LA MULTI ANI 2010!!!!

LA MULTI ANI 2010!!!!

Bine ati venit pe blogul urarilor de Anul Nou!

Dupa sarbatoriea Nasterii Domnului:

ne bucuram ca un an se termina si speram ca noul an sa fie mai bun si mai prosperos pentru noi.

Acelasi lucru, va dorim si dumneavoastra tuturor, sa fiti mai prosperosi, mai sanatosi, sa fiti mai buni, mai prietenosi, mai credinciosi.

Iisus ne mantuieste

HRISTOS NE MÂNTUIEŞTE!!!! DE CE? „...şi vei chema numele Lui Iisus" (Matei 1, 21) Iubiţii mei, cât de repede trece timpul! Peste puţin timp vom sărbători pentru încă o dată marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. De aceea, duminica aceasta se numeşte Duminica dinaintea Naşterii lui Hristos. *** Sfânta noastră Biserică a hotărât să se citească astăzi ca Evanghelie începutul sau primul capitol din prima Evanghelie, cea după Matei. Este un catalog al strămoşilor lui Hristos. - Dar a avut strămoşi Hristos?... Ca Dumnezeu fără început, nu a avut. Drept tată îl are pe Tatăl cel Ceresc. Dar odată ce s-a arătat pe pământ, ca om desăvârşit în afară de păcat, înseamnă că a purtat trup din curatele sângiuri ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi s-a născut într-un mod supranatural. Tată pământesc nu are, ci doar mamă. Mama Sa este Preasfânta (Panaghia) noastră. Iarăşi, părinţi ai Preasfintei sunt Ioachim şi Ana, iar părinţii lui Ioachim şi ai Anei sunt alţii şi aşa mai departe. În felul acesta se formează un mare lanţ de strămoşi. Primul inel al lanţului strămoşilor lui Hristos este o mare personalitate istorică, Avraam. Lui Avraam, după cum am auzit la Apostol, i s-a făcut o mare făgăduinţă şi anume că din urmaşii săi, din seminţia lui Iuda, se va naşte Izbăvitorul. Conform acestui catalog, de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri, de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri şi de la strămutarea în Babilon până la naşterea lui Hristos sunt iarăşi paisprezece neamuri (Matei 1, 17). Aproape cincizeci de nume, care nu ne impresionează. Sunt evreieşti şi ni se pare obositor să auzim „a născut...", „a născut...", „a născut...", până ce coboară scara strămoşilor să ajungă la Fecioara Maria, din care s-a născut Hristos. Însă aceste nume, pe care noi acum le ascultăm cu indiferenţă, în acele vremuri creau o mare impresie. Dintre ei unii erau generali, alţii erau conducători, alţii profeţi, alţii patriarhi, alţii împăraţi, alţii bogaţi, alţii înţelepţi precum Solomon, David şi alţii. Acum nu mai impresionează. Ce înseamnă asta? După cum aceste nume au fost uitate, aşa şi toate câte astăzi impresionează şi se aud şi se promovează, după 50-100 de ani cine îşi va mai aminti de ele? Undeva, pe vreo pagină a istoriei, cu litere mici, se va scrie că au trecut pe pământ. Se sting ca focurile de artificii şi ca licuricii. Concluzia? „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune" (Ecclesiast 1, 2). Zero bogăţiile, funcţiile, zero toate. Un singur lucru rămâne: împlinirea voii lui Dumnezeu. Dar dacă numele istoriei israelite şi universale şi ale vieţii contemporane se afundă în adâncul timpului, un singur nume rămânea pururea în actualitate, spre pizma demonilor - care? Este acela care a fost dat Dumnezeiescului Prunc. Îngerul, la porunca Domnului, a spus lui Iosif, ocrotitorului Preasfintei: „Şi vei chema numele Lui Iisus" (Matei 1, 21). Ce înseamnă numele „Iisus"? Nu este elin, este evreiesc şi tradus în elină înseamnă „mântuitor". Adică acel copil care se va naşte este Mântuitorul. Vă rog să fim atenţi la numele acesta, „cel mai presus de orice nume" (Filipeni 2, 9). De ce s-a numit Hristos „Mântuitor"? Trebuie să dăm o explicaţie. *** Aici pe pământ, unde trăim de când omul a fost izgonit din Rai, în orice parte, omul este biciuit de diversitatea nereuşitelor şi nenorocirilor, care sunt consecinţele vieţii lui păcătoase. Foamete, sete, lipsă de îmbrăcăminte şi de acoperiş, boli... Acestea sunt nenorocirile, relele, pe care încearcă să le şteargă. Dar există şi altele. Mai există relele naturale. Astfel de rele sunt cutremurul, seceta, inundaţia, incendiul, epidemiile, bolile incurabile precum cancerul şi în cele din urmă moartea. Toate acestea sunt rele groaznice. Dar nu v-am spus încă nimic. Există ceva mai grav - Dumnezeu să ne lumineze să înţelegem lucrul acesta. Singurul rău care constituie rădăcina a tot răul, a întregii noastre ticăloşii - şi, din nefericire, nu-i dăm importanţa care i se cuvine - în limba Sfintei Scripturi se numeşte păcat. De acolo provin toate relele; cauza este păcatul. Ne îngrozim când auzim de cancer, însă păcatul nu ne provoacă frică. Ne jucăm cu el, precum copiii se joacă de Anul Nou cu jucăriile ce le primesc în dar de Sfântul Vasile. Nu îl luăm în considerare deloc, şi cu toate acestea el biciuieşte umanitatea. Fie ca adulter, şi desfrânare, şi destrăbălare, fie ca îndrăcire a gâtlejului şi îndrăcire a pântecelui, fie ca gelozie şi invidie, fie ca mânie şi supărare şi înverşunare, fie ca răutate şi ură şi răzbunare şi crimă, păcatul, acesta este izvorul a toată ticăloşia. Dacă s-ar putea printr-o minune să se dezrădăcineze acesta, pământul s-ar transforma în rai. Cine ne va mântui? Şi dacă noi vom tăcea, până şi pietrele vor striga: Unul singur mântuieşte! Desigur, deschizând istoria, oricine va putea să numere vreo 155 de persoane, pe care popoarele, pentru mici servicii pe care aceştia le-au adus, îi numeşte „mântuitori" sau salvatori". Aceştia sunt salvatori mici. Salvatorul sau Mântuitorul (prin excelenţă) este Unul singur: Hristos. *** Dacă cineva îţi face un bine, îl ţii minte, îl consideri binefăcător. Faţă de medic, de pildă, care te-a vindecat, îţi exprimi recunoştinţa. Însă superior tuturor binefăcătorilor este Hristos, deoarece ne mântuieşte de cel mai mare rău, de păcat. Mântuieşte prin Biserica Sa. Este adevăratul Mântuitor - o simţim? Doar cine-şi simte păcătoşenia sa şi spune ca şi vameşul „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" (Luca 18, 13), sau precum fiul cel risipitor „Greşit-am la cer şi înaintea Ta" (Luca 15, 18), sau precum tâlharul, „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta" (Luca 23, 42), acela înţelege că Hristos este Mântuitorul. Şi sigur că nu este suficient doar să spui că este Mântuitorul oamenilor, în general. Trebuie să simţi că este şi Mântuitorul tău personal. Şi Dumnezeu te va învrednici să simţi acest lucru, dacă te vei pleca întru pocăinţă şi vei spune păcatele tale părintelui tău duhovnicesc, dacă te vei mărturisi. Atunci vei simţi că pleacă deasupra ta un munte şi vei simţi faţă de Hristos o adâncă recunoştinţă. Aceasta a simţit-o tâlharul pe cruce, aceasta au simţit-o apostolii, martirii, toţi sfinţii, ca de pildă, Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Când îl duceau la Roma ca să-l arunce la fiare, scria despre Hristos: „Iubirea mea se răstigneşte, adică Hristos este iubirea inimii mele". Mici iubiri mai mişcă astăzi neamul nostru trupesc; doar sexul. Nu-l condamn, Dumnezeu l-a sădit; dar nu ca să stingă toate celelalte iubiri. Neamul nostru, neamul sodomiţilor şi al gomorenilor, nu cunoaşte alte iubiri. Pe drept cuvânt a spus un filosof, că epoca noastră este fără iubire, crudă. Dacă nu-L iubeşti pe Hristos, n-ai înţeles nimic, degeaba ai venit pe pământ. Iubirile frumoase sunt iubirea faţă de ştiinţă, iubirea faţă de patrie, dar mai presus de toate este iubirea faţă de Hristos. În anii de demult, numele lui Hristos era cel mai dulce lucru. Bunica îl lua pe genunchii ei pe micul copilaş, îl învăţa să-şi facă semnul crucii, iar primul cuvânt pe care-l învăţau să zică era Hristos. Am văzut astfel de exemple. Acum, din nefericire, iubirea dumnezeiască nu numai că s-a stins, dar uneori se preface cu desăvârşire în ură satanică. Când eram predicator în Krevena şi cutreieram pe munţi înalţi, acolo pe unde treceam, aud deodată o înjurătură; pentru prima oară auzeam o astfel de înjurătură. Măi, măi! - zic: Ce este aici? Dracii locuiesc pe-aici? Deci m-am apropiat şi am privit: în spatele unui copac şedea un tată, avea pe genunchii săi un băieţel şi-l învăţa să-L înjure pe Hristos! Dumnezeul meu, încă nu s-au transformat stelele în fulgere ca să cadă în capetele noastre? Unde este iubirea faţă de Hristos? Însă chiar dacă Hristos este înjurat şi necinstit, numele Său va rămâne veşnic. După cum norii negri nu pot să şteargă soarele, aşa înjurăturile nu pot să şteargă numele lui Hristos. Va rămâne în veacul veacurilor, în ciuda demonilor. Doresc ca în ţara noastră să nu se audă nicio înjurătură, ci mici şi mari, bărbaţi şi femei, toţi fără excepţie să spunem: Binecuvântat este Dumnezeu şi preaslăvit este numele Lui; pe Care, copii ai elinilor lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.

DE 3 ORI AM VENIT ...

DE 3 ORI AM VENIT, DE 3 ORI M-AI ALUNGAT.... Odată trăia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi tu odată la mine?Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a spus: „Mâine voi veni la tine!"Ce bucurie pe bietul om. A curăţat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări . În camera de oaspeţi a orânduit mulţime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci şi flori. Toate erau pregătite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineaţă, un băieţel, care tocmai trecea pe acolo, zăreşte prin ferestra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie şi spune:–Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai şi mie una?Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:–Ia şterge-o, împieliţatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu?Băieţelul înfricoşat pleacă fugind.Clopotul anunţă sfârşitul slujbei de dimineaţă.Creştinul îşi spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-l aşteptăm."Obosit s-a aşezat pe banca din faţa casei. Vine un cerşetor şi-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerşetorul.Trece şi amiaza şi Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru aşteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfăţişează un pelerin şi-l roagă:–Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta şi să-mi petrec noaptea aici...–Nici gând! E locul, pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu!S-a înnoptat. „Dumnezeu nu şi-a ţinut făgăduiala" îşi spune sărmanul om necăjit.A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineaţă, ducând prinoasele şi izbucneşte în lacrimi:–Doamne, n-ai venit la mine aşa cum ai făgăduit! De ce?–De trei ori am venit şi de trei ori m-ai alungat...

Acatistul Sfantului Gherman din Alaska - 13 decembrie

Acatistul Sfantului Gherman De Dumnezeu purtator si facator de minuni din Alaska - (9 august, 13 decembrie) Sfantul Gherman (1756-1837) a fost un calugar crescut in duhul isihast al Sfantului Paisie de la Neamt, ce a ajuns misionar in insulele aleutine, fiind primul sfant ortodox ce a trait pe pamant american. La canonizarea sa a contribuit mai ales Parintele Serafim Rose si fratia sa, ce poarta acum chiar numele sfantului. Sfantul Gherman este cunoscut si prin numeroasele minuni si tamaduiri savarsite dupa adormirea sa. Sfintele sale moaste se afla in Alaska pe insula Kodiak, iar o particica la manastirea Ormilia din Grecia. Condacul I Minunatule facator de minuni si preaslavit Sfant al lui Hristos, de Dumnezeu purtatorule Parinte Gherman, stralucirea Alaskai si bucuria intregii Americi, tie iti aducem aceste cantari de lauda. Fiind cerescul ocrotitor al pamantului nostru si prea puternic mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, nu inceta sa te rogi pentru noi, fiii tai, care cu ravna strigam tie: Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Icos I Facatorul ingerilor mai dinainte te-a ales, parinte Gherman, sa fii propovaduitor al credintei Ortodoxe in Lumea Noua si intemeietor al monahismului in nordul indepartat, si te-a trimis pe tine precum l-a trimis pe Apostolul Pavel la pagani, pentru ca lumina Ortodoxiei sa straluceasca pana la capatul pamantului. Iar oamenii cei multumitori te lauda pe tine ca pe un ceresc ocrotitor cu aceste cantari: Bucura-te, Parintele nostru Gherman, urmasul Apostolilor; Bucura-te, cel care ai luminat pamantul american cu lumina adevaratei credinte; Bucura-te, cel ce ai dobandit stravechea dragoste de pustie; Bucura-te, cel ce ai fost salvat de la moarte de Maica Domnului; Bucura-te, cel ce ai fost crescut din copilarie in pustia Sarovului; Bucura-te, prea cinstita mladita a Valaamului; Bucura-te, ca ai fost luminat de lumina Taborului; Bucura-te, cel care ai luminat cu Hristos intunericul nordului; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 2 Fiind inflacarat cu dragoste arzatoare pentru Domnul si dorind sa-L slujesti numai pe El, ti-ai daruit tineretile lui Dumnezeu ca un dar ales si ti-ai indreptat pasii catre manastirile Sarovului si ale Valaamului, unde laolalta cu obstea monahilor ai cantat cu umilinta: "Iisuse Preadulce, mantuieste-ne pe noi pacatosii". Aliluia! Icosul 2 Din tineretile tale ai fost impodobit cu intelepciune duhovniceasca, sfinte al lui Dumnezeu, ca sa poti intelege frumusetea si dulceata Raiului; astfel cu prea inteleptul staret Nazarie, povatuitorul Sfantului Serafim de Sarov, ai cercetat intelepciunea lui Dumnezeu si caile Domnului. Pentru aceasta, Sfanta Biserica te lauda asa: Bucura-te, ca l-ai slujit pe staretul pustnic in pustia Sarovului; Bucura-te, ca precum o albina, ai adunat nectar duhovnicesc de la marele Teodor din Sanaxar; Bucura-te, cel ce cu prietenul tau Varlaam ai intarit pe fratii de la Valaam; intareste-ne acum si pe noi; Bucura-te, ca ai cercetat pe pustnicii din departari; acum cerceteaza-ne si pe noi; Bucura-te, ca tu insuti ai devenit pustnic la "Campia lui Gherman"; Bucura-te, ca prin sfintenia ta ai fost asemenea ocrotitorului tau Gherman, intemeietorul Valaamului; Bucura-te, ca ai fost cinstit de fratii de la Valaam pentru blandetea si trezvia ta; Bucura-te, ca acum esti slavit de intreaga Biserica; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 3 Puterea Celui Preainalt a luminat pe de Dumnezeu inteleptitul ierarh al Bisericii Ruse, Gabriel, sa trimita propovaduitori ai credintei Ortodoxe pe pamantul american, iar tu, Sfinte Parinte Gherman, ai primit aceasta apostoleasca lucrare. Pentru aceea, toti oamenii cei luminati cu lumina lui Hristos prin ostenelile tale si cu pilda vietii tale canta Domnului: Aliluia! Icosul 3 Iubind ostenelile vietii monahale, tu ai aratat, Sfinte Parinte Gherman, si mare ravna apostoleasca in propovaduirea lui Hristos cel rastignit celor ce stateau in intunericul paganei necunostinte. Amintindu-ne durerile si ostenelile tale, cu dragoste iti inaltam cantare asa: Bucura-te, cel ce ai aratat ascultare fara de cartire Staretului tau; Bucura-te, cel ce ai calatorit pana la capatul pamantului, in lunga ta calatorie de filocalica propovaduire; Bucura-te, cel a carui dragoste pentru pamantul parintesc nu s-a micsorat; Bucura-te, cel ce ai ajuns sa ai dragoste arzatoare pentru noua ta tara; Bucura-te, intaiul traitor al ascezei contemplative in America; Bucura-te, oglindire a sfintilor monahi de la Ladoga din sfanta Rusie; Bucura-te, cel ce ai adus "Tebaida ruseasca a Nordului" in America; Bucura-te, cel ce ai sadit un inceput de sfintenie, ca o comoara pretioasa, in Lumea Noua; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 4 Nici furtuna inselatoarelor valuri ale oceanului, nici involburarile marilor rauri, nici padurile intunecate n-au putut sa stinga simtamintele tale, o, Sfinte Gherman, pentru bunavointa Staretului Nazarie fata de tine, si ai strigat cu recunostinta: "Imi inchipui cu ochii mintii iubita manastire a Valaamului si pururea o vad peste marele ocean". Aliluia! Icosul 4 Auzim bucuria ta apostolica, Sfinte Parinte Gherman: "Am fost rapit in duh: gasindu-ma intre vreme buna si vreme rea, intre bucurie si intristare, intre indestulare si lipsa, saturare si infometare, caldura si frig, dar in toate necazurile aflu ceva ce ma bucura cand aud de ravna cu care fratii propovaduiesc cuvantul lui Dumnezeu, si trec de la bucurie la vederea duhovniceasca", si strigam catre tine unele ca acestea: Bucura-te, propovaduitorule al lui Dumnezeu; insufla-ne si noua ravna ta; Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu; daruieste bucurie inimilor noastre; Bucura-te, mijlocitorule pentru toti cei deznadajduiti; Bucura-te, preadulce mangaietor al sufletelor tulburate; Bucura-te, cel ce dai tamaduiri prin smerenia ta; Bucura-te, aspru invatator al tuturor celor ce se indeparteaza de la Ortodoxie; Bucura-te, cel care ne indrumi prin dragostea ta catre calea cea dreapta; Bucura-te, cel care prin blandetea ta, dai aripi sufletelor noastre sa vada cele ceresti; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 5 Cu rugaciunea ta cea dumnezeieste curgatoare ai facut bine mirositoare padurile din insula Pinului, si ai stralucit ca o stea calugareasca, sfinte, numind aceasta insula Noul Valaam, dupa cum Vechiul Valaam fusese numit Noul Athos, ca sa luminezi astfel intregul pamant american cu lumina iubirii tale; iar calugarii si toti oamenii din toate colturile lui sa strige cu dragoste catre Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Vazand smerenia ta, parinte al nostru Gherman, toti s-au minunat cum ai refuzat marea slujba a preotiei, urmand pe Sfantul Antonie de la Pecerska, intemeietorul monahismului din Rusia, precum si el a urmat pe Sfantul Antonie cel Mare, parintele monahismului. Astfel, in adanca ta smerenie, intemeietorule al monahismului in vestul indepartat, tu ai dorit, dupa randuiala Athosului, sa fii un simplu calugar, zicand: "Crestinul este un luptator, care se lupta sa treaca printre ostile nevazutilor vrajmasi catre cereasca sa casa". Pentru aceasta noi iti cantam tie: Bucura-te, ca prin smerenie ai ajuns la cereasca locuinta; Bucura-te, ca in soborul sfintilor cuviosi ai devenit primul staret din America; Bucura-te, ca esti mare calauzitor al ostilor calugaresti in razboiul nevazut; Bucura-te, ca ai numit locul ostenelilor tale ascetice Noul Valaam; Bucura-te, ca ai daruit moastele tale manastirii proorocite de tine; Bucura-te, caci cu mare ravna ai pastrat taina calugariei; Bucura-te, cald aparator al fratilor adunati de tine; Bucura-te, ca ne-ai imbracat intr-o noua dorire si dragoste pentru veacul ce va sa vina; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 6 Pustia nordului slaveste ostenelile si minunile tale si te lauda ca pe o noua mladita a viei Bisericii din Rusia ce a inmugurit pe pamantul american. Cu rugaciunile tale ai inmiresmat mlastinile si padurile din Alaska, urmand pe ascetii cei din vechime, si in linistea noptii strigai catre Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Lumina Evangheliei a luminat in invataturile tale: "Crestinul trebuie sa traiasca intru nadejde si bucurie, si sa nu ia aminte la deznadejdea care-l copleseste. Pentru aceasta e nevoie de scutul credintei". Primind acestea de la tine, cu bucurie strigam: Bucura-te, cel ce ai dat tuturor un scut de credinta vie si inteleapta; Bucura-te, cel ce ai alungat intunericul paganatatii din noi; Bucura-te, cel ce ai imprastiat mandria si deznadejdea prin dumnezeiasca vedere; Bucura-te, ca ii ocrotesti pe toti cei neputinciosi, ca un adevarat parinte, pana in ziua de astazi; Bucura-te, ca precum un duhovnicesc dascal ne chemi catre rai; Bucura-te, ca numindu-te "umil" ne-ai invatat smerenia; Bucura-te, cel ce ne-ai ranit inimile cu bucurie; Bucura-te, cel ce ne-ai acoperit cu nadejdea ca si cu un curcubeu; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 7 Dorind sa lumineze un pamant pagan cu lumina cunoasterii Sale, Domnul a randuit sa semene cu putere semintele credintei Ortodoxe si ti-a poruncit, sfinte parinte, sa aperi si sa-i inveti pe toti adevarata credinta. Si ca un pastor neinfricat ne strigi: "Nu te teme turma mica; eu sunt cel ce bate clopotele Pascale! Hristos a Inviat!". Aliluia! Icos 7 Minunat ai staruit in rugaciune intru cele inalte, Cuvioase Parinte, dar nu i-ai uitat nici pe cei ce traiau jos pe pamant. Ai avut mai ales mare grija de orfanii fara adapost, zidind pentru ei un adapost si o scoala, unde i-ai invatat legea Domnului. De aceea, pentru ostenelile tale primeste de la noi laudele acestea: Bucura-te, aparatorul saracilor si al celor fara de tata; Bucura-te, ca ai construit o casa orfanilor si i-ai invatat frica Domnului; Bucura-te, ca dupa ce ai cultivat pamantul cu mare osteneala, ai