Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Minuni la mormantul Parintelui Iustin Parvu.

Ganduri despre Femeie!

Ganduri Despre Femeie!

Cand spui femeie, spui viata! Cand spui sotie,spui speranta! Ea, femeia, mama, sotia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, vazduhul, cerul! Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia strasnica!

 A pus Dumnezeu atata plinatate si atata forta in sinea ei, desi pare si chiar este atat de sensibila si chiar, se poate spune, extrem de fragila. Auzeam uneori spunandu-se de catre unii barbati ca femeia nu trebuie atinsa nici cu un fulg, asa trebuie sa ne purtam de delicat si frumos.

 Doamne, ce fiinta este femeia! Daca ar sti ea insasi cat este de valoroasa! Dar s-o lasam asa, mai bine sa nu stie pentru ca in final ea este o taina a lui Dumnezeu printre noi, oamenii. Sa nu fim barbari cu femeia pentru ca este viata si cu ea tine Dumnezeu! Sa nu uitam!

Cu Drag ;  Fratele Cazacu Gheorghe

Rugaciune si Multumire lui dumnezeu...

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul robul Tau. Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si facator de bine.

 Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Daruieste-mi liniste.

 Si ma invredniceste ca in toate zilele vietii mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.          Amin!


                                                                                Cu Drag , Fratele  Cazacu Gheorghe

Iartama Dumnezeule.

Valoarea unei persoane...

De Ziua Mea!

Ziua mea de Nastere este 24 februarie ...
 

De ziua mea (eu mă respect)
Am petrecut peste hotare
La un local de lux, select...
Gătind mâncare!

 Voi mi-aţi urat de ziua mea:
- "Mulţi ani!" cu multă politeţe;
Prin asta-mi dovediţi c-aţi vrea
Să nu mai scap de bătrâneţe!

Mi-au urat, mi-au semănat,
Mi-au zis să trăiesc mereu
Însă, după ce-au plecat,
Mi-au zis şi de... Dumnezeu.

Ma Bucur ca mi au explicat un pic de Dumnezeu.

                                     Cu Drag ,   Cazacu Gheorghe.

Padre Giovanni Capparelli (Firmozioti)

   Chiamati ad annunciare il Vangelo. Carissimi Vescovi e sacerdoti, molti di voi, se non tutti, siete venuti per accompagnare i vostri giovani alla loro Giornata Mondiale. Anch’essi hanno ascoltato le parole del mandato di Gesù: “Andate e fate discepoli tutti i popoli” (cfr Mt 28,19). E’ nostro impegno aiutarli a far ardere nel loro cuore il desiderio di essere discepoli missionari di Gesù. Certo, molti di fronte a questo invito potrebbero sentirsi un po’ spaventati, pensando che essere missionari significhi lasciare necessariamente il Paese, la famiglia e gli amici. Ricordo il mio sogno da giovane: andare missionario nel lontano Giappone. Dio, però, mi ha mostrato che la mia terra di missione era molto più vicina: la mia patria. Aiutiamo i giovani a rendersi conto che essere discepoli missionari è una conseguenza dell’essere battezzati, è parte essenziale dell’essere cristiani, e che il primo luogo in cui evangelizzare è la propria casa, l’ambiente di studio o di lavoro, la famiglia e gli amici.

Dal Padre CAZACU GHEORGHE (author)

Bunatatea este o roada a Duhului Sfint

"Roada Duhului, ... este: bunatatea" (Gal. 5:22). Un vechi proverb scotian spune: "tine minte ca cine nu este foarte bun, nu este foarte spiritual".

Bunatatea este opusul rautatii. Cine stie sa raspunda cu bunatate atunci cind este intimpinat cu rautate face dovada unui om de caracter. Cei miniosi, usuratici si superficiali se grabesc sa raspunda repede cu aceeasi masura celor ce le fac rau. Aceasta este o dovada de lipsa de personalitate. Cine raspunde cu aceeasi moneda seamana cu oglinda, incapabila sa ne arate altceva decit ceea ce ii este asezat in fata. Un om matur stie ca faptele lui trebuie sa-l caracterizeze pe el insusi, nu pe cei care-l ataca. De aceea, el va raspunde celor din jur nu dupa cum merita ei, ci dupa cum este el.

Cineva spunea ca : "Bunatatea este un dar pe care-l putem da oricui, oriunde si in orice circumstante. Oricine poate fi rau, dar numai sufletele cu adevarat alese stiu sa dovedeasca bunatate".

Bunatatea este o roada a Duhului si apare ca o consecinta a umblarii noastre cu Domnul Isus. Nu o putem produce prin stradaniile noastre, ci trebuie sa o cultivam, tot asa cum se cultiva pomii fructiferi. Bunatatea vine de la Dumnezeu si izvoraste din plinatatea lucrarii Duhului in viata noastra.

