"Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
Si chiar daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic." Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata. Proorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.
Caci cunoastem in parte, si proorocim in parte; dar cand va veni ce este desavarsit, acest "an parte" se va sfarsi. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
Acum dar raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea." (Biblia - 1 Corinteni 13:1-13) "Nu te inspaimanta si nu te ingrozi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine in tot ce vei face." (Iosua 1:9)
Un comentariu:
"Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine,
nu poate fi ucenicul Meu "
( Luca 14, 27)
A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.
A fi creştin înseamnă însă a te lepăda de eul tău, de gândirea ta deşartă la căile lumii şi ale păcatului. "Lepădare" este un cuvânt greu şi dur, fără de care însă nu poate fi nimeni ucenic al domnului Iisus. Celui care se "leapădă" întru totul în mâinile lui Dumnezeu, Dumnezeu îi va dărui tot ce are şi i-a pregătit. Dar noi mai avem încă inima împărţită şi Dumnezeu nu vrea lucrul acesta.
Cine este creştin pe jumătate, va cădea sub cruce înainte de a o ridica, va rămâne în urmă, va rătăci pe căi necunoscute, fără nici o ţintă şi într-un târziu va vedea poarta Împărăţiei Veşnice închisă pentru el. În ziua judecăţii celui care a fost creştin doar pe jumătate i se va lua şi ceea ce i se pare că are şi astfel se va trezi gol şi nevrednic a sta înaintea lui Dumnezeu-Judecătorul.
Ori cu Dumnezeu, ori cu lumea. Nu putem fi creştini şi totodată să ne complacem cu lumea, cu păcatul.
A fi creştin, însă, dăruit întru totul lui Dumnezeu, nu înseamnă a fi lipsit de probleme, de necazuri, de lipsuri sau de batjocuri. Luarea crucii nu înseamnă o viaţă mai uşoară. A fi creştin înseamnă o viaţă de luptă împotriva uneltirilor vrăjmaşului, ispitei, păcatului, căci "fără luptă (...) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli" (2 Tim. 2, 5).
Să luptăm deci după rânduiala Sfintei Scripturi, purtându-ne crucea fără cârtite...să dăm totul pentru Hristos şi să nu uităm niciodată că putem totul în Hristos care ne întăreşte. ( cf. Flipeni 4,13 )
Cât de uşor este să vorbim adesea despre dragoste, ca despre ceva extraordinar! Dar cât de greu este să o punem în practică!
Domnul Iisus ne spune să iubim chiar şi pe duşmanii noştrii - mai ales pe ei - Cât de mult îi iubim?
Atingem noi acest standard al iubirii?
Iertarea, este proba de foc a dragostei.
Trimiteți un comentariu