8 aug. 2009

SF. PAISIE AFONITU: PROOROCIRI DESPRE ULTIMUL RAZBOI MONDIAL-TEASCUL MANIEI LUI DUMNEZEU

  • Ultimul Razboi Mondial, in Apocalipsa este numit teascul Maniei lui Dumnezeu, cand oamenii vor fi striviti ca poamele in teasc, atat de cumplit, incat: au iesit sange din teasc, pana la fraile cailor, de o mie sase sute de stadii. (Apoc. Cap. 14, ver. 19-20) Sf. Paisie Afonitul ne vorbeste despre acest mare si infricosat razboi, zicand: Astazi a ceti proorocirile din cartea Apocalipsei, este totuna cu a ceti ziarele: atat de bine si de clar Sfanta Scriptura ne descrie toate evenimentele, ce se intampla in aceste ultime vremi. Iar gandul imi spune, ca se vor mai intampla inca multe evenimente: de pilda, Rusii vor ocupa Turcia, iar Turcia va disparea de pe harta lumii, pentru ca 1/3 din turci vor deveni crestini, 1/3 vor muri in acest razboi, 1/3 vor pleca in Mesopotamia.
  • Orientul Mijlociu va deveni arena unor razboaie, la care vor lua parte si Rusii. Se va varsa mult sange, caci pana si Chinezii vor trece raul Eufrat, avand o armata de 200.000.000 de oameni. Si ei vor ajunge pana la Ierusalim. Iar o trasatura caracteristica a apropierii acestor evenimente, va fi daramarea moscheii lui Omar, pentru ca daramarea acestei moschei, va insemna inceperea lucrarilor de reconstruire a templului lui Solomon, pre care Solomon in vechime l-au construit anume pre acest loc. Iar in Constantinopol, va avea loc un mare razboi intre rusi si europeni, in care se va varsa mult sange. Grecia nu va juca un prim rol in acest razboi, insa ei ii vor da Constantinopolul si nu pentru ca Rusia se va inchina Greciei, ci pentru ca la momentul acela nu vor putea gasi o mai buna rezolvare a situatiei, deoarece vor fi presati de imprejurari grele si atunci ei vor face o intelegere cu Grecia, in urma careia armata Greciei, fiind inca departe de oras, va primi Constantinopolul.
  • Nu demult cineva mi-a spus, ca in momentul de fata armata Chinei numara doua sute de milioane de oameni, adica cifra concreta despre care scria Sf. Ioan in Apocalipsa. Iar cand veti auzi ca turcii fac baraj in partea de sus a Eufratului si folosesc apa pentru udatul campurilor, atunci sa stiti, ca pregatirile pentru acel mare razboi se apropie de sfarsit si noi ne aflam in pragul Razboiului, caci atunci calea pentru armata cea de doua sute de milione, ce va porni de la rasaritul Soarelui – va fi deschisa – dupa cum ne marturiseste Sfanta Scriptura.
Scris: Cazacu Gheorghe Sursa Originala.

3 comentarii:

mihaizzz spunea...

eu tot sper ca oamenii sa devina mai buni si Dumnezeu sa ne ajuta sa evitam razboaiele...

Sorin M. spunea...

"Şi noi, românii, ne-am avut robia noastră..."
"...Sunt multe pricinile pentru care ţara noastră cea nouă este aşa cum este şi nu cum ar trebui să fie. Unele din acestea le voi spune.
Încep cu una sufletească. Am luat-o din Biblie...
Izraelitenii au stat sute de ani în robia egiptenilor şi a lui Faraon. Era grea robia şi suspina poporul, făcând cărămizi şi palate pe seama lui Faraon. Nădejdea însă nu şi-au pierdut-o. În sufletul poporului chinuit şi apăsat de jugul robiei, trăia credinţa, nădejdea trezită şi vestită de proorocii lor că vor scăpa o dată şi o dată şi vor trece într-o ţară mândră şi fericită, în Canaanul făgăduit.
Şi a sosit şi vremea vestită prin prooroci. Izraelitenii au scăpat din robie, au trecut Marea Roşie şi au plecat spre ţara făgăduinţei, spre Canaan.
...Dar aţi citit şi aţi auzit din Biblie câte au păţit şi au suferit izraelitenii după ce au scăpat din robie şi până ce au ajuns în Canaan. O dată n-aveau pâine, o dată n-aveau apă, şi întreaga lor cale a fost un lanţ de necazuri, de lipsuri şi de suferinţe.
Dumnezeu a voit să fie aşa, căci în Biblie citim că izraelitenii, după ce au scăpat din robie, s-au făcut răi, cârtitori, neascultători....

Va urma

Sorin M. spunea...

