Biserica Sfântul Silvestru

Avva Galeriu sau Icoana din suflet

Gabriel Licăroiu – profesor de religieÎnfăţişarea Părintelui Galeriu era aceea a unui preot ortodox tradiţional. Vocea puternică, dicţia clară, expunere fără greş. Impresiona plăcut orice suflet care venea să asculte sau să ceară sfat si binecuvântare. Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a încununat, se adăuga şi harul, pentru care făcea un efort duhovnicesc susţinut. Citea foarte mult în toate domeniile, ştiinţă , literatură, filozofie ,dar mai ales patristică. A venit la dînsul un student, şi s-a plîns că nu mai poate învăţa.

• Avva i-a spus: ”Am optzeci de ani si vreau sa învăţ chimie”. Duminica venea in sfintul Altar, cu un braţ de cărţi, cizelind ideile cu un foc molipsitor.Credinţa lui Avva Galeriu în caracterul integrator al teologiei , îl facea să cerceteze asiduu domenii fascinante ca fizica quantică, matematica. Concluziile, ajungeau în cel mai scurt timp în predică, în articole sau conferiţe, pentru care era atât de solicitat. Sub ochii noştrii, sfidând aceste vremuri de apostazie, la biserica Sfântul Silvestru se petrece ceva esential: e acolo un preot minunat, Constantin Galeriu, ale cărui predici nimeni n-ar trebui să le ignore.
• Nu este numai un mare teolog şi un propovăduitor de exceptie al dumnezeieştii Scripturi, ci – o spun cu toată răspunderea – un neasemuit rugător.” Întreaga viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu, şi mângâierii sufletelor necăjite i-a adus supranumele de Avva. Casa îi era deschisă oricui, viaţa cu totul transparentă. Asceza pe cât de dură, pe atât de discretă. Era cu adevărat un preot cu viaţă îmbunătăţită. Un trăitor. Spunea ”Nimic nu îi lipseşte ortodoxiei, decât să fie trăita". Slujirea Sfintei Liturghii o făcea din tot sufletul. Duminică dimineaţa Biserica Sfântul Silvestru era plină de credincioşi. Intra în sfânta biserică prin uşa care duce direct în sfântul Altar şi fără să-l vedem simţeam o înviorare, o briza duhovniceasca care trecea prin sufletele noastre şi un murmur ,’ A venit Parintele’, ii trada prezenta.
• O bucurie sfântă se revărsa peste popor în timpul slujbei, încăt nu simţeai cum trece timpul.Slujirea lui Dumnezeu la o asemenea înălţime duhovnicească nu era uşoară. Ispitele loveau iute, năprasnic, dar faptul că le primea fără cârtire aducea din partea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preacuratei Sale Maici bucurie duhovnicească şi har peste har. Acest lucru îl simţeam cu toţii şi mărturisesc că acesta era motivul pentru care atâta popor, nu se mai deslipea de dânsul, nici la ore târzii .„Dumnezeu n-a cautat la putinatatea noastra si ni l-a daruit la vreme de cumpana,ca sa strabatem agatati de sutana lui de lumina, prin bezna de iad a comunismului"(R. Codrescu, in Ziua, 21 nov. 1998).Când apărea pe solee în faţa uşilor împărăteşti, pentru binecuvântare se făcea o linişte cerească. Rugăciunile pe care le rostea erau vii.
• Toată suflarea din biserică aştepta predica. Preoţii se împărtăşeau cu Trupul şi Săngele Domnului, apoi preotul de rând, venea pe solee la predică. Avva Galeriu vorbea domol la început. Cu cât înainta în Adevăr cuvintele deveneau incandescente, frazele adevărate raze luminoase, care ridicau sufletele la simţirea lui Dumnezeu. „Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu”(P. Tutea, cit. in Ziua, 21 nov. 1998). Toate sufletele din biserica erau transportate. Călătoream la începuturile creaţiei, înţelegeam dragostea lui Dumnezeu, pentru întreaga făptură şi se trezea în sufletele noastre dorul după Cel căruia Îi spunem atât de des Tată.
• Vreme de o oră ne purta pe aripile harului. Îmi amintesc că a fost invitat de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, să slujească şi să predice la catedrala patriarhală. Era de Praznicul Adormirea Maicii Domnului, înainte de ’89. După predica Prea Fericirea Sa l-a îmbrăţişat şi i-a zis:”Cu adevărat eşti dăruit de Maica Domnului.”Predica lui Avva avea o structură dogmatică, strălucit împletită cu elemente – cum obişnuia să spună – din viul vieţii. Nu înţelegeam în profunzime predica dar o bucurie nespusă ne cuprindea şi un dor după o viaţă cat mai curată. Am încercat să notez câteva idei din timpul unei predici a lui Avva Galeriu, dar în final am observat că tot ceea ce am notat era o măzgălitură.
• Modul de a predica era cu totul descurajant, pentru cei ce doreau să noteze, dar mângâietor pentru cei care aveau cu ce să înregistreze. Am înţeles cu această ocazie, complicata conexiune a ideilor aduse în lumină, după o structură cu totul aparte.”Retorica circulară este un mod de a organiza, de a structura un discurs, în cazul nostru o predica. Pentru a-i permite ascultătorului să asimileze mai bine discursul, oratorul nu ezita să facă bucle înapoi, iar uneori să revină asupra a ceea ce a spus cu mult înainte pentru a reîmprospata acele cuvinte în mintea ascultătorilor. Predica Părintelui Galeriu, în ansamblul ei, se încadrează în acest tip de retorică.”
• (I. Toader, Metode noi in practica omilectica, p. 118).Avva Galeriu era un erudit, dar universul de cunoştinţe teoretice, era cuprins într-o mare de trăire duhovnicească, care ajungea la incandescenţă imediat ce se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Domnului urmând apoi să predice.“ Parintele Galeriu este un predicator de exceptie, recunoscut ca atare nu numai de enoriasi, intre care se numara si intelectuali de marca ai Bucurestiului, ci si studentii care l-au avut profesor. Un predicator harismatic.”
• (V. Gordon, in Vestitorul Ortodoxiei, 1 dec. 1998, p5)Pentru noutatea ideilor pe care le expunea în focul predicii, îl suspectam că a ajuns la izvorul duhovnicesc al acestora. Când se termina predica şi venea în Sfântul Altar, îl aşteptam cu un prosop, pentru că, de era vară sau iarnă, atâta foc dumnezeiesc punea în predică, încât fruntea, îi era încărcată de borboane grele de sudoare. Adesea spunea: “Până mintea nu ia foc nu poate gândi la Dumnezeu, până ochiul nu ia foc nu-L poate vedea pe Dumnezeu, până limba nu ia foc nu poate vorbi despre Dumnezeu.”
• Într-adevăr predica lui Avva Galeriu era foc arzător, lumină, bucurie duhovnicească, revărsate peste sufletele credincioşilor, care umpleau Biserica Sfântului Silvestru.