adus rod insutit; Bucura-te, hranitorul orfanilor cu hrana cereasca si cu hrana pamanteasca; Bucura-te, ca ai dat tuturor sa bea din apa cea vie a Evangheliei; Bucura-te, ca inmultind un mic peste ai multumit pe multi; Bucura-te, om al tacerii, ce nu esti din lumea aceasta; Bucura-te, ca i-ai invatat pe toti sa se roage neincetat si sa iubeasca pe Dumnezeu cu toata inima lor; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 8 O, preaslavita minune! Domnul, Iubitorul de oameni, dorind sa descopere in tine, Sfinte, un izvor de mangaiere pentru poporul Sau, ti-a daruit darurile inainte-vederii si al tamaduirii. Iar tu, prin faptele si cuvintele tale pe multi ai adus la dragostea de Dumnezeu; pentru aceea, luminati de razele ostenelilor tale, oamenii au strigat catre Domnul: Aliluia! Icosul 8 Ales al lui Dumnezeu ai fost, sfinte, iar oamenii cei nou luminati cu lumina credintei crestine, au alergat catre tine in toate nevoile si necazurile lor. Iar tu, ca un parinte iubitor de fii, ai mijlocit pentru toti in rugaciune, daruind tamaduiri si mangaind pe toti cei ce alergau la tine pentru ajutor; pentru aceea fiii tai duhovnicesti te slavesc asa: Bucura-te, liman linistit pentru sufletele zdruncinate de furtuni; Bucura-te, doctorul nostru cel plin de har si grabnic ajutator; Bucura-te, ca precum Sfantul Nil, prima biserica din insula Pinului ai inchinat-o Intampinarii Domnului; Bucura-te, ca aprinzand tu lumanari pentru acest praznic, Domnul a dat ajutor miraculos in timpul unei ciume; Bucura-te, cel ce-i aperi pe cei pribegi de dusmanii vazuti si de cei nevazuti; Bucura-te, ca in vremea furtunilor duhovnicesti ai fost la fel de rabdator precum "Stanca Monahului"; Bucura-te, ca te-ai numit pe tine "doctor" pentru noul tau popor; Bucura-te, iubitorule Avva care ai vazut viitorul ca si cum ar fi prezentul; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 9 Impreuna vorbitor cu cetele ingeresti ai fost, fericite parinte Gherman, si tu insuti ai dat marturie despre cum ingerii erau cu tine in salbaticie, sfintind apele la praznicul Botezului Domnului, si cum cu bucurie ai cantat cu ei. Auzind acestea, cei nascuti pamantenii s-au minunat, strigand impreuna: Aliluia! Icosul 9 Marii ritori nu pot numara minunile pe care le-ai aratat poporului, cand ai linistit valurile marii si un foc din padure, prin rugaciunile tale. Iar cand a fost o mare revarsare de ape, prin rugaciunile tale ai oprit marea la icoana Maicii Domnului, spunand: "Apa nu va trece de acest loc". Pentru aceasta te laudam asa: Bucura-te, ca in chip minunat linistesti apele; Bucura-te, preaslavit izbavitor de focul din padure; Bucura-te, cel care l-ai ascultat pe Sfantul Inochentie cand te-a strigat de pe mare; Bucura-te, cel ce ai chemat in mod tainic pe sfantul noul mucenic Tihon Patriarhul in America; Bucura-te, carmaci al celor ce plutesc pe mare; Bucura-te, cel ce ce ai imblanzit ursi salbatici cu blandetea ta; Bucura-te, cel ce ai schimbat mania oamenilor rai cu blandetea ta; Bucura-te, cel ce ai trimis din ceruri o mireasma minunata celor ce te-au chemat; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 10 Slavim mantuitoarea si cinstita ta adormire, caci ai stiut dinainte ziua si ceasul fericitei tale inaltari de pe pamant la cer. Preaslavita a fost si ingroparea ta, caci, dupa patruzeci de zile de mare involburata, proorocia ta despre aceasta s-a implinit. Ucenicul tau Gherasim, simtind o mireasma minunata si vazand Lumina cea necreata ce te inconjura in ceasul adormirii, a cantat Domnului: Aliluia! Icosul 10 Zid nesurpat esti prin viata ta, parinte, pentru obstile de calugari; iar la adormirea ta ai aratat o preaslavita minune: trupul tau a stat in biserica fara sa se strice, pentru multe zile. Oamenii, vazand la adormirea ta un stalp de foc inaltandu-se la cer, au strigat tie acestea: Bucura-te, ca ne-ai incredintat prin cinstitul tau sfarsit de sfintenia ta; Bucura-te, ca inaltandu-te la cer calea ti-a fost aratata printr-un stalp de foc; Bucura-te, ca ne-ai lasat mostenire sfintele tale moaste; Bucura-te, ca la racla moastelor tale schiopii se tamaduiesc si aud glasul tau din mormant; Bucura-te, ca vindeci neputintele cu pamant de la mormantul tau; Bucura-te, ca ne-ai dat un izvor de apa sfanta si tamaduitoare; Bucura-te, ca ai venit la Staretul Gherasim chemandu-l sa traiasca pe insula Pinului; Bucura-te, ca te afli in linistea insulei Pinului ca unul ce esti viu in chip tainic; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 11 Cantari neancetate ai inaltat catre Sfanta Treime in pustia din mijlocul naturii salbatice, Parinte Sfinte, si ai vegheat in duh asupra obstii de sfinti placuti ai lui Dumnezeu semanati si ocrotiti de tine pe pamantul american, cantand cu cetele ingeresti: Aliluia! Icosul 11 Luminator ai fost, imprastiind lumina catre viitorii monahi, impreuna sfinti ostasi cu tine in indepartata America, ce mai inainte erau straini de adevarata Ortodoxie, sfinte Parintele nostru Gherman, aparandu-ne de atacuri si mjlocind pentru noi, ziceai: "Nu suntem zguduiti numai de valurile marii, ci noi suferim si calatorim prin mijlocul acestei lumi amagitoare si involburate, facandu-ne drum spre casa noastra cea cereasca"; pentru aceasta strigam tie: Bucura-te, credincios impreuna-luptator cu Ioasaf, primul ierarh al rusilor din America; Bucura-te, cel ce ai fost martor al ravnei pana la moarte al lui Iuvenalie; Bucura-te, ca l-ai cinstit pe Petru Aleutul ca fiind un Nou Mucenic; Bucura-te, cel ce l-ai invatat pe ucenicul tau Serghie sa fie vorbitor cu ingerii; Bucura-te, cel ce mai inainte ai vazut arhieria Sfantului Inochentie, ierarhul intaistatator al Rusiei; Bucura-te, cel ce printr-o cale tainica l-ai chemat pe monahul Gherasim sa reinoiasca Noul Valaam; Bucura-te, ca l-ai pazit pe preotul Adrian de inchisoare in Rusia; Bucura-te, cel ce i-ai insuflat Sfantului Ioan sa lucreze la canonizarea ta; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 12 Vazand harul si marea ta indrazneala inaintea lui Dumnezeu, ne rugam tie, sfinte Parinte: roaga fierbinte pe Domnul sa pazeasca Sfanta Sa Biserica de duhul acestei lumi care surpa prin necredinta sufletele fiilor ei, intunecand bucuria vietii daruita de Dumnezeu pentru intemeierea cetatii lui Dumnezeu, pentru ca ei sa se inalte de pe pamant la cer, cantand: Aliluia! Icosul 12 Cantand proslavirea ta, te fericim Sfinte, ca unul ce esti preaputernic si stai inaintea Scarii Dumnezeiescului Urcus de pe pamant la cer. Ca unul ce ai dobandit Duhul cel Sfant si ai luminat pamantul nostru, auzi-ne pe noi cei ce de jos, ce-ti strigam tie acestea: Bucura-te, ca ai dobandit rugaciunea curata prin caldura inimii; Bucura-te, ca ai fost invaluit de sfanta lumina; Bucura-te, ca ai varsat multe lacrimi din inima; Bucura-te, ca ai dobandit tacerea si linistea cugetului; Bucura-te, ca ti-ai curatit mintea pentru contemplarea tainelor ceresti; Bucura-te, sfanta si straina luminare; Bucura-te, inima luminata de Duhul Sfant; Bucura-te, ca ai gustat desavarsirea si ne chemi si pe noi spre ea; Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi! Condacul 13 O, preaslavite Sfant al lui Dumnezeu, Sfinte si de Dumnezeu purtatorule Parinte Gherman, primeste aceasta mica rugaciune a noastra facuta intru cinstirea ta. Stand inaintea tronului Atotputernicului Dumnezeu, roaga-te neincetat pentru noi, smeritii tai fii, ce am auzit glasul tau, strigand catre noi: "De azi inainte, din acest ceas, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si sa implinim sfanta Sa voie". Aliluia! Rugaciune Catre Sfantul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Gherman din Alaska O preaminunate placut al lui Dumnezeu, parintele nostru Gherman! Tu bine ai lucrat pe meleaguri cu natura neprielnica si slujind lui Dumnezeu ai fost credincios in putine lucruri, dupa cuvantul Domnului care spune: Peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune. Si acum ai fost pus ocrotitor ceresc, precum un inger pazitor, peste indepartatele pamanturi apusene ale Alaskai si Americii, si esti ocrotitorul tuturor crestinilor ortodocsi din pamanturile nou luminate de credinta Ortodoxa. Roaga-te cu osardie pentru obstea monahilor, pentru toti crestinii ortodocsi si pentru toti cei ce sufera si sunt osteniti in valea desertaciunii lumesti. Pastreaza Biserica luptatoare de pe pamant intru puritatea Ortodoxiei, si apara pe toti oamenii cei binevoitori de puterile intunecate ale vrajmasului. Umple inimile noastre cu setea pentru dreapta credinta si pentru evlavie, cu duh de pace si dragoste si cu blandetea si smerenia Domnului Iisus Hristos. Daruieste mangaiere celor necajiti si cereasca hrana celor ce flamanzesc dupa dreptatea cea duhovniceasca. Dobandind cererea noastra, fie sa primim raspuns bun la ziua Infricosatoarei Judecati si cu toti sfintii sa cantam de Viata-Datatoarei Treimi, Tatalui celui necuprins, Adevaratului si Unuia Nascut Fiului Sau si Sfantului Duh, Mangaietorul, in vecii vecilor. Amin. Nota: Acest acatist a fost scris in anul 1951 de Parintele Stefan Liasevski (+1986), un prieten apropiat al Arhimandritului Gherasim (+1969) din Insula Spruce, pazitorul manastirii Sfantului Gherman, Noul Valaam din Laguna Monahului. El a marturisit Parintelui Stefan ca Sfantul Gherman nu i-a aparut doar in vis, atunci cand l-a chemat sa traiasca pe Insula Spruce, ci a venit la el chiar in plina lumina a zilei si i-a spus in timp ce clopotele rasunau de-a lungul insulei: "Nu te teme. Eu trag clopotele pascale. Hristos a Inviat!" Acest fapt nu a fost publicat in timpul vietii Parintelui Gherasim ci doar dupa adormirea sa, de catre Parintele Stefan. Despre Sfantul Gherman se pot citi in limba romana: "Sfantul Herman din Alaska - Comori ale spiritualitatii sale", Ed. Bunavestire; "Sfantul Gherman, Apostol in Alaska", Ed. Egumenita; Ierom. Alexander Golitzin, "Marturia vie a Sfantului Munte", Ed. IBMBOR, 2006. Traducere de Victor Popescu-Sandu

Parintele Cleopa ne vorbeste despre cele 14 conditii canonice pt mersul la biserica

Parintele Cleopa ne vorbeste despre cele 14 conditii canonice pt mersul la biserica "Ne vorbeste Parintele Cleopa"-vol.7 1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. 2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta.. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu. 3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba. 4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar. 5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne. 6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur. 7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos. 8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie. 9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat. 10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie. Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire. Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie. Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie. 11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa. 12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa. De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ". Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti. Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie. Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa ! 13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate. 14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci. Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36). Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !" Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori. Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

SARACII... CRUCEA CRESTINILOR SI MILOSTENIA

SARACII...CRUCEA CRESTINILOR SI MILOSTENIA Parintele Paisie Agoritul/ fragmente Oamenii uita pe cei ce sufera - Parinte, ati spus ca pe cat te departezi de mangaierea omeneasca, pe atat o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea intelegi mai bine rugaciunea atunci cand esti flămând? - Da, pentru ca un flămând intelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l intelege. Am auzit ca undeva se arunca mancarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce manca. Traiesc saptamani in sere, in niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu intrebi ca sa afli? Sa arunci mancarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care il avem nu il dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc“. Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie“. Nu se gandesc la celalalt. Nu se pun in locul celuilalt, ca sa nu se mahneasca si sa-si piarda linistea lor. In felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gandeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atatia orfani care nu au un om care sa le mangaie capusorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei care o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera. Daca s-ar gandi putin, de pilda, la unii epiroti albanezi, care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani in inchisoare intr-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atat de infricosator, incat nici nu ne putem gandi la aceasta. Stiti ce insemna unu pe unu? Nici asezat, nici intins, nici in picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au cate o gaura mica. - Adica in morminte, Parinte! - In mormant cel putin esti intins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. In Africa am vazut cum mancau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem in rai… In 1958, cand am mers la Sfanta Manastire Stomiu, in Konita, era un protestant pe care il sustineau economic din America si care castigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marii lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia ii ajutau economic. Intr-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie.” Cand am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe cativa care aveau oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavarsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea insa o inima mare. Cand l-am vazut pentru prima oara mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarat sa adunam cativa bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa merga ei insisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. In felul acesta si de piatra sa fie inima lor se inmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. In putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai impingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, imi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai tarziu am aflat ca unul a devenit si cantaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au intors la Ortodoxie. Mai tarziu, cand au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai inainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici. - Parinte, unii cer usor atunci cand au nevoie, iar altii nu spun nimic. - Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a intamplat ceva si nu aveau bani nici de o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se ingrijea mult sa afle astfel de cazuri. Criteriul dragostei Atunci cand cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Cand nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi incerce dragostea, imi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-l dau pe cel stricat saracului, inseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata il voi da pe cel bun saracului. Intra in lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si il dau pe cel vechi. Dar cand dai pe cel vechi, inca mai traieste omul vechi in tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amandoua si nu dai nici unul, esti in stare de iad. - Parinte, cum iese cineva din starea aceasta? - Sa se gandeasca: “Daca ar fi fost Insusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. In felul acesta se poate intelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarare tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la inceput sa-i vina greu, dar daca se nevoieste in felul acesta, va ajunge in starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amandoua ca sa-L aiba inlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca iti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai, te va imbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si il ajuti, de ar fi fost Hristos, gandeste-te ce jertfa ai fi facut! In felul acesta dam examene. Omul credincios vede in aproapele persoana lui Hristos. Insusi Hristos spune: “Intrucat ati facut unui dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei, dar dragostea este aceeasi pentru toti. In inima Lui acelasi loc il are si un ministru si un sarac; un general si un soldat. - Parinte, oare de ce se intampla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urat fata de cel ce l-a ajutat? - Diavolul se duce si imboldeste pe celalalt, astfel incat sa se poarte urat cu noi, ca noi sa ne maniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul il brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Cand faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa infruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l castigati in intregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se manie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau il va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pana ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?”. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna <>, dar cel putin sa recunoasca”. Dar cand cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. In timp ce daca si-ar pune un gand bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, indreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Cand nu asteptam sa ni se dea inapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cantam? “In loc de mana, fiere“. Intotdeauna sa incercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata. Cel ce da primeste bucurie duhovniceasca In om exista doua bucurii. O bucurie atunci cand ia, si o bucurie atunci cand da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci cand da, cu bucuria ce-o simte atunci cand ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la inceput sa cerceteze daca se bucura cand da si nu cand ia; daca simte mahnire cand ii dau si bucurie cand da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci cand face vreun bine nu isi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut. Nu-si poate inchide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlati. Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt ii da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu isi mai aduca aminte. Dar daca acela ii da o iconita plastifiata, este miscat de acesta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostita, se gandeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovnicesca este corecta, cand uita cineva cele bune ce le face si isi adduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Cnd omul ajunge in starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si isi adduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos. Iar cand gandeste: “Tu mi-ai dat atata si eu ti-am dat atata”, aceasta este un lucru negustoresc. Eu caut sa dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreste: cutare mi-a dat cartile acelea si eu acum ii datorez atata, asa ca trebuie sa-i dau ca sa ma achit. Sau, daca celalalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Caci aceasta este o drepate omeneasca. Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda imi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar cand si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Cand si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la randul sa o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste? Sa va invatati sa va bucurati prin a da. Atunci cand se bucura cineva prin a da, este bine intocmit, este in legatura cu Hristos, are harul dumnezeiesc. Atunci cand se bucura prin a lua sau prin a se jertfi altii pentru el, bucuria aceasta are miros urat, asfixiaza. Astfel de oameni, care dau fara sa se gandeasca la ei insisi, ne vor judeca in Ziua ce Apoi. Ce bucurie simt acesti oameni! Pe unii ca acestia ii apara Hristos. Insa cei mai multi oameni se bucura cand iau si se lipsesc de bucuria dumnezeiasca si de aceea sunt chinuiti. Hristos este miscat atunci cand il iubim pe aproapele nostru mai mult decat pe noi insine si ne umple de desfatare dumnezeiasca. Vezi, El nu S-a limitat la “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti“, ci S-a jertfit pentru om. Iubitorul de argint aduna ca sa le afle altii - Parinte, am auzit de doi frati, dintre care cel mai mic era milostiv, iar cel mare nu. - Parintii sa-l invete si pe cel mare sa se indulceasca prin a da. Daca cel mare va cultiva aceasta virtute, va primi plata mai mare decat cel mic, care o are din fire, si va deveni mai bun. - Parinte, cum se poate izbavi cineva de stramtimea inimii, de greutatea ce o are in a da? - Ce, esti zgarcita? O sa te arunc afara! Si la ascultare, de pilda, cand esti la arhondaric, sa iei o binecuvantare generala, ca sa poti da. Nu vezi si Dumnezeu cu cata imbelsugare da tuturor binecuvantarile Sale? Daca cineva nu se obisnuieste sa dea, se invata zgarcit si dupa aceea ii vine greu sa dea. Iubitorul de argint este “pusculita”; aduna el, ca sa-i gaseasca altii. Si astfel pierde bucuria de a da si rasplata dumnezeiasca. Odata i-am spus unui bogat: “De ce aduni? N-ai obligatii. Ce-o sa faci cu ei?”. “Aici vor ramane cand voi muri”, imi raspunde. “Eu iti dau binecuvantare sa le iei pe toate sus!”, ii spun. “Aici vor ramane”, imi spune din nou. “Daca voi muri, lasa sa le ia altii”. “Ei, dar asa aici vor ramane”, ii spun. “Scopul este sa le dai cu propriile tale maini acum, cat traiesti”. Nu exista om mai nesocotit decat lacomul de bani, care aduna mereu si totdeauna traieste in lipsa si in cele de urma isi cumpara iadul cu economiile pe care le-a adunat. Este cu desavarsire pierdut, pentru ca nu da si se pierde cu lucruri materiale si pierde astfel si pe Hristos. De cel zgarcit isi bat joc toti. Este un mosier foarte bogat, care are ogoare la tara, iar in Atena multe cladiri, dar este foarte zgarcit. Odata a facut o oala de mancarica de fasole, dar numai zeama, ca sa manance lucratorii ce lucrau pe ogoarele lui. Mai demult lucrau sarmanii de dimineata, inainte de a rasari soarele si pana la apus. Asadar, la amiaza, cand s-au oprit putin, ca sa se odihneasca, stapanul a pus mancarea de fasole intr-o cratita si a chemat pe lucratori sa manance. S-au asezat sarmanii in jurul cratitei si au inceput sa manance. Cand luau cu lingura vreo boaba, cand numai zeama goala. Un lucrator era foarte glumet. Lasa lingura si se duce mai departe. Isi scoate cizmele si ciorapii si se apropie voind sa intre in cratita. “Ce faci?”, il intreaba ceilalti. “Ma gandeam sa intru inauntru, poate voi prinde vreo boaba de fasole!”. Atat de zgarcit era ticalosul acela. De aceea, de o mie de ori este mai bine sa-l stapaneasca pe om risipa, decat zgarcenia. - Zgarcenia este boala, Parinte? - Boala foarte mare! Daca il stapaneste pe om zgarcenia, boala mai mare nu exista. Economia este buna, dar sa ia aminte omul sa nu-l stapaneasca incet-incet diavolul cu zgarcenia. - Parinte, unii din pricina zgarceniei stau flamânzi. - Numai flamânzi? Era un negustor bogat care avea o pravalie mare si cu briceagul taia in trei chibriturile acelea late! O alta foarte bogata avea un fitil cu sulf; tinea carbuni aprinsi si cu acel fitil lua foc din carbuni ca sa aprinda soba, ca sa nu cheltuiasca vreun chibrit. Si avea case, terenuri, o avere mare. Nu spun ca sa fie cineva risipitor, dar, cel putin, acestuia daca ii vei cere ceva, repede iti va da. Iar daca este zgarcit, ii va parea rau sa-ti dea. Erau odata doua gospodine si discutau despre salate, despre oteturi si, asa discutand, una a spus: “Am un otet foarte bun”. Odata cealalta a avut nevoie, saraca, de putin otet si s-a dus la aceea sa-i ceara. “Asculta aici”, ii spune aceea, “daca-l dadeam, n-as fi mai avut otet de sapte ani!”. E bine sa faci economie si sa dai. Econom nu inseamna zgarcit. Tatal meu nu tinea bani. La Farasa nu exista hotel; casa noastra era ca un hotel. Oricine venea in sat, la primar mergea sa stea. La el manca, el ii spala picioarele si-i dadea ciorapi curati. Acum vad ca unele locuri de inchinare au magazii intregi cu candele dar nu spun: “Avem destule, nu ne mai dati altele”. Acestea nu le pot folosi, nici nu le pot vinde, dar nici nu le dau. Cand cineva incepe sa adune, se leaga si nu poate da. Iar daca incepe sa adune lucruri dar le si da, atunci inima lui se va aduna in Hristos fara sa-si dea seama cum. O vaduva sa nu aiba bani sa cumpere un cot de stofa ca sa-si imbrace copiii, si eu sa adun! Cum voi suporta aceasta? La Coliba nu am nici farfurii, nici cratite, ci niste tinichele. Prefer sa dau cinci sute de drahme unui student sa mearga de la o manastire la alta, decat sa iau ceva pentru mine. Daca nu aduni, ai binecuvantare de la Dumnezeu. Daca dai binecuvantare, iei binecuvantare. Binecuvantarea naste binecuvantare. Intentia cea buna este totul - Parinte, ce sa fac atunci cand cineva imi cere milostenie, dar nu am ce sa-i dau? - Cand vreau sa fac milostenie si nu am ce sa dau, atunci fac milostenie cu sange. Unul care are si da ajutor material, simte bucurie, in timp ce acela ce nu are ce da, sufera mereu si spune smerit: “N-am facut milostenie”. Intentia cea buna este totul. Un bogat are ce sa dea dar nu da. Un sarac vrea sa dea, dar nu da pentru ca nu are ce sa dea. Difera unul de altul. Bogatul, daca da, simte si o multumire. Pe sarac il doare, caci vrea sa faca milostenie, dar nu are ce sa dea, si sufera sufleteste; in timp ce de ar fi avut, ar fi dat si n-ar fi suferit. Intentia cea buna se vede din fapte. Daca cineva cere de la un sarac milostenie si saracul, desi este il lipsa, ii da, atunci saracul ce a dat va simti o bucurie duhovniceasca, indiferent daca acela se duce si bea rachiu cu ei, si Dumnezeu va lumina pe cineva sa-i trimita si lui ajutor material. Si stiti ce nedreptate se face uneori? Unul sa dea tot ce are ca sa ajute, iar altul sa le interpreteze in cugetul sau cum i se pare lui. - Parinte, la ce va referiti? - Sa presupunem ca unul, de pilda, are numai 5000 de drahme in buzunarul sau. Intalneste pe drum un cersetor, ii pune in mana aceluia si pleaca. Cersetorul vede ca sunt 5000 si se bucura. In clipa aceea trece pe acolo un bogat si, vazand ca acela a dat 5000, spune pentru sinesi: “Ca sa dea acesta 5000, cine stie cati are! Va fi vreun milionar!”. Atunci el ii da cersetorului doar 5000 de drahme si isi odihneste gandul ca si-a facut datoria. In timp ce sarmanul acela a avut numai acei 5000 si, de indata ce l-a vazut pe cersetor, inima i-a tresaltat si i-a dat. Daca si bogatul ar fi lucrat putin duhovniceste, ar fi avut si el un gand bun si ar fi zis: “Ia te uita, acela a dat tot ce a avut”. Sau ar fi spus: “A avut zece mii si a dat cinci mii”. Dar cum sa aduca gandul cel bun, daca n-a lucrat duhovniceste! Ci spune: “Ca sa arunce asa banii, inseamna ca-i intoarce cu lopata”. Unii oameni, desi dau cinci sute sau o mie de drahme unui sarac, fac bazar evreiesc pentru cinci sau zece drahme cu lucratorul sarac ce lucreaza la ei. Nu pot pricepe: bine, dai cinci sute si o mie de drahme celui pe care nu il stii si pe acesta, pe care il ai langa tine si te ajuta, il lasi sa flamanzeasca? Ai datoria ca mai intai pe acesta sa-l iubesti si sa-l ajuti. Dar se vede ca acesti oameni fac milostenie ca sa fie laudati. Sau pe altul il trag chiar si la judecata pentru o mie de drahme, deoarece incep de la o logica lumeasca, chipurile ca sa nu-i considere prosti. O femeie credincioasa mi-a povestit o intamplare. Odata ea a vrut sa cumpere o cantitate de lemne de la o batrana, care a facut trei ore ca sa le aduca din padure in sat. De data aceea a facut jumatate de ora mai mult, adica trei si jumatate, pentru ca a inconjurat cazarma, ca sa n-o prinda padurarul. “Cat fac?”, o intreaba acea femeie? “Cincisprezece drahme”, raspunde batrana. “Nu, este mult”, ii spune. “Eu le iau cu unsprezece”. “I-am cerut atata”, mi-a spus acea femeie, “pentru ca pe noi, oamenii duhovnicesti, sa nu ne ia de prosti…”. I-am tras dupa aceea un perdaf. Batrana avea doua animale si a pierdut doua zile ca sa castige 22 de drahme. In loc sa-i fi dat mai mult, i-a mai si oprit din cat se cuvenea. Milostenia ajuta mult pe cei raposati Bogatia aduce mare paguba omului atunci cand nu se imparte saracilor pentru sufletul nostru si pentru sufletele mortilor nostri. Milostenia catre cei indurerati, vaduve, orfani, etc. ajuta foarte mult si pentru odihna celor adormiti. Pentru ca atunci cand cineva da milostenie pentru un raposat, ceilalti spun: “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Daca se intampla ca cineva sa fie bolnav, sa nu poata lucra si sa aiba datorii si in aceasta imprejurare grea il ajuti si ii spui: “Ia-i pe acestia pentru sufletul cutaruia”, va spune si acela “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Adica aceia fac o rugaciune din inima si aceasta este ceea ce ajuta foarte mult pe cei raposati. - Atunci cand unei oarecare femei ii moare barbatul nespovedit si neimpartasit sau ii moare copilul, ce altceva mai poate face ca sa le ajute sufleteste? - Pe cat poate sa se faca mai buna. Asta, fireste, o va ajuta si pe ea, dar il va ajuta si pe barbatul ei, pentru ca, dupa ce s-au casatorit, are parte si cel care a murit din tot ce face ea. Acesta este lucrul cel mai important dintre toate, sa se faca mai buna. Altfel, se poate sa faca si vreo fapta buna, dar sa ramana cu tipicul ei. Si iti spune: “Mi-am facut datoria mea. Ce altceva vrei sa mai fac?”, si ramane neindreptata sau se face si mai rea. Milostenie “in ascuns” - Parinte, unii considera fariseism a merge la biserica si a trece cu vederea dragostea si jertfa. - Ei, dar de unde stiu ei aceasta? Sunt siguri de lucrul acesta? - Asa judeca ei. - Dar ce-a spus Hristos? “Sa judecati”? Unul se poate sa nu dea unui tigan, deoarece are in vedere un bolnav care are mare nevoie si il ajuta pe acela. Se va afla vreun trecator sa-i dea ceva tiganului, in timp ce bolnavului nu-i va da nimeni. Cum trag concluzii fara sa stie? Fariseism este atunci cand cineva face fapta buna la aratare, ca sa fie laudat. Imi aduc aminte ca in 1957 eram intr-o manastire cu viata de sine, unde dadeau pentru fiecare ascultare o binecuvantare, potrivit cu cat de grea era. Deoarece atunci in manastiri era lipsa de oameni, unii parinti care aveau putere isi luau mai multe ascultari si luau si mai multe binecuvantari, dar le dadeau milostenie. Era acolo un monah caruia ii spuneau “sfoara” pentru ca toti spuneau ca acesta nu da nimic. Dar cand a murit monahul acela, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Marie Mare, din Satul Vechi, din Satul Nou si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile. Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme, dar si banii aveau valoare. Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau. Ale aceluia nu se vedeau deloc pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in felul acesta. Astfel toti ii spuneau: “Sfoare, sfoara”, si i-a ramas numele “sfoara”, adica strans ca sfoara. Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. “M-a mantuit!”, spunea unul; “M-a mantuit!”, spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Au ramas uimiti Parintii. De aceea spun: de unde stii tu ce face celalalt? - Parinte, atunci cand cineva face milostenie, dar simte un gol, ce este de vina? - Sa ia aminte, ca nu cumva sa fie miscat de slava desarta. Caci atunci cand are scop curat, simte bucurie. Stii ce au facut odata intr-un oras? Mi-a spus-o un avocat cunoscut, credincios. Se apropia Nasterea Domnului si unii crestini au spus sa se adune diferite lucruri, sa le faca pachete si sa le imparta in piata la saraci – era atunci dupa ocupatia germana cand oamenii erau saraci. Avocatul le spune: “Deoarece stiu care sunt cei saraci, mai bine sa le dau pe ascuns”. “Nu”, ii spun aceia, “sa ii impartim in piata spre slava lui Dumnezeu, ca sa se vada ca ne interesam de ei”. “Dar nu este bine”, le spune din nou acela. “Unde ati gasit scris ca milostenia sa se faca asa?”. Dar aceia tineau pe a lor “spre slava lui Dumnezeu…”. In nici un chip nu i-a putut convinge. Daca a vazut asa, i-a lasat. Au adunat asadar pachetele in piata mare a orasului si chiar au instiintat ca acolo se vor imparti pachete. Au aflat toti si s-au napustit niste oameni ca niste gorile, care le-au rapit pe toate. Si astfel au luat pachetele cei ce erau barbari si nu aveau nevoie, iar sarmanii saraci au ramas cu mainile goale. Cand cei responsabili au inceput sa se impotriveasca, au primit si cate una buna “spre… slava lui Dumnezeu”. Vezi cum lucreaza legile duhovnicesti! Unul lumesc este indreptatit sa se mandreasca si sa-si faca reclama, dar la oamenii duhovnicesti cum sa se justifice aceasta? - Parinte, exista oameni care nu cred, dar sunt compatimitori si fac fapte bune. - Cand un om lumesc da cu scop curat si nu din slava desarta, atunci Dumnezeu nu-l va lasa, ci candva ii va vorbi in inima. Un cunoscut de-al meu ce traia in Elvetia mi-a povestit odata urmatoarea intamplare: o doamna bogata atee era atat de compatimitoare, incat ajunsese sa-si imparta toata averea sa la saraci si scapatati, in cele din urma ramanand foarte saraca. Atunci toti cei ajutati de ea s-au ingrijit sa o aduca in cel mai bun azil. Dar cu toate ca a facut atatea fapte bune a ramas atee. Mergeau si ii vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvantul. Spune ca Hristos nu a fost altceva decat un om bun, un lucrator social si alte teorii de felul acesta. Poate ca si crestinii pe care i-a cunoscut sa n-o fi putut ajuta asa fel ca sa fie miscata de viata lor. “Fa rugaciune pentru sufletul acesta”, mi-a spus prietenul meu. In tot cazul a facut multa rugaciune si acela pentru intoarcerea ei. Dupa o vreme mi-a spus prietenul meu: “Intr-o zi cand am mers sa o cercetez in azil, am aflat-o in intregime schimbata. <>, striga”. I s-a intamplat ceva care a schimbat-o. A cerut dupa aceea sa fie botezata. Facand aceasta, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui - Parinte, atunci cand cineva nu are nevoie, dar se preface ca are, trebuie sa-l ajutam? - Hristos a spus: “Sa dam celui ce ne cere fara sa cercetam”. Desi nu are nevoie acesta ce-ti cere, tot trebuie sa-i dai. Sa te bucuri ca-i dai. Dumnezeu “trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti”, noi de ce sa nu ajutam pe aproapele nostru? Oare noi suntem vrednici de toate darurile lui Dumnezeu? Dumnezeu “nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre ne-a rasplatit noua”. Un oarecare sarac iti cere ajutor? Chiar daca te indoiesti pentru starea lui, tot trebuie sa-l ajuti cu discernamant, ca sa nu te supere gandul. Ai vazut ce spune Avva Isaac: “Si calaret sa-ti ceara, da-i”. Nu stii in ce situatie este. Tu sa crezi ce iti spune celalalt si sa dai potrivit cu ceea ce-ti cere. Daca, de pilda, avem numai o mie de drahme si ii dam unui sarac si ne nelinistim ca nu avem sa-i dam mai mult, atunci afara de binecuvantarea (de banii pe care ii dam), il bagam in constiinta sa pe Hristos si nelinistea cea buna. Aceasta fapta a nostra il va rascoli, pentru ca mintea lui mereu se va invarti in jurul milostivului aceluia care i-a dat impreuna cu mia de drahme si inima sa cea indurerata si va fi nevoit sa-i intoarca inapoi, in chip ascuns, banii de care s-a lipsit sau chiar mai multi. Mie mi s-a intamplat un fapt asemanator. Odata, aflandu-ma in Salocin, m-a oprit o femeie – parea a fi tiganca – si mi-a cerut bani pentru copiii ei, pentru ca barbatul ei era bolnav. Aveam numai 500 de drahme si i-am dat. “Iarta-ma”, i-am spus, “dar nu am mai mult sa-ti dau. Daca vrei, ia-mi adresa si scrie-mi cum merge barbatul tau si voi incerca sa-ti trimit din Sfantul Munte mai mult”. Dupa putin timp am primit o scrisoare cu 500 de drahme, in care scria: “Iti multumesc pentru bunatatea ta. Iti trimit banii pe care mi i-ai dat”. Atunci cand cineva da milostenie cu durere, cersetorul este ars de dragoste, de Hristos si incepe si el sa imparta, iar nu sa adune. Si de s-ar intampla sa fie chiar si foarte impietrit cel ce cere si sa adune, nu se va bucura de cele adunate si Hristos va iconomisi ca banii sa-si afle locul lor, iar aceluia sa-i ramana numai osteneala si chinul pentru colecta (ca s-o numim asa) pe care a facut-o pentru altii. - Parinte, cat trebuie sa dea cineva? - Sa dea atat cat sa nu-l mustre constiinta sa. Este nevoie de discernamant. Sa nu dea o suta de drahme si apoi sa se mahneasca pentru ca n-a dat cincizeci. Este nevoie de multa luare aminte atunci cand cineva are dragoste cu mult entuziasm. Este bine ca atunsi sa franeze putin dragostea si entuziasmul sau, ca sa nu-i para rau ca a dat mult unui nenorocit, ramanand cu mainile goale, cand trebuia sa dea mai putin. Incet-incet va dobandi experienta si va da potrivit cu ravna ce o are. -Parinte, cand cineva cere lucruri fara soccoteala, sa-i dam? - Aici este nevoie de discernamant si iarasi discernamant. Atunci cand unul iti cere lucruri fie si ca sa se faleasca cu ele, da-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: Ce fel de apostol esti? Taie-ti iubirea de argint”, ci i-a dat si punga. Dar daca unul iti cere, de pilda, o cutie de marmelada si o ai, si tu stii ca acela are un vas plin, in timp ce altul nu are deloc si are nevoie, atunci spune celui ce are si mai cere: “Frate, daca vrei, da si tu putin cutaruia din ceea ce ai”. Daca nu exista nimeni care sa aiba nevoie, da-i fara sa spui nimic. Poate ca prin darea aceea, daca mai exista o coarda sensibila in el, va fi miscat sufleteste si se va indrepta. In cazurile acestea se intampla ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: “Atunci cand vrajmasul tau iti face rau si tu ii faci bine, gramadesti carbuni aprinsi pe capul lui“. Asta nu inseamna ca il arzi, ci ca atunci cand ii faci bine, incepe sa lucreze in el dragostea, care este Hristos, si intra in actiune harul dumnezeiesc. Dupa aceea omul se schimba, deoarece il mustra constiinta, adica se arde de constiinta lui. Nu este bine sa faci binele ca sa se mustre celalalt si sa se cuminteasca, pentru ca astfel slabeste binele, ci sa-l faci cu dragoste. Atunci cand il compromiti cu binele, se schimba in sensul cel bun si se indreapta. Era un betiv in Konita care avea si familie si-i dadeam cate ceva. Au aflat unii ca-l ajutam pe acel sarman, chiar din spusele lui, si mi-au spus: “Nu-i da, ca ii bea”. Acela imi spunea “Da-mi pentru copii”, iar eu cand ii dadeam ii spuneam: Ia asta pentru copiii tai”. Stiam ca-i bea, dar stiam ca acest cuvant il va ajuta putin. Va merge sa bea, dar se va gandi putin si la copiii lui. Daca nu i-as fi dat si-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat banii ce-i castiga aceea – se ducea sarmana sa lucreze la straini – si i-ar fi baut, iar copiii s-ar fi chinuit si mai mult. Atunci cand ii spuneam “ia pentru copiii tai”, isi aducea aminte puin si de copiii lui. Ai inteles? Ma durea de el si asta a fost un lucru foarte sensibil, care lucra inauntrul lui. Multi au fost ajutati astfel. Unii, deoarece ii mustra dupa aceea constiinta, trimiteau banii inapoi. Noi cu logica noastra nu Il lasam pe Hristos sa lucreze. Invatati Evanghelia in chip corect, daca vreti sa va faceti oameni “evanghelici”, iar nu protestanti! Doamne ajuta..

Biserica Sfântul Silvestru

Avva Galeriu sau Icoana din suflet

Gabriel Licăroiu – profesor de religieÎnfăţişarea Părintelui Galeriu era aceea a unui preot ortodox tradiţional. Vocea puternică, dicţia clară, expunere fără greş. Impresiona plăcut orice suflet care venea să asculte sau să ceară sfat si binecuvântare. Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a încununat, se adăuga şi harul, pentru care făcea un efort duhovnicesc susţinut. Citea foarte mult în toate domeniile, ştiinţă , literatură, filozofie ,dar mai ales patristică. A venit la dînsul un student, şi s-a plîns că nu mai poate învăţa.

• Avva i-a spus: ”Am optzeci de ani si vreau sa învăţ chimie”. Duminica venea in sfintul Altar, cu un braţ de cărţi, cizelind ideile cu un foc molipsitor.Credinţa lui Avva Galeriu în caracterul integrator al teologiei , îl facea să cerceteze asiduu domenii fascinante ca fizica quantică, matematica. Concluziile, ajungeau în cel mai scurt timp în predică, în articole sau conferiţe, pentru care era atât de solicitat. Sub ochii noştrii, sfidând aceste vremuri de apostazie, la biserica Sfântul Silvestru se petrece ceva esential: e acolo un preot minunat, Constantin Galeriu, ale cărui predici nimeni n-ar trebui să le ignore.
• Nu este numai un mare teolog şi un propovăduitor de exceptie al dumnezeieştii Scripturi, ci – o spun cu toată răspunderea – un neasemuit rugător.” Întreaga viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu, şi mângâierii sufletelor necăjite i-a adus supranumele de Avva. Casa îi era deschisă oricui, viaţa cu totul transparentă. Asceza pe cât de dură, pe atât de discretă. Era cu adevărat un preot cu viaţă îmbunătăţită. Un trăitor. Spunea ”Nimic nu îi lipseşte ortodoxiei, decât să fie trăita". Slujirea Sfintei Liturghii o făcea din tot sufletul. Duminică dimineaţa Biserica Sfântul Silvestru era plină de credincioşi. Intra în sfânta biserică prin uşa care duce direct în sfântul Altar şi fără să-l vedem simţeam o înviorare, o briza duhovniceasca care trecea prin sufletele noastre şi un murmur ,’ A venit Parintele’, ii trada prezenta.
• O bucurie sfântă se revărsa peste popor în timpul slujbei, încăt nu simţeai cum trece timpul.Slujirea lui Dumnezeu la o asemenea înălţime duhovnicească nu era uşoară. Ispitele loveau iute, năprasnic, dar faptul că le primea fără cârtire aducea din partea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preacuratei Sale Maici bucurie duhovnicească şi har peste har. Acest lucru îl simţeam cu toţii şi mărturisesc că acesta era motivul pentru care atâta popor, nu se mai deslipea de dânsul, nici la ore târzii .„Dumnezeu n-a cautat la putinatatea noastra si ni l-a daruit la vreme de cumpana,ca sa strabatem agatati de sutana lui de lumina, prin bezna de iad a comunismului"(R. Codrescu, in Ziua, 21 nov. 1998).Când apărea pe solee în faţa uşilor împărăteşti, pentru binecuvântare se făcea o linişte cerească. Rugăciunile pe care le rostea erau vii.
• Toată suflarea din biserică aştepta predica. Preoţii se împărtăşeau cu Trupul şi Săngele Domnului, apoi preotul de rând, venea pe solee la predică. Avva Galeriu vorbea domol la început. Cu cât înainta în Adevăr cuvintele deveneau incandescente, frazele adevărate raze luminoase, care ridicau sufletele la simţirea lui Dumnezeu. „Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu”(P. Tutea, cit. in Ziua, 21 nov. 1998). Toate sufletele din biserica erau transportate. Călătoream la începuturile creaţiei, înţelegeam dragostea lui Dumnezeu, pentru întreaga făptură şi se trezea în sufletele noastre dorul după Cel căruia Îi spunem atât de des Tată.
• Vreme de o oră ne purta pe aripile harului. Îmi amintesc că a fost invitat de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, să slujească şi să predice la catedrala patriarhală. Era de Praznicul Adormirea Maicii Domnului, înainte de ’89. După predica Prea Fericirea Sa l-a îmbrăţişat şi i-a zis:”Cu adevărat eşti dăruit de Maica Domnului.”Predica lui Avva avea o structură dogmatică, strălucit împletită cu elemente – cum obişnuia să spună – din viul vieţii. Nu înţelegeam în profunzime predica dar o bucurie nespusă ne cuprindea şi un dor după o viaţă cat mai curată. Am încercat să notez câteva idei din timpul unei predici a lui Avva Galeriu, dar în final am observat că tot ceea ce am notat era o măzgălitură.
• Modul de a predica era cu totul descurajant, pentru cei ce doreau să noteze, dar mângâietor pentru cei care aveau cu ce să înregistreze. Am înţeles cu această ocazie, complicata conexiune a ideilor aduse în lumină, după o structură cu totul aparte.”Retorica circulară este un mod de a organiza, de a structura un discurs, în cazul nostru o predica. Pentru a-i permite ascultătorului să asimileze mai bine discursul, oratorul nu ezita să facă bucle înapoi, iar uneori să revină asupra a ceea ce a spus cu mult înainte pentru a reîmprospata acele cuvinte în mintea ascultătorilor. Predica Părintelui Galeriu, în ansamblul ei, se încadrează în acest tip de retorică.”
• (I. Toader, Metode noi in practica omilectica, p. 118).Avva Galeriu era un erudit, dar universul de cunoştinţe teoretice, era cuprins într-o mare de trăire duhovnicească, care ajungea la incandescenţă imediat ce se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Domnului urmând apoi să predice.“ Parintele Galeriu este un predicator de exceptie, recunoscut ca atare nu numai de enoriasi, intre care se numara si intelectuali de marca ai Bucurestiului, ci si studentii care l-au avut profesor. Un predicator harismatic.”
• (V. Gordon, in Vestitorul Ortodoxiei, 1 dec. 1998, p5)Pentru noutatea ideilor pe care le expunea în focul predicii, îl suspectam că a ajuns la izvorul duhovnicesc al acestora. Când se termina predica şi venea în Sfântul Altar, îl aşteptam cu un prosop, pentru că, de era vară sau iarnă, atâta foc dumnezeiesc punea în predică, încât fruntea, îi era încărcată de borboane grele de sudoare. Adesea spunea: “Până mintea nu ia foc nu poate gândi la Dumnezeu, până ochiul nu ia foc nu-L poate vedea pe Dumnezeu, până limba nu ia foc nu poate vorbi despre Dumnezeu.”
• Într-adevăr predica lui Avva Galeriu era foc arzător, lumină, bucurie duhovnicească, revărsate peste sufletele credincioşilor, care umpleau Biserica Sfântului Silvestru.