Pe masura maturizarii lor, crestinii cresc si in bunatate, mutindu-se dinspre scaunul "de judecata" inspre "tronul indurarii". Ei se deprind astfel sa fie rabdatori, prietenosi si plini de mila. Daca te mai observi inca plin de asprime si duritate in relatiile cu altii, sa stii ca esti inca un crestin nevirstnic. Este semn ca roada bunatatii nu a fost cultivata indeajuns. Stai cu sinceritate inaintea Domnului si recunoaste-ti vina. Du-te apoi si stai de vorba cu cel pe care l-ai tratat rau. Cel ce indreapta un rau facut este o persoana care face progrese inspre bunatate.

"Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blindete, cu indelunga rabdare" (Col. 3:12).

Imbracamintea este partea exterioara care ne caracterizeaza in ochii celorlalti. Se zice chiar: "Haina il face pe om". Biblia ne spune ca bunatatea noastra trebuie sa se vada din felul nostru de comportament. N-ar trebui sa se poata spune: "Are gura rea, dar are o inima buna". Biblia ne spune ca: "Din prisosul inimii vorbeste gura". 

Nu este potrivit ca un crestin nascut din nou sa fie intrecut in bunatate de un necrestin care manifesta doar bunatatea fireasca. Un functionar crestin ar trebui sa fie mult mai amabil decit unul necredincios; o vinzatoare crestina trebuie sa arate mai multa bunatate in relatiile ei cu clientii decit o vinzatoare care este doar politicoasa. Trebuie sa ne deprindem sa punem pe noi haina bunatatii in fiecare dimineata si s-o aratam tuturor.

                                                 
     Autor :     CAZACU   GHEORGHE   (Frate in Hristos)

A venit şi aici Crăciunul...

Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

Rugaciune in vreme de necaz si nefericiri

Doamne, norii negri ai nefericirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea. Desi sufar, dar stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si cred, ca avand ajutorul Tau voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corbia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai si ale Preacuratei Maicii Tale. AMIN

In Memoriam - Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania

Mitropolitul Bartolomeu Anania - Despre cauza Suferinţei

Părintele nostru, Mitropolitul Bartolomeu Anania a adormit ieri, 31 ianuarie 2011, la orele 19:25. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu Drepţii!

Pentru Familia: Santini Roberto & Marzia

Pentru Familia : Santini Din Orasul Sermide Provincia Di Mantova multe binecuvantari ce se adreseaza domnului Sfant , Si le doresc cu ocazia zilelor ce vor fi multa sanatate , bucurie si liniste sufleteasca . Domnul sa fie cu voi cu toti in Veci Amin!

CREDINŢA ÎN ÎNVIERE ŞI ÎN VIAŢA VEŞNICĂ

In articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «invierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare. Moartea este: încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.

Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).

Ceasul mortii nu ne este cunoscut. Si aceasta pentru ca să fim totdeauna pregătiti de moarte, sa fim în orice clipă împăcati cu semenii nostri si cu Dumnezeu; să priveghem, totdeauna gata fiind de călătorie spre patria cerească. «Luati aminte — ne grăieste Domnul — privegheati si vă rugati, că nu stiti când va fi acea vreme» (Marcu XIII, 33) ; să nu ne lenevim la gândul că moartea este departe, dar nici să nu ne ingrozim la gândul că ea este aproape. Dar nu este numai moarte, ci este si înviere. Dacă moartea este despărtirea sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a vietuit pe pământ. învierea se face prin atotputeirnicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarăsi vii, împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate nu vor mai fi întocmai cum sunt cele de pe pământ, ci vor fi duhovnicesti si nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după învierea Sa. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol Pavel:

«Asa este... învierea mortilor : se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este si trup duhovnicesc» (1 Cor. XV, 42—44). «Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune si acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune si acest (trup) muritor se va imbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris : Moartea a fost înghitită de biruintă» (1 Cor. XV, 53—54). Lucrul acesta este cu putintă la Dumnezeu.

Căci după cum El a putut să facă trupul omului din pământ, tot asa poate si pe cel risipit în pământ să-l adune, să-l înnoiască si să-l învieze. Si o sământă, ca să încoltească si să rodească, trebuie mai intâi să moară, să putrezească în pământ (1 Cor. XV, 35—45). Asa si omul credincios, ca să ajungă la viata cea vesnică, trebuie să treacă mai întâi prin moarte.

