţi acţiona cum se cuvine în acord cu cele stabilite de Sfintele Canoane. Pentru toate acestea, cerînd ca nişte fii binecuvîntările patriarhale ale Prea Fericirii Voastre celei de Dumnezeu cinstitoare, vă sărutăm Cinstita Dreaptă şi vă asigurăm de respectul nostru fără margini. Toţi reprezentanţii şi întîistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfîntului Munte Athos adunaţi în sinaxă.

Dar de ce, fratilor, trebuie sa ne bucuram noi pururea în Hristos?

Noi trebuie sa ne bucuram întru El pentru ca El ne-a aratat realitatea celei mai mari si mai frumoase nadejdi a omenirii.

++++

El ni L-a aratat noua pe Cel Unul, Atotputernic, Atotîntelept si Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a daruit noua cinstea si privilegiul de a ne numi fii ai Lui.

El ne-a aratat noua viata cea nepieritoare si vesnica: viata de mii de ori mai buna si neînchipuit mai buna decît aceasta viata a noastra de pe pamînt.

**********

El ne-a aratat noua împaratia cea duhovniceasca, împaratia îngerilor si a dreptilor, împaratia a tot binele, a luminii adevarului si dreptatii. ****

El ne-a aratat noua si ne-a descoperit care trebuie sa fie scopul vietii noastre pe pamînt, sensul tuturor eforturilor si luptelor noastre întru aceasta viata trecatoare.

*****

El ne-a descoperit noua oceanul iubirii si fericirii celei ceresti, fata de care toate suferintele, chinurile si ispitele pe care le suferim în aceasta viata sînt ca niste stropi de apa murdara, care nu pot nicicum sa întineze oceanul.

****

O, fratilor, mic este pretul pe care Domnul ni-l cere în schimbul acestei bucurii, în care se scalda îngerii si în care înoata dreptii!

****

Nu ni se cere decît sa împlinim cu gîndul, cuvîntul si fapta putinele si scurtele Lui porunci! O Stapîne Doamne Iisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vietii, Cela Ce esti bucuria si slava noastra, lauda si multumirea noastra!

Pune Degetul Tau pe gurile noastre si nu lasa nici un strop de ispita a tristetii sa ne murdareasca si sa ne otraveasca pre noi, Caci Tie se cuvine toata slava si multumita în veci, Amin.

****

Doamne Ajuta!

DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (Corinteni I-13)

SA TINETI CREDINTA IN CARE NE AM NASCUT!

Să ţineţi credinţa pe care aţi supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Să ţineţi credinţa pe care o avem de două mii de ani !

Nu vă luaţi după slugile satanei,* care vin din Apus cu milioane de dolari,ei cumpără pe cei proşti şi nelămuriţi în credinţă, să rupă unitatea şi sufletul poporului român şi vor să facă cele mai mari erezii şi nebunii în ţara asta.

Păziţi-vă de nebunii aceştia ! Au case de rugăciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoţi şi arhierei, nu este Hristos. Că Mântuitorul a spus aşa la Apostoli :

« Luaţi Duh Sfânt ! Cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi. Iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi » .

Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi şi la preoţi. Căci Apostolii, prin punerea mâinilor şi prin succesiunea apostolică, au dat darul Duhului Sfânt la toti preoţii din lume, prin hirotonii. Deci, băgaţi de seamă, că sectarii nu au ierarhie canonică; n-au pe Duhul Sfânt în ei; n-au cele şapte Sfinte Taine, nu cinstesc pe Maica Domnului şi Sfânta Cruce şi nu au mântuire.

Auziti ce spune Apostolul Pavel?

« Luaţi aminte de voi şi de turma voastră, întru care v-a pus pe voi Duhul Sfânt păstori », zice la preoţi şi la arhierei. - Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, când S-a înălţat la cer, le-a spus :

« Staţi în Ierusalim până vă veţi îmbrăca cu putere de sus ! » Şi la Duminica Mare, după zece zile, a venit peste ei Duhul Sfânt de sus, în chip de limbi de foc.

Pe urmă, vorbeau toate limbile de sub cer. Şi după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus, i-a trimis, zicând : « Mergând, propovăduiţi Evanghelia la toată lumea, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui + iar cine nu, se va osândi » . Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonică, Duhul Sfânt este în Biserică şi cap al Bisericii este Hristos. Toţi sectarii care s-au rupt de Hristos şi nu merg la Biserică, sunt fiii lui Antihrist şi înaintemergătorii satanei. Să nu vă luaţi după ei ! Să nu spuneţi că nu v-am arătat adevărul ! Doamne Ajuta !

CODURILE DE BARA LA ANIMALE

Anul acesta am fost la ţară, unde personal am văzut mai multe vaci de-ale oamneilor, cărora li s-a aplicat pe urechi codul de bare. Mai ţineţi minte filmul din perioada sovietică “Operaţia Δ, cu Niculin, Viţin şi Morgunov?! Fraza lui Morgunov adresată lui Viţin : “antrenează-te mai bine pe pisici!” Am ajuns fraţilor să trăim vremurile, când au început “antrenamentele” cu codul de bare şi microcipul, pe pisici, vaci, cai şi alte dobitoace necuvântătoare. În curând cu siguranţă, vor lăsa dobitoacele cu patru picioare şi vor trece la... Cele cu doua picioare ce parere aveti?

a cuie este Lupta aceasta? si pentru ce se aplica aceste coduri de Bara , sau cipuri?

chiar am vazut cu ochii mei cand aici in italia sa aplicat un cip la un catelus, cu care ia atacat o siringa dupa ceafa animalului, Zicand ca in caz de se perde , acest caine va fi depistat dupa codul de bara.... Ce sa fie oare cu codurile aceste?

Sau cu Pasapoartele , si Buletinele Biometrice?

Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui!

"DRAMA SI CUGET"

"DRAMA SI CUGET"

Mi-au îngheţat degetele de atâtea victorii simbolice asupra acestui aisberg călător , pe care îmi plimb fără jenă dârele de piele e tot trupul tău de boreală acest ieşind în lumea mea puţin deasupra ei mult sub ,nu mai sunt sigur dacă ne rotim. am întâlnit lepădate ici coloscheletul buzelor mele ,carnea plină cu dorinţe congelate şi renunţări ,am privit atunci cu limba prinsă într-un cub de gheaţăla întinsul cer sfânt al gurii tale deasupra sub mine erai deschisă cu răsuflările-ţi învecinate cu noaptea eu îmi culegeam din ger ultimele falange şi schiţam în ea V-ul tău .

Diacon Cazacu Gheorghe.