CAMPANIA ATEILOR CONTRA BISERICII ORTODOXE...

CAMPANIA ATEILOR CONTRA BISERICII ORTODOXE... Trăim, iubiţii mei, într-o epocă dificilă, în anii necredinţei. Necredinţa domină. Altădată nu îndrăznea vreun om să blasfemieze cele dumnezeieşti în public. Nimeni. Dacă vreodată cineva ar fi îndrăznit, mii de mâini se ridicau să-l lovească. Nu putea să reziste. Şi dacă vreodată apărea vreunul şi spunea că nu există Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului, că nu există iad şi rai, îi închideau poarta. Până şi femeia îl izgonea. Însă după cum astăzi oamenii se feresc de un bolnav cu o boală contagioasă, aşa se fereau odată de omul care era cuprins de cea mai rea boală, de ateism şi de necredinţă. În acei ani hulitorul şi ateul nu era tolerat. Acum însă, în ultimii ani, răul a înaintat. Nu doar aceştia care merg la şcoli şi la universităţi şi învaţă câteva lucruri şi apoi fac pe înţelepţii şi se întorc în sat şi stau la cafenea buluc cu ţigara în gură şi mănâncă sudoarea plugarului fără osteneală, nu doar aceştia spun că nu există Dumnezeu, ci până şi în munţi şi în văi, sătenii simpli, şi ciobani, şi copii mici, şi femei bătrâne, îi auzi spunând că nu există Dumnezeu. Sunt anii necredinţei şi ai ateismului. Şi nu numai că se leapădă de credinţă, dar unii în zilele noastre urăsc Biserica lui Hristos. Sunt asemenea cu câinele turbat. După cum câinele când turbează nu cunoaşte pe nimeni, ci îşi muşcă până şi stăpânul, aşa şi aceştia, câini turbaţi ai veacului nostru, urăsc de moarte Biserica. Dacă ar fi cu putinţă, ar dărâma bisericile şi i-ar sfâşia pe clerici şi pe purtătorii de rasă. N-am văzut oare acestea în zilele noastre, fie în Constantinopol, fie în Epirul de Nord din partea lui Emver Hotza, fie în Ciprul din partea lui Attila, fie în Serbia şi în Kossovo? Şi toate acestea sub privirile ipocritei comuniuni internaţionale, care pe de-o parte taie în numele drepturilor democratice, iar pe de altă parte ştie să-şi spele mâinile şi să să amnistieze crimele. Dar nu sunt doar ateii statelor străine, cei care au dărâmat bisericile şi au interzis să se boteze copiii şi au obligat pe creştini chiar să îşi schimbe numele. Sunt şi unii de-ai noştri aici, care urăsc Biserica şi vor să aplice şi în patria noastră astfel de regimuri ateiste. Şi dacă îi întrebi: De ce urâţi Biserica? Ce rău v-a făcut?, răspund că, chipurile Biserica s-a aliat cu sistemul, că preoţii şi episcopii îi susţin pe bogaţi, capitalul... Asta este o minciună. Nu ştiu ce se întâmplă în alte credinţe şi în alte religii, dar dacă vom cerceta credinţa noastră vom vedea că Cel care a întemeiat Biserica noastră, Domnul nostru Iisus Hristos, a trăit sărac în lume şi a mustrat iubirea de arginţi. Nimeni altul nu a mustrat îmbogăţirea, lăcomia, nedreptatea, precum a făcut-o Hristos. El este cel care a spus că două lucruri nu pot coexista: iubirea banului şi iubirea lui Dumnezeu, adică să iubeşti şi banii şi să iubeşti şi pe Dumnezeu (A se vedea Matei 6, 24). Aceste lucruri sunt incompatibile. După cum două picioare nu încap într-un papuc, tot aşa în aceeaşi inimă nu poţi să pui iubirea banului şi iubirea lui Dumnezeu. „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona"; „Nimeni nu poate să aibă doi domni; pentru că sau pe unul îl va urî şi pe altul îl va iubi, fie de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui" (Matei 6, 24). Acestea le-a spus clar Hristos. Vei spune poate următoarele: - Hristos, desigur, este bun. Eu cred în Hristos. Dar preoţii exploatează religia şi adună comori... Nu ştiu, repet, nu ştiu ce se întâmplă în altă parte în lume, dar aici, în patria noastră, preoţii sunt toţi săraci, sărăcuţi. Câţi preoţi are Elada? Aproximativ 8 000? Mergeţi pretutindeni şi cercetaţi: în Epir, în Macedonia, în Moreia, în insule; oriunde aţi merge, veţi vedea că preoţii nu provin din aristocraţie. S-au născut în case sărace, în familii smerite. Nicio casă bogată, niciun înalt demnitar, niciun armator fabulos de bogat nu-şi face copilul preot. Cercetaţi şi vă convingeţi. Dacă veţi găsi pe undeva vreun cleric că este fiu de judecător, de avocat sau de ofiţer superior sau de alt om mare, va fi o excepţie care nu distruge, ci întăreşte regula. Clerul nostru este „os din oasele şi carne din carnea" poporului. - Veţi spune: bine, preoţeii, dar episcopii? Nu ştiu ce fac ceilalţi episcopi, dar îngăduiţi-mi să îndrăznesc să spun ceva despre mitropolia mea, care mă cunoaşte de atâţia ani. Poate spune cineva că episcopul ei iubeşte banii? Dacă veţi căuta în buzunarele mele, nu veţi găsi bani. Din clipa în care am fost instalat am slujit nenumărate Liturghii în toate parohiile; de nicăieri nu am luat bani, nicio cafea n-am cerut. Gratuit slujesc şi învăţ. Am făcut sute de hirotonii; nu am luat nicio drahmă. Iar salariul meu îl dau pe tot. Când voi muri nu vor găsi nimic altceva decât o rasă şi câteva cărţi. Şi cu siguranţă nu sunt singurul. Aşadar, nu stau în picioare judecăţile împotriva Bisericii. Altul este motivul pentru care o urăsc. Biserica este ceea ce este frâul, care nu lasă calul să cadă în prăpastie, ceea ce este frâna care fereşte maşina de la accident. Însă, după cum calul turbat muşcă de frâu, aşa şi vrăjmaşii Bisericii, care vor să trăiască fără frâu, după chefurile lor, se aruncă asupra Bisericii cu ură. Dar chiar şi pentru aceştia care o urăsc, Biserica noastră se roagă. Noi nu îi urâm, îi iubim şi ne rugăm pentru ei şi Îl chemăm pe Dumnezeu şi pentru ei. Biserica nu urăşte pe nimeni, precum Hristos pe cruce, Care, în timp ce-L pironeau, se ruga pentru răstignitorii Săi. Dar, atenţie! Dacă Biserica nu urăşte pe nimeni, trebuie să spunem însă că cei care urăsc Biserica şi pe clerici, cei care hulesc pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, vrăjmaşii lui Hristos şi prigonitorii Bisericii nu vor avea un sfârşit bun. O spune Evanghelia de astăzi. Ce este astăzi? În Duminica după Naşterea Domnului amintim de un împărat rău-făcător, Irod. - Ce a făcut? A luat sabia şi a înjunghiat - câţi? Paisprezece mii (14.000) de prunci! După cum casapul înjunghie mieluşeii, aşa şi acesta a înjunghiat paisprezece mii de copilaşi. De ce? Spera că între copii ar fi şi Domnul nostru Iisus Hristos. Şi aceştia, ca nişte îngeraşi, s-au dus în cer şi cântă „Aliluia"! Însă cu Irod ce s-a întâmplat? Pe mine mă întrebaţi? Citiţi şi vedeţi ce spune istoria. S-a îmbolnăvit, a căzut de tot la pat, s-a umplut de răni din care curgea puroi, putrezea, mirosea urât şi se umplu de viermi; aşa a murit şi şi-a dat sufletul. Şi numai el? Există şi un alt exemplu: Iulian Apostatul. Acesta a trăit după 300 de ani. A prigonit Biserica, a vrut să readucă închinarea la idoli, să şteargă numele lui Hristos, să nu se mai audă de Hristos. Care a fost sfârşitul lui? S-a dus într-un război, iar în luptă, o săgeată l-a lovit în piept. Şi-a umplut atunci mâna cu sânge şi în clipa în care deja îşi dădea sufletul, l-a aruncat în aer şi a spus: „M-ai învins, Nazarinene!". M-ai învins, Hristoase! Nimeni nu poate să-L învingă pe Hristos. Oricine se împotriveşte - băgaţi de seamă! - oricine ar fi, mic sau mare, om sau sistem, oricine merge contra lui Hristos se va preface în cenuşă! Există Dumnezeu, există Hristos! *** Astupaţi-vă urechile, fraţii mei! Nu ascultaţi ce spune unul şi altul. Păstraţi-vă credinţa în Hristos, credinţa părinţilor noştri, adânc în sufletul vostru. Nici o forţă să nu poată să o dezrădăcineze. Acestea am avut să vă spun şi acestea să le credeţi. Să ascultaţi de Biserica noastră, iar când se va apropia sfârşitul vieţii noastre, acesta să nu fie ca sfârşitul lui Irod, care a fost pedepsit de Atotputernicul Dumnezeu, ci sfârşitul nostru să fie ca al tâlharului, care fiind pe cruce a spus: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!" (Luca 23, 42).