La sfârsitul veacurilor, toti cei care au murit vor învia. Iar aceia care în vremea învierii obstesti se vor găsi în această viată pământească, vor fi si ei schimbati într-o clipă, ca si cum ar fi trecut prin moarte, încât si trupurile lor vor deveni duhovnicesti si nemuritoare, ca ale celor înviati: «Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbita cea de apoi. Căci trâmbita va suna si mortii vor invia nestricăciosi, iar noi ne vom schimba", ne învată apostolul (lCor.XV,51—52). Dar pentru ce vor învia trupurile ? Pentru că omul a fost creat în dubla sa structură, materială si spirituală, trup si suflet, si în această dublă structură, să dea seama în fata judecătii; iar după aceea să fie asezate în rai la fericirea vesnica sau în iad la osânda vesnică, deoarece în viata pământească sufletul împreună cu trupul, deci omul întreg, a săvârsit si cele bune si cele rele, si cele spre mântuire ca si cele spre osândă.

Indată după despărtirea lui de trup, sufletul omului este supus Dreptei judecăti a lui Dumnezeu, în fata căreia trebuie să dea socoteală, de viata de pe pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte se numeste judecata particulară si ea se deosebeste de judecata cea de obste sau universală care se face tuturor oamenilor, odată, la sfârsitul lumii si după invierea cea de obste a trupurilor.

Realitatea judecătii particulare este subliniată de Mântuitorul prin pilda bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr (Luca XVI, 19—31) si prin răspunsul dat tâlharului pe cruce : «Astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca XXIII, 43), precum si de sfântul apostol Pavel când zice : «Rânduit este oamenilor odată să moară, iar după aceea judecata» (Evrei IX, 27) ; si prin locurile în care îsi exprimă dorinta de a muri pentru a petrece cu Domnul (2 Cor. V, 6—8; Fil. I, 21).

Judecata particulară, ca si cea de obste o face Mântuitorul : «Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judeoata a dat-o Fiului» (Ioan V, 22). Prin judecata particulară se cercetează starea generală în care iese omul din viata pământească si dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile necurate la chinuri. Fericirea la care sunt dusi cei găsiti vrednici se numeste «sânul lui Avraam» (Luca XVI, 22), sau «Rai» (Luca XXIII, 43), iar chinurile la care sunt supusi necredinciosii si păcătosii se numesc «iad» (Luca XVI, 22). Dar nici fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata obstească, judecata cea de apoi, când vor îi iarăsi unite cu truipurile.

Până la acea judecată, adică în vremea cât sufletele sunt fără trupuri, ele nu pot face nimic pentru a-si schimba starea în mai bine (Ioan IX, 4). Numai cei rămasi în viata aceasta pot să dobândească de la Dumnezeu usurarea osândei sufletelor celor morti. Si aceasta, prin rugăciune si milostenie intru pomenirea mortilor si mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta Liturghie.

Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepti este raiul, iar locul în care sunt rânduite sufletele celor nedrepti este iadul. Nu există un loc sau o stare intermediară între rai si iad, numit purgatoriu, cum învată Biserica Romano-Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a vorbit niciodată despre un asemenea loc. Dogmă specifică doctrinei catolice, purgatoriul este un loc de purificare morală, în care sufletele care nu sunt complet curate din cauză că n-au satisfacut pentru păcatele iertate, fie ca au murit cu păcate usoare, se purifică prin pedepsele pe oare le suferă aici si devin apte să intre in Cer dupa un anumit stagiu de suferinte.

De o imbunătătire a situatiei celor plecati de aici se poate vorbi, caci starea de fericire sau de osandă primită la judecata particulara este nedeplină pană la judecata obsteasca. Sfintii apostoli si Biserica au rânduit ca cei vii să facă rugăciuni milostenie pentru cei morti. «Căci în veacul de acum se poate face si lucra ceva, iar in cel viitor se leaga toate puterile de lucru ale sufletului si nu se poate face ceva bun spre ridicarea pacatelor» Asadar , «nu fara rost au randuit apostolii sa se aduca infricosatoarea Jertfa pentru pomenirea celor adorminti.

Stim ca mult le foloseste si multa binefacere le aduce celor morti. Cand credinciosii (obstea) si preotii stau cu mainile intinse in fata cu infricosatoarea Jertfa, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti? Dar aceasta numai pentru cei plecati in credinta.» (Sfantul Ioan Gura de Aur)

In legatură cu Judecata obstească sau universală este învatatura despre invierea mortilor si despre viata de veci. Cei care au facut cel bune aici pe pamânt asteaptă cu bucurie viata de veci, caci pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu în viata aceasta si îi păzesc poruncile, făcând binele, viata aceea va fi intru totul fericita. Fericirea le va fi nesfârsită si neinchipuit de mare. Caci «cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negraita fericire va consta mai ales in unirea in Duh cu Dumnezeu, in a-L vedea pe Dumnezeu fată către fată», în vietuirea slavita si vesnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfintii ingeri si cu toti sfintii Bisericii.

