"DIACON ! PRIMA TREAPTA A PREOTIEI"

Cărţile Noului Testament descriu viaţa Bisericii creştine din primul secol, amintindu-se foarte clar de acei slujitori ai bisericii ce vor intra în vocabularul liturgic al zilelor noastre sub denumirea de diaconi. În Faptele Apostolilor apar foarte exact momentele alegerii şi hirotoniei celor şapte diaconi. Ca şi în cazul alegerii lui Matia, alegerea celor şapte diaconi este evocată de Sfântul Apostol Luca foarte amănunţit. La elaborarea cărţii sale, Sfântul Apostol Luca se dovedeşte a fi unul din cei mai mari istoriografi ai epocii creştine primare şi cuprinde într-o carte de istorie bisericească cum este Faptele Apostolilor un volum vast de cunoştinţe, oferind informaţii ce sunt clare şi uşor de identificat până în zilele noastre. Este puţin straniu că Sfântul Apostol Luca oferă datele despre alegerea şi hirotonia diaconilor şi mai puţin despre preoţi, deoarece diaconia este prima treaptă de intrare în ierarhia bisericească. Din descrierile primelor decenii din Biserica Ierusalimului, alegerea lui Matia şi a diaconilor se evidenţiază ca o necesitate primară în transmiterea şi învăţarea cuvântului Sfintei Evanghelii. Diaconii, după Sfântul Apostol Luca, sunt aleşi, hirotoniţi şi apoi nu dispar în anonimitate, ci sunt în primul plan al actualităţii creştine din Cetatea Sfântă. Drumul în care se afirmaseră cei şapte diaconi nu este numai acela al "slujirii la mese "(Fapte 6,2), ci şi acela al propovăduirii cu rezultate cât mai bune a Evangheliei. Pentru un timp unul din cei şapte diaconi chemaţi, Ştefan, apare în prim planul activităţii misionare; el "făcea minuni şi semne mari în popor", foarte aproape de ceea ce făceau Mântuitorul (Ioan 3,2) şi ceilalţi Sfinţi Apostoli (Fapte 2,43). Acesta este argumentul decisiv pentru afirmaţia că Sfântul Ştefan este un diacon, autentic slujitor al Evangheliei, sub continua asistenţă a Sfântului Duh, căci "nimeni nu putea sta împotriva înţelepciunii Duhului cu care vorbea" (Fapte 6,10). Activitatea de propovăduire paralel cu apostolia Sfântului Diacon Ştefan este ca în tot Noul Testament un apanaj al uneia din treptele preoţiei ierarhice dar, pentru acea epocă, şi al harismaticilor.(Fapte 2,18-19).Prin înzestrarea celor şapte bărbaţi cu harul preoţiei ierarhice în treapta diaconală şi activitatea misionară asistăm la apariţia unei noi clase, generaţie de slujitori ai Evangheliei. Ei sunt rezultatul unei profunde Evanghelizări făcute asupra primilor lor ucenici de Sfinţii Apostoli în timpul lungii lor şederi în Ierusalim. Dintre aceşti ucenici ai Sfinţilor Apostoli sunt de reţinut din Faptele Apostolilor doi: Sfântul Ştefan şi Sfântul Filip. Diaconul Filip, după martiriul Sfântului Ştefan, va pleca din Cetatea Sfântă mai întâi în Samaria, apoi în alte cetăţi din Palestina unde va avea o activitate de propovăduire de sine stătătoare, făcând multe minuni.(Fapte 8,13). Activitatea şi instituirea celor şapte diaconi elenişti constituie precedentul după care se vor alege noi membri ai ierarhiei bisericeşti din acea epocă până azi. Unul din cei şapte diaconi elenişti, Ştefan, va fi primul martir al bisericii creştine. Talmudul spune despre 480 de sinagogi şi case de învăţătură unde evreii erau obligaţi să înveţe legea mozaică. Ştefan, care era după învăţătura sa dinaintea convertirii, un bun cunoscător al legilor evreieşti, le va cerceta arătând perimarea legii vechi faţă de Evanghelie. Va avea nenumărate dispute cu rabinii care vor fi neputincioşi în a-l convinge şi astfel va fi calomniat, spunându-se că se opune legii lui Moise şi lui Dumnezeu. Evreii, foarte sensibili la aceste calomnii, vor ucide pe diaconul Stefan. Lepădarea de sine în faţa Sinedriului, pe care reuşise să-l trateze cu bunătate , iertare şi respect, adresându-se: "Bărbaţi, părinţi (învăţători mai înţelepţi), fraţi (de acelaşi sânge, fără duşmănie)", aduce aminte de Hristos, singurul ce mai trecuse senin de această puternică încercare pentru evrei. Această atitudine profund creştină este o trăsătură de bază a celor şapte diaconi elenişti pe calea vieţuirii în Hristos2 (de asemeni, pregătirea teologică, morală şi misionară).După martirul Sfântului Ştefan ei au părăsit Cetatea Sfântă, binevestind Cuvântul în toată ţara (Fapte. 8,4). Din predica lui Ştefan şi Filip ne putem da seama cu câtă forţă şi siguranţă era predicat cuvântul Evangheliei. Necesitatea preoţiei este bine conturată de Sfântul Apostol Luca pentru misionarii care aveau astfel siguranţa şi autorizarea propovăduirii asemenea lui Ştefan şi Filip (Fapte 6,7-15,7-1,60). În a treia călătorie misionară Sfântul Apostol Pavel ajunge în Cezareea, rămâne în casa binevestitorului Filip, unul "dintre cei şapte diaconi" (Fapte 21,8). Acest nume al binevestitorului va fi purtat de orice slujitor hirotonit din Noul Testament. Diaconii din Ierusalim participă la Sinodul din anul 50 şi vor fi amintiţi ca slujitori hirotoniţi (Fapte 15,2,4). În scrisoarea către Filipeni, Sfântul Apostol Pavel aminteşte: "celor ce sunt în Filipi, episcopilor împreună cu ei şi diaconilor"(1,1). Diaconii elenişti au ajutat cu siguranţă la strângerea ajutoarelor pentru Sfântul Apostol Pavel, care avea relaţii speciale cu această biserică.

DE: DIACON CAZACU GHEORGHE.