A apărut cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”

†

DETALII DESPRE CARTEA RESPECTIVA

http://www.mihailmaster.wordpres.com/

"Persoanlităţi Basarabene în Slujba lui Dumnezeu şi a Neamului”

Cartea poate fi găsită la reprezentaţii A.S.C.O.R Chişinău şi Frăţia Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Bisericuţa de lemn) din Chişinău.

Telefoane de contact: oo37/068559904; 079600416; 069335009 Sursa: http://www.personalitatibasarabene.info/

_______†_______

Hrăneşte-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu în fiecare zi

Matei 4:4 Drept răspuns, †Iisus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”Biblia ne spune că Dumnezeu a suflat peste om şi el a devenit fiinţă vie (Geneza2:7). De asemenea ne spune că Scriptura este insuflată Dumnezeu (2Timotei3:16). Aceasta înseamnă că atunci când citeşti Biblia sau asculţi Cuvântul Lui Dumnezeu predicat, te hrăneşti cu suflarea Lui Dumnezeu care îţi dă viaţă.

De aceea se poate ca tu să mergi la biserică obosit, fără vlagă, dar când pleci de acolo, să te simţi împrospătat şi revigorat. Cuvântul Lui Dumnezeu a suflat viaţă în trupul tău. Am văzut de asemenea mulţi membri ai bisericii devenind mai sănătoşi, mai puternici, ba chiar arătând mai tineri din cauză că au petrecut mai mult timp în Cuvântul Lui †Dumnezeu.

Nu e de mirare că în Proverbe 4:22 ne spune despre cuvintele Lui Dumnezeu „Căci ele Sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor”. Deci, dacă vezi că vremea sau simptomele îţi atacă trupul, dublează doctoria Lui Dumnezeu. Simplu, hrăneşte-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu, mai mult, şi vei descoperi viaţă şi sănătate curgând prin trupul tău din nou.

Iisus a spus că omul nu se hrăneşte numai cu pâine ci şi cu fiecare Cuvânt ieşit din gura Lui Dumnezeu. Dacă este important să mâncăm mâncare în fiecare zi, cu cât mai important este să ne hrănim cu Cuvântul Lui †Dumnezeu! †Iisus ne spune că avem nevoie de Cuvântul Lui Dumnezeu chiar mai mult decât de pâinea cea de toate zilele.

El e Cel care ne-a creat deci ştie mai bine care sunt nevoile zilnice ale trupului nostru.Aşa că, orice ai face, aminteşte-ţi să te hrăneşti zilnic din Cuvântul Lui Dumnezeu. Citeşte-ţi† Biblia în confortul casei tale sau la birou, în timpul pauzei. Ascultă predici când mergi cu maşina la serviciu sau în timp ce faci treburile casnice.

Dacă preferi ceva mai vizual, priveşte DVD-uri cu predici ale Cuvântului. Alege orice formă preferi dar adună Cuvântul în tine!Prietene, nu poţi trăi dacă încetezi să respiri. În acelaşi mod, nu poţi trăi fără Cuvânt, căci el este însăşi suflarea Lui Dumnezeu care îţi dă viaţă şi sănătate!

†

Doamne Ajuta!

Luna Cadourilor! Afara ninge...Sintem in luna in care daruim, iertam...

Afara ninge neincetat.... si mintea noastra si sufletul nostru si inima noastra este in acea fervoare de a darui, de a ierta, de a face pace chiar si cu dusmanii nostri...este acel spirit de Craciun...

Moaşte ale celor patru Sf. Mucenici: Zotic,Atal, Camasie, şi Filip (Zotikos,Atallos,Kamasis ke Filipos) de la Niculiţel

În anul 2001, luna Iunie 3- 4, a avut loc o procesiune cu sf. Moaşte ale celor patru Sf. Mucenici: Zotic,Atal, Camasie, şi Filip (Zotikos,Atallos,Kamasis ke Filipos) de la Niculiţel, din Jud.Tulcea, de către un sobor de preoţi şi arhierei în frunte cu I.P.S.Teodosie al Tomisului, la cetatea Noviodunum, unde au fost martirizaţi cei partu mucenici, apoi sf. Moaşte au poposit timp de o noapte şi o zi în martiriconul unde au fost descoperite în 1971.În acea noapte de 3- 4 iunie, s-a făcut priveghere de toată noaptea, citindu-se din psaltire,la care au fost rânduiţi fraţi de la Mănăstirea Dervent şi Mănăstirea Cocoşu, în faţa intrării în martiricon, unde se aflau sf. Moaşte. La ora 2 dimineaţa,doi dintre fraţi având şi un aparat fotografic, s-au gândit să aibă o sf. Amintire şi au făcut o fotografie cu fratele Gelu cetind la psaltire. Când s-a developat filmul, spre marea lor uimire, în fotografie, pe lângă fratele Gelu care citea, a apărut un puternic fascicol de lumină, care coboară de sus până la intrarea în martiricon, unde se frânge şi intră la sf. Moaşte dinlăuntru. Fără îndoială, această lumină Dumnezeiască este lumina sfinţeniei Sf. Duh, de care s-au învrednicit Sf. Mucenici prin jertfa lor, nevăzută de ochii omeneşti dar care s-a lăsat să fie prinsă de aparatul fotografic, ca o binecuvântare cerească peste cei ce făceau cu evlavie şi cinste prăznuire Sfinţilor Mucenici. Această însemnare a fost trimisă de către Pr. Arhim. Petroniu Tănase, Stareţul Schitului Prodromu din Muntele Athos

Povestea Mosului Nicolae

Sfantul Nicolae, adevaratul Mos Craciun

Cea mai influenta figura care sta la baza povestii lui Mos Craciun este Sfantul Nicolae. Acesta a fost o persoana reala si a trait in Asia Mica, Turcia de azi. Era cunoscut pentru bunatatea si generozitatea sa. Cea mai cunoscuta poveste despre Sfantul Nicolae este cea a fetelor sarace care nu aveau zestre pentru casatorie.

Pentru Biserica Catolica, un sfant este acea persoana

care a dus o viata atat de sfanta, incat si dupa moarte este capabil sa ofere ajutor celor aflati pe pamant. Sfantul Nicolae este unul dintre cele mai iubite personaje biblice, al treilea dupa Isus si Fecioara Maria.

Istoria moderna a lui Mos Craciun

Versiunea americana a lui Mos Craciun este bazata pe povestea daneza a lui Sinter Klaas (Sfantul Nicolae). Aceasta poveste a fost adusa in New York la inceputul secolului XVII. In 1773 numele lui Mos Craciun aparea in presa ca “St. A. Claus”. Cel care a raspandit povestea lui Sinter Klaas a fost scriitorul Washington Irving care l-a descris pe Mos Craciun si traditia sa de a veni cu cadouri in fiecare an in ajunul zilei de 6 decembrie. In 1823 insa, preotul Clement Clarke Moore a scris un poem pentru copiii sai. Povestea lui Moore a dat startul traditiei lui Mos Craciun. In poem, preotul a inclus detalii precum reni, rasul lui Mos Craciun, coboratul pe cos si agatarea sosetelor pe soba.

In 1860, ilustratorul Thomas Nast a creat celebra imagine a lui Mos Craciun: un batran vesel si gras, cu barba alba si cu un costum rosu cu alb. Nast a mai adaugat si alte detalii pentru mosul cel darnic: atelierul de jucarii de la Polul Nord si lista copiilor buni si rai. Crestinarea Craciunului La inceput Craciunul nu se sarbatorea si era chiar descurajata aceasta incercare in unele comunitati. La inceputul secolului XVII cei care sarbatoreau Craciunul primeau o amenda de 5 silingi. Chiar si preotii spuneau ca sarbatorirea Craciunului era un afront adus lui Dumnezeu. Acest lucru pare surprinzator, insa acum cateva mii de ani, Craciunul era o sarbatoare pagana, care celebra solstitiul de iarna. Crestinarea sarbatorii de Craciun a inceput in anul 336 i.en. cand Papa Iulis I a ales ziua de 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Isus. Altfel de poveste a lui Mos Craciun Legenda spune ca Fecioara Maria, cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Acesta a refuzat-o si a trimis-o in schimb la fratele sau mai mic si mai bogat, la Mos Craciun. Maica Domnului ajunge la casa lui Mos Craciun si o gaseste acasa pe sotia acestuia, pe Craciuneasa careia ii cere adapost. Craciuneasa nu a stat mult pe ganduri, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, nu o primeste in casa si o trimite sa nasca in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-l nasca pe Pruncul Isus. Mos Craciun afla insa despre fapta sotiei si ii taie mainile. Dar Maica Domnului face o minune si ii lipeste Craciunesei mainile la loc. Dupa ce a vazut minunea Fecioarei Maria si dupa ce a aflat ca in grajdul sau s-a nascut Isus, Mos Craciun se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu. Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci si de atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului, Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si ne pune sub brad cadourile mult asteptate. Mos Craciun cel popular Companiile americane au popularizat imaginea lui Mos Craciun si numeroase versiuni ale acestui personaj au fost publicate in ultimii cincizeci de ani. Mos Craciun a inceput sa apara si in reclame. In 1930, cel mai faimos ren, Rudolf, si-a facut aparitia. De-a lungul timpului numeroase cantece, povesti si fime au fost realizare pe baza povestii lui Mos Craciun, a renilor si a spiridusilor. Nume ale lui Mos Craciun in lume: Anglia - Kris Kringle sau Father ChristmasBelgia - De Kerstman Italia - Babbo Natale;Germania - Weihnachtsmann sau Sankt NikolausSuedia – Jultomten sau Christmas BrownieHawaii - KanakalokaChile - Viejo PascuerroFranta - Pere NoelJaponia - Hoteiosho sau Santa KurohsuRusia - Ded Moroz