Continuare la postarea anterioara:

Cei ce răbdaseră ani de zile robia lui Faraon, la cele dintâi greutăţi, începură a cârti şi a mustra pe Moise şi pe Aaron că i-au scos din Egipt, pentru că acolo aveau carne destulă... iar alţii şi-au făcut un viţel de aur, cu jocuri şi tămbălăuri, tocmai în vremea cea sfântă când sus, pe muntele Sinai, Moise primea, între tunete şi fulgere, Tablele Legii...
Biblia ne spune că Dumnezeu a pedepsit aceste greşeli ale lui Izrael cu aspră pedeapsă, grăindu-le prin gura lui Moise astfel:
«Voi nu veţi intra în pământul făgăduinţei, ci în pustia asta vor cădea şi rămânea oasele voastre. Numai după ce se vor topi oasele voastre în pustie vor putea intra fiii voştri în Canaan».
...Şi aşa s-a şi întâmplat. Pentru păcatele lor, toţi au murit pe drum, înainte de a ajunge în ţara făgăduinţei, în ţara cea frumoasă şi fericită...
...Şi noi, românii, ne-am avut robia noastră. Ca izraelitenii, ne-am avut şi noi egiptenii şi faraonii noştri, adică străinii care ne-au stăpânit. Sute de ani a purtat şi poporul nostru pe umerii şi pe sufletul său această grea robie. Dar nădejdea nici ei nu şi-au pierdut-o. În sufletul poporului nostru trăia frumosul vis, trăia ţara vestită de proorocii noştri, de învăţaţii neamului nostru: Canaanul nostru, ţara făgăduinţelor şi a aşteptărilor noastre de veacuri. Şi, iată, a sosit şi pentru noi plinirea vremii. Am scăpat şi noi de robia cea lungă. Din robie am scăpat, dar, iată că n-am ajuns în «Canaanul cel plin cu miere şi lapte».
...Am ajuns şi noi în pustia necazurilor şi lipsurilor. Dumnezeu vrea aşa, pentru că şi noi, după ce am scăpat din robia străinilor, ne-am stricat năravurile şi purtările. În robia noastră de ieri, eram şi noi un popor în sute de feluri necăjit şi apăsat. Aveam însă credinţă tare în suflet... Aveam în «Egiptul» nostru de ieri proorocii noştri... care îmbărbătau şi sfătuiau poporul şi îi întăreau nădejdile în ţara noastră viitoare.
Azi însă, după ce am scăpat din robie, parcă nu mai suntem cei de ieri. Ne-am schimbat şi ne-am stricat... şi glasul proorocilor noştri nu mai este ascultat cu dragostea şi evlavia de ieri, aşa precum nici dintre ei unii n-au mai rămas proorocii de ieri. Prin vânturile şi furtunile pline de otravă... ni s-a înveninat credinţa, ni s-a pierdut dragostea şi ni s-au umplut sufletele de otrava păcatului. O vedem această otravă, o simţim pe toate drumurile şi ne întâlnim cu ea. Ea este aceea care a golit bisericile de oameni şi sufletele de credinţă.
...Dacă credinţa de ieri ne-a întărit să purtăm lanţurile robiei o mie de ani, otrava de azi strigă din sufletele unora că nu se mai poate aştepta nici o zi, două...
...Ce va fi cu noi? – mă veţi întreba. Răspunsul este uşor: izraelitenilor le-au arătat calea spre Canaan stâlpul de foc şi norul luminos... Numai acestea ne vor arăta şi nouă drumul cel bun... De nu le vom căuta şi asculta, ci vom merge mai departe pe calea pe care mergem acum, vom păţi şi noi ca izraelitenii din vechime...
Dar de ne vom opri... de ne vom ridica şi noi ca fiul rătăcit din Evanghelie şi vom pleca înapoi spre Casa Tatălui Ceresc, să ascultăm de poruncile Lui, atunci se va ridica negura necazurilor dinaintea noastră şi vom vedea Canaanul cel frumos, România noastră cea... fericită....La temelia noii rânduieli din sat – şi din ţară – trebuie puse teama de Dumnezeu şi ascultarea de Cuvântul Lui.
Să începem de la acest început: de la credinţa şi iubirea lui Dumnezeu... căci fără acest început nu se va face nimic bun şi statornic.
...Numai o singură doftorie poate da lumii şi ţării noastre sănătatea şi mântuirea: să se întoarcă oamenii şi popoarele la Iisus, la învăţătura şi la porunca Lui de iubire. Atunci va sosi pacea şi liniştea statornică între oameni şi între popoare. («Lumina Satelor» nr. 1, din 2 ian.1922, pag. 4
Părintele Iosif Trifa)
Sursa: ISTORIA UNEI JERTFE de Traian Dorz (vol I)

CAZACU GHEORGHE

In Slujba lui Dumnezeu Pentru o Vesnicie.