"VINDECAREA SLABANOGULUI"

Darul lui Dumnezeu se dă celui ce îl cere în rugăciune. Cu această încredinţare să ne străduim întru înmulţirea rugăciunii, iar temei pentru aceasta să ne fie însăşi dumnezeiasca Evanghelie a vindecării slăbănogului din Capernaum. Sfântul evanghelist Marcu spune că fiind Mântuitorul în Capernaum, s-a adunat la el mulţime de oameni, aşa încât nu mai era cu putinţă să intre cineva în casa în care se găsea Domnul şi propovăduia cuvântul de învăţătură. Era în Capernaum un om slăbănog, care zăcea pe pat de mult timp. Pe acesta l-au adus la Iisus patru oameni, dorind să-l înfăţişeze înaintea Lui spre vindecare, dar erau împiedicaţi de mulţimea ce era adunată. Stăruitori în dorinţa de a înfăţişa pe cel bolnav înaintea Domnului, nu s-au descurajat de mulţimea ce era în faţă, ci l-au urcat pe acoperişul casei şi, apoi, au desprins acoperişul unde se afla Iisus şi au coborât targa cu paraliticul, chiar în faţa Domnului Hristos. Lucrul acesta dovedeşte stăruinţa pe care o aveau cei patru inşi care îl purtau pe slăbănog. Aceştia ar fi putut să renunţe când au văzut mulţimea adunată; ar fi putut să găsească o altă rezolvare a dorinţei lor; ei, însă, n-au mai amânat, n-au mai căutat o rezolvare uşoară ci au făcut tot ce le-a fost în putinţă. Sigur, pentru noi, când auzim această istorisire, în care se spune că aceşti patru purtători ai slăbănogului s-au urcat cu el pe casă şi apoi au descoperit casa, lucru pare cu neputinţă de înţeles. Noi gândim la construcţii de case ca cele din vremea noastră, sau ca cele din locurile noastre. Pierdem din vedere că prin ţinuturile prin care a propovăduit Mântuitorul, casele erau mici şi nu au acoperiş ascuţit, ci sunt în aşa fel construite, încât pe acoperiş se poate sta, acesta fiind drept, căci din cauza căldurii, acolo stau oamenii mai ales seara. E uşor de ajuns pe acoperiş, căci după cum se ştie, în acest loc se putea urca pe două scări, una din casă, iar alta din curte, ducând fiecare pe podul acoperişului. De bună seamă că aceasta nu se putea face cu uşurinţă când era vorba de transportat un bolnav. Tocmai aici se vede râvna, hotărârea celor patru, care duceau pe slăbănog. Ei ţineau cu orice preţ să-l pună fără întârziere înaintea lui Iisus. Prin aceasta, ei se fac, pentru noi, pildă de stăruinţă, pildă de jertfelnicie. Când Domnul Iisus a văzut credinţa lor, a zis paraliticului: “Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale” (Marcu 2, 5). Dar unii dintre cărturarii şi fariseii care erau de faţă cugetau întru sine: “Acesta grăieşte asemenea hule, căci cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu? Iisus, cunoscând ce gândeau aceştia, le-a zis: de ce cugetaţi cele viclene în inimile voastre? Oare ce este mai uşor a zice: Iertate îţi sunt păcatele tale, sau: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are pe pământ putere de a ierta păcatele, ţie îţi zic: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă, mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi ridicându-şi patul a ieşit înaintea tuturor, încât se spăimântau toţi şi lăudau pe Dumnezeu, zicând că niciodată n-au văzut aşa” (Marcu 2, 5-12). Prin aceasta s-a arătat spre dovedire că amândouă cuvintele sunt cu putinţă a se împlini de către Fiul lui Dumnezeu, care are putere asupra sufletului şi trupului nostru, lucru pe care l-au văzut toţi cei care erau de faţă. Este de mare importanţă pentru mântuirea noastră să reţinem că înainte de a vindeca trupul, Fiul lui Dumnezeu a vindecat sufletul, arătând că şi noi avem datoria să căutăm, mai întâi, mântuirea sufletului. A statornicit Mântuitorul printre cele spuse şi legătura dintre suflet şi păcat, căci înainte de a ridica suferinţa a ridicat pricina ei, de vreme ce a zis: “Iertate îţi sunt păcatele tale”. Că adeseori între suferinţă şi păcat este o strânsă legătură, a arătat Fiul lui Dumnezeu şi în altă împrejurare, când, după ce l-a vindecat pe un alt slăbănog - pe cel de la scăldătoarea Vitezda -, întâlnindu-l pe acesta în templu, i-a zis: “Iată, te-ai făcut sănătos. Nu mai păcătui, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău” (Ioan 5, 14). Aceste dumnezeieşti cuvinte definesc în mare parte cauza bolilor trupeşti şi sufleteşti: păcatul! Păcatul este cauza suferinţelor noastre, iar boala efectul lui. Această buruiană otrăvitoare, acest microb care roade la temelia vieţii omeneşti, trebuie ars în flăcările credinţei prin mijlocirea rugăciunii, care ne apropie de Dumnezeu. “Păcatul este moartea sufletului nemuritor”, zice Sf. Vasile cel Mare. Iar Fericitul Augustin numeşte păcatele “râie detestabilă”, prin care frumuseţea sufletului se mânjeşte şi chipul lui Dumnezeu din om se deformează. Prin păcate, ne zice el, creşte tot mai mult orbirea sufletului, iar iubirea către Dumnezeu se răceşte din ce în ce mai mult. Din însuşi modul cum s-a desfăşurat minunea vindecării slăbănogului (paraliticului) din Capernaum, s-a putut constata că între cele două puteri pe care le poseda Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu - puterea de a vindeca bolile şi puterea de a ierta păcatele -, infinit mai mare era puterea iertării păcatelor. Acest adevăr era viu în conştiinţa poporului evreu, deoarece darul de a vindeca bolile l-au avut înVechiul Testament şi unii prooroci, ca Ilie şi Elisei, în timp ce puterea de a ierta păcatele n-a avut-o nimeni dintre oameni, ci numai Dumnezeu. Pentru că păcatul este o răutate aşa de mare, o greutate de neînchipuit, din cauza a trei motive, cum spun Sf. Părinţi: întâi, este o insultă faţă de Dumnezeu, apoi, insulta lui este infinită faţă de harul divin care este fără margini, şi pentru osânda veşnică, de asemeni fără sfârşit şi ea. Pentru aceasta a venit Domnul Iisus Hristos şi a plătit pentru întreg neamul omenesc preţul păcatului şi prin jertfa Sa ne-a răscumpărat, ne-a mântuit din robia păcatului. IIsus Spune: Eu vin in curand! ADMIN DOAMNE AJUTA.