Această fericire a dreptilor se va deosebi însă după vrednicia pe care ei au câstigat-o prin faptele lor cele bune, cum lamurit ne invata sfantul apostol Pavel: «Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire».(1 Cor. XV 41) In scahimb viata de veci a celor răi va fi întu totul nefericita. Iadul e este ca o temnită, căci viata lor este lipsită de vederea fetei lui Dumnezeu, de lumina si fericirea împreunate cu aceasta vedere, o viată de nesfârsite chinuri. Sa cugetăm cu atentie si cu răgaz la cele arătate aici căci prin aceasta ne putem feri de păcate si ne putem depărta de patimi; putem pazi curatia sufletului si trupului nostru, ducand astfel o viata bineplăcută lui Dumnezeu si mult folositoare sememlor nostri. Pe urma unei asemenea vietuiri putem nadajdui în câstigarea mântuirii noastre.

Sfantul Munte Athos; Cantec Frumos.

Duhul Sfant: Roata Credintei...

Duhul Sfant: Roata Credintei...

Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau: -Spune-mi frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu , ce daruri incep sa lucreze in viata lui : credinta , cainta, frica de iad, nadejdea?

• Credinciosul ia raspuns:
• -Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarte, care-i spita care porneste mai intai?
• -Pornesc toate deodata, raspunse prietenul.
• -Vezi zise credinciosul asa e si cand e bataia vantului Duhului Sfant , sufletul nostru porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica lucrare, intocmai ca spitele rotii.

JERTFA pentru aproapele-implinire duhovniceasca si bucurie!

„Copiii sunt o problemă”, mi-a spus o femeie ce le avea pe toate. Se îngreuia să aibă copii. Atunci când o mamă găndește așa, gândirea ei este nepotrivită, pentru că de obicei mamele au dragoste.

Pe o fată înainte de a face familie, se poate ca mama ei s-o deștepte la ora 10 dimineața. Dar din clipa în care va deveni mamă și va trebui să-și alăpteze copilul, să-l spele, să-l curețe, nu doarme nici noaptea, pentru că pornește motorul.

Atunci când omul are duh de jertfă, nu murmură, nu se îngreuiază, ci se bucură. Acea femeie, dacă ar fi spus:

,,Dumnezeul meu, cum să-Ți mulțumesc? Nu mi-ai dat numai copii, ci și multe alte bunuri… Câți oameni nu au nimic și eu am atâtea case, am avere de la tatăl meu, bărbatul meu are salariu mare, scot încă două salarii de la chirii și nu mă chiniesc! Cum să-ți mulțumesc, Dumnezeul meu? Nu am fost vrednică de lucrurile acestea”

Dacă ar fi gândit astfel, plictiseala ei ar fi plecat, fiind înlocuită cu slavoslovia. Și numai dacă ar fi mulțumit lui Dumnezeu ziua și noaptea, ar fi fost destul.

-Părinte, jertfa aduce bucurie?

-O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi, n-o gustă oamenii; de aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși, se îngreuiază să trăiască. Agerimea, râvna este puterea mișcătoare în om. Dacă nu există această putere, omul este chinuit.

Mai demult, la sate, mergeau noaptea să deschidă fără zgomot vreun drum, fără să-i vadă cineva, ca să fie iertați atunci când vor muri.

Acum rar mai întâlnești acest duh al jertfei.

Am văzut și acolo, în Sfântul Munte, la o procesiune pe monahi, cum treceau pe lângă niște rugi și-și agățau camilăfcile lor în ei. Dar nimeni nu-i rupea, ca să înlesnească și pe ceilalți. Toți se plecau, ca să nu se agațe. Făceau metanie la rugi? Cel puțin de era Rugul cel Sfânt, s-ar fi potrivit! Dar fiecare spune: ,,Lasă s-o rezolve celălalt și eu să-mi fac treaba mea”. Dar de ce să n-o faci tu, căci tu i-ai văzut primul? Așa fac mirenii care nu cred în Dumnezeu.

Ce să fac cu o astfel de viață? De o mie de ori e mai bine să mor.

Scopul este ca fiecare să se gândească la celălalt, la durerea celuilalt.

Lumea și-a pierdut controlul. A plecat mărimea de suflet, jertfa, de la oameni. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia acolo la Colibă…

Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar și prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână și cu celaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam nici nu mă sprijineam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși grămadă jos de durere. Și asta nu deoarece mai înainte îmi trecuse durerea, ca mă făcusem bine prin minune, ci îl înțelegeam pe celălalt și uitam de durerea mea.

Minunea se face atunci când participă cineva la durerea celuilalt.

Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele.

Trezire duhovnicească - Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos 2000

Adevarul despre masonerie ,evrei, sionism,marionetele lor si Noua Ordine Mondiala

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.

Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tau, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”. Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită. Ca închinându-ne eu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi muceniţe. Şi împreună cu ei să îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat,

Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin