7 dec. 2009
Moaşte ale celor patru Sf. Mucenici: Zotic,Atal, Camasie, şi Filip (Zotikos,Atallos,Kamasis ke Filipos) de la Niculiţel
În anul 2001, luna Iunie 3- 4, a avut loc o procesiune cu sf. Moaşte ale celor patru Sf. Mucenici: Zotic,Atal, Camasie, şi Filip (Zotikos,Atallos,Kamasis ke Filipos) de la Niculiţel, din Jud.Tulcea, de către un sobor de preoţi şi arhierei în frunte cu I.P.S.Teodosie al Tomisului, la cetatea Noviodunum, unde au fost martirizaţi cei partu mucenici, apoi sf. Moaşte au poposit timp de o noapte şi o zi în martiriconul unde au fost descoperite în 1971.În acea noapte de 3- 4 iunie, s-a făcut priveghere de toată noaptea, citindu-se din psaltire,la care au fost rânduiţi fraţi de la Mănăstirea Dervent şi Mănăstirea Cocoşu, în faţa intrării în martiricon, unde se aflau sf. Moaşte. La ora 2 dimineaţa,doi dintre fraţi având şi un aparat fotografic, s-au gândit să aibă o sf. Amintire şi au făcut o fotografie cu fratele Gelu cetind la psaltire.
Când s-a developat filmul, spre marea lor uimire, în fotografie, pe lângă fratele Gelu care citea, a apărut un puternic fascicol de lumină, care coboară de sus până la intrarea în martiricon, unde se frânge şi intră la sf. Moaşte dinlăuntru.
Fără îndoială, această lumină Dumnezeiască este lumina sfinţeniei Sf. Duh, de care s-au învrednicit Sf. Mucenici prin jertfa lor, nevăzută de ochii omeneşti dar care s-a lăsat să fie prinsă de aparatul fotografic, ca o binecuvântare cerească peste cei ce făceau cu evlavie şi cinste prăznuire Sfinţilor Mucenici.
Această însemnare a fost trimisă de către Pr. Arhim. Petroniu Tănase, Stareţul Schitului Prodromu din Muntele Athos
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
CAZACU GHEORGHE
In Slujba lui Dumnezeu Pentru o Vesnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu